Ioan MICLĂU GEPIANUL: Nostalgii lirice

Tu, Crișule!

 

Tu, Crișule cu ape aurate,

Întotdeauna mi-ai fost un intim frate,

Când valul veșnic lucirea ți-o cuprinde,

Eu cu iubire-ți port icoana ta

În inimă și minte!

 

Salcia cea blândă plecată peste val,

Pictează o lucire ce curge către mal,

Precum smerita mea iubire către tine duce

Murmurul unui cântec,

Pe versul trist dar dulce!

 

Tu Crișule ai viață, acesta-i al meu gând,

Dar să nu-mi vezi tristețea, mai bine tac și plâng!

Sfințită-ți este apa cristalină,

Cu unda-ți răcoroasă

Iubirea mea alină!

9/17/2019

 

 

SEARA  PE  CRIȘ

                                                

Amorțit suna în turlă clopotul cel de aramă,

Iar pe fruntea-i luminoasă ziua-ntinde a ei maramă,

Neguri cenușii s-ardica legând văile de cer,

Luna-i o suveică-n nouri, țesand raze in eter;

Vapori alburii ca perle se-mpreun ridicând arc,

Boltuind din nori de-arginturi o cunună sclipitoare,

Pe sub care curge Crișul, al Bihorului monarc!

 

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Nostalgii lirice”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Ben TODICĂ – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix

Ben Todică, un hermeneut născut precum pasărea Phoenix, însă din acea plămădeală românească în care s-a scufundat și din care a ieșit câștigător prin dragostea lui de autodidact spre ași dovedi întâi lui, apoi povestindu-ne și nouă, despre adevăruri din vremile când Limba noastră strămoșească devenea o matrice de turnare pentru multe alte limbi ale multor altor neamuri omenești.

       Dar mai întâi, ca să nu mă iau cu graba, să amintesc și de ardeleanul Pavel Rătundeanu-Ferghete, pe care Ben îl scoate la lumina zilei, cum se scoteau acele broderii maramureșene sau moldovene , de româncele noastre bucuroase de venirea primăverii, pentru a fi sfințite de razele de soare cu ocazia sărbătorilor învierii naturii și Mântuitorului Iisus Hristos!

       Căutând prin acea inimă din centrul izvorului graiului românesc, iată, și eu, amu, mintenaș, cum și după graiul lui Ion Creangă și Aron Pumnul dascălul lui Mihai Eminescu, căci tot din Ardeal se trag, precum mulți ardeleni tot din Moldova se trag, grăiesc bucuros  lui Pavel Rătundeanu-Ferghete, să culeagă din folclorul românesc toate acele flori lingvistice cu care ne-am împodobit sufletele de mii de ani. Căci Ardealul poartă inima României,  acolo în  Munții Orăștiei la Sarmizegetusa. Cine dorește a ocupa Ardealul, dorește a ocupa întreaga Românie!

       Așa îi ziceam și fratelui meu Ben, atunci când i-am descoperit talentul său excepțional: ”începe-te a scrie Benule, fiindcă tu deja porți multe cărți adunate în ființa ta”. Așadar, iată-ne, cu Ben grămadă peste noi, un adevărat student la universitatea lui Dumnezeu, cu ochii minții sale deznodând probleme și ecuații pe care se străduiau în înțelepciunea vremilor lor, strămoșii Limbii noastre Valahe-Daco-Gete spre a ni le da comoară de viață și de învățătură.

       Dar și profesiunea sa de crainic al Limbii Române în Australia, face dovada talentului său atât de bine și unitar frământat în liantul unui viu patriotism.

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Ben TODICĂ – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Eminescu și spiritualitatea românească de azi!

Restituiri

Se spune și cred cu convingere, că cea mai frumoasă etapă a istoriografiei literaturii române a fost perioada  în care Vasile Alecsandri după o lungă și rodnică creație literară, dând literaturii noastre o valoroasă operă, apunea, iar la zenitul nou al literaturii românești apărea ca un luceafăr Mihai Eminescu.

