Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă (1-19)

Motto:

Două săbii într-o teacă,

Doi Domni în ţara săraca,

N-au loc!

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valahă(1)

 

Soarta ortodocşilor moldo-valahi depinde de Cel de Sus, de Marile Puteri din est şi vest, de Domn/Preşedinte, boierii mari/CSAT, cei din Divan/Parlament şi prostime/cetăţeni, de Chestiunea Orientală multiseculară, mereu în sfera de interese a Occidentului/Catolicism, Orientului/Ortodoxie, Islamului/Califat.

Imperiile, state erau teocraţii, puterea divină guverna prin reprezentaţi, până când, în urmă cu un mileniu, papa de la Roma şi împăratul Sfântului Imperiu Roman, şi-au definit sfere de activitate distincte, independente, punând astfel bazele democraţiei romano-catolice, occidentale. A urmată Magna Charta Libertatum unde puterea Domnului e îngrădită în favoarea nobililor, cetăţenilor şamd. Aşa s-a format cu timpul societatea civilă imitata grotesc şi de ortodocşii moldo-valahii în formă bonjuriştilor din 1848, sörösistilor din 1989, ONG-istilor etc.

Pe măsură ce Occidentul domina implacabil prin colonialism, imperialism, globalizare, lumea întreagă, teocraţii euro-asiaticii imita nolens, volens democraţia învingătorului, păstrând mai mult sau mai puţin făţiş tradiţiile teocrate în civilizaţia greco-pravoslavnica, confucianista, islamică, şi nu în ultimul rând în Bucureştiul greco-ortodox. La Limesul Imperiului Roman, la marginea Europei, romanii stau în calea tuturora, imperii, religii, culturi şi supravieţuiesc cu ideea greco-bizantina, ruso-pravoslavnica, unde începe imensul spaţiu al teocraţiei euro-asiatice. Contactul cu Roma, cu democraţia catolică era în afara legii în Lagărul ortodoxo-comunit păzit de o Cortină de Fier, după lichidarea Bisericii Unite cu Roma (1948-1989) şi reorientarea cu baioneta a două mii de biserici spre Bucureşti şi Moscova. Ambele capitale renunţa la dictatura de dezvoltare, la teocraţia ortodoxo-comunista în anul de graţie 1989 şi refac legăturile de prietenie cu occidentalii, fără însă să refacă unitatea creştină.

Tranziţia românilor de la CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc al Moscovei) şi Pactul de la Varşovia la Uniunea Europeană şi NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) s-a realizat după vizita istorică a Fericitului papa Ioan Pau II-lea la Bucureşti, dar s-a revenit apoi la treptat pe nesimţite la cutumele teocrate euro-asiatice, chiar dacă puciul parlamentar din 2012 a eşuat şi a fost ales apoi preşedinte Klaus Werner Iohannis, pentru a reface oarecum încrederea în România pro-occidentala la Roma, Berlin, Bruxelles etc.

Duplicitate balcanică n-a rezista multă vreme, 2018 începe războiul între Statele Paralele Ilegitime, al democraţiei de imitaţie occidentală a preşedintele Iohannis, şi al teocraţiei ortodoxe a baronilor locali moldo-valahi, a preşedintele PSD Liviu Dragnea, care domina Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituţională, curând şi Justiţia, în prezenţa armatei occidentale şi supraveghierea CIA etc.. După sălbăticia totalitară ortodoxo-comunista die perioada ocupaţiei Armatei Roşii şi a dictaturii orientale a lui Nicolae şi Eleana Ceauşescu, generozitatea, indiferența imperială faţă de reconquista ortodoxă, teocratica de la Bucureşti surprinde în aceste zile opinia publică, care subestimează experienta milenară cu Barbarii şi Limesul a Imperium Romanorum Nationis Germanicae, UE/NATO.

–––––––––––––––-

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/… /12/10-teze-2015. H…

https://www.academia.edu/36242871/Teocratia_moldo-valaha

http://www.logossiagape.ro/… /viorel-roman-teocratia-moldo-…/

https://valcea-turism.ro/statul-catolic-cu-popor-ortodox-e…/

https://www.academia.edu/36701986/ORTODOXIE_SI_NATIONALISM…

http://www.logossiagape.ro/tag/viorel-roman/

http://confluente.org/viorel_roman_1525398241.html

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (2)

http://bentodica.blogspot.com/2018/06/viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo.html

Pentru orientalii Putin, Erdogan, Dragnea etc., instutiile occidentale Parlamentul, Guvernul, Justiţia sunt instrumentele, bine cuvântate de Biserica Ortodoxă, Islam, cu care ei şi poporul se apăra de influenţa, expoatarea corporaţiile din vest, Sörös etc.

Teocraţia moldo-valaha nu poate fi de fapt, de facto, stat de drept, democraţie occidentală, cu toate că România, de jure, face parte din UE/NATO. Aşa au apărut: (1) Statul Paralel, a lui Liviu Dragnea, cu o unitate de nezdruncinal a Partidului cu Biserica Naţională, Poporul; (2) şi cel a lui Klaus Werner Iohannis, care urmăreşte implementarea acquis-ul catolic european. Care-i Statul Legitim, autentic?

Stătut de drept occidental e în contradicţie cu devălmăşia, teocraţia moldo-valaha, pentru că autonomia individului preamăreşte egoismul, pun la îndoială atutputernicia Celui de Sus asupra vieţii. Contractul, concurenţa lezează dragostea dintre fraţi. Toate aceste sunt păcate în Ortodoxie, care din punct de vedere sociologic e o etno-religie creştinizata, care celebrează unitatea de nezdruncinat dintre neam, rit şi glie. „Cine nu-i ortodox, nu-i român!”  (Nae Ionescu/Legiunea Arhangelului Mihail)

În luptă politică dintre aceste două Statele Paralele, în care fireşte, fiecare îl vede pe celălalt ca ilegitim sau artificial, Iohannis urmăreşte occidentalizarea, renunţarea la teocraţie, la duplicitatea balcanică „Zicem că ei şi facem ca noi!“. Asta a încercat şi Carol I de Hohenzollern-Singmaringen cu rotativa să guvernamentală. Carol ÎI s-a folosit chiar şi de bata numită „Electorul “. Regii germani au eşuat, au generat numai „Formele fără Fond “din vest, care după dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunista din spatele Cortinei de Fier, sunt a tot prezente şi în zilele noastre.

