100 ANI DE LA REÎNTREGIREA DACIEI – MAREA UNIRE DE LA 1918

 

Hermes afirma că vitejia eroilor trebuie cântată de sufletul poeților, pentru ca  „verbele înaripate”  să poată trece pragul nemuririi. Astfel, am apreciat rezultatul strădaniei cunoscutei poete Elena Armenescu, concretizat în antologia eveniment „UNIREA FACE PUTEREA” apărută la editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, volum menit perenității. Concepția care a stat la baza acestei înfăptuiri de către distinsa autoare amintită mai sus, reflectă în bogatul și diversul material antologat, stâlpii de rezistență ai unui adevăr de necontestat, cuprins în citatul de pe coperta a patra, aparținând Președintelui Academiei Române – Academician Profesor Dr. Ioan-Aurel Pop ( citat selectat să încheie această recenzie) din care rezultă concluzia reală care trebuie prezentată publicului larg, „pentru că ea (Unirea n.n) a exprimat voința națională”.

Antologia „UNIREA FACE PUTEREA” alcătuită de Elena Armenescu, se deschide cu un frumos tricolor unduind pe verso-ul paginii de titlu, având drept fundal albastrul cerului pe a cărui boltă, un norișor alburiu se află parțial în spatele tricolorului. Pe pagina imediat următoare, se află poezia „Odă bucuriei” scrisă de Friedrich Schiller, text adoptat ca imn al Uniunii Europene, muzica Ludwig van Beethoven (cuprins în Simfonia a 9-a). Ne încălzește apoi privirea harta color – România Mare la 1 decembrie 1918. Pe următoarele șapte pagini, de o densitate și elevație  excepțională a exprimării, este prefața semnată de Președintelui Academiei Române – Academician Profesor Dr Ioan-Aurel Pop ce ne poartă vrăjindu-ne, într-un spațiu spiritual încărcat de idealul de a fi IMPREUNĂ care i-a animat pe români secole de-a rândul, până au izbutit a-l împlini și asuma deplin și demn: „Fascinația marii Uniri din 1918”.

Verso-ul paginii pe care stă scris „Partea întâia POPAS istorico-liric” și un Motto: „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”- Mihail Eminescu – este iustrată  (tot color) cu harta României la 1 decembrie 2018. Intrând în substanța problematicii antologiei care cuprinde aproape 400 de pagini, îmi exprim regretul prezentării aproape telegrafice și totodată dorința și întrucâtva putința de a reliefa semnificația deosebită a gestului tuturor autorilor contemporani care, uniți întru ideea majoră care a călăuzit-o pe autoare, au izbutit ( sub formă de voluntariat) să ilustreze sub pecetea emoției lirice și omenești, că dacă este sinceră și unanimă „unirea face puterea” și o face dăinuitoare, pentru ca visul cel mai înălțător al neamului românesc devenit realitate să rămână de neclintit. În peste 50 de pagini de considerații asupra a ceea ce avea să se petreacă într-un moment astral al istoriei noastre, se demonstrează cu prisosină că „pregătirea Marii Uniri a fost un act istoric îndelungat ce a durat 318 ani. Începutul acestui proces îl are în prim plan pe voievodul român Mihai Viteazul, primul întregitor al teritoriilor locuite de români, care a plătit cu propria-i viață aprinderea acestei flăcări în conștiința națională, idee care a durat, durează și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, dar și cu capacitatea dăruirii până la sacrifiu a românilor, să ajungem „să fim, ce am fost și chiar mai mult decât atât” după zisa memorabilă a domnitorului  patriot Petru Rareș.