        Zic cea mai frumoasă etapă, pentru că acum idea ierarhizării valorilor literare devenea o chestiune tot mai discutată la agenda zilei. Spiritele vremii se agitau, grupări scriitoricești se închegau, noi orientări și curente emancipau  gândirea, cât  mai ales legarea poeziei de realitatea vieții cotidiene. Asta însemna desigur și un apus al romantismului. Lirismul profund a lui Mihai Eminescu, așa cum ll constata Titu Maiorescu, era totuși mai puțin romantic, tindea spre realismul lui Stendhal, însă prin profunzimea filosofică din care Eminescu își scoate ideile inspiratoare, ideile  social-economice și istorico-politice, se producea o dislocare complectă a poeziei spre a fi redată interesului general, de emancipare națională.

      Poezia avea să fie acum, mai mult ca oricând însăși simțirea națională, și dacă vreți, a acelei simțiri ce suferea, ce îndura, ce plânge și luptă, și nu tocmai a acelei simțiri vesele ce învăluia imaginația lui Alecsandri, omul deagata, ministru si moșier, cum afirmau uneori G.Călinescu, Tutor Vianu, și alții.

Cel puțin în critica vremii puteau fi auzite des asemenea argumentări, mai ales la generațiile în devenire, dar, eu încerc să  apuc o cale ceva aparte, desigur nu înafara opiniilor făcute de înaintași la vremea respectivă, opinii ce stau precum acele coloane de catedrale de susțin  zidirea prin vremuirea vremurilor.

      Și, era drept înțeleptul ridicat din Cristineștii Hotinului, B.P.Hașdeu când asemăna literatura română cu o câmpie poetică, unde fiecare creator de artă e ca un ram ce crește în individualitatea sa. Ba mai mult, e loc pentru fiecare, și pot răsări genii în această câmpie literară deoarece e spațiu suficient, ași zice infinit, pentru fiecare talent desigur.

     Mai mult, B.P.Hașdeu afirma în studiile sale cum, Vasile Alecsandri nu a fost cel mai mare poet român, dar a fost asemenea unui prototip, cuprinzându-se pe el însuși, și nu cuprinsul întregii literaturi române, dar fără a umbri pe nimenea in jurul său.

        Aci e cazul să amintim, fără supărare, acea obișnuință românească de a adora, iar în această adorație sentimentală răsfirată învăluim o valoare a personalității cu prea multă supranaturalitate și neglijăm valorile din jur. Stând tot la exemplul hașdeian, cum ar fi o gradina mare, cu un singur pom, mare și frumos, dar unul singur? Nu ar arata oare ca un stejar stingher pe o costișă de deal? In realitate lucrurile nu erau chiar așa, nu era Alecsandri un stejar stingher. Erau acolo multe suflete mari ca de exemplu: Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Al.Odobescu, Mihail Kogălniceanu, C.Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creanga, deci floarea literaturii noastre de îl înconjurau în marele peisaj scriitoricesc. Dar să ne amintim că atunci se împlinea Unirea Principatelor Romane, sub domnia lui Al.I.Cuza, deci se făurea unitatea națională. Deci valoarea tuturor era inestimabilă!

     Acum, să ne apropiem de generația lui Mihai Eminescu, de însăși personalitatea sa excepțională, de viitorul poet ce avea sa deschidă cale literaturii romane pentru veacurile viitoare. Născut la 1850, Mihai Eminescu avea în jurul său deasemenea pleiada multor oameni de seama ai culturii românești. Astfel amintim pe I.L.Caragiale, B.Stefănescu-Delavrancea, Titu Maiorescu, Al.Vlahuță, Miron Pompiliu, Iosif Vulcan, Ioan Slavici, G.Cosbuc, G.Ibraileanu, Ilarie Chendi, s.a.m.d.

     Semnul istoric, aducerea față în față a celor doi mari poeți și scriitori, Alecsandri și Eminescu, și a disputelor locului operelor lor în ierarhia valorilor deci, se pare că îl da Titu Maiorescu atunci în 1886, când în “Convorbiri Literare” publica articolul, “Poeți și critici” în care spunea: “În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generația trecută, poetul Doinelor și Lăcrimioarelor, culegătorul cântecelor populare păruse  ași fi terminat chemarea literară. Și nici atenția publicului nu mai era îndreptată spre poezie, o agitare stearpă preocupa toate spiritele. Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat in literatura țării sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor”.

