TE SALUT, LUME NEBUNĂ…
Te salut Lume, nebună, nebună de legat…
Sosit-am gâfâind și eu, la bal mascat de seară…
Tu, ce omenire-ai împărțit-o, în castă de bogat
Și-n alta, ca să slugărească pe prima, de argat,
Făcând să credem, că se mănâncă tot ce zboară,
Ne-ai înșfăcat în gheară…
Ne-ai șters din minte, câți ani la rând ne-ai subjugat,
Purtând cu toții-acum, pe față masca zâmbitoare…
Uitat-am de lacurile de sânge, ce nu s-au închegat,
De neam chiar am uitat, tărâm, părinți am renegat,
Devenind la rându-ne ostili, când păsări răpitoare,
Când dihănii târâtoare…
Te salut Lume, nebună, nebună de legat…
Prezent am spus la întâlnire, cu degetul la pălărie…
Pe loc m-am executat, când numele mi l-ai strigat,
Ce-altceva puteam să fac, la roata carului-n regat,
Știind că primăvară nu se face c-o floare-n bălărie…
Azvârle-mi osul din măcelărie…
Uite, mă dau și eu pe lângă alții, că-s mare patriot,
Fața mi-ascund, din postul binemeritat, de delegat…
Vrând, nevrând iau parte, la tainica Cină de complot,
În granajele mașinăriei tale prefăcându-mă-n dohot…
Semn mi-ai făcut să tac, o turmă s-aleg, m-ai obligat,
C-avea-voi doar de câștigat…
NU MAI E LOC PE LUME
Să rup zăbrele la viaţa hapsână,
Ce calcă pe oameni de parc-ar fi zdrenţe,
Aruncate-n neştire, tăvălite-n ţărână,
Pe-o glie ce pare străină, bătrână,
Cu doar contradicţii şi divergenţe !
Căci nu-i mai e omului, o mamă fecundă,
Că orice-i sădeşte, răsare doar prund…
În mări, de caută, când se scufundă,
Sau sus, spre zări, de vrea să pătrundă,
Îi bâjbâie mâna în sac fără fund…
Nu ştie ce mâine-l aşteaptă din soarte,
Ce-amaruri la foame-i hărăzit a gusta…
Nu ştie de-o s-aibă cu semeni ce-mparte,
Speranţe deşarte şi visele moarte,
Din scrumurile vieţii, cătând a uita…
Că loc parcă n-are pe-a lumii reci coastă…
Viaţa-l încearcă, nu vrea să-i zâmbească…
O pavară-i se lasă pe umeri, pe ţeastă,
Îl subjuga de gratii o neagră năpastă,
Lumina-i ascunde să n-o mai privească…
—————————–
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
30 noiembrie, 2018