Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Inima nopții ceruse sânge de tumult

INIMA NOPȚII CERUSE SÂNGE DE TUMULT

Ciclul : Înșir-te fir de Mărțișor

 

… am deschis scrinul dimineții, să scot razele soarelui afară,
la păscut !
iarba cerului era atât de înaltă, atât de înaltă …
nu mai veniseră norii la secerat de albastru, de ceva timp,
mănunchiuri de lumină, puse din ieri la germinat,
dăduseră peste noapte-n boboc, iar acum, își deschiseseră
florile, să soarbă ochiul polen de fotoni …
dar Mărțișor … prin ce vis te alergi !?
de fapt, tu ai deschis scrinul inimii mele
și era acolo atâta dimineață, rămasă din ieri !… ca să învețe
cum stă treaba cu tăcerile inimii mele, prinsă-n ițele atâtor
circumvoluțiuni, că a trecut de mult spațiotemporalitatea
celor rațiuni blaise-pascaliene, că toate trestiile s-au cerut la
zahăr brun de bună voie !… și câte culori mi-am lăsat zorilor
eheehee Mărțișor,
înfir-te și și scoate-mă din căprui, chiar fă-mă scrin de-ți vrei
și ascunde-ți acolo inima ta, să-i aud bătăile, eu și eu, și eu și
eu … eu !… și nimeni careva … ehhh !
nesătulul din mine, miluiește-mi TU, Doamne păcătosul !
cafeaua mă-mbia cu mirosul tău, nările se luptau între ele
care să inspire mai mult …
prin inima nopții cursese ceva sânge de tumult,
cu împrumut !… din venele noastre !
ce nu erau albastre, dar înnobilau trupul iubirii !
cel pornit în vertij …
și se stârniseră tornade de sărut,că vise decopertate se
rămăseseră cu ochii în Lună, pe când ceru-și îmbrăcase
hlamida nopții, brodată-n dantelă de stele,
cum să nu te ia cu fiori ?… iar fiorii-și făcuseră ring de dans
din noi și invitaseră cerul la vals …
soarele-și scosese periscopul peste DILIMANJARO, să vadă,
prin gaura cheii !
cum zorii se schimbă de ziuă …
da, Mărțișor, trupul iubirii … eh !
numa cine nu și-ar iubi vreodată n-ar înțelege învolburul
acela, din care mi-am armat consntrucția de TRUP, luată din
NETRUP, iar NEMINELE încă suferă că lui nu i-am lăsat loc
în dreptul de autor … dar construcția este a mea !
iar ce mi-a adus el, era mai pe furiș, însă focul meu depășise
cer, nicio mare pe acolo !… iar facerea de ploi este de sus în
jos, deci, n-avea cum stingă …
focul acela, Mărțișor,
pe care nici ție nu ți l-am spus în alb, era tât de intens,
atât de intens că mereu vârful peniței mi se plângea că i s-a
trecut punctul de topire, iar în cerneală, sfârâiul era atât de
puternic încât îți audeam murmurul graiului …
Mărțișor, ai adus trupul iubirii !… și ce miracol iubirea !
ursitorile și-au luat ghemele cu ițele încâlcite, tocmai ele !…
și s-au dus să le descâlcească unde, la mâțe !
Marele Ghem își avea firul propriu în deapăn, tot el pusese
alb și roș în firul de mărțișor, și și acela,-și-aprinsese bujori,
în unul dintre ciucuri, de bucurie !… și cum să nu te bucuri
când însuși DUMNEZEU pusese degetul mare pe fundă …
înșir-te fir !
înfir-te Mărțișor și trage-mă-n Marele Ghem, !
haidem chiar noi să luăm Lumina pe care să o împletim cu
Lumina ce ni se prelinge,-n Șoaptă, de Șoaptă !
unde și Mărețul Îndemn pentru UNULne … Mărțișor, dar cât
foc am dat, mai întâi eu singur, în SUPLICIU, apoi, când mi-ai
venit și tu … ÎMPĂRȚIT DE DOI !!
și DUMNEZEU nu s-a supărat, ci ne-a simțit focul, ba, uneori,
a venit și El, lângă Orologiu !… să-și încălzească mâinile, da!
și toată ființa mea s-a stins instant !… cu Măreția Blândeții-I
DUMNEZEU doar m-a atins și focul I-a dat Lui toată căldura,
că tremurul nopții făcuse din țurțuri căngi, și, doar dintr-un
surâs, DUMNEZEU, și toate mi s-au lăsat după sufletul meu:
UNULne și SUPLICIU ÎMPĂRȚIT DE DOI !!

