Alexandru – Eusebiu CIOBANU: Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA

Mariana Gurza, un poet cu suflet de înger

Am scris acest articol în urmă cu ceva timp,
si urma să îl public în prezența vie a „poetei cu
chip de înger!”, așa cum a fost numită de breasla scriitoricească. Nepoata
de sânge a lui Vasile Plăvan (avocat, gazetar).
Ultima oară când am discutat a fost în Februarie, și-a presimțit
sfârșitul, nu era într-o stare prea bună plângându-se de oboseală și
insuficiență cardiacă. Am încercat să o încurajez, să-i spun că totul o să
fie bine. În aceea discuție i-am făcut o promisiune că într-un viitor
apropiat voi duce mai departe revista Logos si Agape (la rugămințile
dumneaei).

A fost un om minunat și va rămâne mereu în sufletele celor
care au cunoscut-o. Drum lin, draga mea prietenă!
S-a născut la 2 octombrie 1955 în Oțelu-Roșu, Autoarea, născută în
casă parohială din Ohaba-Bistra, s-a bucurat de binecuvântarea preotului
Ioan Țerovan pe care l-a perceput ca pe un bunic.
Este urmărită și acum de drama familiei refugiată din Bucovina de
Nord după evenimentele de la Fântână Albă.
Tata Rizac Ioan, născut în Banila pe Siret, raionul Strorojinet, reg.
Cernăuți (România Mare) și mama Plăvan Viorica (Rizac) născută la
Cupca, comuna Cupca, județul Storojineț.
Mariana Gurza, încurajată de profesori, a scris dintotdeauna. Își
amintește cu nostalgie de profesorul de română Axente Staicu din școală
generală.
S-a căsătorit cu Vasile Gurza și au rezultat doi copii, Vlad – Gabriel și
Ioana – Valentina.
Mai târziu, încurajată de membrii familiei avându-l ca mentor pe
criticul Adrian Dinu Rachieru, au urmat mai multe volume. O parte din
poeziile ei au fost traduse în engleză, sârbă, albaneză și publicate în
reviste de cultură din România, și străinătate. Are mai multe apariții în
diferite antologii și volume colective. De asemenea, a îngrijit trei ediții

de memorialistică dedicate lui Vasile Plăvan, Petru Ciobanu și Ioan
Slavici, importanți scriitori și oameni de cultură.
Cărturarul Artur Silvestri a reprezentat un model de corectitudine și
abnegație pe câmpul culturii. Împreună au definitivat mai multe reviste
literare, înscriind astfel o nouă geografie literară. A fost redactor la
„Abecedar de cuget românesc”, și redactor la ,,Intermundus Media”.
Mariana mărturisește că, din clasele primare s-a simțit atrasă de
poezia marilor poeți români Eminescu și Coșbuc. În anii de liceu,
gândurile i-au stat în „forme geometrice prinse în unghiuri de vers”.
Mariana comentează: „Într-o viată de om pe drumuri lungi, întâlnești,
cunoști oameni. Am învățat să iubesc omul. Să-l înțeleg în felul său,
fiecare având un univers propriu. Respectul și iubirea față de aproapele
tău, mi-au fost de folos. Din respect pentru țară mea, pentru neamul
românesc, îmi las pana să scrie așa cum simt, așa cum Cel de Sus mă
învrednicește”.
Pentru toate acestea și pentru multe altele, este numită „Poeta cu suflet
de înger”.
Mariana Gurza locuiește în Timișoara, România. Contactul direct cu

oameni, lucrând ca referent superior în cadrul A.J.O.F.M. Timiș, a făcut-
o să etatizeze până la pensionare, și mai mult cu realitatea vremurilor

noastre.
A fost redactor șef la Revista Logos și Agape, revistă fondată în 2017.
A fost redactor și la alte publicații literare periodice și online. Ziarul
Demnitatea, Columna 2000, Armonii Culturale.
Se stinge din viată, pierzând lupta cu nemilosul virus, era internată de
12 zile la ATI (Timișoara), starea s-a agravat: în seara zilei de 26.03.2021,
decesul a fost înregistrat în jurul orei 22. Mariana Gurza lasă în urma ei o
operă fără îndoială semnificativă, îmbogățită de poezie și eseu care
contribuie la cultura ultimelor decenii. Poezia ei, esențialmente asemenea
unei autobiografii a sufletului, este o mărturie indiscutabilă atât a
dramelor trăite, cât mai ales a fericirii dobândite prin contemplare. Pășind
curajos și demn peste pragul fragil dintre viață și moarte, un om care a
reușit să facă versuri din Cuvântul lui Dumnezeu este acum de mână cu
El. (Alexandru-Râtă)