Tot ce s-a făptuit  între 1848 și 1918, cu luminile și umbrele inerente (că doar nu au fost sfinți dar au fost motivați până la capacitatea de a se jertfi) revoluționarii din Transilvania, Moldova și Țara Rpmânească, reprezintă întruchipări de netăgăduit ale unui eroism aproape legendar, amintind de dacii lui Decebal. Minți luminate, voințe de neînfrânt, capacitate de jertfă, asumarea fermă a unor țeluri înalte, sunt întruchipări ale unirii în gândire în primul rând, urmând simțirea, dovezi că și miracolul se poate explica. Afirm toate acestea gândindu-mă la: Avram Iancu, Alexandru Papiu-Ilarian, entuziasmul cu care s-a participat la Adunarea Națională de la Blaj unde s-a adoptat documentul cuprinzând revendicările naționale, politice și sociale, pentru ca națiunea română din Ardeal să aibă aceleași drepturi ca și celelalte naționalități care locuiau în această provincie.

Să nu uităm reprezentanții bisericii, clerul, ierarhii care au avut un rol important în pregătirea Marii Uniri. Unul din cei mai mari ierarhi din Transilvania este Andrei Șaguna, declarat sfânt în urmă cu câțiva ani – pentru viața și aportul său nu numai duhovnicesc dar și civic, adus poporului român. Se acordă apoi cinstirea cuvenită Micii Uniri (1859), considerată retrospectiv ca un pas important spre Marea Unire, cu figurile sale emblematice: Al.Ioan Cuza și înțeleptul său sfătuitor M. Kogălniceanu.

Lupta cea mare pentru reîntregirea fostei Dacii a continuat. A fost înființată „Societatea Academică Arboroasa” în cadrul căreia Ciprian Porumbescu – unul dintre lideri – dirija corul. Ea funcționnat după un program țintit să promoveze ideea de unire, se recitau poezii de V. Alecsandri și cântece compuse de Ciprian Porumbescu. Un alt eveniment important a fost implicarea poetului Mihail Eminescu –aflat în perioada aceea la studii la Viena-  și a scriitorului Ioan Slavici care au elaborat un proiect de program pentru sărbătoarea tinerimii române la mormântul lui Ștefan Cel mare care a avut loc în anul 1871. Apelul adresat tinerilor de Eminescu pentru a participa la serbare se încheie cu îndemnul: „să demonstrăm lumii că geniul poporului nostru viază, să-i arătăm că națiunea înțelege misiunea sa”.

Animat de un puternic sentiment patriotic, I.L. Caragiale îi scria lui Vlahuță: „să se prăpădească neamul românesc? Dar întoarcă-se Oltul și Mureșul de-a-ndăratele către obârșia lor, în creierii munților, neamul românesc tot el, neam românesc va fi lucrând cuminte, așteptând cu răbdare vremea când să dea și el culturii și civilizației europene concursul lui specific pe cât va fi fost de înzestrat pentru asta de Pronia  cerească.”

Să nu uităm că Majestățile lor: regele Ferdinand și regina Maria, au avut un rol fundamental în înfăptuirea actului Unirii de la 1 Decembrie 1918, și împlinirea visului de veacuri a poporului român, de a trăi în aceeași țară: România Mare.  Așadar, actul Marii Uniri a parcurs următorii pași: pregătirea de către liderii unioniști locali în fiecare provincie, prezentarea Declarației de unire a Basarabiei cu România (27 martie 1918), lege asupra ratificării Basarabiei cu România (31 decembrie 1919) cu stabilirea noilor garanţii ale României. Preşedinte al Adunării Deputaţilor  din 29 decembrie 1919 a fost istoricul N. Iorga. Preşedintele Congresului General al Bucovinei la care s-a decis uniirea necondiţionată a Bucovinei în vechile sale hotare, până la Ceremuş, Calaciu şi Nistru cu regatul României, a fost Iancu de Flondor. Momentul esenţial în care Vasile Goldiş, membru marcant al Partidului Naţional Creştin Democrat din Transilvania şi-a rostit discursul solemn şi festiv în faţa delegatilor veniţi la Alba Iulia, a fost în duminica de 1 decembrie 1918.

Convinşi de importantul rol al Proniei divine în realizarea marii Uniri de la 1 decembrie 1918, participanţii la acest moment, înalţă o tulburătoare rugăciune şi cuvinte de recunoştinţă lui Dumnezeu, numit Părintele nostru…

Continue reading „Geo CĂLUGĂRU: Centenarul cântat de sufletul luminos al poeților” →