————————————-

Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie

23 octombrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Frunza mea de dor

Frunza mea de dor

 

Cu toamna merg pe drum,
Pe aleile pustii din crâng
Si se înalță amintiri în fum,
Copacii se aud cum plâng

 

Eşti frunză în cădere şi zbor,
În lacrimi sângerii, sărate,
În dansul ei îmi eşti fior,
În suspine şi dulci şoapte

 

Eşti picătura apei din ploi,
Reflexia luminii peste ape,
Podul dragostei dintre noi.
Simfonia de culori pe clape.

 

Umbra ta şi umbra mea,
Un penel şi o poezie-n ramă,
Tablou ce străbate vremea
În culori de miere şi aramă

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Marin BEȘCUCĂ: Poeme

ÎMBLÂNZITOAREA DE ANIMATRONICI

 

… HARUL !!
câtă bătaie aici, câte capete sparte, surle și trâmbițe
și de este și de nu …
în general PĂRERILE se calează pe concordanța
cu regula, cu rigoarea,
cei slujitori au apetență, au dăruirea să analizeze, să judece
și analizează și judecă din toate aceste principii,
dar unde este chemarea ?
critica este o știință tânără, domnu Marin,
mi se confesa Mitru …
necoaptă încă, după cum psihosomatica și chiar psihiatria,
trebuie răbdare,deci, pe lângă erudiție, multe altele …
CHEMARE !… întăresc eu,
harul, dară, nu e o joacă, nu să-l porți,
cât nu e o joacă să-ți dai cu părerea …
poți greși la prima vedere,
poți greși la accepție,
poți să ți se pună pata pe acela de-l are, apoi …
poți greși la judecată,
ceea ce ar da, în cel mai la îndemână caz, eroarea,
sau …
neîntregul, poziționarea marginală, și câte altele,
dar,
dacă se dă stigmatul ?
hai cămașă, mai ieși-te !!
în ce mă privește …
dar să lăsăm, eu sunt poet, pot recurge la pamflet,
dar mai și pot repara, voit, sau forțat de împrejurări …
mă rog !
așadar,
de ce m-am descălecat eu aici ?
mda, v-am mai spus de câteva ori despre:
ÎMBLÂNZITOAREA DE ANIMATRONICI !!
știam câte-ceva din spusele lui Mărțișor,
mamă, cum să pună altceva în loc de iubire !?
dar,
venindu-mă eu, din aproape-n aproape,
am reușit rapid să-i prind aplecarea …
se cerea, întradevăr !… răbdarea, dar,
clocotul din mine își biciuia sângele
și mereu greșeam tactul în trap !
știam câteceva, câte …
copil, făcusem acuarelă și creioane colorate …
ha-ha,
dar era altceva !
o viteză de lucru aproape alarmantă,
deși spiritul era în ucenicie …!
încercam curajul să-i surprind refulările din tangaj,
dar nimic nu este simplu …
reușisem un scor zilnic,
se trebuiau însă atâtea și atâtea, câte-altele …
mă apropiam, milimetru cu milimetru
fără să stâlcesc starea !
trecându-se timpul, dar nu timpii cei târzii !
s-au lăsat exerciții peste spațiul de vacanță,
Mărțișor mai alcătuia câteun extemporal,
de supraveghere !
dar copila era un tip de om tare și ferm …
mai venea o lacrimă,
dar care nu cerșea înțelegere !
era furia aceea, dinlăuntru …
că focul nu mistuie mesajul cu care pleca desenul !
ambiție era deci,
noi îi adânceam albiile … și-i și ofeream condițiile
să se accentuieze,
transferul era iminent !
i-aud creionul, uneori, și-l simt cum îmi vorbește,
de parcă mi-ar ști versul,
și plec prin Poem,
desculț !
să-i implantez desenul …
ce poate fi mai frumos decât când versului
i se-mpletesc liniile ?
ÎMBLÂNZITOAREA DE ANIMATRONICI !
cum de ce ?
are Harul acela, HARUL !
de a duce orice scâncet de creion în frumos,
iar asta o face un artist:
Gabriela !
ÎMBLÂNZITORUL DE ANIMATRONICI …