–––––––––––––-

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/06/teocratia-ortodoxa-moldo-valaha.html

https://www.academia.edu/Documents/in/Occidentalism

http://bentodica.blogspot.com/2018/03/bremen-teocratia-moldo-valaha.html

https://bureriu.wordpress.com/2018/06/03/dr-viorel-romanteocratia-ortodoxa-moldo-valaha-si-romania-stat-mafiot/

 

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (3)

 

Naftali Bennett, ministru israelian: Bucureşti e pe locul trei, după Santiago, Chile, Dnipro, Ucraina, în topul celor mai antisemite oraşe din lume, pe raza cărora sunt postate cele mai multe mesaje antisemite pe Facebook şi Twitter.

 

Damian Spiridon, Bucureşti: Să vorbești cu ură despre instaurarea statului de drept, despre democrație și economia de piață, pe care o liotă de netoți nu le pot pricepe în ruptul capului. Și care liotă, votează aiurea, se-mbracă aiurea, umblă să fie asistați sociali și vin ca vitele la mitinguri. Aicea suntem!

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha e antisemita sau antioccidentala?

–––––––––––––––––

http://bentodica.blogspot.com/2018/06/viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo.html

Evreii conduc lumea? Dr. Viorel Roman

https://www.academia.edu/36575119/ROMANIA_BETWEEN_THE_WESTERN_EUROPEAN_AND_ORTHODOX_VALUES_AND_NORMS

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/06/teocratia-ortodoxa-moldo-valaha.html

http://bentodica.blogspot.com/2018/03/bremen-teocratia-moldo-valaha.html

https://bureriu.wordpress.com/2018/06/03/dr-viorel-romanteocratia-ortodoxa-moldo-valaha-si-romania-stat-mafiot/

 

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (4)

A mărşăluit în cămăşi albe asupra Bucureştiului şi că marşul în cămăşi negre asupra Romei, s-a manifestat împotriva unui Stat Paralel Ilegitim străin de neam, glie, rit, a abuzurilor împotriva poporului, pentru o societate mai curată, fără şobolani. Liviu Dragnea, nu poate fi prim-ministru, dar a desemnat trei. Europa nu înțelege Orientul, cum nu l-au înțeles nici judecătorii de la Nürnberg când n-au condamnat legionarii în cămăşi verzi, o sectă ortodoxă obscură, iresponsabilă. Văzută din vest ca absurdă.

Cu toate astea nu pot fi damnaţi românii ajunşi în urmă cu un mileniu sub teocraţia, teroarea slavo-bizantina, care îi tratează mereu că subalterni, le ucide conducătorii, Antonescu, Ceauşescu. La Athos numai greco-slavii au mănăstiri, ortodocşii moldo-valahii sunt oarecum la periferie, au numai un schit. În aceste condiţii istorice vitrege, integrarea în civilizaţia occidentală, bunavoinata UE/NATO e a tot prezenta, social-politica şi militară. Depăşirea prăpastiei dintre Occident şi Orient, Catolicism şi Ortodoxie e în curs. Episcopii catolici din România, Preafericitul Lucian, cardinal Mureşan, fac o vizită „Ad limina Apostolorum” la Roma, 5-10 noiembrie a.c., şi nu e decât o chestiune de timp, spre bine întregului neam, când li se va alătura şi Preafericitul Daniel, patriarhulul Bisericii Ortodoxe Romane.

–––––––––––––––––––––––––-

http://bentodica.blogspot.com/2018/05/conferinta-episcopilor-din-romania-cer.html

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/06/episcopii-catolici-din-romania-la-roma.html

Conducătorii ortodoxo-comunisti, PMR, PCR, FSN, PSD sunt adepţii teocraţiei orientale că Putin, Erdogan, Xi şi în fond, conflictul dintre ortodoxie şi catolicism, nu e ceva nou, el apare periodic în alb, roşu, verde.

http://confluente.org/viorel_roman_1525398241.html

https://www.activenews.ro/stiri-politic/Romania-are-un-stat-catolic-si-un-popor-ortodox.-Istoria-nefericirii-noastre-147361

Pe lângă aceste forme de protest colorate, mai sunt furtul şi minciuna. România e prima în Europa la furtul din fondurile de dezvoltare şi probabil şi la „Forme (occidentale) fără fond “, la „Zicem că ei şi facem ca noi! “, la balcanism.

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (5)

 

Teocrații sunt Imperiul Bizantin (330-1453) în est și Imperiul Carolingian (800-888) în vest. Biserica romano-catolică, papa se emancipează însă de împărat după Marea Schsma şi revoluţia papală sacralizează persoană şi statul de drept, scoala şi raţiune, etică şi morală, moştenirea Romei, Atenei, Ierusalimului şi pune astfel bazele occidentalizări lumii prin colonialism, imperialism, globalizare.

În România separarea Bisericii de Stat contravine simfoniei din Imperiul Roman de Răsărit, Bizantin, în care Împăratul e capul văzut al Bisericii, ca Petru cel Mare, Stalin sau Ştefan cel Mare şi Sfânt, Ceauşescu, iar Prefericitul Patriarhul supusul lui slujitor. Guvernul, Secretariatul pentru Culte salarizează preoţii, episcopii, pe Preafericitul Patriarh. Investirile ierarhilor se face prin decrete prezidențiale. Statul impune valori, legiferând în chestiuni de morală/Consiliul Național pt. Combaterea Discriminării.

Aderarea României la civilizaţia occidentală, prezenta UE/NATO, administrativă şi militară, cere un efort din partea ortodocşilor de a implementa şi sacraliza norme şi valori creştine occidentale, cunoscute numai prin intermediari, cultura. Războiul religios dintre Statul Paralel al ortodocşilor, care mărşăluiau ieri în cămăşi verzi sau roşii, şi luna asta în cămăşi albe, şi Statului Paralel catolic, occidental, e un refelex al teocraţiei tradiţionale, al lanţurilor grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane în care sunt ţinuţi de un mileniu moldo-valahii de către inamicii lor naturali, antilatini, greco-pravoslavnici.

–––––––––––––

http://www.amosnews.ro/ce-asteapta-romanii-de-la-papa-francisc-2016-11-03 https://www.academia.edu/36701998/ORTODOXIE_SI_NATIONALISM

https://www.academia.edu/31003254/

Geopolitica_apropierii_dintre_Ortodoxie_şi_Roma_2

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (5-6)

 

A Statului Paralel a lui Liviu Dragnea, preşedintele Partidului, PMR, PCR, FSN, PDSR, PNL, PSD, USL, care conduce din 1946 tara, ales în 2016 de trei milioane de voturi, se lupta cu Statul Paralel „finanţat de NATO şi UE “al preşedintelui Klaus Werner Iohannis, ales de şase milioane de voturi. Asistăm în aceste zile de fapt la ceva mult mai dramatic, fundamental, la confruntarea Imperiului Sf. Andrei (unde Domnul e „rege şi preot “/Vechiul Testament) cu Imperiul Sf. Petru (unde sacerdotium et imperium sunt independente una de alta). Lumi complt diferite.

