Emma POENARIU SERAFIN: Țara mea cu doruri multe

Țara mea cu doruri multe, azi te-ai îmbrăcat în ie,
Râurile-ți curg ciupaguri, peste trupu-ți României .
Sânii tai bogați din dealuri alăptează vechi păduri,
Oameni harnici cu minți limpezi şi credențele-n scripturi.

Ți-ai cusut Dunărea poale, cu opinci din bob de grâu,
Mureşul de cingătoare , ai uitat că-ți este râu.
Oltul sirele din şorțul , proaspăt curs din dimineți ,
Ca zăpadă mântuirii…ninsă de prin alte vieți.

Părul tău, bogat, pădure, verde frunză de stejar ,
Viile prinse de dealuri, coapte ni le-ai dat în dar.
Cardurile de mioare ,cu toți câinii ciobănești ,
Când te prind de cingătoare, României, dragă – mi ești !

Laptele din buza stânii, l-ai înfășurat pe poale ,
Ți-ai strâns toți Carpații falnici, peste brațe zvelte,goale.
În deseaga din spinare, porți câmpiile mănoase ,
Borangic ți-ai prins în plete, firelor din Deltă, groase.

Trupul tău din Munții Rodnei poartă urmele de daci,
Ochi la Sarmizegetusa, iar în şagă ciuda-mi faci.
Ochii tăi, negri cărbune, i-ai înmiresmat pe Jiu,
Suflet rupt din trup fecioară, ca-n Săliște, la Sibiu.

De te-oi prinde-n tinda porții, îmi vărs cartea de povești ,
României jună primă, parcă tot mai dragă-mi ești!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

30 noiembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Într-un nou timp, într-un timp sacru

Într-un nou timp, într-un timp sacru

 

Cel care a adus Cuvântul Evangheliei,

cel dintâi chemat, călăuzit

şi urmat de tainicul Lup Alb

prin pustia Scythiei,

spre o peşteră s-a îndreptat.

O dâră de apă, încă, picură din tavan

– pârâiaşul Sfântului, Sfântului Pământului.

 

În vremuri uitate, de demult uitate,

de sabatul lupilor, lupilor, strigoilor,

lupilor, moroilor, lupilor și ielelor,

umbre, stafii, duhuri rele,

cerul au întunecat,

codrii au răsunat,

câmpurile au gemut.

Ramuri de copaci se taie,

în strachine cu apă,

grâul la-ncolţit se pune

spre citirea rodului,

rodului, belşugului,

mlădiţe de pomi roditori

se culeg, să-nflorească  în vase.

Cu usturoi, uşile şi ferestrele

se ung împotriva relelor,

văzute şi nevăzute,

în cimitire morţii se plâng.

 

În noaptea noului an, anul dacic,

cu iarba fiarelor

căutată în gura aricilor

se va deschide lumea de dincolo.

Într-un timp sacru, în noaptea Sfântului Andrei,

cerurile se deschid, lumile se schimbă,

sufletele rătăcite vor ieşi,

cei risipiţi se vor aduna,

în adânc îşi vor privi timpul,

mântuindu-se.

 

În noaptea acestui de demult pământ,

miracolul va prinde rădăcini.

Să ne bucurăm, oameni luminoşi!

Să ne liniştim sufletele curate,

oameni ai acestui pământ!

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

30 noiembrie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Destin

Destin

 

poate că împotriva mea s-a scris încă de la naştere
o sentinţă prin care-am fost condamnată la iubire fără sfârşit.
poate de-asta am şi primit o felie atât de mare de dor –
ca să mi-o fac corabie şi să plutesc cu ea de la minus la plus infinit.
poate că demult stă scris pe o stea-ndepărtată
că, de câte ori cu vârful degetelor o să te-ajung,
tu o să aluneci spre partea întunecată a cerului
unde luna îşi închide ferestrele cu un ţipăt prelung,
iar eu o să cad împiedicându-mă în urmele paşilor tăi
ca o salcie care de cursul apei se-agaţă –
şi-o să rămân mereu jumătate de sferă, cu o jumătate de iubire,
cu o jumătate de cântec, cu o jumătate de viaţă,
sugrumându-mă lent cu silabele mele-obosite
care spun mereu jumătăţi de poveşti,
colindând cărările cu corabia mea de dor
fără să ştiu până când, fără să ştiu unde eşti,
doar o jumătate de sferă rătăcită prin anotimpuri de ceaţă,
cântând jumătate de cântec despre o jumătate de viaţă …