 

SÂRBII

                                           Acolade peste timp

 

… se bat, se bat mereu,
i-asmute careva,
dar ei nu știu …
s-au mai potolit cumva,
dar doar așa,
iar or începe !
și azi, când scriu,
e-n două de februar a lui 2001,
dar o pun aci, de cronică,
să se fie, de-oi muri !
în fine …
iar or începe, ziceam,
știu ei cum,
de data asta … cerul
nu i-ar mai încape,
e bolnav de la sărăcitul uraniu !
și ei știu,
dar nu se lasă,
au pierdut prea mult,
n-ar fi crezut,
au încasat-o !
însă-așteaptă,
și apoi …
azi e 23 de brumar-2018 !
uau, ce acoladă, dar acum v-o spun !
mi-am luat mintea la control,
e limprede-ntâmplarea ceea, cu ei,
SÂRBII !
i-am admirat mereu,
strângeam din dinți de să-mi cadă,
le-nțelegeam înverșunarea …
acum mi-i limpede,
sau ni-i limpede la toți,
ne-au spus-o CRIMINALII care-au dejucat adevărul,
nu-i ierte-va vreodată DUMNEZEU !
minciuna a adus desfrâul morții
și moartea a mușcat până ce ei
și-au amintit de Ivan Turbincă
și moartea a luat-o mai încet,
i-o fi fost frică ?
privim acum și nu-nțelegem
cum de ne-am fost complice …
nu-ntreb de preț,
nu merită să-l știm în cifre,
dar sântem din nou unii lângă alții,
iarăși istoria ne-a ponegrit,
poate și ea ar fi mâncat uraniul sărăcit …
dar noi avem acum un radar !
totul ni se măsoară transluminic,
transluminic pesta !
cine știe ce se va mai veni,
doar că-mplinim 100 de ani !
așa vor unii …
ce-ar zice dacii nu-i interesează,
vor 100 !
sunt de-ai noștri și ei …
dar vor 100 !
Doamne,
lasă-ne cerul întreg,
lasă-ne și Lumina,
lasă-ne să ne știm Grădina Maicii !
lasă-ne să visăm că ne suntem ACI
și de-Atunci,
de la-ntâile cucutene semne !
unii i-a luat-o gura dinainte, chipurile !
și cer fățiș Ardealul,
fățiș !
Doamne !
nici pe ei nu i-ai mai înghite,
dar dă-le doar un semn, deocamdată !
șuieră lupul din stindard, Doamne,
aud cum tace iarba
și-aud și freamăt de mormânt,
azi am citit cum 240 i-au trădat pe Horia și Cloșca …
Doamne !
poate ni-i rândul iară …
ne-au luat brazii din munte,
iar noi plantăm în locul lor
cozi de topor,
mereu i-arată lumea cu degetul,
din capul țării până-n ac de scorpion,
ies la năvală troglodiții !… se-aude o șoată de la Rohia
și parcă-i foc și pară-n Filocalie …
Doamne și nu e o-ntâmpare,
mai bine n-am mai avea oameni cumsecade
de s-a pune iarăși de-o trădare !

––––––––

Marin BEȘCUCĂ

23 octombrie, 2018

Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Poeme” →

Maria HOTEA: În taina nopții

În taina nopții

 

În taina nopții albastre
ce ascunde doar fiori
Simt sufletul din mine,
cum iar e călător,
Un dor de tine-l cheamă
și-mi părăsește trupul
Hoinar este mereu,
precum este și vântul.

 

Un suflet cald și blând,
în timp am căutat
Purtată fiind de vise,
drumuri am colindat,
În lungă-mi căutare,
pe tine te-am găsit
Iar fericirea-n clipe,
doar tu mi-ai dăruit.

