Anatol COVALI: Vesel cânt

Vesel cânt

 

Destinul îmi arată un deget şi-nţeleg
că am ajuns la ultima răscruce.
Întrezăresc golgota cu-aceeaşi veche cruce
şi simt că n-am ce drum să mai aleg.

Dar florile speranţei le culeg
şi le sărut întruna,ca să nu se usuce.
Resping orice durere îmi aduce
bătrâna resemnare pe care o reneg.

Am răguşit? Nu-mi pasă. Vesel cânt
şi chiar dacă n-am aripi, un tineresc avânt
către frumosul ţel dorit mă poartă.

Las amintirea-n pace şi chiui în acum
cu sufletul în flăcări, spărgând orişice poartă
o aflu încuiată pe-orice drum

————————————–

Anatol COVALI

București

8 decembrie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Verigă aruncată peste veac…(poeme)

Leagăn!!

Puiul…soarele meu….
Soarbe cu nesaț din seva albă a laptelui!
Cu gângurit de crin…şi iasomie!
Insomnii şi vise…se țes clipă de clipă
Pe aripa timpului!
Din acest brad… fără putere…
Începe
Fără tăgadă
Tăria lumii…
Verigă aruncată peste veac…

 

Război cu mine

Înfricoşată
Din rănile florilor .. toamna….
Mi-am declarat război…
Mie!
Mie însămi.! Şi-am oprit clipa!
Sângele de garoafe a curs pe vise imaculate…
toată noaptea!

 

Joc de cuvinte!

Cenușa cuvintelor
Expresia vâlvătăii vulcanice:
Fântâna!
Cu senină renunțare
La palatul sărutului
Ce risipă!
De bijuterii şi vorbe sclipitoare!
Pentru o fărâmă…
de SUFLET!!

 

Apus de lacrima

Ca un apus de lacrimă?!
ÎNTRE două zâmbete gemene…
Am ars atâta iertare
Pe altar de cuvinte!
Un spin de trandafir …
Mă ocroteşte!

