Deși am studiat filologia și am citit un milion de cărți, am început să scriu de abia la jumătatea vieții. Un șoc emoțional mi-a descătușat forțe literare latente. Gestația a fost lungă. Timp de opt ani, mi-am așternut în taină gândurile și simțirile pe hârtie. Manuscrisul l-am trimis la Constanța, fostului meu coleg de facultate, talentatului scriitor și jurnalist, Alexandru Mihalcea. „E o carte, mi-a răspuns el. Mă voi ocupa de publicarea ei”.
Deși nu e redactat la persoana întâia, primul meu volum a fost, într-un fel, autobiografic. Așa cum li se întâmplă majorității condeierilor bivalenți care trăiesc în Israel, dar scriu în românește. L-am intitulat „Lume” (2004). Era o defulare care m-a ajutat să mă împac cu mine însămi, să mă vindec de tristețea mânioasă a trăitorilor în durere și tăcute umilințe, să mă accept, să mă reinventez. Cartea am dăruit-o minunatului, înțeleptului, hăruitului jurnalist și traducător Anton Celaru căruia i-am cerut părerea. După ce a citit-o, el mi-a spus profetic „Vei scrie zece cărți”! Am râs ca de o glumă bună.
Dar iată că prezicerea e pe cale să se îndeplinească. La ora actuală, am încredințat editurii al optulea volum. Cred că romancierul e un soi de scamator. Se dă de trei ori peste cap și se transformă din adult în copil, din bătrân în tânăr, din femeie în bărbat, din sărac în bogat. Devine locuitorul altor țări, îmbrățișează alte cariere, se face mai bun, sau mai rău decât îi stă în caracter. În toate aceste ipostaze ale jocului său fascinant, există ceva nebănuit de cititor. Scriitorul este un om trist, nefericit, nemulțumit, iar cartea lui este dovada nestăpânitei sale nevoi de a comunica semenilor ceva din frământările, spaimele, dilemele și credințele lui. Poate și din experiențele și înțelepciunea sa de viață.
Scrisul meu se naște din durere amestecată cu deliciu. E pasionant, dar nu ușor. Trăiesc în paralel mai multe vieți, întind capcane, trag sfori, omor un personaj îndrăgit, părăsesc, sau să trădez. Virtual bineînțeles, căci arta e o convenție acceptată de creator și consumator. Fizic, fac febră și am dureri în piept. Ideile mi se nasc ca aprinderea unui flash. Dintr-o revoltă, o imagine care mă răscolește profund, sau dintr-o veche dorință nerealizată. Se spune că Gustave Flaubert a scris „Madame Bovary” după ce a citit într-un cotidian un fapt divers de câteva rânduri care relata sinuciderea unei femei.
Mă blochez întotdeauna când cineva mă întreabă despre ce e vorba în cartea mea și în genul cărui autor scriu. Mă văd în imposibilitatea de a da un rezumat de tipul celor publicate pe Internet despre literatura universală. „Madame Bovary este o tânără căsătorită cu un farmacist. Din plictiseală, ea are legături extraconjugale cu mai mulți bărbați pentru ca până la urmă, decepționată în dragoste, să se sinucidă”. Sic! Răspund că scriu despre oameni și despre viață, despre dragoste și prietenie, despre aventuri și deziluzii, despre destin… și, o fac în stilul meu personal, căci altfel, aș înceta să fiu eu însămi. Continue reading „Magdalena BRĂTESCU: Taina scrisului – Cum și de ce scriu?”
Fabian Anton : … nu știu dacă dumneavoastră v-ar conveni dacă ați da sute de mii de lei (vechi) pe ceva care nu există: pe un volum de Alexandru Dragomir și apoi ați auzi, din gura autorului, că el nu a scris nimic.
Fotografie Germain Droogenbroodt
Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan se încheie cu vorbele, ,,Feriți-vă de Idoli !”. Puțin mai devreme în aceiași epistolă este arătat că idolii sunt amăgitorii și amăgelile lumii acesteia care, “zace sub puterea celui viclean”. Implicațiile acestor adevăruri sunt covârșitoare și poate nicăieri nu ar merită ele să fie cu mai mare strictețe observate ca în lumea aflată sub stăpânirea noului imperiu, “imperiul sodomit”. Această afirmație, care poate părea categorică la limita cruzimii, necesită anume lămuriri.
Tanka