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Eminescu și spiritualitatea românească de azi!”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Înțelepciuni antice-Aristotel

,,Mărirea nu constă în a primii onoruri, ci în a le merita !”

(Aristotel – 360 A.C)

 

 

“Nimeni nu este stăpân pe fericirea ta, de aceea, nu lăsa bucuria ta, pacea ta, viața ta, în mâinile nimănui, absolut nimănui!”

“Suntem liberi, nu aparținem nimănui și nu putem să vrem să fim stăpânii dorințelor , a voinței sau a viselor cuiva !”

“Rațiunea vieții tale ești tu însuți!”

“Pacea ta interioară este scopul tău în viață!”

“Păstrează gândurile tale pentru dorințele tale cele mai intime și cântă  divinitatea care există in tine!”

“Renunță să situezi fericirea ta pe zi ce trece mai departe de tine!”

“Nu pune scopul prea departe de mâinile tale, îmbrățișează pe cei ce sunt lângă tine astăzi!”

“Dacă ești preocupat de probleme financiare, de dragoste sau de relații familiare, caută în interiorul tău răspunsul de a te calma; tu ești reflectarea a ceea ce gândești zilnic!”

“Nu mai gândi rău de tine însuți și fii mereu prietenul tău cel mai bun!”

“A zâmbi înseamnă a aproba, a accepta, a ușura! Atunci, vei fi un surâs pentru a aproba lumea  care vrea să-ți ofere  ceea ce este mai bun!”

“Cu un surâs pe chip, oamenii vor avea cele mai bune impresii despre tine și tu vei afirma pentru tine însuți că ești “aproape” de a fi fericit!”

“Muncește, muncește mult în favoarea ta! Renunță să aștepți fericirea fără eforturi!”

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Înțelepciuni antice-Aristotel”

S-a lansat monografia părintelui Gheorghe Nemeș

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în data de 19 și 23 mai 2019 s-a lansat monografia „Cincizeci de ani în slujba Bisericii Ortodoxe Române și a Neamului meu românesc” la Biserica Albastră, de la Parohia Oradea-Vii și la Sala „Florica Ungur” a Primăriei orașului Oradea.

         În urma invitațiilor lansate, Biserica Albastră și sala primăriei au fost pline până la refuz de tineri și vârstnici.

         În întâmpinarea oaspeților, Corul studenților teologi conduși de Pr. prof. univ. dr. Mihai Brie, au oferit spre delectare momente corale religioase, clasice și patriotice.

         O surpriză plăcută a făcut-o Corul „Traian Moșoiu” condus de Prof. Ioan Fluieraș, la care s-au atașat tinere eleve de la Școala Oltea Doamna din Oradea, cântând, dansând și fluturând stegulețe tricolor pentru bucuria împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire și de la vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în orașul Oradea.

         Sala „Florica Ungur” a fost împodobită cu florile primăverii și cu afișe pe care erau scrise evenimentul lansării acestei cărți în două volume.

         La masa oficială a fost întâmpinat Preasfințitul Părinte Sofronie cu imnul arhieresc, la care s-au adăugat următorii: Pr. Filaret Fiț, Consilier eparhial, Pr. Dorel-Octavian Rusu, redactorul cărții, Pr. Simion Goga, Protopopul Oradiei, Pr. Prof. dr. Dumitru Abrudan, fostul decan al Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea, Pr. Călin Popa, Protopop de Tinca, Dl. Sorin Curilă, Președintele Senatului Universității din Oradea, Pr. prof. Radu-Valer Rus, Directorul Liceului Ortodox Roman Ciorogariu din Oradea, Pr. Ștefan Avram, tehnoredactorul și tipograful cărții, Pr. prof. Florin Negruțiu, Inspector școlar.