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR 

Timișoara

8 decembrie, 2018

Imagine sursă internet

Dorel SCHOR: Un viitor deputat

Nu am fost prea încântat când am primit misiunea de a ţine un ciclu de conferinţe pe teme electorale. Din trei motive: mie nu imi plac conferinţele, nu îmi plac ciclurile şi nu-mi place politica. In plus, fusesem repartizat la o instituţie medicală deosebită pentru care nu aveam nici cea mai mică atracţie. Nu aveam însă nici de ales, fiind o acţiune de voluntariat…
Am fost primit destul de amabil, portarul a citit cu atenţie permisul de intrare („domnul… este autorizat să intre în zilele de luni şi joi…”) şi mi-a explicat cum să ajung la publicul care mă aştepta cu nerăbdare:
– Sala de conferinţe se află în pavilionul B, etajul unu, secţia de bolnavi neviolenţi…
M-a primit cu aplauze un public foarte civilizat, alcătuit din surori, felceri, câţiva medici cu barbă şi numeroşi cetăţeni internaţi pentru nevroze ciudate, obsesii nevinovate, fobii moderne. De la început vreau să notez că, în ciuda unor prejudecăţi, toţi aceşti participanţi prezintă un indice de inteligenţă cu nimic mai scăzut decât multe persoane cu putere de decizie. Ba, aş spune că dimpotrivă. Din acest motiv, discursul meu s-a bucurat de un incomparabil succes, iar strângerile de mână din final m-au convins că, probabil, am ratat o frumoasă carieră de politician.
Am plecat foarte încântat, dar numai până la poarta instituţiei. Aici am întâmpinat primul meu obstacol, ca om politic… Portarul, unul nou, mi-a cerut permisul. L-a examinat foarte atent, l-a sucit, l-a răsucit, l-a privit de departe şi de aproape, apoi a decis:
– Nu poţi ieşi de aici!
– Adică cum? m-am mirat eu sincer.
– Adică rămâi! a precizat individul. Uită-te şi tu: scrie că ai voie să intri? Scrie… Dar nu scrie că ai voie să ieşi! Şi de aici nu iese absolut nimeni fără bilet de externare!
– Prietene dragă, am încercat să-l conving, eu sunt politician, un viitor deputat, sunt un om important, nu ferească dumnezeu un…
– E acelaş lucru,a precizat individul. Să fii mata sănătos câţi politicieni, diplomaţi, şoferi. bancheri, negustori, scriitori, doctori, avocaţi şi chiar farmacişti au trecut pe aici…
După regulament avea dreptate. L-am rugat să-mi permită să vorbesc cu directorul, cu vreun şef de secţie, să lămurim problema. Mi-a explicat că respectivii nu sunt şefii lui, el făcând parte dintr-o societate de pază specializată, tocmai pentru a face nulă orice intervenţie de acest fel.
– Dar eu sunt conferenţiar, i-am amintit.
– Uite, aşa începe la toţi, a decis el… Întâi e conferenţiar, după aia spune că-i Napoleon, Stalin sau tot felul de alţi artişti sau dansatori…
Cum am ieşit totuşi de acolo? Numai datorită perspicacităţii mele cu totul deosebite şi a unui simţ diplomatic înăscut.
– Dragul meu, i-am spus cerberului, scumpule, mă bazez pe inteligenţa şi responsabilitatea dumitale! Priveşte aici, la adeverinţă. Scrie „autorizat să intre luni şi joi”? E adevărat… Azi e luni, nu-i aşa!? În cazul acesta trebuie să ies acum ca să pot să intru încă o dată joi. Păi, dacă nu ies, spune şi matale, cum o să intru?
Tipul s-a scărpinat în creştet vreo patru minute şi a decis:
– Bine, dar să-ţi faci rost de un bilet de ieşire altădată, în care să se menţioneze că nu eşti periculos.
Altădata? O să mai aştepte cu toţii mult şi bine… Cine poate să garanteze că un politician nu e periculos?

———————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

7 decembrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Ninsori lirice

Și iarăși…

Și iarăși afară lumini vom aprinde,
Și iar înăuntru-ntuneric va fi…
Tu, prunc, să te naști, un loc vei cerși
Dar te exilăm în pioase colinde.

Cu gândul la vin, la șorici, la sarmale,
De Tine uităm ori te credem un mit,
Ținând sărbători făr’ sărbătorit,
Sub brazi poleiți îți cântăm osanale.

Ca Iuda, te vindem pe treizeci de arginți
Credința cea sfânt-agățând-o în laț…
Cu moșul Crăciun vom petrece la braț
Si moș Nicolae, la rangul de sfinți.

Ne iartă păcatul și anul acesta,
De a te închide-ntr-un searbăd colind…
Oricâte lumini la ferestre se-aprind,
Noi tot fără tine începem ” fiesta”.

Minciuni și-,,O-hoo-hooo!”-uri prelungi a ne vinde
Tu, Rege uitat, nici nu vrei, nici nu știi.
Și iarăși, afară, lumini vom aprinde…
Și iar înăuntru-ntuneric va fi…

 

Într-acolo

De o vreme, două vremi
și o jumătate de vreme
nu mai cred în minuni.
,,Ateu!” veți striga zonăindu-vă
medaliile credinței atârnate pe piept…
Scutiți-mă
de predicile voastre sforăitoare,
lașilor…
Târâți-vă în continuare,
sărutați mâna care vă lovește obrazul
și vă seamănă sărăcia în bătătură,
tociți-vă în rugăciuni genuchii
implorând izbăvire pentru nevestele si fetele voastre,
mângâiați-vă pe creștet
pruncii galbeni de foame…
Eu mă voi ridica si sabie
voi face din tinicheaua
ce o purtam până deunăzi la gât.
Prin cine,
(vă întreb încercând să vă trezesc)
înfăptuiește Dumnezeu minunile?
Nu a existat un Moise si un Aaron?
Lașilor,
înfulecați prazul și castraveții Egiptului
visând la Țara Promisă,
rămâneți în confortul amar al sclaviei
cu speranța că veți stăpâni fără a lupta,
ceată de robi!
Liber, în ce mă privește ,
prefer să mor
decât să trăiesc înlănțuit…
Blestemați-mă
dar nu încercați să mă opriți,
dincolo de smârcurile deznădejdii
se află câmpia mănoasă a libertății
pe care sufletul meu aleargă de mult;
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Ninsori lirice” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: ,,Bună seara domnul meu”