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha e contrara democraţiei catolice. Colectivismul, devălmăşia orientală nu accepta individualismul occidental. Etatismul îngrădeşte economia de piaţă. Izolaţionismul combate globalizarea. Orient vs Occident. Totuşi România a optat, s-a angajat în anul 2007 să adere la modul de viaţă al civilizaţiei occidentale, europene, să implementeze legislaţia, Acquis-ul comunitar, totalitatea izvoarelor/surselor dreptului UE (100.000 de pagini), care trec astfel, împreună cu armata occidentaa, NATO, munţii Carpaţi, la limesul împăratului roman Traian de la Marea Neagră.

 

Meritul incontestabil al marşului cămăşilor albe asupra Bucureştiului, a lui Dragnea personal, al prim-ministrului, primarul general al capitalei, ministrului de interne, al muncii, Viorica Dancila, Gabriela Firea, Carmen Dan, Olguta Vasilescu, este că fac transparenta falie religioasă, incompatibilitatea culturală, socio-economica, militară bimilenara, trecută pre uşor cu vederea atât de Iohannis cât şi de bonjuriştii, sörösistii superficiali ai zilelor noastre, şi o supune împreună cu sutele lor de mii de fideli, unei discuţii publice. Spre est sau vest? Moscova sau Roma?

––––––––––––––––

https://www.academia.edu/36575119/ROMANIA_BETWEEN_THE_WESTERN_EUROPEAN_AND_ORTHODOX_VALUES_AND_NORMS

https://www.academia.edu/36701998/ORTODOXIE_SI_NATIONALISM

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

 

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (7)

 

Deschiderea porţilor Europei pentru ortodoxo-comunisti de către Fericitul papa Ioan Paul ÎI, în istorică vizită la Bucureşti şi celebrarea cu patriarhul Teoctist în Parcul Izvor a sfintei liturgii în faţa a sute de mii, nu este continuata în vederea refacerii unităţii Bisericii romanilor, cu Roma. Rezultatul este fugă, băjenirea a cinci milioane în occident şi un blocaj spiritual, intelectual, material, insuportabil, vizibil la toate nivelele, care a culminat luna asta cu marşul cămăşilor albe asupra Bucureştiului.

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha, cum vedem în acest serial, este incompatibilă cu normele şi valorile statului de drept, economia de piaţă, acquis-ul comunitar din democraţia, civilizaţia occidentală, catolică/protestantă (catolicism radical). De aceea eşecul la ortodocşii moldo-valahi a „Statului şi Piaţa “, „Formelor fără fond “, „Modernizării fără occidentalizare “, obliga vestul, spre binele romanilor, la integrarea lor în UE/NATO şi la o prezenta, supraveghiere socio-economica, militară permaneta, până la refacerea unităţii de credinţă cu Roma.

În acest context prof. Silviu Cerna face o excelentă prezentare a evoluţiei ideilor anti-occidentale a elitei ortodoxo-comuniste/socialiste legate de apartenenţa României, de jure, nu de facto, duplicitara la UE/NATO, în articolul de mai jos „Statul și Piața “, menanjand politic corect sensibilitatea religioasă a mişcării cămăşilor albe.

–––––––––––––––––-

http://www.contributors.ro/economie/statul-%C8%99i-pia%C8%9Ba/

https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

http://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

 

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (8)

 

E incompatibilă cu democraţia. Împotriva ei au luptat pe viaţă şi pe moarte cămăşile verzi ale Legiunii Arhangelului Mihail, drapelele roşii ale Armatei Roşii, uniformele albstre ale Gărzilor Patriotice din Oltenia, venite împotriva occidentalilor, cu bate la Timişoara în dec. 1989. Albastre au fost şi minereadele din 1990/91 şi 1999.

Marşul cămăşilor albe asupa Bucureştiului continua lupta Poporului cu UE/NATO, despre care Liviu Dragnea, preşedintele PSD, spune că „au finanţat un Stat Paralel, un sistem care foloseşte instituţiile statului într-un mod nelegitim şi paralel cu drepturile şi libertăţile “, din ţara sa, şi afirma. „Am venit mai mulţi decât se așteptau cei care râdeau, cei care ne insultau. Să nu uite Statul Paralel că noi suntem voința populară, consfințită de lege și de Constituție… am hotărât să ieșim și noi și dacă nu vor înțelege că regimul lor s-a sfârșit, vom veni și nu vom mai plecăm.. suntem hotărâți să mergem până la capăt. Românii s-au trezit din somnul cel de moarte în care-l adânciră barbarii de tirani “. „Dacă (Iohannis) face greşeala fatală, să nu pună în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale, data viitoare nu mai plecăm din Bucureşti. “

Preşedintele Klaus Werner Iohannis neagă existenţa unui Stat Paralel Ilegitim şi o influenţa nefastă a UE/NATO în România, de aceea e posibil ca Mişcarea albă a ortodoxo-comunistilor PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL, să mobilizez nu numai 200.000 de bugetari şi simpatizanţi plătiţi de PSD, ci un milion, cum au promis.

Două săbii într-o teacă, doi Domni în ţara săraca, n-au loc!

Război civil între Dragnea şi Iohannis.

–––––––––––––––

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/02/razboiul-dintre-statele-paralele.html

http://www.marianagurza.ro/blog/2018/02/16/viorel-roman-razboiul-dintre-statele-paralele-2/

https://admin.over-blog.com/write/89898768

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/01/leviathan/nr.87.html

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2015/09/statul-roman-stat-mafiot.html

http://bentodica.blogspot.ro/2017/12/stat-de-drept.html

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/02/prabusirea-imperiului-roman-si-destinul-uniunii-europene.html

 

 

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (9)

 

A ajuns în impas după marşul a 200.000 de cămăşi albe asupra Bucureştiului şi condamnarea la trei ani şi jumătate de închisoare – cu executare -, în prima instanţă, a organizatorului şi conducătorului acestei demonstati de forţă, după modelul mineriadei d-lui Ion Iliescu, a şeful Partidului de guvernământ, preşedintele PSD-ului şi al Camerei Deputaţilor, d-ul Liviu Dragnea.

Justiţia nu s-a mai lăsat intimidată de Mişcarea paramilitară a cămăşilor albe. Prefericitul Părinte Patriarh Daniel nu ia apărarea celui mai puternic politician ortodox. D-ul Dragnea a numit trei prim-miniştrii în Statul sau Paralel, care îşi pierde încet das sigur legitimitatea atât în UE/NATO, cât şi faţă de electoratul catolic, pro-occidental, care trebuie totuşi să aibe multă radare şi intalegere, după îndobitocirea multiseculară, cu larg caracter de masă a moldo-valahilor în lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane.

