100 ANI DE LA REÎNTREGIREA DACIEI – MAREA UNIRE DE LA 1918
Hermes afirma că vitejia eroilor trebuie cântată de sufletul poeților, pentru ca „verbele înaripate” să poată trece pragul nemuririi. Astfel, am apreciat rezultatul strădaniei cunoscutei poete Elena Armenescu, concretizat în antologia eveniment „UNIREA FACE PUTEREA” apărută la editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, volum menit perenității. Concepția care a stat la baza acestei înfăptuiri de către distinsa autoare amintită mai sus, reflectă în bogatul și diversul material antologat, stâlpii de rezistență ai unui adevăr de necontestat, cuprins în citatul de pe coperta a patra, aparținând Președintelui Academiei Române – Academician Profesor Dr. Ioan-Aurel Pop ( citat selectat să încheie această recenzie) din care rezultă concluzia reală care trebuie prezentată publicului larg, „pentru că ea (Unirea n.n) a exprimat voința națională”.
Antologia „UNIREA FACE PUTEREA” alcătuită de Elena Armenescu, se deschide cu un frumos tricolor unduind pe verso-ul paginii de titlu, având drept fundal albastrul cerului pe a cărui boltă, un norișor alburiu se află parțial în spatele tricolorului. Pe pagina imediat următoare, se află poezia „Odă bucuriei” scrisă de Friedrich Schiller, text adoptat ca imn al Uniunii Europene, muzica Ludwig van Beethoven (cuprins în Simfonia a 9-a). Ne încălzește apoi privirea harta color – România Mare la 1 decembrie 1918. Pe următoarele șapte pagini, de o densitate și elevație excepțională a exprimării, este prefața semnată de Președintelui Academiei Române – Academician Profesor Dr Ioan-Aurel Pop ce ne poartă vrăjindu-ne, într-un spațiu spiritual încărcat de idealul de a fi IMPREUNĂ care i-a animat pe români secole de-a rândul, până au izbutit a-l împlini și asuma deplin și demn: „Fascinația marii Uniri din 1918”.
Verso-ul paginii pe care stă scris „Partea întâia POPAS istorico-liric” și un Motto: „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”- Mihail Eminescu – este iustrată (tot color) cu harta României la 1 decembrie 2018. Intrând în substanța problematicii antologiei care cuprinde aproape 400 de pagini, îmi exprim regretul prezentării aproape telegrafice și totodată dorința și întrucâtva putința de a reliefa semnificația deosebită a gestului tuturor autorilor contemporani care, uniți întru ideea majoră care a călăuzit-o pe autoare, au izbutit ( sub formă de voluntariat) să ilustreze sub pecetea emoției lirice și omenești, că dacă este sinceră și unanimă „unirea face puterea” și o face dăinuitoare, pentru ca visul cel mai înălțător al neamului românesc devenit realitate să rămână de neclintit. În peste 50 de pagini de considerații asupra a ceea ce avea să se petreacă într-un moment astral al istoriei noastre, se demonstrează cu prisosină că „pregătirea Marii Uniri a fost un act istoric îndelungat ce a durat 318 ani. Începutul acestui proces îl are în prim plan pe voievodul român Mihai Viteazul, primul întregitor al teritoriilor locuite de români, care a plătit cu propria-i viață aprinderea acestei flăcări în conștiința națională, idee care a durat, durează și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, dar și cu capacitatea dăruirii până la sacrifiu a românilor, să ajungem „să fim, ce am fost și chiar mai mult decât atât” după zisa memorabilă a domnitorului patriot Petru Rareș.
Tot ce s-a făptuit între 1848 și 1918, cu luminile și umbrele inerente (că doar nu au fost sfinți dar au fost motivați până la capacitatea de a se jertfi) revoluționarii din Transilvania, Moldova și Țara Rpmânească, reprezintă întruchipări de netăgăduit ale unui eroism aproape legendar, amintind de dacii lui Decebal. Minți luminate, voințe de neînfrânt, capacitate de jertfă, asumarea fermă a unor țeluri înalte, sunt întruchipări ale unirii în gândire în primul rând, urmând simțirea, dovezi că și miracolul se poate explica. Afirm toate acestea gândindu-mă la: Avram Iancu, Alexandru Papiu-Ilarian, entuziasmul cu care s-a participat la Adunarea Națională de la Blaj unde s-a adoptat documentul cuprinzând revendicările naționale, politice și sociale, pentru ca națiunea română din Ardeal să aibă aceleași drepturi ca și celelalte naționalități care locuiau în această provincie.