Mama a folosit calculatorul de când îmi aduc eu aminte. A fost acel
scriitor care a renunțat acum multă vreme la peniță. Răsfoind printre
fișierele mamei mele am descoperit că printre ultimele accesate este

„Ultimul strigăt”, există și o carte cu același nume. Am ales să
împărtășesc una dintre poeziile mamei ca un ultim mesaj, un „ultim
strigăt” de adio. (Vlad-Gabriel Gurza, fiul poetei)
AM RĂMAS ÎN LUMINĂ
Doamne, ce multă lumină
dai acestei lumi în agonie.
Şi însetatei de mine,
mi-ai dat să beau din apa vie…
Când sângele a ţâşnit
ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute
ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.
În ea m-am întors, alături cu Tine
deasupra cu cerul înseninat.
Eu… Ocolisem moartea…
Rămas bun, iubită mamă.
Rămas bun, iubită bunică.
Rămas bun, iubită soție.
Rămas bun, iubită soră.
Rămas bun, poet al sufletelor noastre.

A consemnat,
Alexandru – Eusebiu Ciobanu

Vasilica Grigoraș: Gânduri bune pentru anul care vine

În opinia lui Mircea Eliade forța și prestigiul unei națiuni nu își are obârșia în altă parte decât în cultură: „cultura este singurul mijloc de afirmare în fața lumii de azi și în fața istoriei de mâine”. A impune destinul prin cultură pentru a-ți salva perspectiva istorică este o cale profund umanistă.

Izvorul culturii nu țâșnește în viața omenirii și nici a individului mereu cu aceeași vigoare, dar el nu seacă niciodată. În pragul NOULUI AN, 2021 să ne propunem să sporim moștenirea culturală a neamului românesc, să fim pârghia care acționează asupra ei cu o forță activă și autentică. În creațiile noastre să ne raportăm cu respect și iubire la generațiile anterioare, la ceea ce este peren, reprezentativ și vrednic pentru viitorime. Suntem binecuvântați să avem strălucite repere culturale, astfel ne putem construi/reconstrui în cunoștință de cauză. Să ne străduim să fim proptelele potrivite pentru cultura actuală astfel încât roadele sale bogate să hrănească în continuare alte spirite înalte și creative. Renașterea în timp a interesului pentru creație, dar și pentru promovarea și diseminarea frumosului și autenticului valorilor culturale este un ideal de umanitate, de dăruire, de iubire… pentru semenii noștri. Crearea de opere valoroase, organizarea unor evenimente culturale, literare și jurnalistice, omagierea valorilor locale, naționale și universale trebuie să ocupe un loc central în viața noastră. După harul, talentul, inteligența și inscusința lor, slujitorii condeiului sunt participanți de facto la dezvoltarea culturii, literaturii, publicisticii. Ceea ce realizăm și oferim cu generozitate acum poate fi un model demn de urmat de generațiile Continue reading „Vasilica Grigoraș: Gânduri bune pentru anul care vine” →

Tinerii scriitori în dialog cu Christian W. SCHENK – Ambasadorul literaturii române în Germania

Christian Wilhelm Schenk (n. 11 noiembrie 1951, Orașul Stalin, România) este un medic chirurg, poet, eseist, editor și traducător bilingv româno-german. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și Germania.

***

Reporter: La doar 10 ani, ați publicat prima dumneavoastră poezie. Ce a servit drept sursă de inspirație?

Christian W. SCHENK: Ca sursă de inspirație a fost „Zdreanță”, o pastișă după Tudor Arghezi, care „a dat ordin să se publice în revista Luminița”.

Reporter: Primul mentor pe care l-ați avut a fost Tudor Arghezi, povestiți-ne despre legătura care s-a format între dumneavoastră și scriitor.

Christian W. SCHENK: Primul mentor a fost Vasile Copilu Cheatră care m-a descoperit de copil în Brașov, pe când dădeam târcoale redacției revistei Astra, unde se țineau și ședințele Cenaclului Astra.

Ceva mai târziu, petrecându-mi vacanțele de vară la București, soțul verișoarei mele (eu fiind cel mai mic dintre toți verișorii) m-a dus la – pe atunci – Casa Scânteii, astăzi Casa Presei Libere, să văd și eu cum funcționează o tipografie. M-a lăsat într-o redacție unde lucrau Dan Deșliu și Victor Tulbure (Bănuiesc că era redacția „Scânteii” de pe atunci), astfel am ajuns și la redacția revistei „Luminița”. Acolo mi-am exprimat dorința de a publica și eu o poezie în revistă… Așteptau un material de la Arghezi care nu mai sosea, astfel au trimis un oarecare, nu mai știu cine era, cu consimțământul soțului verișoarei mele (probabil ca să scape de mine), să mă ducă și pe mine cu el la Mărțișor, unde era reședința de vară a poetului. Așa am ajuns la frageda vârstă de 9-10 ani să-l cunosc pe Maestru. Aveam întotdeauna cu mine un caiet cu poezii la mine, dar când m-a întrebat de poezii, am început să recit zdreanță (poezia dedicată Mitzurei) dar m-a oprit spunându-mi să citesc din caietul ce-l țineam în mână. S-a amuzat teribil auzind pastișa mea după Zdreanță pe care eu am intitulat-o Firuleț, care era într-adevăr pastișă și nu plagiat. M-a luat caietul și a început să citească cu un glas tremurat:

Stau întins pe iarba deasă

Nemișcat de multă vreme,

M-am îndepărtat de casă,

Stau, privesc doar printre gene.

(Și așa mai departe)

„Păi tu ești un poet adevărat”, mi-a spus cu un zâmbet șugubăț. Apoi a trimis poezia-pastișă (pe care a trebuit s-o scriu „pe curat”, împreună cu materialul său. Despre această întâlnire am scris un eseu lung în anul 1980, la îndemnul profesorului Gheorghe Bulgăr, cu ocazia centenarului Arghezi. De atunci, an de an, mergeam vara la Mărțișor (am fost odată și iarna la el în apartamentul pe care-l avea) și… mâncam șerbet cu apă, iar spre toamnă aveam chiar voie să culeg cireșe pe care el le păzea cu strășnicie fiindcă le vindea în fața porții… dar asta-i altă poveste. Ultima dată l-am întâlnit în 1965-66 când era deja bolnav. În tot acest timp eu îi citeam noutățile mele poetice, iar el îmi spunea unde și ce greșesc. Evident că în timpul anului citeam tot ce apărea nou de Arghezi și asta îl încânta mult chiar dacă nu înțelegem mult… și așa s-a stins șase ani mai târziu, chiar în luna lui Cireșar, din viață!

Reporter: În anul 1981 l-ați cunoscut pe Salvador Dali. Cum a influențat prietenia cu pictorul asupra operelor dumneavoastră?

Christian W. SCHENK: În 1981 fiind cu poetul și mentorul meu, Vasile Copilu Cheatră, pe urmele lui Aron Cotruș, căutând pentru o carte de corespondențe scrisorile acestuia, am ajuns și în Catalonia pe Costa Brava la Portlligat, un fost sătuc de pescari de lângă Cadaqués.

Nu pot spune nici pe departe că aș fi fost prieten cu el, ba dimpotrivă, nu-l plăceam de loc fiindcă era un tip foarte ciudat și în afară de asta nu vorbeam nici spaniola, nici franceza nici engleza sau catalana. Cheatră era prieten cu el încă din perioada interbelică precum cu Picasso, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Ion Caraion și alte personalități pe care am avut și eu plăcerea de a-i fi cunoscut (cu excepția lui Picasso). Astfel, în toată perioada șederii noastre acolo stăteam cu el doar la masa obligatorie, în rest stăteam de vorbă cu soția lui Gala, care pe atunci era bolnavă și Dali avea grijă de ea. Spre rușinea mea abia atunci am făcut cu adevărat cunoștință cu tablourile lui care atârnau peste tot și mai ale, claie peste grămadă, în atelierul său cu podelele pline de vopsele. Acolo mi-am dat seama de forța simbolurilor și mai ales a metaforelor imagistice a marelui pictor. Tor atunci am învățat că valoarea unei creații nu poate fi comparată cu valoarea creatorului…

Reporter: Ce va motivat să continuați să propagați cultura română chiar și după ce ați fost declarat persoana non grata în România?

Christian W. SCHENK: Am fost întotdeauna de părere că o țară cu limba și cultura ei nu trebuie confundată cu sistemul ei de conducere, în cazul de față de represiune! La fel atunci, ca și acum nu sunt legat de sistemele de guvernare, de critici ploconiți conducerii sau de diferitele institute care în loc să promoveze cultura, o jugulează. Că e din indiferență, prostie sau răutate nu are importanță. Motivul meu este cultura și nimic mai mult!

Reporter: De profesie sunteți chirurg, însă, scrieți și poezii. Cum reușiți să combinați aceste două activități? A influențat, cumva, profesia de chirurg asupra scrierilor?

Christian W. SCHENK: Nici pe departe! Scriam poezii cu zeci de ani înainte de a deveni medic. Mai mult am fost influențat de discrepanța celor două societăți în care am trăit. Nu am fost și nu sunt un romantic, n-am scris niciodată poezii de dragoste chiar dacă unii critici au interpretat unele în acest fel. Dragostea mea se referă la problemele societății, la limbile pe care le vorbesc, la dragostea mea pentru marile valori culturale!