Presa euro-atlantica comentează pe larg acest caz de angajări fictive în interesul Partidului ortodoxo-socialist PMR, PCR, FSN, PSDR, PSD, PNL, USL, din anul 1946 la putere, pe când presa euro-asiatica, unde Stăpânul face legea şi astfel de cazuri sunt fireşte, trece cu vederea gravitatea situaţiei din România, unde teocraţia orientală şi statul de drept occidental sunt pe muchie de cuţit. Moscova sau Roma?

–––––––––––––––––

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2014/12/10-teze-2015.html

http://confluente.org/viorel_roman_1518494438.html

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (10),

Unitatea dintre Vodă, Rege, Secretar PCR, Preşedinte, alesul Atotputernicului în simfonie cu Ortodoxia pentru dreptcredincioşi, „expresia subconştientului colectiv a poporului “pentru necredincioşi (Ion Iliescu), e pusă la încercare de condamnare la închisoare cu executare a d-lui Dragnea, preşedintele PSD, şeful legislativului şi executivului (prim-ministru e marionetă să). Dacă îi reuşeşte subordonarea justiţiei, renaşte teocraţia sub patronajul UE/NATO?

D-ul Iliescu cu o licenţă ruso-americana şi binecuvântarea Celui de Sus, a Bisericii, l-a ucis pe Ceauşescu, a stăpânit tara cu Constituia sa, privilegii de care urmaşii săi nu se mai bucura. Totuşi d-ul Dragnea e „ferm hotărât (să revină la teocraţie n.a.), să rămână la conducerea PSD pentru a duce (controlul justiţiei n.a.) la capăt… am decis să fim radicali cu tot ceea ce trebuie să facem. Nu mă sperie nici Iohannis (preşedintele României), nici Hellving (şeful SRI) “.

Desigur că paralelitate intre democraţie, în care legislaivul, executivul, justiţia sunt autonome, şi teocraţie, care refuza lipsa lor de unitate de nezdruncinat în jurul alesului Atotputernicului, a Bisericii, nu e acceptată nici de ipocrizia politic corectă, nici de duplicitatea orientală. „Ce vreţi, suntem aici la porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav…” Motto-ul la Craii de Curtea-Veche de M.I. Caragiale e emblematic pentru mentalul românesc.

––––––––––––––––––––––-

https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (11)

Se folosite în legăturile ei cu occidentul de intermediari germani, maghiari, evrei, masoni, curente culturale etc. şi în zilele noastre. Preşedinte e german, UDMR-ul e mereu la guvernare, convins că numai prin ei se ajunge în Europa, consilierii evrei sunt indispenabili în PMR, PCR, FSN, PSDR, PRM, PSD, PNL, USL, intelectualii, urmaşii bonjuriştilor, mimeza cultura din vest etc.

Şi pentru că valorile catolice n-au trecut Cortina de Fier instalată de un mileniu de teocraţia orientală greco-turco-rusa pe Carpaţi, antilatina şi antioccidentala, „Declarația comună (semnată la București la 19 iunie 2018) privind implementarea Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii “, ne reaminteşte involutar de „Formele fără Fond “, „Zicem că ei şi facem ca noi “, de omul politic al zilei, d-ul Liviu Dragnea şi Mişcarea cămăşilor albe.

În ciuda tuturora, Ambasada SUA în România consemnează: „Acest parteneriat se fundamentează pe un angajament comun pentru valorile și interesele care stau la baza Occidentului…

Părțile au convenit să organizeze următoarea întâlnire în 2019. “

*

Peste 5.000 de oameni, în stradă la Cluj. Istoric cu părul alb: „Suntem cei incapabili să asistăm pasivi la alungarea din ţară a unei cincimi din popor “

–––––––––––––––––––––

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2014/12/10-teze-2015.html

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (12)

E subminata de Statul Paralel catolic finanţat de UE/UŞA, de aceea d-ni Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi d-na Viorica Dăncilă nu au participat la recepţia ambasadei SUA de Ziua Independenţei.

–––––––––––––––––––––––

https://www.stiripesurse.ro/ion-cristoiu-ipoteza-surprinzatoare-ce-inseamna-gestul-lui-dragnea-i-tariceanu-de-a-lipsi-de-la-ambasada-sua_1274511.html

Preşedintele Senatului, Camerei Deputaţilor şi prim-ministrul, Guvernul, protestează astfel în numele partidului de guvernământ, PMR, PCR, FSN, PSDR, PSD, PND, USL, la putere din 1946, dar mai ales a teocraţiei orientale, bimilenare.

Lipsa de respect pentru cei de alta credint decât cea occidentală se bazează pe ideia ca toată lumea e judeo-crestina, catolică, occidentală, dar nu este încă conştientă de asta, ceea ce contrazice dreptul universal al omului de a crede şi în altceva decât ce le impune UŞA, imperialismul, globalizarea.

Nemulţumirea ortodoxă faţă de elită transfrontalieră, companiile internaţionale, care iau decizii, profitul, fără a lua în considerare nevoile dreptcredincioşilor, e formulată de d-ul Dragnea, de PSD, care încearcă acuma să renationalizeze, să elimine elita cosmopolită, Statul Paralul Ilegitim al preşedintelui Klaus Iohannis, care a fost la recepţia ambasadei SUA de Ziua Independenţei.

Chiar şi în condiţiile în care USA au baze militare în România membră a Uniunii Europene, protestul celor marginalizaţi de globalizare trebuie luat în considerare şi tratat cu tot respectul pe care îl merită şi cei de altă credinţă, decât cea occidentală. Integrarea ortodocşilor în lumea catolică nu poate fi făcută peste noapte şi poate că nici nu trebuie făcută de loc.

Asta afirma nr. 2,3,4 al statului, Tăriceanu, Dragnea, Dăncilă, de aceea e poate necesară nu numai o Europă cu mai multe viteze, ci şi luarea în consideraţie a unui cadru legislativ de protecţie, similară monumentelor istorice sau a civilizaţiilor periclitate, a devălmăşiei, teocraţiei ortodoxe moldo-valahe, asediata, asfixiata în zile noastre de o raţionalitate insuportabilă.

Cinci milioane s-au băjenit, fugit, din această cauză în occident, în lumea catolică.