         Preasfințitul Părinte Sofroniu a deschis șirul luărilor de cuvânt prezentând publicului în cuvinte alese cartea autorului, amintind de vizitele înalților oaspeți la bisericile din Homorog, Tinca și Oradea, unde autorul acestei cărți și-a desfășurat activitatea pastorală, culturală, socială și filantropică timp de peste cincizeci de ani. S-a mai amintit de înființarea muzeelor de la parohiile mai sus amintite, precum și de strămutarea bisericii de lemn, monument istoric, de la Sohodol, comuna Căbești, județul Bihor în parcul bisericii din localitatea Tinca, înființarea Așezământului pastoral, cultural, social și filantropic, precum și lansarea proiectului Agapa Sfântul Mare Mucenic Gheorghe de la Parohia Oradea-Vii, binecuvântat personal de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofroniu, Episcopul Oradiei la data de 18 septembrie 2010 cu prilejul vizitei canonice în Eparhia Oradiei.

         Ierarhul Eparhiei de Oradea, în cuvinte părintești și de apreciere a elogiat familia părintelui Nemeș, respectiv pe soția Paula, pe cele trei fiice, pe gineri, pe nepoți și strănepoți.

         Continue reading „S-a lansat monografia părintelui Gheorghe Nemeș”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Limba Românească – prețioasa dăruire divină!

      Limba Românească este prețioasa dăruire, roditoarea veșnicei reînvierii de Neam dăruită de Dumnezeu!

Este o Limbă cu rădăcini străvechi, așa cum spun Istoriile, rădăcini din care încă au crescut multe alte și frumoase Limbi de popoare! Sfânt este acest Neam românesc, roditor Eden îi este pământul așezat între râurile cu izvoarele lor carpato-dunărene. Însăși această  tainică Românie, după cum o definea cărturarul Artur Silvestri, este taina sufletului neamului nostru, care se adeverește prin graiul limbii pe care o vorbim!

      Orală sau scrisă, sculptată sau pictată, cântată sau scrisă în revistele literare, Limba românească este  viul prin care  inspirăm credința noastră creștină ortodoxă, căci împreună acestea ne identifică în timp și spațiu, și ne va identifica întotdeauna. Precum o piatră de hotar am avut întotdeauna o intelectualitate românească prin care se  purta de grijă acestei limbi naționale, o îngrija prin legile ei gramaticale, o înfrumuseța cu simțirile cele mai gingașe și creștine în dulcile ei exprimări, curate și nestricate.

      Mihai Eminescu a fost florarul îngrijitor al grădinii noastre lingvistice, a curățat și șlefuit o limbă ca un cântec, ca un fagure de miere, a înălțat-o între celelalte  limbi create de Dumnezeu, căci o iubea!

       Așa să facem și noi azi! Am 78 de ani, timp în care de Eminescu nu m-am depărtat.  Poezia este floarea unei Limbi, iar Eminescu este și va fi floarea Limbii Românești, prin poezia și simțămintele căruia creștem noi si generațiile viitoare.

         Dumnezeu va ridica cu siguranță mai multe pietre de hotar ale românismului, chiar dacă momentan bântuie furtuni de tot felul, fiindcă nu este acest neam lipsit de rădăcini sănătoase;  vedem zilnic răsărind mlădițe viguroase, care nu vor lăsa nescrise  zilele de azi cu toate cele ce le trăim!

      Dar Limba, Limba Românească nu iese decât odată cu sufletul, și voi fi sigur că mor fericit  pentru iubirea Limbii mele Românești, dăruită de Dumnezeul Neamurilor respectând în același timp Limbile acestora!

——————————-

Ioan MICLĂU – GEPIANUL
Australia

29 august, 2018

Ioan Miclău-Gepianul: Ben Todică – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix

Ben Todica, un hermeneut născut precum pasărea Phoenix, însă din acea plămădeală românească în care s-a scufundat și din care a ieșit câștigător prin dragostea lui de autodidact spre ași dovedi întâi lui, apoi povestindu-ne și nouă, despre adevăruri din vremile când Limba noastră strămoșească devenea o matrice de turnare pentru multe alte limbi ale multor altor neamuri omenești.

