Iarăși am venit la Crasna. La Crasna lui Ilie Motrescu. Pentru mine, cea mai mare comună românească din Nordul Bucovinei, se asociază în primul rând cu numele regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu. Ceremoniile la care am fost prezentă începând cu anul 2001 până în prezent, la Crasna, au fost legate de numele poetului-martir.
De această dată sala de festivități a gimnaziului din Crasna ne-a adunat pentru a prezenta invitaților, dar și gazdelor o nouă carte despre această frumoasă localitate de la poale de munte, mai bine zis despre tradițiile ei folclorice. Cartea aparține fratelui mai mic al poetului, regretatului profesor Nicolae Motrescu.
După ce a scos la lumina tiparului alte două cărți despre Crasna, cu același titlu «Crasna Bucovinei», publicistică și folclor, dar și o carte despre biserica Sfânta Treime, pe când era în viață, iată că la 10 ani de la trecerea sa în neființă a apărut «Crasna Bucovinei (3), Folclor». A muncit mult draga sa soră Maria pentru ca cartea fratelui să vadă lumina tiparului. Foarte bine a spus în prefață ziaristul Nicolae Șapcă «… De câteva ori m-a rugat să înțeleg că toate meritele sunt ale fratelui. Am înțeles. Dar e lesne de înțeles și faptul, că dacă regretații Nicolae, Ilie, Ștefan, toți oameni de vază în istoria Crasnei și a Bucovinei și care mult prea devreme au plecat dintre noi nu ar fi avut o asemenea soră, cum le-a dat-o și le-o ține Dumnezeu pe Maria, multe lucruri inițiate de ei au fi fost date uitării…»
Câteva cuvinte despre recent apăruta carte. Pe cele 260 de pagini vom găsi mai întâi tradiții și obiceiuri de nuntă, însoțite de fotografii, multe de epocă,
O serie de informatori populari din Crasna vor fi prezenți cu cântece, strigături, povești, scenete, poezii, amintiri… Printre ei se numără – Veronica Percic, Axânica Grozavu, Ion Ursache, Anghelina Pleșca, Tanasă Gherman, Marcu Gherman și alții.
Avem un capitol în care este descris păstoritul în Crasna, cu fotografii ale bacilor și ciobanilor la stână.
Spre finele cărții vom găsi «Gulagul Aniței Istrate» (în detalii), relatare amară, din vremea deportărilor staliniste, dar și câteva cântece vechi puse pe note muzicale.
Cartea de față a văzut lumina tiparului la editura «DrukArt» din Cernăuți. Sistematizarea și redactarea textelor aparțin Mariei Motrescu-Popescu și subsemnatei, lectura Marinei Șapca, paginarea și tehnoredactarea Elenei Ovaciuc, culegerea computerizată Marianei Motrescu. Cuvântul de însoțire îi aparține ziaristului și poetului, redactorului șef al ziarului «Monitorul de Hliboca» Nicolae Șapcă. Doamna Maria Motrescu-Popescu aduce sincere mulțumiri unor persoane pentru sprijinul financiar acordat la tipărirea cărții, printre care se numără domnul Laurențiu Dragomir din București, nepoților săi Nicolae și Mihai Lașcu, familiei Marina și Nicolae Șapcă.
Referitor la ceremonia la care a fost prezentată recent apăruta carte a regretatului patriot și crăsnean Nicolae Motrescu, aș vrea să spun că a fost pregătită la un nivel înalt.
Din sala frumos amenajată în stil popular a gimnaziului crăsnean a lipsit din motive de sănătate vrednica doamnă Maria Motrescu-Popescu, cea pe care fiecare dintre noi am pomenit-o doar la superlativ, cea căreia îi aparține efortul și munca, sârguința și dorința de a vedea cartea fratelui Nicolae tipărită. Bunul Dumnezeu i-a ajutat să-și vadă visul împlinit.
Prezenți la manifestarea în cauză au fost invitații de onoare printre care se numără Consulul Consulatului General al României la Cernăuți, domnul Edmond Neagoe, redactorul șef al ziarului «Zorile Bucovinei», domnul Nicolae Toma, soții Marina și Nicolae Șapcă din Hliboca, directorul ș. m. Pătrăuții de Jos, Ion Zmoșu, subsemnata, fiul doamnei Maria, Vasile Popescu, nepoți de-ai familiei Motrescu, familia Marina și Petru David, care și-au adus o contribuție nemijlocită la pregătirea manifestării date, gazda manifestării în cauză, directorul gimnaziului d. Ștefan Mitric, rude ale familiei, profesori, preoți, intelectuali, elevi, săteni.
În cuvântările lor invitații și localnicii s-au referit la viața și opera, la importanța creației familiei Motrescu pentru Crasna, dar și pentru Bucovina întreagă. Au fost pomeniți pe rând poetul și ziaristul Ilie Motrescu, publicistul, poetul, activistul Ștefan Motrescu, profesorul, publicistul, omul de cultură Nicolae Motrescu, profesoara, publicista, activista Maria Motrescu-Popescu, profesorul, fostul director de școală din Moldova, fratele geamăn al regretatuli Nicolae Motrescu, Grigore, dar și ceilalți frați, vestiți gospodari și cojocari din Crasna. Nepotul regretatului Ștefan Motrescu, Alexandru a povetit pe scurt istoria familiei Motrescu. Manifestarea a fost moderată de învățătoarea Mariana Motrescu, ajutată la mijloacele tehnice de colegii săi.
Bineînțeles s-au referit toți și la creația vrednicului crăsnean Nicolae Motrescu, la cartea recent apărută, la importanța ei pentru prezent și generațiile viitoare. O mică expoziție cu fotografia autorului, cu cele trei cărți apărute, cu o candelă, a fost expusă în fața scenei. În alt colț al scenei a mai fost pregătită o expoziție vastă cu cărțile tuturor Motreștilor, cât și cele dedicate lor.
Pe ecranul multimedia am urmărit secvențe despre obiceiurile din Crasna, despre opera fraților Motrescu, un fragment de nuntă din partea locului, unele dintre personaje fiind prezente în sală.
Sub îndrumarea profesorilor locali, elevii de la gimnaziu au prezentat câteva fragmente de folclor crăsnean, au recitat, au cântat la fluier și pian. Grupa de dansatori în frumoase costume naționale au prezentat o serie de dansuri populare.
Sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestei acțiuni comemorative. Sperăm că suita de manifestări de comemorare și prezentare de carte începută la baștină va continua și în alte localități. Doamne ajută!
———————————
Eleonora SCHIPOR
Pătrăuţii de Jos, Bucovina de Nord
23 mai, 2018