–––––––––––––––––––––

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2018/02/razboiul-dintre-statele-paralele.html

https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

https://issuu.com/doinadragut/docs/constelatii-diamantine-nr-94-2018

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2014/12/10-teze-2015.html

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (13)

Este, ca toate teocraţiile orientale, incompatibilă cu statul de drept occidental. Revoluţia papală, departajare laicului de divin – de trup se ocupa împăratul, de suflet, papa – a generat după Marea Schismă, de a lungul unui mileniu, societatea civilă, democraţia catolică, civilizaţia euro-atlantica. În occident puterea statului este limitată pentru a proteja dreptul omului la proprietate, mişcare, expresie etc., date de Dumnezeu, şi numai în măsura în care le respecta este legitim, nu declararea unui „stat de drept “, „stat constituțional” sau „curte constituţională “e decisivă. Marea Britanie, Noua Zeilanda, Israelul n-au constituţii, ci legi, practici şi convenţii consacrate prin tradiţie şi de principii de drept, între care cel mai important este domnia legii, astfel ca Partidele politice să nu pot schimba statul de drept, care e sacru.

În orient, împăratului, califului, regelui, secretarului general PCR, preşedintelui, „rege şi preot“ în Vechiul Testament, îi aparţine şi trupul şi sufletul supuşilor. O departajare intre laic şi divin cu consecinţele de mai sus, stat de drept, societate civilă, democraţie catolică sunt combătute ca erezi. Liderii religioşi ca şi partidele politice sunt subordonate necondiţionat celui ales, uns de Cel de Sus, sau în varianta liber cugetătorilor ortodoxo-comustisti, ales şi uns de subconştientului colectiv al maselor largi populare (Ion Iliescu).

Occidentalizarea lumii începe cu colonialismul, care face accesibil tuturora Vechiul şi Noul Testament, imperialismul continua cu metamorfizarea Decalogul în standarde de civilizaţie secularizate, iar în vremea noastră globalizarea, e a tot prezenta, nimeni nu se mai poate sustrage ei. În acest context imitarea inevitabilă a occidentului, statului de drept, societăţii civile, democraţiei catolice (protestantă e catolică, radical) generează „forme fără fond “binecunoscute de romani.

Carpaţi despart occidentul de orient, Imperiul Sf. Petru de Imperiul Sf. Andrei. Romanii au trăit până la Marea Unirea în occident, în Sfântul Imperiu Roman şi în orient, în Imperiul Otoman şi Rus. După România Mare a urmat o teocraţie moldo-valaha, ortodoxo-comunista, care e înlocuită în zilele noastre cu civilizaţia euro-atlantica, dar fără refacerea unităţii de credinţă cu Roma, imitaţiile de la Porţile Orientului devin greu suportabile, aşa că cinci milioane s-au refugiat în occident.

Confuzia din ţară, cu larg caracter de masă, a creat State Paralele, unul firav occidental şi altul oriental, din 1946 la putere, PMR, PCR, FSN, PSDR, PSD, PNl, PC, USL, ALDE, care după directorul Editurii Politice Humanitas, Gabriel Liiceanu e „O mafie camuflată în partid “. El nu este singurul, care se exprima fără respect faţă de teocraţia moldo-valaha, de Sfinţii Voievozi, preşedinţii moldo-valahi ortodoxo-comunisti, de patriarhii lor şi în acest fel nolens volens trece cu vederea lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane de care romanii se pot elibera numai prin unirea cu Roma.

––––––––––––––––––––

https://bureriu.wordpress.com/… /dr-viorel-roman-lipsa-de-r…/

http://bentodica.blogspot.com/… /viorel-roman-teocratia-orto…

http://bentodica.blogspot.com/… /teocratia-ortodoxa-moldo-vă…

https://issuu.com/doina… /… /constelatii-diamantine-nr-94-2018

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/… /razboiul-dintre-s…

https://www.academia.edu/232… /BISERICA_-_STATUL_România_2016

http://www.contributors.ro/… /raul-romaniei-de-azi-o-mafie-…/

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (14)

Este incompatibilă cu democraţia catolică, cultura euro-atlantica, de aceea a venit la Bucureşti Fericitul papa Ioan Paul ÎI, a întins mâna tuturor romanilor, le-a deschis larg părţile Europei, i-a ajuta să adere la UE/NATO. Speranţa că acest dialog va continua, în vederea refaceri unităţii de credinţă, singura cale autentică de integrare în civilizaţia euro-atlantica, este din ce în ce mai firava sau chiar mai grav, constata şi profesorul Iulian Fota, fost consilier prezidențial pentru probleme de securitate: „Sfârşitul ipocriziei! România se prăbuşeşte în post-comunism!!!

România este ca un avion care a rămas fără motoare. Motoarele s-au oprit în 2012, rezultat al demersurilor USL. Din 2012 avionul nostru, România, a zburat inerţial, ca un planor, având ceva viteza. Din păcate, între timp, ţară şi-a pierdut portanta şi se prăbuşeşte înapoi în post-comunism. Şi asta nu este un accident, este o prăbuşire intenţionată. Aşa au decis o mare parte din clasa politica, o parte din administraţia centrală, inclusiv Poliţia şi Jandarmeria, BOR-ul şi ceva administraţie locală. În Arad, primarul Falca a interzis corturile celor care strângeau semnături pentru campania „fără penali”. Ministerul Educaţiei nu îndrăzneşte să crâcnească în fata Patriarhiei, politica educaţionala a României fiind la remorcă BOR-ului. Elocvent!

Post-comunismul este perioada 1990-noiembrie 2006, când am fost toţi prizonierii liniilor 3 şi 4 din PCR şi din fosta Securitate (cu tot cu CI militar). Cea mai neagră perioada din istoria post-decembrista a României, cu mineriade, cu „noi muncim, nu gândim”, cu devalizări de bănci pentru prieteni, cu obedienţa drept cea mai importantă calitate umanana, cu mega-manipulare prin intermediul TVR („nu minţiţi poporul cu televizorul”), cu hiper-inflatie şi prea multă sărăcie, cu multă izolare internaţională, „salvată” de tratatul de prietenie cu URSS din 1991. O perioadă eşuată în faliment economic şi lipsa totală de prieteni, cu o Românie pe marginea prăpastiei.