Reporter: Care operă, dintre cele scrise de dumneavoastră, vă este mai dragă sufletului?

Christian W. SCHENK: Toate îmi aparțin, toate sunt copiii mei și ca oricare părinte îi iubesc pe toți la fel, cu slăbiciunile și defectele lor. Pe cele bune le alătur celor rele fără a încerca a face o diferențiere. Acesta e rolul criticii, al cititorului, și de ce nu, cel al posterității.

Reporter: Ce face a foi deosebită poezia română de cea germană?

Christian W. SCHENK: Deosebirile sunt foarte mari, nu în ceea ce privește valoare operelor cât în primul rând implicarea istorică în formarea limbii. Germana este o limbă veche care s-a format definitiv în secolul al VI-lea, pe când româna este atestată doar prin scrisoarea lui Neacșu din 1521. Pe când renumitul poet Walther von der Vogelweide (1170-1230) scria poezii în limba germană, româna era practic inexistentă. Abia în perioada când Martin Luther scria poezii și eseuri, limba română încă nu era atestată, abia când a tradus și publicat Biblia în germană limba română a început să fie atestată. Acest deficit, dacă putem să îl numim așa, a avut o extremă influență asupra poeziilor fraților Văcărești, Bolintineanu, Alecsandri și nu în cele din urmă a gramaticii lui Aron Pumnul pusă în practică într-n mod exemplar de Mihail Eminescu. Pe urmă nu trebuie uitate diferențele sociale și de mentalitate ale celor două popoare. Industrializarea a jucat de asemenea un rol important în creația celor două țări. Germania s-a industrializat foarte devreme ca urmare a industrializării Țărilor de Jos (Olanda), pe când România s-a axat pe agricultură. De aici și poeziile populare adunate și revizuite de Vasile Alecsandri sau mai târziu de fantasticul „Spațiu Mioritic” a lui Lucian Blaga.

După Eminescu, de formație germanofilă, s-au schimbat multe în lirica română, astfel pătrunzând romantismul târziu și în România. De la e încoace aș putea spune că diferențele nu sunt mai mari decât normalitatea perceperii societății autohtone. Totuși nu trebuie uitat nici faptul că limba germană este o limbă de circulație mondială (romancieri, poeți, eseiști, filosofi).

Continue reading „Tinerii scriitori în dialog cu Christian W. SCHENK – Ambasadorul literaturii române în Germania” →

Alexandru Eusebiu CIOBANU: Antologiile „Regal Literar”

În aceste vremuri marcate de conflicte subtile ale lumii noastre și cu amenințări în tot ceea ce poate defini educația prin pierderea culturii, a identității și a tradițiilor ca identificare a etniei, cădem de acord, cei care am promis pe întreg totul că vom apăra adevărul și vom muri pentru adevăr, să aducem în fața iubitorilor de cultură și literatură, antologii care se doresc a păstra spre neuitare autorii incluși, creațiile și darurile lor către orice percepție. „Regal Literar” reprezintă ultimul curent de creație pe care românii îl abordează din anii 2000.

Autori de toate vârstele sunt incluși în aceaste antologii ale creațiilor literare contemporane la care noi am visat să existe și să se promoveze neîncetat publicului român a cărui fundație este construită din valorile ce vor triumfa etern: dragostea, arta, adevărul și bunătatea necondiționată. Așa cum axis mundi face legătura între lumea creată și lumea necreată, arta face legătura între noi toți, oameni ce trăim pe Pământ și ne dăruim cu trupul și sufletul misiunii intuitive cu toată rațiunea umană – aceea de a ajunge în cer. Indiferent unde se află cerul, centrul lumilor, Agartha sau raiul promis pocăiților, tot ceea ce avem și toată bucuria noastră stă în arta și dragostea pe care le naștem și le împărtășim aici, pe Pământ. Și acestea sunt incontestabile daruri ale divinului sau poate chiar parte din el, neputând nimeni, niciodată, să considere dragostea sau arta că fiind simțiri, acte sau manifestări păcătoase.

Să începem să arătăm celor neputincioși, trimiși pe drumuri ale pustietății de către maleficul omenesc și supra-omenesc, universal și non-universal; că viața este o explozie de stări, emoții și vibrații coordonate de artă și de dragoste. Cu toată plăcerea de a dărui, sperăm ca acest proiect să vă aducă procesul de catharsis de care aveți nevoie în urma ultimelor învățături, înțelegeri, credințe și speranțe.

