George PETROVAI: Credo quia absurdum*

Prin vrerea politică a majorității parlamentare, al cărei nucleu pesedist se bizuie pe 18 procente din totalul românilor cu drept de vot, într-un an și jumătate ni s-au băgat pe gât cele mai sfidătoare sortimente ale absurdului – de la înțesarea instituțiilor statului cu impostori fideli puterii și până la încercarea nelegiuit-leguitoare de transformare a României într-un paradis al răufăcătorilor de toate mărimile și culorile.

Dar ce trebuie să înțelegem prin absurd? Dicționarele sunt in corpore de acord că esența absurdului o constituie ilogicul, adică ceea ce – prin nesocotirea legilor naturii și societății – este contrar bunului-simț, și astfel ajunge să contrazică gîndirea logică! De pildă, ne înștiințează Micul dicționar filozofic (Editura Politică, București, 1973), definiția „cerc pătrat” este indiscutabil absurdă, întrucât este contradictorie la modul absolut.

Sigur, absurdul filosofic este mult mai nuanțat (în filosofia existențialistă franceză el este văzut ca „un indiciu al ruperii omului de lume și al lipsei unui temei uman rațional, deductibil din exterior”), drept urmare, nu trebuie confundat cu cel din literatură (formele de critică și ironie la adresa moravurilor eminamente iraționale), despre care Jean-Paul Sartre spunea că reprezintă o „absurditate relativă”, nicidecum una absolută.

Vasăzică, nu numai că absurdul este rezultatul firesc al conflictului dintre mintea limitată și ambițiile nemărginite ale unui ipochimen (Dragnea spunea recent că nu vrea să plece ca prostul din viață și funcție!), iar prin aceasta este fatalmente neabsolut (Dumnezeu nu-i la bunul plac al oamenilor, creația Sa va rămâne de-a pururi o taină neliniștitoare pentru creaturi etc.), dar fiind absurdul social doar conjunctural și pasager, bunăoară așa ca sclavia, șerbia, absolutismul sau regimurile dictatoriale, acest fapt devine deosebit de încurajator pentru cetățenii cu discernământ și acele organizații obștești care veghează necontenit ca societatea să-și împlinească destinul pe coordonatele ferme ale adevărului și binelui. Da, căci în tratatul Problema ontologică (Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972), gânditorul Petre P. Negulescu ne asigură că „adevărul nu este altceva decât aspectul teoretic al binelui, pe când binele nu este altceva decât aspectul practic al adevărului”.

Și încă ceva referențial pentru condiția de „trestie gânditoare” a omului. Necredința și trufia îl îndeamnă pe acesta să respingă miracolele, respectiv adevărul că în situații neobișnuite se pot întâmpla lucruri neobișnuite, deși (firește, la scară și frecvență mult reduse în comparație cu înfăptuirile Mântuitorului) ele sunt mereu prezente prin misterul de nepătruns al vieții, unele însănătoșiri uluitoare sau formidabila precizie cu care se mișcă toți aștrii știuți și neștiuți de pământeni…

Iată cum docetismul (a se citi aparența) înfăptuirilor pesedisto-aldiste și, îndeosebi, cumplitul absurd al noului Cod Penal, promovat cu sprijinul ticălos al aleșilor minorităților (fără cea maghiară), constituie motivul pentru care am recurs la ajutorul celebrei expresii a lui Tertulian („Credo quia absurdum”). Se subînțelege că într-un context social-politic și cu conotații diametral opuse celor tertuliene, sinistra făcătură fiind votată la mustață în Camera Deputaților, spre folosul nelegiuților, scârba specialiștilor și nefericita îndreptare a căruțașilor chercheliți.

Doamne, fă ca această fușăreală legislativă să se întoarcă împotriva lichelelor cu ștaif!

–––––––––––––-

* Cred pentru că-i absurd.

George PETROVAI

Sighetu Marmației

iulie 2018

             

Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă (1-19)

Motto:

Două săbii într-o teacă,

Doi Domni în ţara săraca,

N-au loc!