 

Căci de când lumea este,
iubire doar unește
Iar sufletul stingher,
perechea își găsește,
Destinul numai el
e cel ce sufletele- adună
Şi-n cadă îmbrățișare
le duce spre Lumină!

——————————-

Maria HOTEA

23 octombrie, 2018

Miruna CARP: Poesis

De dor să se usuce piepturi!

 

Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci natura nu va mai cunoaște niciodată seceta.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci nicio țară fără apă nu va mai muri de sete.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci din soare vor cădea stropi de ploi amare.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci niciunde în acest univers nu va mai exista secetă,
Ci numai și numai în piepturi.
Dacă de dor se usucă pieptul meu,
Mă voi reîntoarce
În natura veșnic verde,
În copaci și-n păsări,
În țările care mor de sete, deși au apă,
În câmpurile asurzitoare pe care plouă cu stropi de ploi amare.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci sunt un piept
Ce a luptat mereu cu seceta
După o ploaie amară
Cu așchii de pene.
Dacă este un blestem,
Atunci să se împlinească,
Iar dacă asta vrei,
De dor să se usuce piepturi,
Atunci
De dor se usucă piepturi.
Chiar acum,
Se usucă un piept,
Sau un om –
Cum vei vrea să-l numești…
Cum vei vrea să-l iubești…
Numește-l
Și spune-i
Să se usuce de dor
Acelui piept care ți-a fost odaie,
Acelui piept care ți-a fost aripă,
Continue reading „Miruna CARP: Poesis” →

Eleonora SCHIPOR: Conferința ASCIOR-Buzău ne-a unit pe toți

Iată că am ajuns la Buzău. Înainte de asta fusesem la Conferința de la Suceava dedicată celor 80 de ani ai Societății Scriitorilor bucovineni, ce s-a desfășurat în sala mare a bibliotecii județene „I. Gh. Sbiera”. Am venit la invitația directorului acestei prestigioase instituții culturale d. Gabriel Cărăbuș. De fapt au venit mulți reprezentanți ai Societăților românești din regiunea Cernăuți.

În după amiaza acelei zile împreună cu doamna Maria Ștefureac, bibliotecară-șefă a bibliotecii din satul Pătrăuții de Jos am plecat cu trenul spre Buzău. Deși a avut întârziere din cauza unei neprevăzute defecțiuni, la gara feroviară ne așteptau domnul Nicolae Mușat cu șoferul unei mașini și cu încă un domn care sosise la Conferință de la Covasna.

Am fost conduse la hotelul „Pietroasa” cel mai bun hotel al orașuluiu, având condiții foarte bune pentru cazare.

Conferința a început a doua zi în piața centrală a orașului, în fața primăriei. S-au adunat cei care veniseră primii. O scurtă alocuțiune a rostit d. Nicolae Mușat, președintele fondator al Asociației ASCIOR, dar și arhimandritul Andrei Caramalău, exarhul mănăstirilor din Basarabia.

În Sala consiliului județean Buzău au debutat lucrările primei conferințe a ASCIOR-ULUI cu o scurtă cuvântare a domnului președinte N. Mușat. Dar și cu binecuvântarea preotului pr. Dr Mihai Milea, a pr. prof. dc. Aurelian Damian și a Arhimandritului Andrei Caramalău din Basarabia.

De asemenea printre membri Prezidiului lucrărilor Conferinței s-au aflat și au rostit alocuțiuni d. Ambasador de la București Mihail Florescu, d. dr. Ștefan Sofronovici, președintele filialei ASCIOR-Chișinău, și doamna ec. dr. Angelica Stănciuloiu, director integrare europeană ASCIOR.

 

Rând pe rând vorbitorii, oameni de aleasă cultură, inteligență, amabilitate, au vorbit pe scenă despre importanța unei asemenea activități, a scurtei, dar deja fructuoasei activități ASCIOR, despre cele 8 filiale deschise și care activează deja: Tulcea, Mizil, București, Timișoara din România, cât și Cernăuți, Soroca, Orhei, Chișinău din afara granițelor.