Continue reading „Alexandru Eusebiu CIOBANU: Antologiile „Regal Literar”” →

Comunicat de presă – Regal Literar

În aceste vremuri marcate de conflicte subtile ale lumii noastre și cu amenințări în tot ceea ce poate defini educația prin pierderea culturii, a identității și a tradițiilor ca identificare a etniei, cădem de acord, cei care am promis pe întreg totul că vom apăra adevărul și vom muri pentru adevăr, să aducem în fața iubitorilor de cultură și literatură, antologii care se doresc a păstra spre neuitare autorii incluși, creațiile și darurile lor către orice percepție. Regal Literar reprezintă ultimul curent de creație pe care românii îl abordează din anii 2000.

Autori de toate vârstele sunt incluși în aceaste antologii ale creațiilor literare contemporane la care noi am visat să existe și să se promoveze neîncetat publicului român a cărui fundație este construită din valorile ce vor triumfa etern: dragostea, arta, adevărul și bunătatea necondiționată. Așa cum axis mundi face legătura între lumea creată și lumea necreată, arta face legătura între noi toți, oameni ce trăim pe Pământ și ne dăruim cu trupul și sufletul misiunii intuitive cu toată rațiunea umană – aceea de a ajunge în cer. Indiferent unde se află cerul, centrul lumilor, Agartha sau raiul promis pocăiților, tot ceea ce avem și toată bucuria noastră stă în arta și dragostea pe care le naștem și le împărtășim aici, pe Pământ. Și acestea sunt incontestabile daruri ale divinului sau poate chiar parte din el, neputând nimeni, niciodată, să considere dragostea sau arta că fiind simțiri, acte sau manifestări păcătoase.

Ne putem uni și putem întinde o mână spre a-i ajuta pe cei ce nu pot înțelege, simți și vibra atunci când sunt în centrul unui profund manifest și proces artistic, fie acesta muzical, teatral, literar sau de altă natură.
Să începem să arătăm celor neputincioși, trimiși pe drumuri ale pustietății de către maleficul omenesc și supra-omenesc, universal și non-universal; că viața este o explozie de stări, emoții și vibrații coordonate de artă și de dragoste. Cu toată plăcerea de a dărui, sperăm ca acest proiect să vă aducă procesul de catharsis de care aveți nevoie în urma ultimelor învățături, înțelegeri, credințe și speranțe.

Regal Literar este un proiect cultural care își propune publicarea de antologii ce cuprind creații literare ale scriitorilor contemporani. Antologiile proiectului Regal Literar se vor publica o dată pe an cu menționarea numărului ediției. De asemenea, creații literare – eseuri, proză și poezie, vor apărea și pe platforma digitală a proiectului.
Fondatorii își propun a decerna premii autorilor de literatură în fiecare an, în semn de recunoștință și apreciere pentru contribuțiile aduse culturii și societății din care aceștia fac parte. În cadrul proiectului va activa și un cenaclu care îi va purta numele din care vor face parte autori ce vor trimite solicitări de înscrieri.
Mai multe informații la adresa de e-mail :regal.literar@yahoo.com.

Coordonatori:

Claudiu Dumitrache

Alexandru-Eusebiu Ciobanu

Stefan Lucian Muresanu

Teodor DUME: Cât de greu e să vorbești despre un poet și generația sa

Alexandru-Eusebiu Ciobanu, nu este doar identitatea fizică ce-și reprezintă propria ființă, ci este, mai întâi de toate, unul dintre cei mai tineri poeți – redactori care-și sacrifică seva tinereții prin poezie, cunoaștere și admirație față de tot ceea ce-i frumos. Admit că timpul îmi va confirma cele zise acum la începuturile sale literare în marea confruntare existențială cu experiența, în primul rând, de a fi Om și mai apoi un poet cu spirit reflexiv capabil să acapareze tot ceea ce ar putea bucura și nu întrista.

Alexandru-Eusebiu Ciobanu este deja o mărturie care prin vers echilibrează simțămintele și trăirile, nu numai ale lui, ci și ale celorlalți. Tânărul poet posedă o reală cunoaștere despre cuvânt, despre unitatea și frumusețea lui binefăcătoare, selectând, în acest fel, fiecare stare. Din grupajul trimis, spre o prietenească lecturare, am dedus că-l am în față pe Teodor Dume, de atunci, (adică subsemnatul) adolescentul singur și timid care a fost azvârlit într-o mare de cuvinte nevoit fiind să se agațe de fiecare val care-i acoperea trupul firav.

Citindu-l pe Alexandru-Eusebiu Ciobanu mi-am dat seama cât de greu este să vorbești despre un poet aflat la început de drum dar și despre generația sa și în cele din urmă să garantezi că nu se va abate de la traseu. Sunt sigur că ceea ce am putut detecta dintre stările lui îmi confirmă un poet despre care vom auzi mulți ani de aici încolo… Iată: „Degeaba coci în mine lapte și pubertate/ din viol se poate naște un copil erotic/ și o nouă boală venerică” (succubus)”, ori, „pe drum oasele mele devin un morman de frunze” (***), „complet gol îmi pipăi goliciunea din naștere…” (poem din scutece).