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valahă(1)

 

Soarta ortodocşilor moldo-valahi depinde de Cel de Sus, de Marile Puteri din est şi vest, de Domn/Preşedinte, boierii mari/CSAT, cei din Divan/Parlament şi prostime/cetăţeni, de Chestiunea Orientală multiseculară, mereu în sfera de interese a Occidentului/Catolicism, Orientului/Ortodoxie, Islamului/Califat.

Imperiile, state erau teocraţii, puterea divină guverna prin reprezentaţi, până când, în urmă cu un mileniu, papa de la Roma şi împăratul Sfântului Imperiu Roman, şi-au definit sfere de activitate distincte, independente, punând astfel bazele democraţiei romano-catolice, occidentale. A urmată Magna Charta Libertatum unde puterea Domnului e îngrădită în favoarea nobililor, cetăţenilor şamd. Aşa s-a format cu timpul societatea civilă imitata grotesc şi de ortodocşii moldo-valahii în formă bonjuriştilor din 1848, sörösistilor din 1989, ONG-istilor etc.

Pe măsură ce Occidentul domina implacabil prin colonialism, imperialism, globalizare, lumea întreagă, teocraţii euro-asiaticii imita nolens, volens democraţia învingătorului, păstrând mai mult sau mai puţin făţiş tradiţiile teocrate în civilizaţia greco-pravoslavnica, confucianista, islamică, şi nu în ultimul rând în Bucureştiul greco-ortodox. La Limesul Imperiului Roman, la marginea Europei, romanii stau în calea tuturora, imperii, religii, culturi şi supravieţuiesc cu ideea greco-bizantina, ruso-pravoslavnica, unde începe imensul spaţiu al teocraţiei euro-asiatice. Contactul cu Roma, cu democraţia catolică era în afara legii în Lagărul ortodoxo-comunit păzit de o Cortină de Fier, după lichidarea Bisericii Unite cu Roma (1948-1989) şi reorientarea cu baioneta a două mii de biserici spre Bucureşti şi Moscova. Ambele capitale renunţa la dictatura de dezvoltare, la teocraţia ortodoxo-comunista în anul de graţie 1989 şi refac legăturile de prietenie cu occidentalii, fără însă să refacă unitatea creştină.

Tranziţia românilor de la CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc al Moscovei) şi Pactul de la Varşovia la Uniunea Europeană şi NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) s-a realizat după vizita istorică a Fericitului papa Ioan Pau II-lea la Bucureşti, dar s-a revenit apoi la treptat pe nesimţite la cutumele teocrate euro-asiatice, chiar dacă puciul parlamentar din 2012 a eşuat şi a fost ales apoi preşedinte Klaus Werner Iohannis, pentru a reface oarecum încrederea în România pro-occidentala la Roma, Berlin, Bruxelles etc.

Duplicitate balcanică n-a rezista multă vreme, 2018 începe războiul între Statele Paralele Ilegitime, al democraţiei de imitaţie occidentală a preşedintele Iohannis, şi al teocraţiei ortodoxe a baronilor locali moldo-valahi, a preşedintele PSD Liviu Dragnea, care domina Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituţională, curând şi Justiţia, în prezenţa armatei occidentale şi supraveghierea CIA etc.. După sălbăticia totalitară ortodoxo-comunista die perioada ocupaţiei Armatei Roşii şi a dictaturii orientale a lui Nicolae şi Eleana Ceauşescu, generozitatea, indiferența imperială faţă de reconquista ortodoxă, teocratica de la Bucureşti surprinde în aceste zile opinia publică, care subestimează experienta milenară cu Barbarii şi Limesul a Imperium Romanorum Nationis Germanicae, UE/NATO.