Am cunoscut astfel scriitori, ziariști, profesori, juriști, economiști, doctori, ingineri, tehnicieni, antreprenori, activiști atât în cadrul Asociației ASCIOR, cât și din alte Asociații, Reuniuni, Societăți, grupuri etc. Unii dintre ei au recitat sau citit versuri proprii, au venit cu mari emoții. Astfel i-am cunoscut pe inimoasa doamnă Diana Ciugureanu-Zlatan, vicepreședinta ASCIOR-Chișinău, președinta Uniunii Scriitorilor de Limbă română de la Chișinău din care fac și eu parte, le-am revăzut și admirat pe minunatele doamne care au fost la Cernăuți, Angelica Stănciuloiu și Olga Grigorov, ultima fiind și președinta filialei Tulcea, care a sosit însoțită și de vicepreședintele acestei filiale, scriitorul Tănase Carașca, care ne-a donat și câteva cărți. Am primit două cărți de la d. Marius Vlăsceanu, președintele ASCIOR-Mizil, l-am ascultat pe teoloigul Mihai Nagy Attila, un domn secui de naționalitate, care s-a trecut la credința creștin-ortodoxă, pe doamna Paulina Georgescu, secretar general ASCIOR, pe inimoasa doamnă Floarea Damian, vicepreședintă ASCIOR și mulți alții. N-a putut fi prezent din motive obiective, președintele filialei ASCIOR-Cernăuți tânărul Vladimir Acatrini, exact în aceste zile este la sesiunea de la Kiev, susține doctoratul. În fața celor prezenți am vorbit eu personal și în prima și în a doua zi, am dăruit celor prezenți cărți proprii, iar copiilor reviste „Făgurel” editate sub egida Ligii tineretului român din Cernăuți, condus de jurnalistul Vitalie Zâgrea, cât și ziarul „Concordia”, unde doamna Doina Bojescu, redactor-șef al acestei publicații, secretara filialei ASCIOR-Cernăuți, a publicat un frumos articol despre deschiderea acestei filiale la Cernăuți.

Nu puteau să lipsească de la o asemenea sărbătoare și formații sau artiști care ne-au umplut sufletul de bucurie prin evoluările lor. Au cântat, au recitat, ne-au adus bucurie tuturor. A cântat eleva Maria Trandafir, Mizil, a recitat elevul Negoiță Mario, liceul de Arte Buzău, grupul vocal folcloric „Slănicul” condus de profesorul Ion Zota din comuna Lopătari, județul Buzău, grupul vocal folcloric „Sirețelul” din regiunea Cernăuți, condus de profesorul Gh. Stratulat, a susținut un microrecital Diana Hristisean, vicepreședinta ASCIOR-Chișinău, ca spre fine să ne cânte și să ne încânte cu vocea sa, dar și cu discipolii pe care-i instruiește, talentata doamnă Ofelia-Florica Haranguș, interpretă de muzică populară din Buzău. Momente de adevărată  dragoste de neam, tradiții, cultură ne-au dăruit acești copii, dar și cei maturi care-i instruiesc.

Organizatorii au avut grijă ca prin intermediul unor firme din Buzău, prin tragere la sorți, să li se ofere copiilor și adulților  câteva premii și bonuri în valoare de 200-250 lei.

A doua zi în sala amfiteatru a muzeului județean Buzău s-au luat unele hotărâri și s-a adoptat rezoluția primei conferințe a Asociației ASCIOR, au mai fost luări de cuvânt, evoluări artistice. Ne-au mai încântat auzul cu instrumentele lor muzicale profesorul și instrumentistul Traian Popescu  cu discipolii săi.

Astfel s-a desfășurat (am expus doar foarte pe scurt) prima Conferință Națională pentru Civilizație Creștină, ASCIOR-2018, „Uniți prin credință”.

Nemaivorbind de revistele „Orizonturile bucuriei” care ne-au fost înmânate, de brevetele de participare, iar vorbitorilor și Medalia jubiliară a Asociației respective.

