Decembrie

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Zorii anului s-au deschis (poeme)” →

Copila

 

Se trezeşte satul la cântecul luminii,

Când tăcerea nopții e pătrunsă de primul bob de rouă

Sau scâncetul zăpezii sub arcuşul gerului,

Ori tremurul frunzei sub mâinile lungi ale brumei.

În primăvară rodul bogat de floare se revarsă,

Oglindindu-se în privirea ei şi țesătura de pe iie.

Talpa abia trezită săruta pământul bătătorit,

De privirea ce însoțea cofele goale

Sau încărcate cu susurul izvoarelor,

Ce într-o ultimă şoaptă se auzea,

Când picătura se reîntregea cu chipul ei,

Plin de inocență şi taine ale trecutului.

Era aripa deschisă peste răsăritul rădăcinilor,

Adânc înfipte în pământ, cu rostul veşniciei.

Iia sălta pe trup, zăvelca era strânsă în roată de bete,

Pe prispă sta risipită o velință, un alt neam de nemurire.

Privirea lui era sfielnică, pierdută în indecizii…

Florile împodobeau răsăritul şi cântul păsărilor,

Ce ştiau rânduiala văzduhului, a celor noua ceasuri

Şi a pământului, mărul discordiei aşezat între iubirea lui

Şi gingăşia ce i se aşeza sfredelitor în suflet,

Să plece cu el pentru totdeauna,

Înfăşurată pe fusul ce avea să treacă de coama casei, în lumină.

———————————

( din volumul  „Din răsărituri”)

Colindul din casă

 

Se aprinde lumina de afară

Cu glasuri puternice de copii

Felinarul lumiilor veghează

Ne aduce din griji în bucurii

 

Pe prispă se aşterne zăpada

Şi vântul viu colindă cu ea

Fir subțire de fum străjuieşte

Lumina mamei ce povestea

 

Copil fiind în zi îndepărtată

Învățase la şcoala din casă

De Iisus ce fusese născut

În iesle şi pe vreme câinoasă

 

Soba punea căldura-n cuvinte

Flacăra lămpii umbre-n odaie

Mama cu emoție-n glas dăruia

Taina cerului strai pe o foaie

 

Liniştea era răsfirată în grabă

Copiii la fereşti atunci dăruiau

Aceeaşi poveste-n ecouri curate

Inima şi gândul spre cer plecau

14.12.2019

 

 

Renaştere

 

Timpul o respirație a sufletului

Străjuieşte firul subțire dăruit

În nopți şi în zile în chemare

În mângâiere neobosit şi dorit

 

Zori pătrunşi de raze se înşiră

Surâs pe straturi abia aşezate

Ce se ridică-n artere-n chemări

Vise de lumină-n leagăn adunate

 

Adânc pătrunde în necunoscut

O forță a împrejurărilor cuprinse

Asimilând o parte de întuneric

Alta de fascicul în risipă întinsă

 

Amurgul te cheamă cu raze aurii

Privirea se opreşte-n bucurie

Priveşti timpul ce ți-a fost oferit

Comorile dăruite întru veşnicie

 

17.12.2019

 

Prea multă lumină

(domnului Labiş)

 

Copilul cu suflet de aur

Se îmbracă în alb de zăpadă

Şi urcă nămeții adânci

Îmbrăcat în pădurea de aramă

Şi-şi pune în suflet izvoare

Şi clinchet de sat şi frumos

Îl poartă pe brațe tata şi sora…

Tăcerea îi poartă pe toți

Doar strigătul mamei străpuns

Tâmpla-i albeşte pe dată

O caprioară priveşte pe ascuns

Şi apa tace tot mai tulburată

 

22.12. 2019

 

 

Rătăcire

 

În vaduri apa nu mai îngheață,

Neaua se pune bogat  tot mai rar

Ulițele satului sunt pavoazate

Numai El Iisus se naşte-n calendar

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Renaştere (poeme)” →

Oooo, tu…

 

Cel ce alb în zăpadă ai văzut,

Ce freamătă-n ramuri prvirea,

Cerbul ce-n tremur a rămas mut,

Priveşti din stele aurii pădurea.

 

Ai sorbit fulgul de nea luminat,

Cuvântul tău mereu ne vorbeşte,

Copile drag plânsul tău e-o lume,

Ce doar pe cer senin… se citeşte.

 

Caut inocența nevinovat strivită,

Cerul ce-n zăpadă s-a întunecat,

Dreptatea ce nedreaptă se clatină,

În suflet timpuriu în cer strecurat.

———————————

 

Corin în seară

 

Seară cu drag şi bucurie

Din suflet o mie de culori

Pragul sub pas cu solie

Iar brațul plin de comori

 

Respiri în taina sfințită

Din cuvânt şi chemare

Flori sfinte pământului

Omul câte duce pe cale

 

Se adună-n mână buchet

Mugurii şi chip pe fereastră

Să lumineze cu făclia lor

Clipe-n universul de acasă!

 

 

Dăruind frumos

 

Dăruind o altă bucurie

Din comorile universului

Unde culorile se revarsă

În arta dumnezeiescului

 

O lume văzută din nevăzut

Împarte cu iubire firescul

Lacrimă revărsată ca hrană

Să bucure privirea şi poetul

 

Nu nu cel ce înşiră-n cuvinte

Mărgaritare din crin nevăzut

Ci acela cu fruntea cuminte

Ce taina pătrunde în absolut.

 

 

Pe mal de Main

 

Spune-ne povestea iei

Suflet îmbracăt frumos

Ochi ai minților dăruind

Dorul ce-i stăpânit duios

 

Privesc câmpia verde

Ce ochiul iar găteşte

Parfum de primăvară

Cu vorba-n româneşte

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Mărgăritare din crin nevăzut (poeme)” →

O mână

 

Prelungirea întunericului