S-a lansat monografia părintelui Gheorghe Nemeș

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în data de 19 și 23 mai 2019 s-a lansat monografia „Cincizeci de ani în slujba Bisericii Ortodoxe Române și a Neamului meu românesc” la Biserica Albastră, de la Parohia Oradea-Vii și la Sala „Florica Ungur” a Primăriei orașului Oradea.

         În urma invitațiilor lansate, Biserica Albastră și sala primăriei au fost pline până la refuz de tineri și vârstnici.

         În întâmpinarea oaspeților, Corul studenților teologi conduși de Pr. prof. univ. dr. Mihai Brie, au oferit spre delectare momente corale religioase, clasice și patriotice.

         O surpriză plăcută a făcut-o Corul „Traian Moșoiu” condus de Prof. Ioan Fluieraș, la care s-au atașat tinere eleve de la Școala Oltea Doamna din Oradea, cântând, dansând și fluturând stegulețe tricolor pentru bucuria împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire și de la vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în orașul Oradea.

         Sala „Florica Ungur” a fost împodobită cu florile primăverii și cu afișe pe care erau scrise evenimentul lansării acestei cărți în două volume.

         La masa oficială a fost întâmpinat Preasfințitul Părinte Sofronie cu imnul arhieresc, la care s-au adăugat următorii: Pr. Filaret Fiț, Consilier eparhial, Pr. Dorel-Octavian Rusu, redactorul cărții, Pr. Simion Goga, Protopopul Oradiei, Pr. Prof. dr. Dumitru Abrudan, fostul decan al Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea, Pr. Călin Popa, Protopop de Tinca, Dl. Sorin Curilă, Președintele Senatului Universității din Oradea, Pr. prof. Radu-Valer Rus, Directorul Liceului Ortodox Roman Ciorogariu din Oradea, Pr. Ștefan Avram, tehnoredactorul și tipograful cărții, Pr. prof. Florin Negruțiu, Inspector școlar.

         Preasfințitul Părinte Sofroniu a deschis șirul luărilor de cuvânt prezentând publicului în cuvinte alese cartea autorului, amintind de vizitele înalților oaspeți la bisericile din Homorog, Tinca și Oradea, unde autorul acestei cărți și-a desfășurat activitatea pastorală, culturală, socială și filantropică timp de peste cincizeci de ani. S-a mai amintit de înființarea muzeelor de la parohiile mai sus amintite, precum și de strămutarea bisericii de lemn, monument istoric, de la Sohodol, comuna Căbești, județul Bihor în parcul bisericii din localitatea Tinca, înființarea Așezământului pastoral, cultural, social și filantropic, precum și lansarea proiectului Agapa Sfântul Mare Mucenic Gheorghe de la Parohia Oradea-Vii, binecuvântat personal de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofroniu, Episcopul Oradiei la data de 18 septembrie 2010 cu prilejul vizitei canonice în Eparhia Oradiei.

         Ierarhul Eparhiei de Oradea, în cuvinte părintești și de apreciere a elogiat familia părintelui Nemeș, respectiv pe soția Paula, pe cele trei fiice, pe gineri, pe nepoți și strănepoți.

         Autorul cărții, Părintele Gheorghe Nemeș, fiind delegat de Preasfinția Sa să conducă acest eveniment cultural, a dat cuvântul următorilor: Pr. prof. dr. Dumitru Abrudan, care a arătat că este consătean și împreună slujitor la Biserica Albastră, felicitând pe Episcopul locului pentru frumoasele cuvinte pe care nu le-a mai auzit niciodată în cei 80 de ani împliniți la adresa unui preot cum a făcut-o în cazul de față.

Apoi a luat cuvântul Pr. Dorel-Octavian Rusu, prezentând în cuvinte frumoase nașterea acestei cărți în două volume la care împreună cu tehnoredactorul Pr. Ștefan Avram s-a lucrat cu răbdare și multă exigență timp de un an și jumătate. Vorbitorul a mai spus că această carte este „unicat”, model frumos pentru tinerii preoți și nu numai.

Pr. Ștefan Avram a vorbit despre tehnoredactarea acestei cărți după pretențiile actuale, arătând complexitatea lucrării și îmbunătățirea materialelor folosite. A felicitat pe autor, pe preoteasa Paulina și pe diaconul George.

S-a dat cuvântul Domnului Sorin Curilă, Președintele Senatului Universității din Oradea, apreciind activitatea autorului, preot slujitor Gheorghe Nemeș, citind articolul care l-a publicat în cartea lansată.

În urma luărilor de cuvânt Părintele Gheorghe Nemeș a mulțumit cu emoție și plăcere tuturor vorbitorilor.

Pentru ca festivitatea să fie pe măsura așteptărilor, autorul acestei cărți l-a rugat fiește pe Preasfinția Sa să binevoiască a încheia șirul tuturor cuvântărilor rostite.

 Bucuros de această rugăminte, Preasfinția Sa, a amintit că exact în urmă cu 100 de ani a sosit la Oradea, Regele Ferdinand împreună cu Regina Maria, a cărei statuie monumentală  cu coroana de oțel este așezată în Piața Unirii din Oradea. În urma acestor cuvinte Corul „Traian Moșoiu” a intonat imnul regal împreună cu majoritatea celor prezenți.

Coordonatorul acestei întâlniri, Părintele Gheorghe Nemeș, a mulțumit Preasfinției Sale, pentru frumoasele și bogatele cuvinte care au ridicat nimbul festivității religios-culturale de lansare a acestei cărți, al cărei autor este.

Aceleași mulțumiri le-a îndreptat către toți cei prezenți, vorbitorilor, coriștilor, familiei și tuturor credincioșilor care l-au sprijinit în cursul celor cincizeci și doi de ani de pastorație.

În timp ce s-au dat autografe, mulțimea prezentă s-a îndreptat către bucatele oferite, cu drag și recunoștință de familia Părintelui Gheorghe Nemeș și de către credincioșii prezenți.

Ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a urat autorului acestei cărți sănătate, fericire și la mulți ani pentru a  putea lansa și volumul următor.

––––––––––––

Material primit,

de la Ioan MICLĂU-GEPIANUL 

Australia

Lasă un răspuns