În după amiaza celei de a doua zi am fost conduse, cele două doamne din regiunea Cernăuți într-o excursie nemaipomenit de frumoasă. Am văzut un fenomen unic în Europa Vulcanii noroioși, dar și sculpturile din piatră de la Măgura, am vizitat și ne-am închinat la mănăstirea Ciolanu, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Datorăm acest lucru artistei Ofelia Florica Haranguș și soțului ei, domnului Marian Rădulescu, cărora le suntem din suflet recunoscătoare.

Sincere mulțumiri aducem domnului Laurențiu Dragomir de la App Protecția Patrimoniului din București pentru că avut grijă de procurarea biletelor de călătorie tren. Personal îi aduc cele mai sincere mulțumiri poetei creștine din Timișoara d. Mariana Gurza, datorită căreia am făcut cunoștință cu domnul Nicolae Mușat, cu doamna Diana Ciugureanu, iar cunoștința noastră a dat rezultate bune. Avem o Filială ASCIOR la Cernăuți, am devenit membră a USLR din Moldova, am publicații în mai multe reviste și almanahuri din România. Dumnezeu s-o binecuvânteze pentru acest gest de adevărată omenie și spiritualitate românească.

Acum la final, aș vrea să-i mulțumesc încă odată, deși se pare că o să-i fiu totdeauna recunoscătoare, minunatului om, dc. inginer Nicolae Mușat pentru munca enormă depusă, pentru efortul deosebit, pentru omenia, atenția, grija, curajul, amabilitatea, înțelegerea de care a dat și dă dovadă. Fie ca Bunul Dumnezeu și Sfânta Fecioară Maria să-i răsplătească înaltele sale calități omenești acum și întotdeauna.

Doamne ajută să ne mai întâlnim, să putem organiza împreună asemenea activități necesare și binevenite.

———————————-

 Eleonora SCHIPOR,

profesoară superioară, prim-vecepreședinta filialei ASCIOR-Cernăuți, membră a Uniunii Bibliotecarilor bucovineni, a USLR, a Uniunii jurnaliștilor din Ucraina

23 octombrie, 2018

Radu Dan Alexandru: Epistolă către Vasile Militaru

EPISTOLĂ CĂTRE VASILE MILITARU

 

Către tine ”Cerbul cu stea în frunte” îți scriu a mea epistolă,
Şi îți spun că abia începu a mi se înfăptui ”Anul nou”-
Şi atunci ”Ne cheamă pădurea” după de -ale gurii şi ”După mure”,
Atunci veniră la sfat ”Şobolani şi Cotoii”, „Trântori şi albinele”, zgribuliți, de îți era milă,
Să-şi spună păsurile prin acele ”Vorbe cu tâlc”.

 

Despre ”Nunta cerbului cu vulpea” ce avea să se petreacă într-o ”Primavară nouă”,
Şi începură a-mi vorbi şi despre ”Legea lupului” gri, şi că doar el va trebui să vină,-
Dar pe „Leul şi măgarul” să nu mi-i invite nimeni
-Că mi-ați văzut şi voi cum că ”ne-”Sătululul şi flămândul” îmi umblă, ei, îmi vorbea „O biată mamă” curcă,

 

Încât şi ”Paianjenul şi viermele de mătase” o aprobară
Că şi ei, se săturară de măcelul de pe afară şi-şi doreau ”Pacea lumii” în a lor țară,
Şi ca nişte”Prietenii” după ore bune ce îmi discutară… aşa îmi şi facură.
Dar până atunci multe se petrecură încât din”Balta racului” mi-au răsărit,
”Cele doua spice” şi mi- au apus demult.

 

Precum ”Focul şi fumul ”ce mi se stinge în acea răcoare,
Aşa îmi fuseseră şi acele spuse a lor uitate într-un decor,
Ca ”Nuca papagalilor” ce mi s-a stricat lăsată-n acel vânt,
Între ”Ploaie şi Soare ” ce căzut-au p-acest pământ.
Şi-am încălecat pe şa şi v-am spus ”Povestea mea”.

–––––––––––-

Radu Dan Alexandru

23 octombrie, 2018

(Din volumul al X- lea ”CÂNDVA”)

 

Alexandru NEMOIANU: Despre ,,societatea deschisă”

Istoria care se desfășoară sub ochii noștri este dominată de conflictul ireconciliabil dintre cei care își iubesc Neamul și Tradiția, ”nativiștii” și cei care doresc să reducă toate neamurile la disoluție, lipsă de identitate și lipsa de rădăcini, ”globalistii”.