Când a apărut testul cu ,,bună seara domnul meu” , cred că îmi faci curte de mă privești așa de insistent, necunoscutul a sărit de pe fotoliu să îi răspundă cât mai repede posibil. În grabă a atins cu mâna berea pe care abia o desfăcuse și acum lichidul acela gălbui se tot plimba pe mocheta lui proaspăt cumpărată.
– Bună seara, fată dragă, i-a scris repede uitând și de mochetă și de berea ce nu o va mai bea. Ai venit, te așteptam.
-Am. I-a scris Lorry sec. Aseară venise soacra mea la mine pe ne anunțate. Cred că mă verifică. Soțul meu iubit este iar plecat în delegație și eu ard focul din mine pe aici. Am făcut un duș și am venit să te salut.
– Ooo, îmi placi, ești curată acum și pot să te pup peste tot, i-a scris el încercând-o cu o frază mai tare.
-Da mereu sunt curată, mi-ar place să mă săruți peste tot, i-a răspuns și Lorry să îl termine definitiv. Spune, cum m-ai săruta, să văd,îmi place, mă aleg cu ceva din invențiile tale virtuale?
-Nu te-aș iubi imediat,i-a scris necunoscutul atrăgând-o într o poveste inventată de el. Mai întâi te-aș privi să îți pot ține în minte toate cutele formelor din care ești alcătuită.
– Serios, așa ai face, zi, îmi place ce spui, îl atrăgea și Lorry în intenția ei de a vedea peste ce creatură a dat aici pe fb.
-Ți-aș atinge părul cu o pală de vânt să îl văd cum se leagănă în freamătul serii și ce culoare împrumută când soarele apune printre firele lui.
– Ce frumos ai scris, mai zi, îmi place teribil a recunoscut vinovată un pic Lorredana în timp ce se așeza în pat mai comod să vadă până unde ajunge necunoscutul acesta interesant.
– Apoi ți-aș atinge fruntea cu razele ochilor mei și în palme tâmplele le-aș ține ușor poate aflu ceva din gândurile ce te încearcă cu tâmpeniile lui.
În culoarea ochilor tăi m-aș scălda fluvial și umbra genelor aș da la o parte să pot intra în căldura luminilor cu care-mi privești încercarea de a te cuceri. Roșeața buzelor, unde ți-ai ascuns frăgezimea, aș întinde-o cu un deget timid și aș pregăti-o de un sărut terminal.
– Măi să fie, ce frumos poți să descrii, mai spune, deja încep să îmi închipui ce faci și cum ți-aș răspunde, a scris Lorry prinsă și ea în jocul acesta al iubirii.
– Dar nu ți-aș atinge, încă, gura ce simt că îți arde a sărut de dorințe aprins, aș coborî buzele mele tremurânde pe forma gâtului tău și le-aș întinde până aș putea să ajung la sânii tăi ascunși în firele cupelor ce îi ține încorsetați în afara văzului meu.
– Îmi place să mă săruți pe gât, a scris Lorredana,fără să își dea seama ce spune probabil că imediat a încercat să șteargă ce a scris, dar s- a răzgândit. Așa îmi place și-a zis și nu a mai șters. Să citească să știe și-a zis în gândul ei, chiar fericită.
Și, mai zi, cum? Așa îi plăcea să citească ce scrie și observa cum se excită și se simte din ce în ce mai curioasă și mai pornită să știe.
Necunoscutul începea să înțeleagă că Cea fără nume are o minte deschisă la nou și chiar îi place să i se spună cum ar putea fi iubită.
– Să știi că am sânii mari în formă de pară aurie, foarte frumoși ca o piatră de tari, mă mândresc și am grijă de ei nimeni să nu mi-i atingă, nici pe soțul meu nu îl las măcar să îi privească. I-a scris Lorry abandonându-se total intenționat dorințelor lui afișate prin scris
-Dar pe mine mă lași, a încercat individul să vadă ce șanse are la o eventuală întâlnire în real?
– Nu știu,se ascundea Lorredana după un răspuns eschivat, să văd cum te comporți și dacă îmi place ce îmi descrii, poate ai șanse.
– De m-ai lăsa în palmele mele să-i țin, să îi privesc fermecat și să îi sărut pe fiecare în parte strângându-i ușor și iar sărutându-i și admirându-le undele cu care îmi înconjoară voința de a te dori, a scris individul ca și când ar fi fost copleșit de starea lui aparentă.
– Gata, ajunge,stop.Văd că ești dus nu glumă. Probabil asta scrii tu în poveștile tale și amețești fetele pe aici, închid te blochez, noapte bună, somn senzual.
Și Lorredana a închis. Se topise toată și spre spaima ei simțea cum și-a udat chiloțelul tot citit ce bazaconii îndruga individul. A fugit în baie și a început să plângă de ciudă.
Doamne Dumnezeule,te rog să mă ierți, îi cerea iertare Dumnezeului ei pentru plăcerea în care se complăcuse citind cum ar iubi-o acel necunoscut.