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

30 noiembrie, 2018

Florentina SAVU: Recunoștință

RECUNOȘTINȚĂ

 

Câte lupte nu s-au dat
Pe acest pământ de dor,
Cât sânge nu s-a vărsat
Pentru-al nostru viitor!

Au murit soldați cu mii
În războaie nesfârșite
Lăsându-și vetre, copii
Pentru idealuri sfinte,

Sângele lor a-nroșit
Tot pământu-n lung și-n lat,
Râu de roșu infinit
Și vieți multe s-au curmat…

Visul lor a fost frumos,
Doreau un cer foarte-albastru,
Nu-l mai tolerau cețos,
Cu dureri și cu dor aspru,

Doreau soare pentru prunci
Să se-ncălzească voioși,
Să privească peste munți
Și mândri, și curajoși,

Doreau iarba verde tare,
Fără niciun pic de sânge
Și pe ea multă suflare
Fără vreun motiv de-a plânge,

Doreau sate și orașe
Libere și liniștite,
Ape limpezi, unduioase
Plaje sub soare-aurite,

Doreau bogăția țării
Să fie numai a sa
Și să desființeze hoții,
Să salveze patria,

Visau o țară mai bună
Pentru ei și-ai lor copii
Și-au luptat cu arma-n mână
Pentru-aceste bucurii…

Numai datorită lor
Iarba ne e astăzi verde,
Sub cer senin, tricolor
Flutură și lumea-l vede,

Marea ne e mai albastră,
Oamenii mai fericiți,
Ne mândrim cu țara noastră
Și cu-ai săi soldați jertfiți.

Niciodat’ să nu-i uităm!
Ne-am ridicat pe-al lor sânge,
Amintiri să le păstrăm,
Veșnic, prin ei vom învinge!

Azi suntem un colț de rai,
Să-l păstrăm cum ni s-a dat,
Să desființăm orice „vai”
Să fim popor respectat!

———————————–

Florentina SAVU

30 noiembrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Colț de suflet (poeme)

Țara mea, România

 

România-i țara unde suntem acasă,
Unde floarea ne-mbată cu parfum,
Aici iarba-i mai verde şi mai grasă
Crescând chiar şi la margine de drum

În țara mea cântă cu dor privighetori,
Pe ramuri înfrunzite şi leagăne celeste,
Din suflet izvorâte în clipele din zori
Cu voci de îngeri intr-o țară de poveste

România-i îmbrătisată de valurile mării
Ascunsă-n undele ei este chiar iubirea,
Răsăritul sărută cu drag marginea zării
În zborul pescăruşilor se simte adierea

În tara mea vezi lanul zâmbind în auriu
E locul unde Domnul a sfințit pământul,
Cerul speranțelor noastre aici e azuriu
Şi muntele a colorat în verde veşmântul

România-i țara teilor cu flori de parfum
Salcâmii amețitori îşi iau seva din Dunăre,
Frunza-n codru cântă pe cărări de drum,
Nucul umbros rodeşte în triluri de pasăre

România-i țara mea frumoasă şi bogată,
Cu doina ce-ți mângâie sufleul la greu,
Şi de apele vii ce-ți dau viață-i irigată,
Aici sa trăiesc binecuvântată de Dumnezeu

 

Colț de suflet

 

Te-ai cuibărit la mine-n suflet,
Dragoste şi bucurie să-mi dai
Mă mângâi cu al tău zâmbet,
Îmi sădeşti minunat colț de rai