–––––––––––––––-

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/… /12/10-teze-2015. H…

https://www.academia.edu/36242871/Teocratia_moldo-valaha

http://www.logossiagape.ro/… /viorel-roman-teocratia-moldo-…/

https://valcea-turism.ro/statul-catolic-cu-popor-ortodox-e…/

https://www.academia.edu/36701986/ORTODOXIE_SI_NATIONALISM…

http://www.logossiagape.ro/tag/viorel-roman/

http://confluente.org/viorel_roman_1525398241.html

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (2)

http://bentodica.blogspot.com/2018/06/viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo.html

Pentru orientalii Putin, Erdogan, Dragnea etc., instutiile occidentale Parlamentul, Guvernul, Justiţia sunt instrumentele, bine cuvântate de Biserica Ortodoxă, Islam, cu care ei şi poporul se apăra de influenţa, expoatarea corporaţiile din vest, Sörös etc.

Teocraţia moldo-valaha nu poate fi de fapt, de facto, stat de drept, democraţie occidentală, cu toate că România, de jure, face parte din UE/NATO. Aşa au apărut: (1) Statul Paralel, a lui Liviu Dragnea, cu o unitate de nezdruncinal a Partidului cu Biserica Naţională, Poporul; (2) şi cel a lui Klaus Werner Iohannis, care urmăreşte implementarea acquis-ul catolic european. Care-i Statul Legitim, autentic?

Stătut de drept occidental e în contradicţie cu devălmăşia, teocraţia moldo-valaha, pentru că autonomia individului preamăreşte egoismul, pun la îndoială atutputernicia Celui de Sus asupra vieţii. Contractul, concurenţa lezează dragostea dintre fraţi. Toate aceste sunt păcate în Ortodoxie, care din punct de vedere sociologic e o etno-religie creştinizata, care celebrează unitatea de nezdruncinat dintre neam, rit şi glie. „Cine nu-i ortodox, nu-i român!”  (Nae Ionescu/Legiunea Arhangelului Mihail)

În luptă politică dintre aceste două Statele Paralele, în care fireşte, fiecare îl vede pe celălalt ca ilegitim sau artificial, Iohannis urmăreşte occidentalizarea, renunţarea la teocraţie, la duplicitatea balcanică „Zicem că ei şi facem ca noi!“. Asta a încercat şi Carol I de Hohenzollern-Singmaringen cu rotativa să guvernamentală. Carol ÎI s-a folosit chiar şi de bata numită „Electorul “. Regii germani au eşuat, au generat numai „Formele fără Fond “din vest, care după dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunista din spatele Cortinei de Fier, sunt a tot prezente şi în zilele noastre.

–––––––––––––-

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/06/teocratia-ortodoxa-moldo-valaha.html

https://www.academia.edu/Documents/in/Occidentalism

http://bentodica.blogspot.com/2018/03/bremen-teocratia-moldo-valaha.html

https://bureriu.wordpress.com/2018/06/03/dr-viorel-romanteocratia-ortodoxa-moldo-valaha-si-romania-stat-mafiot/

 

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (3)

 

Naftali Bennett, ministru israelian: Bucureşti e pe locul trei, după Santiago, Chile, Dnipro, Ucraina, în topul celor mai antisemite oraşe din lume, pe raza cărora sunt postate cele mai multe mesaje antisemite pe Facebook şi Twitter.

 

Damian Spiridon, Bucureşti: Să vorbești cu ură despre instaurarea statului de drept, despre democrație și economia de piață, pe care o liotă de netoți nu le pot pricepe în ruptul capului. Și care liotă, votează aiurea, se-mbracă aiurea, umblă să fie asistați sociali și vin ca vitele la mitinguri. Aicea suntem!

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha e antisemita sau antioccidentala?

