Alexandra GĂLUȘCĂ: Colț de suflet (poeme)

Țara mea, România

 

România-i țara unde suntem acasă,
Unde floarea ne-mbată cu parfum,
Aici iarba-i mai verde şi mai grasă
Crescând chiar şi la margine de drum

În țara mea cântă cu dor privighetori,
Pe ramuri înfrunzite şi leagăne celeste,
Din suflet izvorâte în clipele din zori
Cu voci de îngeri intr-o țară de poveste

România-i îmbrătisată de valurile mării
Ascunsă-n undele ei este chiar iubirea,
Răsăritul sărută cu drag marginea zării
În zborul pescăruşilor se simte adierea

În tara mea vezi lanul zâmbind în auriu
E locul unde Domnul a sfințit pământul,
Cerul speranțelor noastre aici e azuriu
Şi muntele a colorat în verde veşmântul

România-i țara teilor cu flori de parfum
Salcâmii amețitori îşi iau seva din Dunăre,
Frunza-n codru cântă pe cărări de drum,
Nucul umbros rodeşte în triluri de pasăre

România-i țara mea frumoasă şi bogată,
Cu doina ce-ți mângâie sufleul la greu,
Şi de apele vii ce-ți dau viață-i irigată,
Aici sa trăiesc binecuvântată de Dumnezeu

 

Colț de suflet

 

Te-ai cuibărit la mine-n suflet,
Dragoste şi bucurie să-mi dai
Mă mângâi cu al tău zâmbet,
Îmi sădeşti minunat colț de rai

Cu tine-n inimă, suflet şi gând,
Orice furtună pot ca să-nfrunt,
Pe curcubeul tuului alergând,
Cu mrejele iubirii mă confrunt

Te-ai cuibărit la mine-n suflet,
Într-o oază verde de ape şi flori,
Mă străpungi cu raza-ți violet,
Să-ți scriu versuri îmi dai fiori

Te voi cuceri poezii-ți scriind,
Cu dulce sărutare te-oi alinta,
Nu vreau să te pierd nicicând
Şi melodii de dor îți voi cânta

 

Unire!

 

Muntenii, ardelenii, moldovenii
Suntem urmaşii Daciei străbune
Voința a fost să-şi dea mâna frații,
Într-o simțire, într-o singură uniune

Martori neclintiți, Munții Carpați
Şi câmpia noastră strămoşească
Au stat de veghe țării nemişcați,
Unindu-şi fii pe glia românească

Din Alba Iulia se strigă UNIRE!
Se plânge de bucurie, se cântă
Se-ncinge hora frățească-n iubire,
Flacăra unirii luminează ziua sfântă

Şi Prutul şi Nistrul aşteaptă UNIRE,
Ce bine ar fi să se-ntâmple minune,
Doina noastră mocneşte-n jelire,
Românii doresc o țară şi-un nume

Noi nu ne hrănim cu iluzii deşarte,
Istoria străbună ne e călăuză,
Dreptatea şi mândria să ne poarte
Uniți sub tricolor în aceaşi cauză

La Putna limbi de clopot bat tare,
Romanii mai plâng în patria mumă
Şi glas de bucium pornit-a chemare,
Ecoul Unirii peste munți răsună

Aceaşi limbă vorbită ne-mpreună,
Istoria noastră-i scrisă cu sânge,
Înstrăinații sub acelaşi cer se adună,
Uniți în cuget şi simțire vom ÎNVINGE!

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

30 noiembrie, 2018

 

 

 

Lasă un răspuns