Cu tine-n inimă, suflet şi gând,
Orice furtună pot ca să-nfrunt,
Pe curcubeul tuului alergând,
Cu mrejele iubirii mă confrunt

Te-ai cuibărit la mine-n suflet,
Într-o oază verde de ape şi flori,
Mă străpungi cu raza-ți violet,
Să-ți scriu versuri îmi dai fiori

Te voi cuceri poezii-ți scriind,
Cu dulce sărutare te-oi alinta,
Nu vreau să te pierd nicicând
Şi melodii de dor îți voi cânta

Continue reading „Alexandra GĂLUȘCĂ: Colț de suflet (poeme)” →

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poeme

TE SALUT, LUME NEBUNĂ…

 

Te salut Lume, nebună, nebună de legat…
Sosit-am gâfâind și eu, la bal mascat de seară…
Tu, ce omenire-ai împărțit-o, în castă de bogat
Și-n alta, ca să slugărească pe prima, de argat,
Făcând să credem, că se mănâncă tot ce zboară,
Ne-ai înșfăcat în gheară…

Ne-ai șters din minte, câți ani la rând ne-ai subjugat,
Purtând cu toții-acum, pe față masca zâmbitoare…
Uitat-am de lacurile de sânge, ce nu s-au închegat,
De neam chiar am uitat, tărâm, părinți am renegat,
Devenind la rându-ne ostili, când păsări răpitoare,
Când dihănii târâtoare…

Te salut Lume, nebună, nebună de legat…
Prezent am spus la întâlnire, cu degetul la pălărie…
Pe loc m-am executat, când numele mi l-ai strigat,
Ce-altceva puteam să fac, la roata carului-n regat,
Știind că primăvară nu se face c-o floare-n bălărie…
Azvârle-mi osul din măcelărie…

Uite, mă dau și eu pe lângă alții, că-s mare patriot,
Fața mi-ascund, din postul binemeritat, de delegat…
Vrând, nevrând iau parte, la tainica Cină de complot,
În granajele mașinăriei tale prefăcându-mă-n dohot…
Semn mi-ai făcut să tac, o turmă s-aleg, m-ai obligat,
C-avea-voi doar de câștigat…

 

NU MAI E LOC PE LUME

 

Să rup zăbrele la viaţa hapsână,
Ce calcă pe oameni de parc-ar fi zdrenţe,
Aruncate-n neştire, tăvălite-n ţărână,
Pe-o glie ce pare străină, bătrână,
Cu doar contradicţii şi divergenţe !

Căci nu-i mai e omului, o mamă fecundă,
Că orice-i sădeşte, răsare doar prund…
În mări, de caută, când se scufundă,
Sau sus, spre zări, de vrea să pătrundă,
Îi bâjbâie mâna în sac fără fund…

Nu ştie ce mâine-l aşteaptă din soarte,
Ce-amaruri la foame-i hărăzit a gusta…
Nu ştie de-o s-aibă cu semeni ce-mparte,
Speranţe deşarte şi visele moarte,
Din scrumurile vieţii, cătând a uita…

Că loc parcă n-are pe-a lumii reci coastă…
Viaţa-l încearcă, nu vrea să-i zâmbească…
O pavară-i se lasă pe umeri, pe ţeastă,
Îl subjuga de gratii o neagră năpastă,
Lumina-i ascunde să n-o mai privească…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

30 noiembrie, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poeme” →

Ana PODARU: Viscolul și lacrima

Viscolul și lacrima

 

Brrr, crapă pietrele-n cărare osândite de-aspru ger,
Iarna asta-i numai țurțuri atârnați de-un colț de cer,
Baba-și scutură cojocul peste sate, munți și văi,
Mai trosnește-un lemn în sobă în săracele odăi.

Cergile miros a molii-mbălsămate-n naftalină,
Caii înhămați la sănii se-opintesc fără hodină,
Un țăran cu-o cușmă roasă strânge hățurile-n mâini,
După sanie aleargă mârâind vreo șapte câini.