Acum o să fie mai rău. În loc de o televiziune sunt patru, care mint şi manipulează din greu, o parte din PNL, din frică de ALDE, a bătut palma cu PSD, iar românii care au dus greul Pieţei Universităţii fie au plecat în Occident fie au îmbătrânit în deziluzie şi disperare. Măcar atunci, mai ales în 1995-1996 mai păstrăm speranţa, aveam o alternativă politică şi vremurile erau bune, Occidentul dominând sistemul internaţional. Victoria CDR-ului şi ajutorul occidentalilor au fost suficiente. Acum cine să ne mai salveze? Ne prăbuşim în post-comunism şi nu pas cu pas ci accelerat. Ca orice cădere în gol. “Sursă: facebook

–––––––––––––––––––––––––-

https://bureriu.wordpress.com/… /dr-viorel-roman-lipsa-de-r…/

http://bentodica.blogspot.com/… /viorel-roman-teocratia-orto…

http://bentodica.blogspot.com/… /teocratia-ortodoxa-moldo-vă…

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (15)

Pentru că președintele Klaus Wener Iohannis este implicat în condamnarea cu angajări fictive, şeful partidului, legislativului, executivului, justiţiei, d-ul Liviu Dragnea susține că suspendarea lui este iminentă, doar „o minune” putând răsturna acest plan, să avem un sistem nou, curat, conform Agenției Centrale de Informații a SUA și Stratfor care anticipează şi ei o nouă ordine, un nou sistem nou, curt, fără amalgamări nefireşti, toxice, după cum urmează:

–––––––––––––––––––––––––-

(1) IMPERIUL, „Vechea Europă”, maritimă, catolică/protestantă, industrială, globalizata, UŞA, Germania, Franța, Austria, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Italia, Suedia, Norvegia, Finlanda;

(2a) LIMESUL I, „Noua Europă”, continentala, romano-catolică, Central-Euroneana, anti-rusa, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Croația;

(2b) LIMESUL II, „Grupul Ortodox”, agrara, greco-ortodoxa/musulmană, pro-rusa, România, Serbia, Grecia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia-Herțegovina, Albania și Kosovo.

(3) BARBARII anti-occidentali, anti-catolici, Islamul, Africa, Rusia, India, China etc.

http://www.curentul.net/… /marile-puteri-si-democratizarea-…/

http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-pr…

http://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-…/

https://saltmin.com/2012/… /28/ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (16)

A reuşit sub d-ul Liviu Dragnea să refacă devălmăşia, unitatea de nezdruncinat intre Partid, Stat, Biserica, legislativ, executiv, juridic, curtea constituţională, în curând îl demite pe Preşedinte şi defăimarea acestor succese, fără precedent în UE/NATO, va fi pusă în afara legii. Întâmplător sau nu, Radio Europa Liberă, finanţat de Congresul SUA, lanseze noi servicii de ştiri în România din dec. 2018. Se încerca să ajute la creşterea unei prese libere, să promoveze valorile şi instituţiile democratice, să stârnească discuţii privind NATO, UE şi alte organizaţii internaţionale.

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (17a)

SUNT ROMAN, ne mărturiseşte Andrei Gabriel Pleșu… şi ce spune un scriitor, eseist şi demnitar, fost ministru al Culturi şi al Afacerilor Externe din vremea capitalismului de cumetrie (Iliescu), de mafie (Băsescu) şi azi în cel de jupânime (Dragnea), trebuie luat în seamă… doamne ajută şi apăra de şi mai rău..

––––––––––––––––––––––––

http://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (17)

SUNT ROMAN, marturisiseste Andrei Gabriel Pleșu şi descoperă că e în ţara nimănui, nici în occidentul democratic, nici în orientul teocratic, şi ca Ţara lui, pe care a slujit-o cu devotament că ministrul Culturii și al Afacerilor Externe, „a ajuns să fie proprietatea privată a unor derbedei“. Occidentalii sunt vinovaţi de acesta situaţie. Sub Stalin sau Ceauşescu derbedeii nu se bucurau de drepturile omului european, la proprietate privată, la imuniate parlamentara etc.. Vor reuşi Putin şi Dragnea să refacă, fireşte cu sprijinul lui Trump, ordinea orientală, teocrata?

Peste 90 la sută din conducerea Partidului Comunist din România, în perioada anilor 50-60 era formată din alogeni – unguri, evrei, ţigani, care după 1989 ei au revenit la putere. Vezi https://aleximreh.wordpress.com/… /tiganii-din-fruntea-roma… /unde ministru al Culturii, al Externelor, consilier prezidenţial, Pleşu este un ţigan evreu din Brăila, care deplânge şi în acest articol degradarea capitalismului de cumetrie romanes din vremea lui Iliescu.

Dar să urmărim Dilema Veche a scriitorului şi eseisului Pleşu: „Faptul că sunt român e, totuşi, o pură întâmplare… Nu o regret, dar nici nu mi-o pot pune la butonieră. Pot doar spera să valorific atât cât pot şansa aceasta „genetică”, să nu-mi fac de râs locul naşterii şi concetăţenii, să mă port frumos cu limba română şi, vorbă lui Constantin Noica, să povestesc şi altora câte ceva despre „partea noastră de cer “. Dar privesc în jur. Ziarele sunt pline de politicieni aflaţi în urmărire penală, sau foarte aproape de ea. Unii sunt vechi „înţelepţi” de partid, care au făcut ani, de-a rândul, „jocurile” de la vârf, cu dexteritatea discretă a unor eterne şi impenitente eminenţe cenuşii.

Alţii sunt jurişti, adică inşi care încalcă legile cu extremă competenţă. Pe unul din ei l-am auzit tunând şi fulgerând, în campanie, împotriva hoţilor care sărăcesc patria, după care, iată, e chemat să justifice, împreună cu soţia sa, averi de milioane de euro. Grupurile „infracţionale” sunt trans-partinice: dintr-odată, vezi aliniaţi în boxa acuzaţilor şi pesedişti şi penelişti şi pedelişti şi basişti şi anti-băsişti. Afacerile creează solidarităţi inefabile, diferenţele de tabără politică sunt simple mofturi. Numai noi, prostimea, credem că asistăm la mari lupte ideologice. În realitate, mulţi dintre cei care mimează, pe scenă, duşmănia, „se descurcă” eficient, uniţi, subteran, în cuget şi simţiri.

Reprezentanţii bisericii noastre… Am trăit să văd cum Întâi-Stătătorul comunităţii noastre duhovniceşti ridică un banal (dar puternic) mahăr de provincie la rang de laureat al unui ordin legat de numele Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Lecţia pe care ne-o transmit ierarhii noştri e simplă: dai bani – eşti „vrednic”! Mântuirea devine astfel un statut sponsorizabil.

Gazetele şi posturile de televiziune au devenit, şi ele, un soi de trupe de comando, cu misiuni de lichidare şi propagandă. Moderatorii au ceva între miliţieni, procurori şi vecine de bloc. Invitaţiile la diverse „talk-show”-uri se fac, pare-se, pe bază de „abonament”. Aceiaşi inşi, cu aceleaşi păreri, prestează tenace, fără exces de imaginaţie, în teritoriul aceleiaşi, previzibile obedienţe. Când nu se face politică, se organizează chermeze deşucheate, în care câteva fete cu buze de ştiucă îşi valorifică abundent posteriorul, în timp ce câţiva băieţi de comitet fac glume în doi peri Peste tot, numărul VIP-urilor care nu ştiu româneşte şi gândesc intermitent e în creştere.