Trecerea punții dintre o stare și alta o face conștiincios și în modul cel mai ordonat, „zgomotul mamei/ zidește cărămizi de lacrimi/ în jurul pruncului/ durerea nu poate stinge lumânările/ nu poate opri strigătul sorții, cordon ombilical”…

Alexandru-Eusebiu Ciobanu, duce o luptă acerbă cu el însuși, moment în care cedează în fața supremației cuvântului. Toate aceste expresii ale stărilor esențiale îi dezvoltă un cult, cel al frumuseții cuvântului, punând-i în valoare capacitatea de luptă în acest hățiș al Universului lăuntric. Formele sale de luptă sunt specifice vârstei, dar până la un punct, pentru că el se ridică tot mai sus pentru a cunoaște lumea, definindu-și astfel personalitatea spirituală. Și da, Alexandru-Eusebiu Ciobanu este junele scriitor pregătit să intre în dialog cu generațiile prezente dar și cele viitoare demonstrând, prin cuvânt, că nu orișice mesaj poate fi descifrat care să și devină parte din personalitate folosind doar formele de manifestare și nu pe cele de cunoaștere lăuntrică.

Continue reading „Teodor DUME: Cât de greu e să vorbești despre un poet și generația sa” →

Revista Solitudinea -Comunicat de presă – Oglinda lui Prier (antologie online)

„Solitudinea” – revista tineretului literat lansează antologia de poezie online „Oglinda lui Prier”, proiect coordonat de:

Alexandru-Eusebiu Ciobanu (fondator ,redactor-șef și prim-coordonator al cenaclului online „Solitudinea” );
Iuliana Pașca (secretar general, coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”);
Ionuț Dumitru ( redactor de evaluare, coordonator al comisiei de evaluare, coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”)

și evaluat de:

Alexandru-Eusebiu Ciobanu (fondator ,redactor-șef și prim-coordonator al cenaclului online „Solitudinea”);
Iuliana Pașca (secretar general, coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”);
Ionuț Dumitru (redactor de evaluare, coordonator al comisiei de evaluare, coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”);
Keresztesi Zsolt Albert (coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”);

Doritorii pot participa gratuit, fiecare având dreptul până la 4 pagini, în care să se regăsească și o scurta prezentare, materialele care nu sunt selectate pentru proiect, se vor publică în revistele din diaspora.

Va așteptam cu textele pe adresa:

revistasolitudinea@gmail.com

cu menționarea ”proiect”,

pana la data de 18.04.2020.

***

Continue reading „Revista Solitudinea -Comunicat de presă – Oglinda lui Prier (antologie online)” →

Georgiana Mihaela CHIRCUȘI: Alexandru-Eusebiu Ciobanu, fondatorul revistei pentru tineret „Solitudinea” invitat la Radio Timișoara

În data de 4 Martie 2020 postul Radio Timișoara a realizat un interviu cu Alexandru-Eusebiu Ciobanu, fondatorul și redactorul șef al revistei „Solitudinea”, acesta fiind moderat de doamna Veronica Balaj.

Alexandru-Eusebiu a spus că revista a fost înființată pe data de 31 iulie 2019, la recomandarea domnului George Roca, promotor cultural stabilit în Australia. „Nu se publică numai tineret, ci și persoane trecute de prima tinerețe”, a mai spus intervievatul.

De-a lungul timpului, în revistă au apărut nume ca: Monica Rohan, Liviu Antonesei, Ionuț Caragea, Claudiu Dumitrescu ș.a.

Pe aceasta cale, întregul colectiv de redacție al revistei dorește sa își exprime mulțumirea față de atenția acordata.

––––––––

Link de ascultare:

https://www.mixcloud.com/alexandru-eusebiu-ciobanu/radio-timi%C8%99oara-invitatalexandru-eusebiu-ciobanu-solitudinea-revista-tineretului-literat/?fbclid=IwAR1vFAGjpIOgBxwKPvC4ydyOeUETLBAAZwCFLMo4lZyaSLqDsfy8TdNDj0U

––––––

A consemnat,

Georgiana Mihaela CHIRCUȘI

Secretar de redacție

Revista „Somitudinea”

6 martie 2020

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: „Primăvara Scriitorilor” 2020 – Premiile Revistei „Solitudinea”

„Solitudinea” – revista tineretului literat a organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Scriitorilor proiectul online „Primăvara Scriitorilor”, coordonat de Alexandru-Eusebiu Ciobanu, Iuliana Pașca, Georgiana Mihaela, Ionuț Dumitru, Andrei Oros și Lorena Moldovan.

Au fost acordate premii de merit la categoria : personalități, tineret, literatură și presă.

