Emma POENARIU SERAFIN: Clipe absolute

Flori de vânt

 

Fulgi din aripă de vânt
Vă culeg în buchetele,
Printre florile din cânt
Nopții să-i croiesc mărgele.
Flori de vânt, înmiresmate
Ce cresc pe geana iubirii
Sau pe gene , legănate,
Crescute pe ochiul verii.
Flori de vânturi ce le-asculți
Pe un mal înfipt în apă
Printre lujerii desculți
Ce cu dor din ea se-adapă.
Flori pe valuri de le-asculți
Când lumina cade-n apă,
Din luceferi, nevăzuți ,
Întunericul de-l crapă.
Flori din vânturi scufundate
Valurilor ce se-apleacă ,
Peste ape , de-s plecate
Pe când țărmul vrea să tacă.

 

Clipe absolute

 

Vara-n munții neştiuți
De-i cuminecă-mpreună
Sau prin alții de-s vânduți
Printre coame ce le-adună.

 

Vara-n dor prelung de zbor
Printr-o neştiută cale
Mă aşez pe-un vârf de nor
Să plutesc cu el, agale.

 

Vara-n tainicul meu loc
În buchete strâng fiorul
Din-tr-al inimii ros foc
Mă îmbrătişez cu dorul.

 

Vara-n timpul meu tăcut
Mă trezesc demult uitată
Prinsă-n altul, renăscut,
Prin ființa mea, plecată.

 

Vara-n locul fără glas
Prin obloanele-mi betege
Fac în mine un popas
Ca să pot a mă-nțelege

 

Vara-n suflet revolut
Nu-i scriu legea să-l ajute
Scriu trecutului, trecut
Peste clipele absolute.

 

Prea curând

 

Munții Cerul îl susține
Curg izvoarele şi tac
Dorm pe clipe cristaline
Doar cu mine să mă-mpac.

 

Timpul vine şi-mi auce
Peste paşii mei, gălbui
Ce nu știu cum s-o apuce
Încotro-i îndrept sau cui.

 

Prin colinele frumoase
M-am pierdut prin adevăr
Verde-n rochii de mătase
Și cu frunzele prin păr.

 

Unde-i verde-i și tăcerea
Peste el mă trec prin joc
Le duc albinelor mierea
Pe sub Soarele de foc.

 

Mă îmbrac devreme-n vară
Și în cocul proaspăt prins
Scot șuvițele pe-afară
Albe, ca și varul stins .

 

Îi așez mărgele Lunii
Dintr-un nor ce nu-l prea știu
I-am aprins pe ochi tăciunii
Din apus, dintr-un târziu

 

Iar în vara mea frumoasă
Mă pot sprijini-n cuvânt
Înspre drumul către casă
Ce-l măsor mult prea curând.

—————————

Emma POENARIU SERAFIN

29 iulie, 2018

Lasă un răspuns