Să știi însă că așa am simțit, o excitație nefirească dar așa de plăcută așa m-a subjugat că toate dorințele mele începeau să fie de acord cu ce îmi scria el acolo. Mi-e ciudă că așa de ușor a făcut ce a vrut din mine și m-a manipulat așa de grosolan. Am să îi zic, să nu își închipuie ce vrea el despre mine. Intru iar și am să intru și în el, să se potolească și să termine cu felul acesta de atracție virtuală. Nu a mai scris textul acela test, a deschis direct și a început să scrie pe pagina lui.
– Știi ceva, vreau să vii aici și să discutăm. Nu știu ce este în capul tău și cu ce te ocupi, ce scrii și ce intenții ai, dar vreau să auzi de la mine ceva ce doar eu și ființa mea știm. Îi scria ea furioasă nu pe el sau pe sine ci în general pe o anumită formă de percepere a dragostei a misterelor ce înconjoară toată ființa unei femei atunci când vrea să se dăruiască cuiva.
-Citește, gândește și taci. I-a scris Lorry ca un ordin astral ce nu are voie să îl încalce. Să nu scoți un sunet până nu termin ce vreau să îți spun ție și tuturor bărbaților de pe pământ.
Femeia este un creuzet în care universul a combinat toate legile firii ivite din legea supremă a existenței.
Nu este exclus ca însuși universul să fi apărut dintr-o particulă a unui început de femeie.
Nu știu dacă cineva a pătruns și a studiat și înțeles misterele fenomenale care au loc într-un trup de femeie înainte, și în timpul cât ea intră în transa legilor universale ale cuantificării.
Da, este o cuantă a două particule, nu cum ziceți voi ,,sex,, sau cuvântul acela ce unii îl consideră vulgar dacă este spus pe românește. Mie îmi place să folosesc mai mult cuvântul din limba mea, decât ,,sex,,ul ăla gol,, care nu îți trezește niciun simț, nu mă excită, mai direct spus.
E o lume dincolo de sub-cuantic la care nici măcar omul, sursa, femeia, nu au încă acces. E un mister total ce determină o femeie să se îndrăgostească de un bărbat, să vrea să o atingă, să o mângâie și să o pătrundă declanșând toate furtunile ondulatorii în jurul și în ființa ei.
Ce se întâmplă cu mine când vreau să mă iubesc, deci? Sincer, habar nu am.Vine așa ceva nevăzut ca o undă,o rază,violetă sau nevioletă,Dumnezeu știe; îmi pătrunde în gând și viața îmi luminează, cum zicea poetul, apoi începe să îmi crească temperatura, să îmi zboare fluturi prin vene, să-mi tremure carnea, să ard și când dau în clocot, cedez și mă zbat și mă lupt cu mine și cu toate forțele universului până mă înving singură și îl înving și pe cel ce a trimis către mine cuantele ispitei.
Interesant este că forța ispitei nu apare doar din energia senzuală cu care este încărcat un cuvânt. Uneori poți să și taci, sau să nu auzi nimic, poate doar o muzică fără cuvinte și tot te aprinzi, te exciți și ai vrea să intri în acel contact cuantic, să te pătrunzi unul în altul și să te lupți cu toate formele de început ale mișcării, de la repaus stabil la dezlănțuirea de senzori termală.
În cazul nostru atracția a venit din forța senzorială a cuvintelor tale, scrise, fără să le aud, să te văd, să mă vezi, să mă simți să mă atingi. Colosal, nu ? Ce forță poate avea cuvântul, ce energii poate descătușa, așa din neant.
– Dar,,,, a încercat individul să spună și el ceva. Lorry a sărit imediat ca o tigroaică și l-a potolit.
– Taci. Nu ai voie să scoți un sunet. Doar asculți și când termin eu ce am de spus îți dau voie să te pronunți, altfel te blochez definitiv, să știi, cu mine nu te joci, clar?
– Clar, a scris individul timid. Doamne, în ce gură de tigroaică am nimerit, își zicea în gândul lui cu teamă, nu cumva și gândurile să i le citească această doamnă inteligentă, așa frumoasă așa feminină.
Doar în femeia primordială cred că găsești tot conglomeratul acesta de senzori, și-a zis și a tăcut să poată citi tot ce spune.
E în stare să mă blochezi tigroaica asta mică, așa că îndur, să văd ce zice. Mă ia și frica dacă o mai ascult mult. Dar așa îmi place ce spune, ce adevăruri rostește și cu ce farmec. Cum să nu îți dorești o astfel de femeie? Să o iubești până îți epuizezi toată energia primită la naștere, se întreba tăcând să nu fie auzit.