Atmosfera generală e de bălăcăreală groasă, de îmbrânceala zglobie, sau sângeroasă, de suspiciune, de mârlănie. Preşedintele face dezvăluiri învăluite, primul ministru zâmbeşte şugubăţ, după modelul „şmecherul clasei “, alegătorii intervievaţi recunosc că, dacă sunt plătiţi, votează cum trebuie, îl vor pe Ceauşescu sanctificat şi cred că Hitler (spre deosebire de Băsescu) îşi iubea ţara. Unde trăim? Ce mai putem spera? De care români să fim mândri?

Ştiu că, dincolo de cei pe care i-am pomenit, există marile majorităţit tăcute, oamenii de ispravă care fac ca lucrurile să meargă, „civilii” onorabili şi neglijaţi. Dar am o veste proastă pentru ei: ţara nu mai e de mult a lor! Ţara este a unei adunături de netrebnici, care se amuză şi se îmbogăţesc pe spezele tuturor celor care nu au „cultura” cârdăşiei.

Ţara a ajuns să fie proprietatea privată a unor derbedei. “

În fond avem de a face cu ghinionul de a fi moldo-valah:

–––––––––––––––––––––––––

http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-pr…

http://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-…/

https://saltmin.com/2012/… /28/ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (18)

Este incompatibilă cu civilizaţia euro-atlantica, de aceea a venit la Bucureşti Fericitul papa Ioan Paul ÎI, a întins mâna tuturor romanilor, le-a deschis larg părţile Europei, i-a ajuta să adere la UE/NATO. Speranţa în refaceri unităţii de credinţă, singura cale autentică de integrare în Europa, este din ce în ce mai firava, „Formele fără fond “se răzbuna. Într-un studiu realizat de Institutul pentru Calitatea Vieții din cadrul Academiei Române s-a concluzionat, printre altele, că dezintegrarea socială a României este cea mai gravă criză generală politică din ultimii 27 de ani. Acțiuni și fenomene nocive au produs însemnate prejudicii politice și social-economice, subminând considerabil progresul României… Principala răspundere revine guvernelor care s-au succedat de-a lungul întregii perioade postdecembriste, parlamentului și autorității judecătorești… S-au practicat, cu sau fără intenție, conștient sau interesat, dezinformarea, dezbinarea, incitarea la activități dăunătoare de tot felul, compromiterea adevăratelor valori și promovarea în posturi importante a unor pseudo personalități, impostori sau chiar infractori de drept comun… Se anunță vremuri grele și cu evoluții imprevizibile ca timp, moment și amploare, care pot scimba harta lumii și structura relațiilor internaționale. Suntem pregătiți ca țară și popor să le facem față?, (revista PERISCOP, Bucureşti)

–––––––––––––––––––––

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

https://gradinaculecturi.wordpress.com/… /dr-viorel-roman-s…/

http://bistriţa-năsăud.einformatii.ro/… /interviu-fulmi… /134/

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (19)

Este o tematică nouă, sensibilă pentru că România este membră UE/NATO, de aceeia am încercat

https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

şi în

http://www.totpal.ro/ortodoxie-si-occident-2016-de-viorel-roman/

şi mai ales în

http://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/

să prezint sine ira et studio simbioză, simfonia dintre BOR, Biserica ortodoxă şi tradiţia multiseculară a Satului teocrat moldo-valah.

Occidentali, de la Marea Schismă, au înlocuit treptat teocraţia cu societatea civilă, democraţia. Papa şi împăratul Sfântului Imperiu şi-au delimitata clar atribuţiile legate de creştin, iar de la Revoluţia Franceză, cu laicizarea şi departajarea puterilor în stat, teocraţia creştinilor orientali, ortodocşi este greu de intales sau şi mai grav, considerată naţionalista contrara drepturilor omului occidental.

Vezi:

https://www.academia.edu/36701986/ORTODOXIE_SI_NATIONALISM http://www.vestidinrusia.ro/2018/07/19/rusia-imaginea-inamicului-si-istoria-demonizarii/

Lupta ideologică a dictaturii proletarilor ortodoxo-comunisti cu catolicii, din vremea Războiului Rece, s-a încheiat 1989 cu victoria libertăţii omului, a capitalismului. Ortodocşii moldo-valahi, după ce au lichidat Biserica Uniră cu Roma şi intelectualitatea pro-occidentala adera la civilizaţia euro-atlantica, la acquis-ul comunitar catolic fără a continua dialogul început de Fericitul papa Ioan Paul ÎI la Bucureşti în mai 1999. Papa Francisc nu mai vine la Centenar, cum se spera.

http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/

În acest context prof. Oliver Jens Schmitt, Universitatea din Viena, încearcă la 21 iulie a.c., în Neue Züricher Zeitung, să descifreze simfonia dintre Stat – Biserica – Naţionalism. El pleacă că mai toţi analiştii din vest de la premiza că aderarea formală, de jure a moldo-valahilor la acquis-ul UE, e echivalentă cu cea de facto. Realitatea la Porţile Orientului politic, religioasă din Bucureşti, e alta. Asistăm la confruntarea viziunii orientale, a Teocraţiei ortodoxe moldo-valahe, a Imperiului Sf. Andrei cu cea occidentală, a acquis-ul comunitar catolic, a Imperiului Sf. Petru.

*

Greco-ortodocsii la periferie, ăsta e cuvântul de ordine al creştinilor occidentali, în speranţa fireşte a refacerii unităţii creştine, încă de la renunţarea la Cortina die Fier, la Lagărul ortodoxo-comunist şi egalitarismul inspirat de Profetul biblic Amos şi urmaşul sau din sec. al XIX-lea Karl Max.

Din 1990, într-un document declasificat al serviciilor secrete din UŞA, se face o departajare intre (1) greco-ortodocsii sârbi, români şi bulgari, (2) catolicii de Visegrad, polonezi, slovaci, maghiari şi (3) catolicii, protestanţii din vest, mai ales germani. În acelaşi an, la un Congres mondial în Anglia, la care am participat, se lua act de eşecul dogmei comuniste internaţionaliste, antinaţionale şi anticreştine şi de viitorul inevitabil al curentelor naţionalist şi/său religios.

La nivel spiritual, Fericitul papa Ioan Paul ÎI pleda neobosit pentru un creştinism, care respiră cu doi plămâni, ortodox şi occidental, pentru unitate în diversitate, iar Papa Francisc merge mai departe, unire fără condiţii. Extinderea UE/NATO, la orizont fiind mereu refacerea unităţii de credinţă de la Vancouver la Vladivostok, trecea cu vederea atât observaţiile realiste a serviciilor secrete din SUA, cât şi prognoza savanţilor din întreaga lume întruniţi în Anglia.