–––––––––––––––––

http://bentodica.blogspot.com/2018/06/viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo.html

Evreii conduc lumea? Dr. Viorel Roman

https://www.academia.edu/36575119/ROMANIA_BETWEEN_THE_WESTERN_EUROPEAN_AND_ORTHODOX_VALUES_AND_NORMS

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/06/teocratia-ortodoxa-moldo-valaha.html

http://bentodica.blogspot.com/2018/03/bremen-teocratia-moldo-valaha.html

https://bureriu.wordpress.com/2018/06/03/dr-viorel-romanteocratia-ortodoxa-moldo-valaha-si-romania-stat-mafiot/

 

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (4)

Continue reading „Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă (1-19)”

Mihai NEAGU: Booklook ! Revistă internațională de cultură umoristică Nr.23/2017 (43)

Periodicul se deschide la cel mai înalt nivel cu poezii semnate de Lucian Blaga, Ion Minulescu, Nina Cassian, Nichita Stănescu, Alexandru Macedonschi, Cincinat Pavelescu, după care intrăm în contemporaneitate cu Eugen Deutsch auto al ciclurilor umoristice „Vesela istorie” şi „Invitaţie la operă”. Urmează „Catrene caniculare” semnate de Georgeta Paula Dimitriu, Gh. Bălăceanu, Viorel Martin, Ioana Voicilă Dobre, Mariana Dobrin, Vero, Giuseppe Navarra, Nicolae Bunduri, N. Mihu, Corneliu Berbente. Mai la vale intervine Mihai Batog-Bujeniţă cu textul teoretic „Despre unele aspecte critice în domeniul epigramatic”, dar şi cu exemplificări ritmate sub titlul generic „Supersonice de râs”.

Poeticul „Dialog peste timp” este susţinut de Mircea Trifu şi Eugen Deutsch, dar şi de Leu Gheorghe ajutat de E.Deutsch. Versuri umoristice mai semnează Vasile Unguraşu, iar proză de aceeaşi factură – Dorel Schor şi Nicolae Viziteu (acesta din urmă, de fapt, aforisme vesele). Caricaturi desenează pentru acest număr Costel Pătrăşcan, Andy Ceauşu, Cristinel Vecerdea, Edi Mattes din Israel. Andy Ceauşu din Israel ne propune o variantă la „Scufiţa Roşie, Basm comunist”.

Elena Mândru semnează un sonet, un rondel şi mai multe epigrame. Eugen Deutsch semnează mai departe „Pseudo-cronici literare” ritmate, după care urmează un zapis greu de descifrat datorită scriiturii gotico-slavoneşti şi „Fabula naivelor” de Carmen Antoaneta Marcean. În continuare parodii de Mihai Haivas şi Elena Mândru, premiate la Alba Iulia.

Din volumul „Nu râdeţi că-i chiar aşa!”, Gheorghe Bălăceanu a ales pentru acest număr al revistei proza „Eşti slab, domnule…!

La nouă mai, de ziua Europei, a avut loc la Iaşi un concurs de epigrame europene. Au fost distinşi cu premii şi menţiuni: Nona Chiriac, Gianina Borhan, Cătălina Cârmaciu, Andreea Raluca Macare, Alexandra Prisăcariu, şi Smaranda Epure.

Mihai Haivas publică 13 epigrame „Cu maniere profesorale” şi mai selectează 12 din literatura franceză de gen. Carol Feldman din Israel publică „Unu Moiche, Monolog despre poşta care e din zi în zi mai rea. Rubrica „ Să zâmbim împreună cu clasicii” conţine poezii umoristice de Al. O. Teodoreanu şi George Topârceanu. Eugen Albu semnează un grupaj de epigrame sub titlul „Proşti, proşti, dar mulţi”, iar Ioaan Hodaş versifică „Umorul filosofic”. Urmează epigramele compuse de colegi pentru volumul „Râu de scântei” de Constantin Profir. Culiţă cel iute de peniţă (Nicolae Viziteu) publică „Viziteisme”. Pagina „Dialog în terţine” poartă semnăturile lui Gh. Leu şi Eugen Deutsch. Urmează „Quasi fabule sub semnul frunzei de arţar” semnate de Melania Rusu Caragioiu, vicepreşedintă a cenaclului epigramiştilor „Păstorel Teodoreanu” din Montreal, Canada. Alte două scurte fabule sunt semnate aici de Ion Diviza şi Alexandru Clenciu.

