Ioan MICLĂU GEPIANUL: Ben TODICĂ – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix

Ben Todică, un hermeneut născut precum pasărea Phoenix, însă din acea plămădeală românească în care s-a scufundat și din care a ieșit câștigător prin dragostea lui de autodidact spre ași dovedi întâi lui, apoi povestindu-ne și nouă, despre adevăruri din vremile când Limba noastră strămoșească devenea o matrice de turnare pentru multe alte limbi ale multor altor neamuri omenești.

       Dar mai întâi, ca să nu mă iau cu graba, să amintesc și de ardeleanul Pavel Rătundeanu-Ferghete, pe care Ben îl scoate la lumina zilei, cum se scoteau acele broderii maramureșene sau moldovene , de româncele noastre bucuroase de venirea primăverii, pentru a fi sfințite de razele de soare cu ocazia sărbătorilor învierii naturii și Mântuitorului Iisus Hristos!

       Căutând prin acea inimă din centrul izvorului graiului românesc, iată, și eu, amu, mintenaș, cum și după graiul lui Ion Creangă și Aron Pumnul dascălul lui Mihai Eminescu, căci tot din Ardeal se trag, precum mulți ardeleni tot din Moldova se trag, grăiesc bucuros  lui Pavel Rătundeanu-Ferghete, să culeagă din folclorul românesc toate acele flori lingvistice cu care ne-am împodobit sufletele de mii de ani. Căci Ardealul poartă inima României,  acolo în  Munții Orăștiei la Sarmizegetusa. Cine dorește a ocupa Ardealul, dorește a ocupa întreaga Românie!

       Așa îi ziceam și fratelui meu Ben, atunci când i-am descoperit talentul său excepțional: ”începe-te a scrie Benule, fiindcă tu deja porți multe cărți adunate în ființa ta”. Așadar, iată-ne, cu Ben grămadă peste noi, un adevărat student la universitatea lui Dumnezeu, cu ochii minții sale deznodând probleme și ecuații pe care se străduiau în înțelepciunea vremilor lor, strămoșii Limbii noastre Valahe-Daco-Gete spre a ni le da comoară de viață și de învățătură.

       Dar și profesiunea sa de crainic al Limbii Române în Australia, face dovada talentului său atât de bine și unitar frământat în liantul unui viu patriotism.

Cu aceeași măsură dumnezeiască îi vine darul filmărilor peisajelor frumoase ale Naturii, Florei și Faunei din jurul său, considerându-se parte a acestor frumuseți universale!

       Iar de cărțile autorului Ben Todică, mai ales de cartea ”Între două lumi” dacă te apropii cu o privire cât de cât mai atentă,  vom surprinde acel fir invizibil, dar practic devenit vizibil prin tot ceea ce realizează dumnealui, prin fapte, dovedind o minte lucidă și pătrunzătoare, specifică oamenilor de seamă în cele ale gândirii și înțelegerii lumii din jur!

Spor la muncă BEN!

–––––––––

Cu drag și frăție,

Ioan MICLĂU – GEPIANUL

CRINGILA, Australia

 

 

Lasă un răspuns