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

(Fragment din volumul ,,DRAGOSTE VIRTUALĂ” de Anghel Zamfir Dan)

Alice PUIU: Tămâia zăpezii

Tămâia zăpezii

 

A prins a-nvârti albe litere
un fum alunecând prin iarba iernii
Ninge tăcerea peste cuvinte
troienindu-le-n icoane de uitare
Umbra-n solzi de șarpe
despletește timpul
și se curbează spații
în miracolul unei mantre
Tors în oglindă, alunecă un gând
în ceara ninsorii dezvelind o clipă
peste haosuri nenăscute.
absența ta, curcubeu împietrit în lacrimă
o-nnoadă inima-n zumzet eliptic
de fiecare atom dintr-un fulg.
În oarba noapte a infinitului
tămâia zăpezii aprinde hotare
și-n plâns de licornă o stea
tremură pe fruntea iubirii.

—————————–

Alice PUIU

Decembrie, 2018

Imagine: Michael Lang – „ Visions of eight”

Anca-Maria DAVID: Timpul

Timpul

 

Privirea galopează peste zare,
Pierzându-mă-n explozii de culori,
Valsez cu gândurile-n nori,
O viață aruncată-n mare.

Tăcerile din șoapte,
Rostogolite-n valuri,
Se-ncolăcesc de maluri,
Izbindu-se de moarte.

Timpul curge din noi
Cu flori înflorite,
Cu flori ofilite,
Cu povești nescrise.

