Destin
poate că împotriva mea s-a scris încă de la naştere
o sentinţă prin care-am fost condamnată la iubire fără sfârşit.
poate de-asta am şi primit o felie atât de mare de dor –
ca să mi-o fac corabie şi să plutesc cu ea de la minus la plus infinit.
poate că demult stă scris pe o stea-ndepărtată
că, de câte ori cu vârful degetelor o să te-ajung,
tu o să aluneci spre partea întunecată a cerului
unde luna îşi închide ferestrele cu un ţipăt prelung,
iar eu o să cad împiedicându-mă în urmele paşilor tăi
ca o salcie care de cursul apei se-agaţă –
şi-o să rămân mereu jumătate de sferă, cu o jumătate de iubire,
cu o jumătate de cântec, cu o jumătate de viaţă,
sugrumându-mă lent cu silabele mele-obosite
care spun mereu jumătăţi de poveşti,
colindând cărările cu corabia mea de dor
fără să ştiu până când, fără să ştiu unde eşti,
doar o jumătate de sferă rătăcită prin anotimpuri de ceaţă,
cântând jumătate de cântec despre o jumătate de viaţă …
——————————
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
30 noiembrie, 2018