       Dar mai întâi, ca să nu mă iau cu graba, să amintesc și de ardeleanul Pavel Rătundeanu Ferghete, pe care Ben îl scoate la lumina zilei, cum se scoteau acele broderii maramureșene sau moldovene, de româncele noastre bucuroase de venirea primăverii, pentru a fi sfințite de razele de soare cu ocazia sărbătorilor învierii naturii și Mântuitorului Iisus Hristos!

       Căutând prin acea inimă din centrul izvorului graiului românesc, iată, și eu, amu, mintenaș, cum și după graiul lui Ion Creangă și Aron Pumnul dascălul lui Mihai Eminescu, căci tot din Ardeal se trag, precum mulți ardeleni tot din Moldova se trag, grăiesc bucuros  lui Pavel Rătundeanu-Ferghete, să culeagă din folclorul românesc toate acele flori lingvistice cu care ne-am împodobit sufletele de mii de ani. Căci Ardealul poartă inima României, acolo în  Munții Orăștiei la Sarmizegetusa. Cine dorește a ocupa Ardealul, dorește a ocupa întreaga Românie!

       Așa îi ziceam și fratelui meu Ben, atunci când i-am descoperit talentul său excepțional: ”începe-te a scrie Benule, fiindcă tu deja porți multe cărți adunate în ființa ta”. Așadar, iată-ne, cu Ben grămadă peste noi, un adevărat student la universitatea lui Dumnezeu, cu ochii minții sale deznodând probleme și ecuații pe care se străduiau în înțelepciunea vremilor lor, strămoșii Limbii noastre Valahe-Daco-Gete spre a ni le da comoară de viață și de învățătură.

       Dar și profesiunea sa de crainic al Limbii Române în Australia, face dovada talentului său atât de bine și unitar frământat în liantul unui viu patriotism.

Cu aceeași măsură dumnezeiască îi vine darul filmărilor peisajelor frumoase ale Naturii, Florei și Faunei din jurul său, considerându-se parte a acestor frumuseți universale!

       Iar de cărțile autorului Ben Todică, mai ales de cartea ”Între două lumi” dacă te apropii cu o privire cât de cât mai atentă,  vom surprinde acel fir invizibil, dar practic devenit vizibil prin tot ceea ce realizează dumnealui, prin fapte, dovedind o minte lucidă și pătrunzătoare, specifică oamenilor de seamă în cele ale gândirii și înțelegerii lumii din jur!

Spor la muncă BEN!

–––––––––

Cu drag și frăție,

Ioan Miclău-Gepianul

Australia

19 iulie 2018

Ioan Miclău-Gepianul: ,,Popas Aniversar-65” autor Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Această carte apare la Editura ,,Cuget Românesc”-Bârda, 2018, fiind în întregime o scriere de sorginte autobiografică, de aniversare, în care autorul cărții, Preot Al.Stănciulescu-Bârda, o scrie sub acest titlu, Popas Aniversar-65, tocmai cu ocazia ajungerii domniei-sale la vârsta de pensionare.

Cele 500 de pagini scrise prevestesc o carte de o apreciabilă valoare, a cărei prezentare, probabil, oricât m-aș strădui eu, adevărata  apreciere o va da cu siguranță cititorul însuși!

Pe prima pagină, cu o adresare de recunoștință drept Motto, autorul scrie: ,,Râvna Casei Tale, Doamne, m-a-nălțat!”

Într-o frumoasă ordine se desfășoară textele celor 23 capitole ale cărții, în care vom găsi viața unui om între oameni, vom observa calea trudnică și cu de toate, bucurii, suferințe, realizări, care au dus spre înălțarea  personalității sale într-o profesie pe care a iubit-o din copilărie, cum ne spune autorul.

Mai doresc să adaug ceva într-adevăr real, cum însuși cititorul va avea multe de învățat, fiindcă zice o vorbă din popor: ,,Înțelept este omul care știe a lua exemple de conduită din viețile altora”.