Timpul zboară peste nori,
Lăsând urme și culori,
O adiere și un parfum,
O viață scrisă pe drum.

———————————-

Anca-Maria DAVID

7 decembrie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Concluzie

Concluzie

 

Ne-a ajuns tăcerea cuvinte,
Ne-a ajuns cuțitul până la os,
Puține mai sunt lucruri sfinte,
Din tot ce-am trăit fără rost.

Iubirile sunt ținte pe ziduri,
Puşcaşii marini le ochesc din văzduh,
Ne mor iubirile declarate ca sfinte,
Ne mor, la margini de drum.

Cumplit ne loveşte tăcerea,
Cumplit ne-aruncăm priviri de ciclop,
Războiul, de-acum este vrerea,
Atât să mai facem, noi doi, la un loc.

Ți-ai scos artileria grea,
Mi-am pregătit pistolul cu apă,
De azi nu mai ştim cine şi ce să mai vrea,
De azi, ne săpăm fiecare o groapă.

Împărțirea o cerem, pe teritorii,
Semnăm tratate şi pacte,
Zâmbesc, când ne văd, trecătorii
Noi râdem, de toți şi de toate.

Nu vreau partajul să-l facem,
Îți las ție, de-acum, tot ce-a fost,
Îți las uscatul, îți dăruiesc nişte ape,
Şi du-te…în viață, nimic n-are rost.

Tăcerea îmi țipă cumplit în timpane,
Îmi iese din creier, îmi apasă pe ochi,
Îmi aleargă prin suflet bocanci cu crampoane,
Iubirii pierdute, îi zic de deochi.

Să crape de astăzi în patru,
Să se împrăştie in nord şi în sud,
În sâni de fete neîncepute,
să crape, în ochi de flăcăi,
Prăpădul iubirii, să nu mai ia foc.

Deci, să tragem concluzii,
Concluzii gândite,
Căci cele de ieri,
Pripite ne-au fost.
Concluzia de astăzi,
Ne este iubite:
Cu tine pe-un loc,
Nu vreau
Să mai am loc.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

7 decembrie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Omenirea încotro?!

“Gânduri negre în suflet de copil”!

 

La un veac distanța de la izbucnirea primului război mondial….omenirea zbuciumată ..a trecut şi trece prin frământări şi reorganizări de tot felul!
Nimic bun se pare că nu prevestesc norii cu ugerele pline de gaze toxice.!!!
Planeta toată suferă…persoană sensibilă…şi geme apăsată de ne responsabilitatea statelor …puterilor…
Mici şi mari se pare că am semnat un pact cu diavolul…pentru autodistrugere!
Am trecut prin un al doilea război mondial şi o pace formală încheiată acum şapte secole.!
Ce facem azi!?
Ce trăim azi!?
Se pare că plutim într-un plin război…
Voi simțiți siguranță…armonie!!pace.…bucurie….sau aşa ca mine o tristețe nedefinită…o neliniște continuă…nesiguranță.. încleștare.
Poate că…nu am simțit niciodată gustul dulce al libertății…şi nici binecuvântarea relaxantă a păcii.
Ci doar o dizarmonie absolut…în toate domeniile vieții …în orice loc de pe planetă acelaşi lucru!
Mişcări….triste în forma unui război nu clasic cu unul in care linia de demarcație dintre pace şi război este anapoda…confuză, fragilă.
Nici nu știm de e pace de e război!!!..
Istoria omenirii se poate reduce la rescrierea unor granițe dinainte stabilite….Omenirea se pare că nu mai are scări de valoare….
Valoarea şi frumusețea a lăsat loc urâtului hâdos valorile : non valorii.
Nu mai este “cool” să vorbești frumos să fii un om manierat…
Vocabularul…şi comportamentul lasă de dorit.!
Scara valorii nu..o mai cunoaștem. “Dă bine cu totul.” Altceva…
E valoroasă o “vedetă”. O c..vă de lux şi nu un om muncitor ce face de exemplu o invenție majoră ce poate ajuta la bunul mers al societății!
Promovează cineva un copil merituos..cu premii chiar internaționale sau mai degrabă. Bețiile unei păsari de noapte?!
Dar….dar…e cineva preocupat de muncă cinstită….sau….sau de ciupeala dulcea ciupeala ce te face” mare” peste noapte!
Omenirea e bolnava!
Pe mama Geea am îmbolnăvit-o noi copii ei!
Se cauta minut după minut la scară mondială o modalitate de supraviețuire….A supraviețui….aduprind! Dar asta nu e o noutate.. Se întâmplă asta din pruncia omenirii…Societatea nu e altceva decât o…dualitate asupriți şi asupritori….în forme din ce in ce mai sofisticate…