Fără îndoială cele spuse reprezintă o reducere la esențial și o simplificare, necesară înțelegerii mai limpezi a situație în care trăim.

Ca ideologie “globalismul” folosește filozofia “societății deschise”.

Conceptul de “societate deschisă” și teoretizarea sa, au fost făcute de către Karl Popper, un filozof austro-evreu. Lucrarea de bază și care cuprinde filozofia “societății deschise”, este “Societatea Deschisă și Adversarii ei”, publicată la Londra în 1945.

Este o lucrare vastă, documentată, scrisă de un om cu minte ascuțită, o lucrare “revoluționară” și care se aseamănă în multe feluri, nu prin concluzii dar prin scopul final, cu lucrarea “Capitalul” al lui Karl Marx.

În esență lucrarea lui Karl Popper caută să acrediteze câteva idei esențiale. El este un adversar feroce al “istoricismului”. Prin “istoricism” el înțelege dezvoltarea Popoarelor și societăților pe temeiul moștenirii istorice, progresului din generație în generație. Fiind împotriva “istoricismului” Karl Popper este implicit împotriva a tot ce el înseamnă: tradiție, credință, identitate și mândrie de Neam. Toate acestea Karl Popper le consideră stări care pot genera “totalitarism”. În susținerea acestei abordări, hai să-i zicem, cu totul noi, el introduce termenul de “posibilă falsificare”. Adică, el spune că orice condiție, considerată reală și stabilă, în esență poate fi un fals și poate fi falsificată. Concluzia acestei încercări de demonstrație este afirmarea că toate stările, toate credințele și toate concepțiile sunt relative și pot fi înlocuite. De fapt Karl Popper chiar asta susține, înlocuirea tuturor trăsăturilor care definesc starea de om și persoană și creare unui “om nou”. În acest context cuvinte aspre și amenințătoare are Karl Popper pentru “teism”. Spunea el “teismul este mai periculos decât a admite un eșec, căci dă impresia că a atins o explicație finală”. Deci a crede în Dumnezeu, după Karl Popper, este un pericol social, cel mai grav, căci stă antitetic, fundamental opus, relativismului absolut propovăduit de el. Dar încă mai vehement este Karl Popper în ce privește “religia organizată”, mai simplu spus Biserica. Aceasta ar trebui “izolată” cu vehemență în opinia austriacului-evreu. (În Rusia bolșevică am văzut cum s-a făcut și prin ce mijloace această “izolare”)

Redusă la esențial lucrarea lui Karl Popper propovăduiește un relativism absolut, înlăturarea tuturor moștenirilor istorice (până și amintirea lor), divizarea cât mai profundă a comunităților și aceasta el numește “democrație liberală”. Dar o limită, privind “libertățile”, stabilește Karl Popper, el spune că “nu poate fi acceptată toleranță pentru intolerant”. Aici este marele “caveat”, avertisment care ar trebui să ne facă să luăm mare aminte. Ce este și cine definește “intoleranță”. Căci limpede rezultă că în “societatea deschisă”, Biserica, identitatea națională, familia sunt considerate stări ”intolerante”. Un prim avertisemnt despre ce înseamnă această nouă ideologie ne este oferit de “cazul” poetului Ezra Pound.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre ,,societatea deschisă”” →

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poeme

CÂNTĂ COPILE PĂSĂRILOR …

 

Hai, cântă copile, să-ți poarte vântul notele departe,
Sărmane, sub soarele încins, ești tu, cu-a ta umbră…
Cu păsările cerului în cârduri, fărâma ta ți-o împarte,
C-aveți aceleași soarte și-aici și dincolo de moarte,
Trăind înfricoșați, sub talpa destinului, în penumbră,
Dospind în suflet aceeași singurătate sumbră…

 