Mai încerc să cred că acele critici obișnuite, fie și de specialitate, sunt mai puțin efective, atunci când ne apropiem de un asemenea gen de carte, autobiografică. Dar, eu nu sunt un critic de profesie, deci nu încerc să mă ridic în sfera teoretizărilor, ci doar, fiind un simplu cititor, îmi exprim simțământul meu, felul în care m-a atras această carte, această experiență de o viață a unui om ajuns la pensionare. Ca Preot, excelent familist, scriitor și publicist, profesor de religie creștină, cercetător și iubitor de istoria neamului său românesc, prin gândirea sa riguros organizată, iată, a reușit să le îmbine armonios și să se prezinte la linia de aur a pensionării domniei-sale; dar tot atât de dornic, ne spune Preotul Al. Stănciulescu-Bârda, în a-și continua misiunea sa apostolică, în același ritm, servind educației și moralei creștine ortodoxe românești!

Deci, să-i dorim din tot dragul încă noi aniversări și noi cărți!

La Editura ,,Cuget Românesc”- Bârda, mi-au fost publicate și mie mai multe cărți, din care amintesc cartea Cuvinte de Minte, din care citez acum o zicere adecvată: ,,Cartea este viața unui om, iar omul este o carte în scriere!”; exact ceea ce prezenta recenzie încearcă să demonstreze!

La Capitolul I, autorul face o privire în urmă, mulțumind cu sinceritate lui Dumnezeu, Căruia i-a slujit cu credință și după putință o viață întreagă: ,,Doamne, înainte de a spune altceva, Ție Îți mulțumesc din tot sufletul și din toată ființa mea pentru tot și pentru toate!”Apoi continuă în destăinuirea sa: ,,Privesc cu uimire câteva acte personale și tot nu-mi vine să cred că despre mine este vorba”. Se întreabă în continuare: ,,Chiar e posibil ca eu să am această vârstă?!” În final găsește răspunsul la întrebările sale: ,,Și, totuși, asta este realitatea! Îmi place sau nu, acesta este adevărul!”  Observăm astfel consolarea, acceptarea și împăcarea cu realitățile vieții noastre de ființe omenești, suntem totuși trecători prin această viață, dar sfinția-sa are grijă să ne spună despre responsabilitățile față de Dumnezeu și de oameni, de ceea ce lăsăm în urma noastră! O vorbă cu adevărat hristică!

Observăm cum la acest popas aniversar, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, dovedind iubirea sa pentru Biserică, pentru enoriașii parohiei sale, a familiei sale, a dascălilor și prietenilor săi prezenți sau plecați la cele veșnice, nu uită să le aducă  tuturor, cele mai sincere și înduioșătoare mulțumiri!

Cartea Popas Aniversar – 65, se dovedește a fi un izvor de bune învățăminte și înțelepciuni, cu care Îngerul cel bun al autorului, i-a îmbogățit zilele vieții, dar și cu sănătate, ajungând cu bine la anii de pensionare! Deosebit de afectuoase și sincere sunt mulțumirile aduse familiei sale, soției, copiilor, ,,pentru suficienta lor înțelegere și răbdare” de-a lungul anilor! Toate acestea, așezate frumos în cartea sa, vin, așa cum ziceam mai sus, vin ca valoroase și demne de urmat învățături  pentru oricare cititor al acestei cărți.

La Capitolul al II-lea, autorul  prezintă foarte detaliat creanga genealogică a familiei sale, începând cu bunicii, cu neamurile sale, după tată și mamă, până la proprii săi copii. Într-adevăr, o frumoasă și credincioasă familie de români! Demnă pentru un adevărat Preot.