Să nu uităm reprezentanții bisericii, clerul, ierarhii care au avut un rol important în pregătirea Marii Uniri. Unul din cei mai mari ierarhi din Transilvania este Andrei Șaguna, declarat sfânt în urmă cu câțiva ani – pentru viața și aportul său nu numai duhovnicesc dar și civic, adus poporului român. Se acordă apoi cinstirea cuvenită Micii Uniri (1859), considerată retrospectiv ca un pas important spre Marea Unire, cu figurile sale emblematice: Al.Ioan Cuza și înțeleptul său sfătuitor M. Kogălniceanu.
Lupta cea mare pentru reîntregirea fostei Dacii a continuat. A fost înființată „Societatea Academică Arboroasa” în cadrul căreia Ciprian Porumbescu – unul dintre lideri – dirija corul. Ea funcționnat după un program țintit să promoveze ideea de unire, se recitau poezii de V. Alecsandri și cântece compuse de Ciprian Porumbescu. Un alt eveniment important a fost implicarea poetului Mihail Eminescu –aflat în perioada aceea la studii la Viena- și a scriitorului Ioan Slavici care au elaborat un proiect de program pentru sărbătoarea tinerimii române la mormântul lui Ștefan Cel mare care a avut loc în anul 1871. Apelul adresat tinerilor de Eminescu pentru a participa la serbare se încheie cu îndemnul: „să demonstrăm lumii că geniul poporului nostru viază, să-i arătăm că națiunea înțelege misiunea sa”.
Animat de un puternic sentiment patriotic, I.L. Caragiale îi scria lui Vlahuță: „să se prăpădească neamul românesc? Dar întoarcă-se Oltul și Mureșul de-a-ndăratele către obârșia lor, în creierii munților, neamul românesc tot el, neam românesc va fi lucrând cuminte, așteptând cu răbdare vremea când să dea și el culturii și civilizației europene concursul lui specific pe cât va fi fost de înzestrat pentru asta de Pronia cerească.”
Să nu uităm că Majestățile lor: regele Ferdinand și regina Maria, au avut un rol fundamental în înfăptuirea actului Unirii de la 1 Decembrie 1918, și împlinirea visului de veacuri a poporului român, de a trăi în aceeași țară: România Mare. Așadar, actul Marii Uniri a parcurs următorii pași: pregătirea de către liderii unioniști locali în fiecare provincie, prezentarea Declarației de unire a Basarabiei cu România (27 martie 1918), lege asupra ratificării Basarabiei cu România (31 decembrie 1919) cu stabilirea noilor garanţii ale României. Preşedinte al Adunării Deputaţilor din 29 decembrie 1919 a fost istoricul N. Iorga. Preşedintele Congresului General al Bucovinei la care s-a decis uniirea necondiţionată a Bucovinei în vechile sale hotare, până la Ceremuş, Calaciu şi Nistru cu regatul României, a fost Iancu de Flondor. Momentul esenţial în care Vasile Goldiş, membru marcant al Partidului Naţional Creştin Democrat din Transilvania şi-a rostit discursul solemn şi festiv în faţa delegatilor veniţi la Alba Iulia, a fost în duminica de 1 decembrie 1918.
Convinşi de importantul rol al Proniei divine în realizarea marii Uniri de la 1 decembrie 1918, participanţii la acest moment, înalţă o tulburătoare rugăciune şi cuvinte de recunoştinţă lui Dumnezeu, numit Părintele nostru…
Marea Unire a avut o largă reflectare în presa vremii şi mai târziu, în perioada interbelică: „Glasul”Ardealului” , „Românul”, „Gazeta Poporului”, „Revista economică”, „Drapelul”, „Unirea”. Nu au lipsit nici ecourile în presa internaţională. Numim câteva dintre publicaţii: „Nottinghan”, Ewening Post – 1916, „Petit Parisien”, „Sheffield Independent” ş.a. Cele mai multe pagini ale acestei antologii închinate Unirii sunt cele cuprinyând creaţiile lirice. Această parte începe cu Poeţii clasici care au cântat Unirea, primul fiind Andrei Mureşan (1816-1863) cu poezia „Deşteaptă-te române”, care din anul 1990 a devenit Imnul de stat al României. Următorul, este „ acel rege al poeziei, veşnic tânăr şi ferice, veselul Alecsandri” cum îl considera Mihai Eminescu – cu poezia „Deşteptarea României” care se încheie cu: „ Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare, Pentru Patria sa moare, nemurire moştenind”
„Unirea Principatelor” este elogiată de poetul Grigore Alexandrescu (1810-1885) care subliniază perenitatea sentimentului iubirii de patrie: „ Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire, E averea cea mai rară, cea mai scumpă moştenire, Ce de la părinţi de merit, nobilii fii o primesc”. O idee scumpă pe care o ilustrează în una din poeziile sale, căreia îi dă şi titul „ În unire stă tăria”: „Unii fac pretenţii-n bani, Alţii-n sate şi ţigani, Însă a fraţilor unire, Este scut de mântuire” (Gheorghe Asachi). În „Hora unirii”, ne invită Constantin D.Aricescu (1823-1886) „…N-avem noi aceeaşi soarte/ Şi-aceleaşi nevoi? Un corp dară pân-la moarte/ Să fim amândoi”. Tot la Unire ne cheamă şi Bolintineanu (1819-1872): „Al lebedei pui este , când a venit la viaţă/ Urât, nimic nu spune că va veni o zi/ În care o să fie o pasăre măreaţă/ Aşa Unire sfântă, tu eşti ursită a fi”.