Pagina „Un juvete năzdrăvan”  conţine 13 epigrame de Janet Nică. Mai departe, alte două poezii umoristice olteneşti semnează fermecătoarea poetă Any Drăgoianu. Urmează cinci pagini de epigrame semnate de Constantin Mândruţă, Angela Pistol, Dumitru Ivas, Aurel Baican, Georgeta Paula Dimitriu, Mihai Stancu, Constantin Profir, Mihai Constantin-Ticu, Liviu Kaiter din Constanţa şi ion Diviza din Chişinău.

În continuare, Violeta Cuturescu publică proza umoristică-elegiacă „Conspiraţia”, iar Mihai Batog-Bujeniţă sub o fotografie a sa din tinereţe, când mai zbur(d)a, publică următorul catren: „De ziua nunţii noastre-ţi scriu/Acum după un sfert de veac/Căci, iată, teoretic, ştiu/ Ce practic nu mai pot să fac!” Cornel Udrea semnează în continuare proza „Pasărea mălai visează”, după care, la pagina de  debut, Constantin Munteanu este prezent cu „Balada unui greier foarte mic”. Ina Simona Cârlan din Italia publică proza „Smocul descântat. Scurt tratat de pupilologie”. Ultimele epigrame din acest număr sunt semnate de Ştefan Alexandru – Al. Saşa. Ultima pagină găzduieşte „Bune despre umor mai ales că aparţin clasicilor” conţinând şi 11 beneficii ale râsului. Nu putem încheia fără a evidenţia calitatea excelentă a fotografiilor color.

––––––––

Dr. Mihai NEAGU

directorul Bibliotecii Române din Freiburg, Germania

în Buletinul Bibliotecii Române:

„Studii şi documente româneşti”

vol. V (XXVI) serie nouă 2018.

Geo CĂLUGĂRU: Centenarul cântat de sufletul luminos al poeților

100 ANI DE LA REÎNTREGIREA DACIEI – MAREA UNIRE DE LA 1918

 

Hermes afirma că vitejia eroilor trebuie cântată de sufletul poeților, pentru ca  „verbele înaripate”  să poată trece pragul nemuririi. Astfel, am apreciat rezultatul strădaniei cunoscutei poete Elena Armenescu, concretizat în antologia eveniment „UNIREA FACE PUTEREA” apărută la editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, volum menit perenității. Concepția care a stat la baza acestei înfăptuiri de către distinsa autoare amintită mai sus, reflectă în bogatul și diversul material antologat, stâlpii de rezistență ai unui adevăr de necontestat, cuprins în citatul de pe coperta a patra, aparținând Președintelui Academiei Române – Academician Profesor Dr. Ioan-Aurel Pop ( citat selectat să încheie această recenzie) din care rezultă concluzia reală care trebuie prezentată publicului larg, „pentru că ea (Unirea n.n) a exprimat voința națională”.

Antologia „UNIREA FACE PUTEREA” alcătuită de Elena Armenescu, se deschide cu un frumos tricolor unduind pe verso-ul paginii de titlu, având drept fundal albastrul cerului pe a cărui boltă, un norișor alburiu se află parțial în spatele tricolorului. Pe pagina imediat următoare, se află poezia „Odă bucuriei” scrisă de Friedrich Schiller, text adoptat ca imn al Uniunii Europene, muzica Ludwig van Beethoven (cuprins în Simfonia a 9-a). Ne încălzește apoi privirea harta color – România Mare la 1 decembrie 1918. Pe următoarele șapte pagini, de o densitate și elevație  excepțională a exprimării, este prefața semnată de Președintelui Academiei Române – Academician Profesor Dr Ioan-Aurel Pop ce ne poartă vrăjindu-ne, într-un spațiu spiritual încărcat de idealul de a fi IMPREUNĂ care i-a animat pe români secole de-a rândul, până au izbutit a-l împlini și asuma deplin și demn: „Fascinația marii Uniri din 1918”.