Politica e o armă a minorității împotriva minorității credule! Dornică să se lepede de jugul apăsător lipsită de mijloace materiale majoritatea…sărăcimea credulă…din 4 in 4 ani apleacă urechea la lupii în “blană de oaie” ce promit câte în “lună şi în stele..”…

Au pus mâna pe putere?! Haț…e a lor moșie…iar cei mulți doar niște unelte care cuvântă!.De la mic la mare se grăbesc să facă jocuri trişând.. ca partea mare să fie în oala lor…

Se poate … şi nu se poate….Pentru unii mumă pentru alții ciumă…

Partidele..un fel de a spune .!În realitate două …trei tabere în bătălia pentru ciolan!

Câștigă cel mai parşiv!
Criza politică se prelinge cu dureroase efecte pe seama celor mulți…
Popoare sătule de sărăcie vociferează….ies in stradă …strigă sărăcia şi durerea…
Sătui de sărăcie de minciună de înselătorie şi vorbă goală a la personajele din….
Caragiale cere dreptul la trai decent…la viață…
Dar nu ştiu că ei sunt orbi şi surzi…sub efectul puterii…trăiesc febra agoniselii pe spatele nostru!
România este fără lideri!
Fără curaj!
Distrusă din interior prin trădarea celor aleși ce au depus un jurământ…
Ce era pentru ei acest jurământ???
O bătaie de joc la adresa sacrului a noastră….
Cu un ochi la slănină
…au mințit ca mai apoi să fie stăpâni peste noi şi tară….
România este mama noastră pe care pruncii ei o hulesc la mai marii lumii…
Lovind-o!!!

Din interior cu ajutorul aleșilor…din exterior….cu ajutorul celor servili …gata oricând să trădeze… .!uneori primind în schimb doar plata ce o merită trădătorii

Ce se întâmplă in lume este la scară mondială ce este aici….

Cu susul în jos e totul….

Monștrii sunt priviți cu admirație….oamenii buni sunt loviți cu pietre !

Curg banii râuri negre.. în şi din societăți dubioase. Ce servesc un nume o persoană…. pe când.. sunt oameni demni ce mor de foame….neputincioși .la marginea societății împovărați de plăți şi dări umflate…

Avem un conducător?!

Voi îl ştiți?!

Agamemnon…Dandanache…Cațavenci….și alte nulități.. “..iloți..ce formează patrioții”( Mihai EMINESCU”)

Te miri cum mintea lor îngustă poate concepe planuri de înavuțire pentru umila lor persoană…

Gică contra”un copil de grădiniță bate dun picioare țopăind de furie. Tipă ca Ionică din povestea cu lupul….cine îl mai crede acum…ridicolul îl bântuie !

De vreo patru ani ei o haită de lupi flămânzi pe corpul obosit şi disperat al poporului….mușcă şi se mușcă. Scandalul e zilnic fără sens !

E poate impropriu spus lupi…Am văzut atâta ordine…ascultare…. în haită …. că mai îmi vine să plâng la gândul că omul a devenit mai rău decât orice animal!

Şi totuşi români…

Omenire încotro?!

– Va urma –

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR 

Timișoara

Imagine sursă internet