Tranziţia de la egalitarismul dictatorial oriental la libertatea capitalistă occidentală, de la Lagăr ortodoxo-comunist la UE/NATO a fost dură în est şi a adâncit falia neîncrederii dintre fraţi. Ipocrizia politic corectă poate menaja senibilitatii, dar în acelaşi timp intimidează, crează confuzi şi în final îşi fură singur căciula.

După criza financiară din 2008 treptat iluziile dispar. Astăzi se accepta, ceea ce se ştia încă din 1990. Cele trei regiuni au tradiţii naţionale şi religioase difererite, aşa că integrarea europeană va fi cu cel puţin trei viteze, pentru: (1) greco-ortodocsi, (2) Grupul de la Visegrad, (3) Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană.

Pentru neomarxisti, adepţii paradigmelor secularizate ale acumulării capitalului la Centru şi la Perifierie, romanii de la Dunărea de jos au o poziţie apropape neschimbată în Imperiului Roman, Bizantin, Otoman, Austriac, Rus, UE. Pe de altă parte dialogul, început la Bucureşti de Fericitul Ioan Paul ÎI, va continua la apropiata vizită a papei Francisc. Unirea a schimbat radical destinul periferiei, maghiarilor, polonezilor, lituanienilor, uncrainienilor şi nu în ultimul rând a ardelenilor, care au pus bazele emancipării naţionale şi sociale a românilor, Marii Uniri de la 1918.

–––––––––––––––––––––––––––––

http://www.prodiaspora.de/V5/index.php/proza/1456-viorel-roman-dezmembrarea-europei

http://www.marianagurza.ro/blog/2016/10/30/viorel-roman-formula-moldo-valaha-a-statului-a-esuat/

http://bentodica.blogspot.ro/2018/03/bremen-teocratia-moldo-valaha.html

http://confluente.org/viorel_roman_1491319114.html

http://bentodica.blogspot.com/2017/12/stat-de-drept.html

https://www.academia.edu/32415174/Spre_est_sau_vest%C3%9F

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-premize-si-7-teze.aspx

http://www.marianagurza.ro/blog/2017/03/01/dr-viorel-roman-romania-e-in-europa/

http://www.amosnews.ro/ce-asteapta-romanii-de-la-papa-francisc-2016-11-03

https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

https://www.academia.edu/27240741/Occidentalizarea_lumii

https://www.academia.edu/27241088/Chestiunea_orientala

Teocraţia ortodoxă moldo-valaha (19a) /opinii

Adrian Vincentiu Martin: O să încep abrupt, născut într-o familie de catolici (romano-catolici) tatăl meu primul organist într-un orăşel aristocrat Piatra Neamţ unde bisericuţa noastră aduna poloneji, italieni, germani şi unguri. Slujba era în latina abandonta prin anul 1970 urmând ca limba să fie autohtona dar şi acum la slujbele mari se foloseşte latina. O dată deschis Săvineștiul şi combinatul de îngrăşăminte Roznov se produce, mica schizma, intre orăşeni aşezaţi în castele lor şi ţăranii smulşi din viaţa lor şi făcuţi nouă Clasă Muncitoare. Nu pot trece mai departe, comunitatea evreilor negustori angrosişti. Ghiveciul nou format e aşezat în, raftul, noilor blocuri. Venirea Papei Paul al doilea a fost o rază care speram noi va lumina România! La dansul am auzit după ce a sărutat pământul ca această tară e, grădina Maici Domnului”. Papa fiind primul papă răsăritean polonez au fost atunci clipe unice care probabil nu o să le mai traesc. Simt acut cele două imperii cel a lui Sf. Petru şi cel al lui Sf Andrei! În această parte de lume sunt două paradoxuri România latină ortodoxă majoritar şi Polonia slava (aci am dubi) catolică. Alt caz este Hungaria neam mongoloid creştinat de Vatican prin, cumpărarea, voinţei lui Atila de a nu ataca Roma şi Vaticanul. Împărţirea pragmatică care o faceţi arunca ţară la marginea imperiilor în viziunea D-voastra sigur şi eu sunt destul de pesimist în legătură cu evoluţia României. Minunea din 1918 nu ştiu dacă se va mai repeta!

Alexandru Nemoianu: Nu înţeleg de ce se insistă cu „teocraţia”. Cuvântul are înţeles clar şi efectiv nu se potriveşte. În acelaşi timp aceste „împărţiri” sunt absurde. În Europa de apus exista un anti creştinism dezlănţuit şi tot mai pe față.

Viorel Roman: Imperiul teocratic Bizantin (330-1453 după Hristos) le-a impus romanilor şi la nord de Dunăre ierarhia lor, aşa au ajuns ei în tabăra greco-ortodoxa, anti-latina. Un mileniu lasa urme, definitive, chiar şi la unirea cu Roma, 1698, nu s-a renunţat la tradiţie în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de rit bizantin. Credincioşii ortodocşi, moldo-valahii au trăit secole de rândul în teocraţie, cu un Domn şi al său Mitropolit/Patriarh, într-o formă de guvernământ în care aşteaptă ghidarea Celui de Sus. Dacă, sub presiunea celor fără Dumnezeu, Statul se declară laic, comunist, democratic etc. Asta generează numai „Forme fără Fond “sau „Spunem că ei şi facem ca noi “

Alexander Timoschenko: O senzaţională descoperire arheologică la Köln mi-a adus aminte de conferinţa ta de la Cercul nostru cultural de aici: „Românii şi Germanii că urmaşi ai Romei “! http://ziarulromanesc.de/… /cercul-cultural-romano-german-d… /Urme ale culturii romane – cea mai veche bibliotecă de pe teritoriul Germaniei (mai bine zis: de la nord de Alpi!) – între anii 150-200!

Roman Grue: Românii nu sunt urmaşii Romei, ci romanii sunt urmaşii dacilor! Dacă am presupune, că suntem urmaşii Romei, cum explicaţi faptul că românii din Maramureş, Bucovina, Basarabia şi dincolo de Nistru, unde nu a călcat picior de roman, vorbesc la fel cu cei ocupaţi din Ardeal şi o parte din Muntenia? Să terminăm cu minciunile istorice.

Viorel Roman: Toată Europa este indo-germanica, aşa că toţi vorbim mai mult sau mai puţin aceiaşi limba şi avem aceiaşi fizionomie, dacă vreţi, care se deosebeşte de cea a negrilor din Africa, a pieilor roşii sau mongolilor, a galbenilor din Asia. Romanii sunt daci şi romani fără probleme. Simplex sigilium veri. Dece faceţi din asta o problemă în interesul greco-slavilor ortodocşi?

––––––––––––––––

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-romanii-sun…

–––––––––––-

(VA URMA)

––––––––

Dr. Viorel ROMAN

www.viorel-roman.ro

Bremen, Germania

29 iulie 2018

2 thoughts on “Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă (1-19)

Lasă un răspuns