Verso-ul paginii pe care stă scris „Partea întâia POPAS istorico-liric” și un Motto: „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”- Mihail Eminescu – este iustrată  (tot color) cu harta României la 1 decembrie 2018. Intrând în substanța problematicii antologiei care cuprinde aproape 400 de pagini, îmi exprim regretul prezentării aproape telegrafice și totodată dorința și întrucâtva putința de a reliefa semnificația deosebită a gestului tuturor autorilor contemporani care, uniți întru ideea majoră care a călăuzit-o pe autoare, au izbutit ( sub formă de voluntariat) să ilustreze sub pecetea emoției lirice și omenești, că dacă este sinceră și unanimă „unirea face puterea” și o face dăinuitoare, pentru ca visul cel mai înălțător al neamului românesc devenit realitate să rămână de neclintit. În peste 50 de pagini de considerații asupra a ceea ce avea să se petreacă într-un moment astral al istoriei noastre, se demonstrează cu prisosină că „pregătirea Marii Uniri a fost un act istoric îndelungat ce a durat 318 ani. Începutul acestui proces îl are în prim plan pe voievodul român Mihai Viteazul, primul întregitor al teritoriilor locuite de români, care a plătit cu propria-i viață aprinderea acestei flăcări în conștiința națională, idee care a durat, durează și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, dar și cu capacitatea dăruirii până la sacrifiu a românilor, să ajungem „să fim, ce am fost și chiar mai mult decât atât” după zisa memorabilă a domnitorului  patriot Petru Rareș.

Tot ce s-a făptuit  între 1848 și 1918, cu luminile și umbrele inerente (că doar nu au fost sfinți dar au fost motivați până la capacitatea de a se jertfi) revoluționarii din Transilvania, Moldova și Țara Rpmânească, reprezintă întruchipări de netăgăduit ale unui eroism aproape legendar, amintind de dacii lui Decebal. Minți luminate, voințe de neînfrânt, capacitate de jertfă, asumarea fermă a unor țeluri înalte, sunt întruchipări ale unirii în gândire în primul rând, urmând simțirea, dovezi că și miracolul se poate explica. Afirm toate acestea gândindu-mă la: Avram Iancu, Alexandru Papiu-Ilarian, entuziasmul cu care s-a participat la Adunarea Națională de la Blaj unde s-a adoptat documentul cuprinzând revendicările naționale, politice și sociale, pentru ca națiunea română din Ardeal să aibă aceleași drepturi ca și celelalte naționalități care locuiau în această provincie.

Să nu uităm reprezentanții bisericii, clerul, ierarhii care au avut un rol important în pregătirea Marii Uniri. Unul din cei mai mari ierarhi din Transilvania este Andrei Șaguna, declarat sfânt în urmă cu câțiva ani – pentru viața și aportul său nu numai duhovnicesc dar și civic, adus poporului român. Se acordă apoi cinstirea cuvenită Micii Uniri (1859), considerată retrospectiv ca un pas important spre Marea Unire, cu figurile sale emblematice: Al.Ioan Cuza și înțeleptul său sfătuitor M. Kogălniceanu.

Lupta cea mare pentru reîntregirea fostei Dacii a continuat. A fost înființată „Societatea Academică Arboroasa” în cadrul căreia Ciprian Porumbescu – unul dintre lideri – dirija corul. Ea funcționnat după un program țintit să promoveze ideea de unire, se recitau poezii de V. Alecsandri și cântece compuse de Ciprian Porumbescu. Un alt eveniment important a fost implicarea poetului Mihail Eminescu –aflat în perioada aceea la studii la Viena-  și a scriitorului Ioan Slavici care au elaborat un proiect de program pentru sărbătoarea tinerimii române la mormântul lui Ștefan Cel mare care a avut loc în anul 1871. Apelul adresat tinerilor de Eminescu pentru a participa la serbare se încheie cu îndemnul: „să demonstrăm lumii că geniul poporului nostru viază, să-i arătăm că națiunea înțelege misiunea sa”.