La fereastră se arată un copil îmbujorat…
Într-o curte-un om bătrân crapă lemne-ngrijorat,
Cumpăna de la fântână scârțâie când bate vântul,
A-nghețat în ciuturi apa și în inimă… pământul.

Vacile mugesc în grajduri, crapă țâțele nemulse,
Boii au slăbit de foame, carele-au rămas neunse,
Mămăliga are coajă… săul oilor e rece…
Viscolul, prăpăd în cale-i, numărata-mi zile, zece.

Pomii îmbrăcați în gheață-și osândesc chircite ramuri,
Flori de gheață nemiloasă înfloresc timid pe geamuri,
Pe obrazul unei mame curge-o lacrimă sărată…
Numai ea în miezul iernii nu îngheață,-i prea curată.

——————————–

Ana PODARU

30 noiembrie,  2018

Nicu GAVRILOVICI: Eterna lehamite

Eterna lehamite

De-atâtă ură îmi îngheață pleoapa,
De fals, îmi este șoapta în delir,
De-atâta pălămidă și de pir
Îmi ruginește-n podul casei sapa.

De-atâția hoți mi-e inima pustie
Și de minciună sunt rănit letal,
Neinvitat l-al fericirii bal
Aștept eliberarea din robie.

De-atâția trântori e puțină mierea,
De-atâția lupi, un câine port în piept,
Zadarnic zorii zilei îi aștept…
De-atâta moarte, moare învierea.

Atâtor răni sunt prea puține leacuri,
Cu-atâția șerpi, veninul curge râu,
Neghina s-a-nmulțit atât în grâu
Încât domnește foamea în stomacuri.

De-atâta rău e binele nălucă,
Cu-atâția hoți, sunt legile pe cruci,
Bătrânii noștri mestecă lăptuci
Și-n ochi li se aprinde dor de ducă.

De-atâta greu ei poartă-n piept cavernă
Și-aud în minte lanțuri ce se rup…
Albi fluturi care se desprind de trup
Purtând spre cer lehamite eternă.

De-atâta ură îmi îngheață pleoapa,
De fals, îmi este șoapta în delir,
De-atâta pălămidă și de pir
Îmi ruginește-n podul casei sapa…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

30 noiembrie, 2018

 

Silvia URLIH: Noi ne avem!

NOI NE AVEM !

 

Și,
ce să fac
când sufletu-mi te strigă
și-ți vrea privirea
în ochi
să mi se piardă,
cum să ne-avem
când cerul ne obligă
să fim două liane
ce-n gânduri
se dezmiardă?!

Cum să ne-avem
când
ne despart câmpii
și când
doar steaua
ne este legământ,
cum să ne-avem
când toamnele târzii
ne-au despărțit
o vreme
pe pământ ?!

O să ne-avem
căci
dorul ne ucide,
și știm că nici o apă
nu este stătătoare,
o să ne fim,
căci soarta-n noi
decide
de vom fi vară
sau gheață
în ulcioare.

Noi ne avem,
căci
doru-n dor
ne leagă,
iar depărtarea
ne este legământ,
noi ne avem,
căci viața
ne e dragă,
iar verile
ne vor lega-n descânt.

Noi ne avem,
căci
drumurile noastre
au fost rescrise
de magi
împărătești,
noi ne avem,
căzi zările albastre
ne sunt cărări prescrise
de astrele
cerești.

—————————

Silvia URLIH

30 noiembrie, 2018

Valeriu CÎMPEANU: Stihuri

Sindrom acut

 

Se-ntâmplă ceva grav în inima mea
o credeam imensă şi încăpătoare
pentru orişice întâmplare
dar vai, constat cu stupoare,
că nu mai încape nimic în ea!
Inexorabil, va exploda!

 

Ciclicitate

 

Stau pe un munte de lumină

și-aștept iarna ca să vină

soarele e-n asfințit

parcă a încremenit

măcar de-o fi-ntârziat

să culeg ce-am semănat

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

30 noiembrie, 2018