Exprimându-se Eminescu ne exprimă pe fiecare şi pe toţi la un loc, în privinţa sentimentului iubirii de patrie: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,Tara mea de glorii, ţara mea de dor?/ Braţele nervoase, arme de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor”. Corectă şi bună atenţionarea poetului Andrei Bârseanu (1858-1922): „Pe-al nostru steag e scris unire/ Unire-n cuget şi simţiri/ Şi sub măreaţa lui umbrire/ Vom înfrunta orice loviri”.
Poetul Octavian Goga (1881-1938) a fost numit pe bună dreptate poetul Marii Uniri. El este cel care afirmă cu convingere că: „ Viitorul Ardealului e în raniţa soldaţilor români”.Unul din stâlpii de rezistenţă ai stabilităţii neamului românesc, ne spune G Coşbuc (1866-1918) este „Graiul neamului”: „ Neam român! Cu ură mare/ Vor căta mereu duşmanii/ Graiului român pierzare/ Dar să piară ei cu toţii/ Nu l-am dat şi nici nepoţii/ Nu-l vor da!”. Încrezător în trăirea sentimentului iubirii de neam al compatrioţilor săi şi vigoarea lor, Ioan Neniţescu exprimă această trăire în poezia „Pui de lei”: „Eroi au fost, eroi sunt încă/ Şi-or fi în neamul românesc/ Căci rupţi sunt ca din tare stâncă/ Românii orişiunde cresc”.
Poemul „Vrem Ardealul „ a fost scris în anul 1914 de Radu Cosmin în contextul începerii Primului război mondial. Poezia a ajuns la Blaj în 1915 în mod conspirativ, printr-un mecanic de locomotivă român, care făcea cursa cu trenul până la punctul de frontieră Predeal ( graniţa dintre România şi Ardeal la acea vreme). Dactilografă în biroul avocaţilor Fraţii Nestor, Maria Puia născută pe 4 octombrie 1885, murea la doar 30 de ani în închisoare, condamnată pentru că a copiat şi multiplicat această poezie – un adevărat manifest al lupătorilor unionişti, un îndemn pentru armata română să treacă peste Carpaţi, unde îi aşteptau fraţii de o credinţă şi de un neam.
Partea a doua – Despre Unire
Motto:
„noi trebuie să ne bucurăm şi să retrăim Poemele luminii, cum ar spune Lucia Blaga: să ne umplem de încredere pentru că alături de italieni, de germani, de polonezi, de cehi şi slovaci, de slavii din sud, am intrat în rândul lumii”
Ioan Aurel Pop.