1.1. Personalități:

-Liviu Antonesei ;
– Nicoleta Dabija ;
– Andrei Țurcanu;
– Christian W. Schenk;
– Adrian Suciu;
– Veronica Balaj;
– Gheorghe Andrei Neagu;

1.2. Tineretul Literar:

– Claudiu Dumitrache;
– Cătălina Bălan;
– Ionuț-Tiberiu Bălan ;
– Savu Popa;
– Luca Ştefan Ouatu;
– Claudiu Liviu Onișoară;
– Cristian Em. Ștefanescu;
– Alex Lascu;
– Dan Ciupureanu;
– Robert Udrea;
– Elena Bălășanu;
– Cosmin Tănasă;
– Catalina Ciobanu;
– Irina Vatamaniuc;
– Ionela Fărîmă;
– Ștefan Baciu;

1.3. Literatură:

– Teodor Dume- Poezie;
– Gabriela Verban- Poezie;
– Ştefan Lucian Mureşanu- Critica literară;
– Mariana Gurza- Poezie;
– Andrei Panţu – Proza;

1.4. Presă:

– Colectivul revistei „Literadura”;

–––––––––

A consemnat,

Alexandru-Eusebiu CIOBANU

fondator și redactor-șef

Facebook URL

https://www.facebook.com/100033531972043/posts/224275478700183/?app=fbl

Embedded content from facebook.com can’t be previewed in the editor.

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: De vorbă cu domnul prof.univ.dr. Liviu Antonesei – scriitor

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Sunteți deja un scriitor consacrat, ați scris volume științifice, eseuri, proză și versuri. Ați ocupat funcții de conducere în numeroase reviste literare românești… Ce nu se știe despre dumneavoastră sau ce este mai puțin cunoscut despre omul Liviu Antonesei?

Liviu ANTONESEI: Întrebarea surprinde bine relativa popularitate de care mă bucur în viața publică și direcțiile, poate prea multe, spre care merge interesul meu. În general, cred că se știu cam toate lucrurile care contează pentru suprafața ființei. Dacă mergem mai înăuntru, de bună seamă că nu se vede cît costă toate acestea, nu se vede nici consumul de energie – slavă Domnului, cred că am venit în această lume cu un surplus energetic! – nici faptul că, structural, sînt un om introvertit. Din fericire, sînt și unul cordial, empatic, interesat de lume și de ceilalți locuitori ai acesteia, oameni, plante, animale, cum spunea o enumerare dintr-un joc din copilărie. Pe deasupra, sînt și un om foarte curios în mai toate privințele, iar aceste două trăsături au condus cumva la redefinirea mea în direcția unui oarecare echilibru între intro și extraversiune. Însă unul precar, uneori îmi vine să-mi iau lumea în cap și cîteodată mi-o și iau, mă ascund, mă retrag la umbră o vreme…

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Ce faceți atunci când nu scrieți?

Liviu ANTONESEI: Cum se vede și din pasajul anterior, fac de fapt o mulțime de lucruri, mă plimb, călătoresc, ascult muzică, mă întâlnesc cu prietenii și încă punem lumea la cale. Dar mai ales, citesc. De la 4-5 ani, de când bunica Ruxandra m-a învățat să citesc și să scriu, pe Biblia ei în format mic, adusă de tata din război, nu mă opresc din citit. De vreo cîteva decenii, și din recitit. Din fericire, pot citi și cînd fac alte lucruri, ascult muzică în vreme ce citesc, călătoresc cu un bagaj format în mare parte din cărți. În ultimii ani, m-am obișnuit să citesc și formate electronice și car mai multe cărți în laptop decît în rucsac!

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, „ingredientele” cheie pentru o carte reușită?

Liviu ANTONESEI: Voi vorbi din experiența mea de cititor, oricum am citit de cîteva mii de ori mai multe cărți decât am scris! În primul rând, o carte trebuie să fie rotundă, autosuficientă, să nu simți că lipsește ceva sau că are burți. În al doilea rând, să nu rateze finalul, finis coronat opus nu-i vorbă în vânt. Finalul poate rămâne deschis, dar nu trebuie ratat. În al treilea rând, o carte nu trebuie să fie contradictorie decît dacă contradicția e un efect premeditat. În sfîrșit, deși probabil nu mai sînt și alte condiții, să fie suficient de originală ca temă, viziune etc. ca să nu ai senzația că ai mai citit-o! Sînt autori care se repetă, sînt autori influentati prea mult de alții fără ca măcar să-și dea seama. Cititorul experimentat observă asemenea lucruri.

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Ce cărți citiți? Ce aveți în vedere atunci când alegeți să citiți o carte?