La Capitolul al III-lea, Treptele, autorul cărții propriei sale vieți descrie cu multă nostalgie etapele devenirii sale, începând cu venirea sa pe lume, ,,într-o luni, pe 23 februarie, 1953, la ora 9 dimineața, zi cu soare”. Aceasta, desigur, avea să le știe mai apoi din povestirile părinților săi, despre care fiul are să noteze numai amintiri elogioase. Din acest moment, autorul își adună și notează anii, funcție de avansarea sa în cele ale studiului școlar elementar, cel teologic și apoi universitar, locurile sale de muncă, bisericile la care a funcționat, școlile și liceele la care a predat, toate acestea constituind adevărate amintiri, cu ușoare ecouri din Ion Creangă, cleric fiind și marele povestitor și prieten cu Mihai Eminescu. Cunoaște bine folclorul românesc, adunând și din acest areal de cultură și tradiție românească în frumoase cărți! Bucuriile misiunii sale apostolice, precum și eforturile continui, uneori trecând prin reale suferințe, cu timp nelimitat în profesie, toate le găsim în acest popas aniversar, fiindcă nu e o meserie oarecare aceea de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor. Dumnezeu este calea, adevărul și viața, iar Preotul, Păstorul, care trebuie să se îngrijească de fiecare ființă omenească, de la botez până la ziua plecării spre mormânt, spre Judecata Celui ce ne-a dat viața. Iată dar ce carte avem în fața noastră, prin care autorul ne întâmpină și prin care cu atâta dragoste își aniversează vârsta și munca!

Din capitolele IV și V vom cunoaște  despre funcția de ,,Profesor de religie” și despre care ne spune cinstit: ,,După 1989, în viața mea a început o nouă perioadă. Am fost solicitat și eu să predau religia în școală. Era lucru de necrezut înainte!”Aceasta cerea în continuare studii și eforturi, recunoaște domnia-sa!

La capitolul al VI-lea  îl găsim pe autor un harnic  ,,Plămăditor de cărți”, cu o bogată activitate dovedită prin numărul impresionant de cărți scoase la Editura ,,Cuget Românesc”- Bârda. Și aceasta este rodul iubirii sale pentru promovarea cărții, a culturii și educației creștine române.  Dar nimic însă, ne mărturisește editorul, nu se face fără trudă, fără transpirație, până a veni bucuria împlinirii ideilor în fapte!

La fiecare pas preotul, editorul, profesorul de religie, istoricul și cercetătorul asiduu,  se considera un ,,Semănător în ogorul Domnului”. I-a plăcut să scrie teologie practică, expusă pe înțelesul oamenilor de rând, într-un cadru perfect sfânt și canonic, precum: Nevoia de Dumnezeu, Sfintele Taine reflectate în proverbele românești, Povestea Vorbelor de Duh, Dicționare cu proverbele religioase românești,  cartea Teologia și Proverbul românesc, culminând cu acele volume  din Viețile Sfinților, Bibliografia Revistei ”Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004) în trei volume, și la care are alături sprijinul fiului său Cristian Stănciulescu-Bârda.

Continue reading „Ioan Miclău-Gepianul: ,,Popas Aniversar-65” autor Pr. Al. Stănciulescu-Bârda”

Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Câteva cuvinte despre o carte mare…

,,O altfel de cântare a cântărilora  autorului Pavel Rătundeanu-Ferghete,

 apărută la Editura Contrafort, Craiova, România- 2013

 

Cartea consistă din 308 pagini cu un text desfășurat (prin ideea autorului) pe șapte părți numite Anotimp, fiecare constituind de fapt un nou Capitol în care se include subtitlurile de lucrări realizate de autor. Prefața cărții o scrie dl. Lucian Gruia.

Are Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României, iar prin copyrightul ce aparține Editurii Contrafort, se stipulează condițiile legale asupra folosirii textelor din carte. Deci, voi avea grija a respecta întocmai aceste reguli.

   Domnul Ben Todica din Melbourne ne mai spune că va veni o vreme când aceste cărți a autorului Pavel Rătundeanu-Ferghete vor fi căutate și citite precum căutăm un pahar cu apa limpede! Să-i dorim succes deplin autorului cărții O altfel de cântare a cântărilor.

   Desigur, nu o aseamăn eu cu La Dotta Mano, a lui Michelangelo, care deși publicată inițial în doar 33 de exemplare, rar găsită azi, și la un preț de câteva sute de mii de dolari, respectând însă scara valorilor, Pavel  ne aduce o carte mare, în care se cuprind cele mai înalte simțăminte umane, de dor și iubire ,,strecurate prin lumină”, expresie folclorică des folosită de dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete în compozițiile sale. Scrierile aduc un iz specific românesc dar și acel iz al izvorului popular folcloric regional. Uneori ai impresia cum pe undeva prin jur s-ar afla un Anton Pann de la Ciubăncuța de Cluj-Napoca. În tot timpul autorul și-a adunat un larg bagaj folcloric, cum spuneam, cu  frumoase expresii ale omului de rând, aduse și din zona Sălajului său natal.