Cântă, copile, s-audă cerul cu norii îngropați în baltă,
C-aici pe nimeni n-ai, nici hrană, așternut, cocioabă…
Ești fiu al nimănui, ai tăi plecat-au, pe lumea cealaltă,
Doar păsările cerului ți-au rămas, te-mbie și te-asaltă,
Zboară… la Cina cea de Taină, să le-mpărți o boabă,
Iar ele ți-or dărui iubire și-o pană, ca podoabă…

 

Să-ți mângâi sufletul cu ea, când singur ești și ostenit…
Când te-o năpădi oftatul si de durere, răni nu te mai dor…
Când simți că dinții clănțănesc de frig și trupul ți-e rănit,
Când îndurare ceri, privirea ridicând-o spre recele zenit,
Curajul de ți-l pierzi, nu cere-ngenunchiat la Creator:
„Adună-mă din viață, că m-oi liniști de mor”…

 

Știu, copile, ca tine sunt și-alții, mulți cu soartele haine,
Se zbat pentr-o juma merindă-n mucegăitele mansarde…
La colțuri, în grote, abisuri, hamali în port, pan’ să leșine,
Lucrând din greu, storși de boșii bucălați, fără de rușine,
Cu piepturi umflate de-aroganță, de onor pline, cocarde,
Pășind cu demnitate, pe sufletele bastarde…

 

Hai, fă curaj, cântă din strune la pasarile zburătoare,
Că și pe ele, aceeași soartă, crudă, la pământ pogoară…
Sau tăindu-le în zboruri line, pușca-n mâini ucigătoare,
Sau, din mâini întinse ciugulind, culeg boabe-otrăvitoare,
Că nu mai știu, zău, de-i azi, sau fost-așa și-odinioară…
Știu doar, că omul mai mult strică și omoară…

 

O LUME-NTREAGĂ…

 

O lume întreagă se întinde la poale,
Cu munți, cu dealuri, cu văi și coline…
Cu mări și oceane, păduri, iarbă moale,
Învolburate cascade și ape domoale,
Cu mirosuri de brad, lavandă și sulfine !

 

O lume de vis contopită-n culoare,
Cu nori, curcubeie, miliarde de stele…
Cu lună argintie și-apusuri de soare,
În zori, prin brumă sclipind de candoare,
Prin picuri de ploaie, natură să spele !

 

Și ce poti spune de-atâtea viețuitoare…
Născutele aici, cu roluri fiecare anume…
Unele, se-afunda-n abisuri, înotătoare,
Altele țintind înaltul bolții, zburătoare
Și-altele, ca noi, pășind pe-astă lume !

 

Cât suntem noi din această minune ?
Cum să credem că totul ne aparține ?
Pe Pământ n-ai drept de posesiune,
Nici pe semeni tăi să-i ții-n plecăciune,
Crezând că Omului, totu-i se cuvine !

 

Credem că pentru noi lumea-i făcută ?
Că toate doar în jurul nostru se rotesc ?
Cum de-așteptăm cu gheara desfăcută,
Să prindem, lumea asta, de zei născută,
S-o sfârtecâm ? Dureros, ridicol si grotesc !

 

Ce mici putem fi, lipsiți de orice caracter…
Ce egoime, ce-aroganță, având așa dorințe…
Trăim pe-aici, prin nu știm încă ce mister,
Dar contul vieții și al morții, la toți e auster…
Chiriași suntem pe lume, ca altele ființe !

Continue reading „Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poeme” →

Anatol COVALI: Prezenţă

Prezenţă

 

Câtă-ncântare fulgeră-n mine
când din iubire îmi fac nucleu
din care iese şi-n care vine
fără odihnă chiar Dumnezeu.

 

Îi simt prezenţa în respiraţii,
I-aud în sânge glasul divin,
prin orice fibră trece-n vibraţii
luminând noaptea-mi cu-al Său senin.

 

Suflă în norii ce-mi umbresc bolta,
mângâie tandru noii mei zori
şi îmi zâmbeşte când în recolta
ce-mi creşte-n suflet mângâie flori.

 

Nu lasă răul să mă înhaţe
ca de durere să fiu înfrânt.
Când trist mă vede, mă ia braţe
şi mă îndeamnă să râd, să cânt.

————————————–

Anatol COVALI

București

23 octombrie, 2018