Liviu ANTONESEI: Citesc enorm și foarte diversificat. Citesc noile cărți ale autorilor români la care m-am oprit, inclusiv ale celor din generația mea și cele de după mine. Dar sînt foarte atent și la noii veniți, iar faptul că vin mulți și unii foarte buni mă reconfortează, nu am senzația că literatura se va termina cu mine. Dar mă interesează și ce se întîmplă de vreo trei decenii și în literatura din domeniul științelor antropologice de la noi, unde constat un salt spectaculos, îndesobi în ceea ce privește abordarea mentalităților și imaginarelor sociale, dar și cercetările socio-politilogice. Încerc să înțeleg, pe cît îmi este posibil, cum e lumea în care trăim și spre ce ne îndreptăm. Și pentru că vorbeam de recitiri… În ultimii cinci-șase ani, am recitit cam toată marea proză anglo-saxonă modernă și am citit ce nu citisem încă. I-am recitit pe clasicii ruși, mergând la zi, pentru că există o extraordinară literatură rusă contemporană. Prin asociere cumva, am trecut prin literatura polonă, cehă, balcanică. Acum recitesc proza modernă și contemporană franceză și mă gândesc deja la cea de limbă spaniolă, ceea ce înseamnă și fabuloasa proză sud-americană… Să am eu vreme înainte, că de citit și recitit există pentru multe vieți!

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Care este cea mai mare încercare prin care ați trecut ca scriitor și cum ați depășit-o?

Liviu ANTONESEI: Cea mai mare încercare, pe care din păcate nu am depășit-o este cea a romanului. Am în cap subiectele destul de elaborate pentru cinci, poate șase romane. Acum vreo cinci ani, într-o primăvară, am scris destul de repede patru capitole dintr-unul. Am și publicat un capitol într-o revistă, ca să-mi fie rușine să nu merg pînă la capăt. Ei bine, pe cînd scriam destul de vioi, a venit sesiunea de vară, aveam sute de teze de citit, corectat, notat, a devenit imposibil să fac ambele lucruri. M-am oprit din scris cu gîndul să mă reapuc de roman la sfârșitul sesiunii. Din punctul acesta de vedere, aș spune că sesiunea nu s-a terminat nici acum! Nu știu ce va fi…

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Cum credeți că s-a transformat literatura românească după perioada comunistă?

Liviu ANTONESEI: Dispariția cenzurii și a îndrumării ideologice a literaturii și culturii în general au adus câștiguri fabuloase pentru scriitori. Sigur, poezia reușea să se miște mai liber și în timpul comunismului, datorită sugestiilor șoptite și aluziilor pe care pe putea practica. Dar pentru proză, eseu și literatura de idei cele două dispariții au fost esențiale, au însemnat extinderea tematicii, afirmarea viziunilor personale și descătușare stilistică. Prin 2010 am ținut prima oară, la Tîrgu Mureș, conferința „Un popor de seherezade”. Explozia genurilor narative după 1990, în care mă ocupam nu doar de proză, ci și de teatru și film. Este fenomenul cel mai spectaculos din ultimele trei decenii. De atunci, am ținut conferința asta, mereu adusă la zi, la Iași, București, Bruxelles, Londra, Munchen etc. Cred că prima versiune și cea de la Munchen mai pot fi încă văzute pe internet.

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Ce părere aveți despre scriitorii de astăzi?

Liviu ANTONESEI: Cum am spus că urmăresc noile apariții și ale consacraților și ale nou-veniților, e limpede că îi socotesc scriitori cel puțin interesanți, unii se dovedesc foarte buni, uneori excepționali. Sigur, nu reușesc să urmăresc totul, dar sînt receptiv la sugestii. Pentru economie de energie și de timp mi-am făcut un mic sistem de uz personal. Dacă primele 3-5 texte dintr-un volum de poezie nu-mi spun nimic, nu merg mai departe. În cazul prozei, eseului, literaturii de idei, am nevoie de lectura a 10-20 de pagini pentru a mă lămuri, dar nu sînt dogmatic, știu că unele cărți încep greu, dar apoi își dau drumul.

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Ce sugestii aveți pentru tinerii scriitori?

Liviu ANTONESEI: Singura sugestie globală pe care o pot formula este să nu se lase în niciun chip dacă într-adevăr cred în destinul lor de scriitori, indiferent de cîte obstacole, externe sau interne, le apar în față. Să facă orice pentru promovarea scrisului lor, cu excepția faptelor care trec dincolo de moralitatea publică. În rest, s-a întâmplat să fac sugestii punctuale, legate de manuscrise care mi-au fost supuse atenției, de poezii primite pentru pagina săptămânală de pe blogul Cercul Poeților Apăruți. Continue reading „Alexandru-Eusebiu CIOBANU: De vorbă cu domnul prof.univ.dr. Liviu Antonesei – scriitor” →