   În toate cele șapte Anotimp -uri (Capitole) ale cărții se observă o linie de clară legătură, ,,un trunchi”, cum îl numea dl. Lucian Gruia în prefața scrisă cărții, pe care trunchi cresc stufoase ramuri ale creației literare ferghetene, diversificate în teme, dar unitare prin acel liant al iubirii și dorului de o viață sănătoasă, în credință și Hristos, ,,pâinea cea cu folos” expresie iar atât de des folosită de autor. Ce se poate constata, tot inspirațional și metaforic vorbind, valoarea cărții crește tocmai prin aceste stufoase ramuri care numai pe un trunchi solid și sănătos pot crește. Iar trunchiul este însăși harul autorului care a reușit să-i inspire însăși titlul cărții sale: O altfel de cântare a cântărilor, prin care de fapt dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete își identifică personalitatea sa scriitoricească, intimitatea sa sufletească, identitatea lui proprie. Observăm cum aproape la fiecare subtitlu de Anotimp, autorul  notează și un motto, prin care deschide o fereastră spre a se privi înspre tema ce urmează a fi gustată de cititor. Astfel la Anotimp Ia, îl găsim pe Lucian Blaga, cu un vers din Poemele Luminii drept motto ales de autor: `,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…” fapt prin care autorul dorește să-și justifice propria-i creație în felul său propriu de a înțelege lumea din jur. Astfel continuând, în această albie al inspirației sale, dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete reușește ași frământa aluatul plăcut al scrierilor sale literare până la finele întregii cărți.

Primind această carte și eu aici în Australia, autorul a mai avut dragul a-mi scrie și un autograf pe prima filă, astfel respectul meu pentru autor rămâne adânc păstrat în ființa mea.

Deosebit de atractiv prin tot ceea ce autorul adună operei sale, cartea poate fi așezată între cele mai inspirate și de real folos adus unei educații sănătoase, umane, creștine celor ce vor avea ocazia sau vor dori să citească o carte bună. Cartea se  află și la biblioteca Mihai Eminescu, biblioteca familiei mele din Cringila, N.S.W, la îndemâna cititorilor noștri români-australieni. Eu o recomand tuturor cititorilor iubitori de o carte adevărată, ieșită dintr-o viață adevărată, care are darul a lumina mintea noastră. Și încă o vorbă: Chiar dacă azi cărțile sunt mai puțin căutate, va veni o vreme când Cartea va fi căutată precum căutăm florile cele frumoase prin câmpiile noastre românești!  Iubiți Cartea Romanească!

———————————

Ioan MICLĂU-GEPIANUL

Cringila, Australia

14 iunie, 2018

Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Origini…!

Origini…!

 

Eu sunt în haos un suflet împietrit,

Dar Soarele ceresc mă face fericit!

Eu sunt în întuneric în care foc s-anină,

Ce mă preface zilnic în rază de lumină!

 

Curg râuri neschimbate în albiile lor,

Iar lumea merge veșnic spre veșnic viitor,

Și peste tot străbate un ochi dumnezeesc,

Din el răsare iarba și toate câte cresc!

 

Eu sunt unda de râu și merg acolo unde,

Nici mintea omenească nu poate a pătrunde,

E dus-întorsul vieții spre fiecare zare,

E reânoirea vieții când soarele răsare!

 

Fii fericit tu omule, căci ai ochi a privi

Frumosul astei lumi, dar  nu poți a strivi,

Imense constelații din care-ai răsărit,

Și haosul din care lumina te-a zidit!

 

Iubește-ți ziua-n care azi trăiești,

De-ați îngriji grădina mereu să te-ngrijești,

Căci ești Adam cel pus de Dumnezeu,

Iar viața merge veșnic spre veșnic Empireu!

–––––––––––––

Ioan MICLĂU-GEPIANUL

Australia

25 mai, 2018