Animat de un puternic sentiment patriotic, I.L. Caragiale îi scria lui Vlahuță: „să se prăpădească neamul românesc? Dar întoarcă-se Oltul și Mureșul de-a-ndăratele către obârșia lor, în creierii munților, neamul românesc tot el, neam românesc va fi lucrând cuminte, așteptând cu răbdare vremea când să dea și el culturii și civilizației europene concursul lui specific pe cât va fi fost de înzestrat pentru asta de Pronia  cerească.”

Să nu uităm că Majestățile lor: regele Ferdinand și regina Maria, au avut un rol fundamental în înfăptuirea actului Unirii de la 1 Decembrie 1918, și împlinirea visului de veacuri a poporului român, de a trăi în aceeași țară: România Mare.  Așadar, actul Marii Uniri a parcurs următorii pași: pregătirea de către liderii unioniști locali în fiecare provincie, prezentarea Declarației de unire a Basarabiei cu România (27 martie 1918), lege asupra ratificării Basarabiei cu România (31 decembrie 1919) cu stabilirea noilor garanţii ale României. Preşedinte al Adunării Deputaţilor  din 29 decembrie 1919 a fost istoricul N. Iorga. Preşedintele Congresului General al Bucovinei la care s-a decis uniirea necondiţionată a Bucovinei în vechile sale hotare, până la Ceremuş, Calaciu şi Nistru cu regatul României, a fost Iancu de Flondor. Momentul esenţial în care Vasile Goldiş, membru marcant al Partidului Naţional Creştin Democrat din Transilvania şi-a rostit discursul solemn şi festiv în faţa delegatilor veniţi la Alba Iulia, a fost în duminica de 1 decembrie 1918.

Convinşi de importantul rol al Proniei divine în realizarea marii Uniri de la 1 decembrie 1918, participanţii la acest moment, înalţă o tulburătoare rugăciune şi cuvinte de recunoştinţă lui Dumnezeu, numit Părintele nostru…

Continue reading „Geo CĂLUGĂRU: Centenarul cântat de sufletul luminos al poeților”

Irina Lucia MIHALCA: Tăceri delicate

Un vis plutitor. Viaţa

 

Viaţa este culoarea din ochii tăi şi-ai mei,

bate într-un timp, pur şi simplu,

îndepărtate sentimente

răsună deodată şi peste tot,

aşteaptă, la rând, să fie simţite,

apoi vorbite,

ţesute din lacrima durerii

răspândesc lumina

în aşteptare,

în noaptea întunericului.

 

Prin teatrul de umbre

şi aripile de mătase,

cuvântul întrupat

pulsează

prin sângele inimilor

pentru-a da naştere

zorilor

unei noi dimineţi

care să strălucească.

 

Viaţa, contopită în infinit,

creşte prin dragoste,

ca stelele

care luminează

cerul nopţii

cu dorinţele noastre

brodate

în bezna universului.

 

O lume vie, sunet şi culoare,

mişcare

prin timp şi trupuri,

oglinzile

din ochii noştri,

un labirint de ferestre

atunci când privim din afară.

 

Ce-i viaţa? Un vis plutitor,

concomitent,

în toate direcţiile,

dezvelind

ochiul albastru

şi flacăra

portocalie a soarelui.

A fost, este şi va fi…

 

Surâs în floare

 

Departe, în spatele atâtor cuvinte și a convulsiilor lor ești tu,

de la rădăcini până la ultimele ramuri spre aer și soare,

în lava memoriei, între amintiri calde și necunoscut,

acolo unde trăiesc textele oarbe

ești doar tu,

tu cu propria oglindă,

tu cu emoțiile tale, tu și dorințele tale.