Precizând că dintre poeţii contemporani care au dedicat poezii Marii Uniri, în antologie sunt în număr de patruzeci şi şapte, pentru a nu nedreptăţi pe careva dintre ei, îi voi menţiona alături de titlul a una, două poezii, fără a mai cita din cuprinsul lor, menţionnând totodată pentru fiecare poet numărul de poezii cu care sunt cuprinşi în antologie:
Ioan Alexandru (2) –Imnul Albei Iulia şi Transilvania
Elena Armenescu (13) – Unirea face puterea, Mai sunt eroi
Cornel Balaban (11) – Tricolorul, 1 Decembrie
Adrian Botez (11) – Hora Bucovinei, Ţăranii mei
Ion Brad (11) Balada Alba Iulie,i Ardealul meu
Virgil Carianopol (2) Unirea, Hora Unirii
Ion Căliman (7) Izbânda eternă, Unirea cea mare
Geo Călugăru (9) Rondel de decembrie, Iubire de ţară
Radu Cârneci (11) Poem cu clopote, Cântec dac
Ecaterina Chifu (3), Pământ românesc, Iubire, înfrăţire, unire
Virgil Ciucă(1) Aduceţi Basarabia acasă
Livia Ciupercă (6) Îndumnezeire, Gândind la 1918
Nicolae Dabija (2) Basarabia, Ţara mea de dincolo de Prut
Gabriel Drăgan (1) Apocalips
George Filip (5) Moştenire, Glasul lui Cuza-Vodă
Florin Grigoriu (4) Stare de imn, Avem nevoie de o ţară
Guner Akmolla (2) Balada Unirii
Piroşka Hanea (3) Rugă pentru glie
Dumitru Ichim (1) Prosopul
Carolina Ilica (3) Raiul, Moşteniri
Leonida Lari (2) Basarabia, Ţara mea
Rodica Elena Lupu (3) Unire şi pace
Alexei Mateevici (1) Limba noastră
Nicolae Grigore Mărăşanu (3) Hora Unirii la Alba Iulia
Niculina Merceanu (2) Ţării mele
Teodor Al. Munteanu (1) Doina basarabeană
Gabriel I Năstase (2) Urare
Nicolae Nicoară Horia (12) Unire, România dodoloaţă
Iuliana Paloda Popescu (3) Ţara, Dor de câmpie
Adrian Păunescu(3) Clopotul reîntregirii
Viorel Popescu (1) Doina României
Virginia Vini Popescu (9) Să ne unim din nou la Alba
Mihai Prepeliţă (2) Strămoşii
Ion Raţiu (7) Treziţi-vă la viaţă, Rondelul veşniciei
George Roca (3) Transilvania, Ardeal
Melania Rusu Caragioiu (1) O Românie mare şi unită
Florian Saioc (5) Rugăciune, Baladă pentru Transilvania
Aurelian Silvestru (1) Indemn la unire
Marin Sorescu (1) Ardealul, starea mea de spirit
Shanti Nilaya (2) Sarmisegetusa
Traian Dinorel D Stănciulescu (2) Pământul patriei
Passionaria Stoicescu (1) Lecţia de istorie
Elena Tămâzlăcaru (9) Recunoştinţă, Sfântă Lumina Unirii
Proză:
Evelyne Maria Croitoru: Eminescu, arhitectul spiritual al Unirii
Carolina Ilica: Transilvania dimensiune luminoasă a sufletului
Milena MunteanuI: Istoria în fotografie
Nicolae Nicoară Horia: Arad-Alba Iulia 1918
Melania Rusu Caragioiu: Un martor ocular al marei Uniri
Elena Armenescu: Cine suntem şi ce vrem
Urmează prezentarea Rezoluţiei de constituire a ALIANŢEI PENTRU CENTENAR care cuprinde 105 organizaţii din ţară şi străinătate, care sugerează larga implicare în sărbătorirea Unirii.. Antologia are în paginile de final un material care conţine – sub formă de completare a Programului celebrării Marii Uniri – un nummăr de zece recomandări venite din partea Academiei Române, pentru conduita publică şi politicieni.
Din conţinutul bogat şi divers al antologiei de faţă, concluzia cea mai elocventă este cea de pe coperta a patra -cum aminteam la început – formulată de distinsul Preşedinte al Academiei Române: Academician, Profesor Dr. Ioan –Aurel Pop: „ Este clar că intelectualii au stimulat unirea, că i-au conştientizat intens pe oameni în spiritul unirii, că i-au convins de binele care avea să vină, dar cine poate să condamne acest lucru şi de ce? Lozinca elitei ardelene de atunci a fost: „Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi!”. Prin urmare, conducătorii, desprinşi din popor, se ghidau după aspiraţiile poporului, le justificau şi le susţineau, iar poporul îşi urma conducătorii. Nici căile alese de popor (grupuri mari de oameni) nu erau infailibile, dar elitele şi plebea, cel puţin din 1848 până la 1918, au mers concordant. Aceasta este concluzia reală care trebuie przentată publicului larg, pentru că ea a exprimat voinţa naţională. Datorită acestui şuvoi al istoriei noastre, ne strângem mereu energiile în locul binecuvântat, cu nume simplu, fascinant şi copleşitor de frumos, căruia poporul îi zice Ţara Românească”.
Distinsa alcătuitoare a acestei antologii, poeta şi eseista Elena Armenescu, merită întreaga noastră apreciere pentru că a reuşit să ducă la bun sfârşit proiectul cultural propus, şi anume acela de a lăsa celor care vor urma după noi o mărturie a lanţului neîntrerupt a celor care preamăresc prin cuvânt eroii şi patria – conştienţi de jertfa şi spiritul de sacrificiu al înaintaşilor – sub îndemnul la UNIRE, pentru că UNIREA FACE PUTEREA.
––––––––
Geo CĂLUGĂRU
Membru USR
București, iulie 2018
One thought on “Geo CĂLUGĂRU: Centenarul cântat de sufletul luminos al poeților”