Cu vârful degetelor ușor le atingi.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Tăceri delicate”

Daniela PÂRVU DORIN: Pe tocuri

Pe tocuri

 

Când plec de-acasă mă fac că nu plâng,
de-aceea plec pe tocuri să-mpart lumea în două
să văd dacă mai supraviețuiesc lucidității
dacă apar și dispar aproape firesc
de aceea, îți cer, uneori…
să dansăm prin iarbă…pe rouă
Fă-mă să uit, cum cineva demult
îmi strivea degetele
crezând că din vârful lor îmi vin cuvintele
fiecare falangă era zdrobită de-un verb
de un anume verb…
așa cum fiecare poem al meu
îți ascute azi, dintele…
Învăț cu tine, să uit de mine, când pot
și cum se pune dulceață pe răni deschise
cum se pleacă pe tocuri de-acasă zâmbind…
cum se scriu poemele fără condei
am aflat de la tine, dar mai ales…
ce se-acunde între fără egal-ul
și cruzimea unei femei…

——————————

Daniela PÂRVU DORIN

29 iulie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Pas-de-deux

Pas-de-deux

 

domol te aud cu urechea luminii,
te simt lin curgând cu-a izvorului undă,
te văd răsărind într-un ceas de albastru
iscat din linişte şi voluptate blândă,
te-adun mereu cu veşnică migală,
învăţ să mor, învăţ şi să trăiesc,
cu tine-n suflet şi în gând aievea
rigoarea clipei nu mi-o mai găsesc.
îmi sprijin umbra pe un colţ de cer
sperând să treci tu peste ea odată
şi să-ţi muşc urma inventând religii
care să nu mă scoată vinovată.
opreşte-mă să cânt, fii bun şi-mi spune
în ce iluzie subţire mă îmbrac,
bătaia pleoapei fă să mă trezească
şi pune-mi lacat inimii să tac!

zâmbeşti şi vârful degetelor tale
îmi desenează aurore boreale …

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

29 iulie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Iubește-mă!

Iubește-mă!

 

Viață ești tu…și Dor…
Lumină în candelă albastră,
Flacără albă în fuior
Ce arde cu dorință în fereastră…

 

Și bate vântul.. te apasă …
În inimă iți cântă iubirea…
Ai vrea să vii…ai vrea acasă
Acolo-i dragul tău și nemurirea…

 

Dar frunză ești…luată de apă
Și pe cărări desculță calci…
Glezna ta roasă și șchioapă
Așteaptă un colb pe care îl placi…

 

Sub talpa moale e lutul ars
Udat cu lacrimă și sudoare…
Și norii reci în tine îi vărs…
Sunt toamna ta cu păsări călătoare!

 

Te vei întoarce precum cocorul
În primăvara din cuvinte,
De te va aduce înapoi dorul…
Brațele mele nu-ți sunt morminte…

…………………….

Iubește-mă, de poți…la aminte!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

29 iulie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Clipe absolute

Flori de vânt

 

Fulgi din aripă de vânt
Vă culeg în buchetele,
Printre florile din cânt
Nopții să-i croiesc mărgele.
Flori de vânt, înmiresmate
Ce cresc pe geana iubirii
Sau pe gene , legănate,
Crescute pe ochiul verii.
Flori de vânturi ce le-asculți
Pe un mal înfipt în apă
Printre lujerii desculți
Ce cu dor din ea se-adapă.
Flori pe valuri de le-asculți
Când lumina cade-n apă,
Din luceferi, nevăzuți ,
Întunericul de-l crapă.
Flori din vânturi scufundate
Valurilor ce se-apleacă ,
Peste ape , de-s plecate
Pe când țărmul vrea să tacă.

 

Clipe absolute

 

Vara-n munții neştiuți
De-i cuminecă-mpreună
Sau prin alții de-s vânduți
Printre coame ce le-adună.

 

Vara-n dor prelung de zbor
Printr-o neştiută cale
Mă aşez pe-un vârf de nor
Să plutesc cu el, agale.

 

Vara-n tainicul meu loc
În buchete strâng fiorul
Din-tr-al inimii ros foc
Mă îmbrătişez cu dorul.

 

Vara-n timpul meu tăcut
Mă trezesc demult uitată
Prinsă-n altul, renăscut,
Prin ființa mea, plecată.

 

Vara-n locul fără glas
Prin obloanele-mi betege
Fac în mine un popas
Ca să pot a mă-nțelege

 

Vara-n suflet revolut
Nu-i scriu legea să-l ajute
Scriu trecutului, trecut
Peste clipele absolute.

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Clipe absolute”