Oana Adriana ALEXANDRESCU: O ultimă minune

O ULTIMĂ MINUNE..

 

Au înghețat pe tâmple sentimente
Din suflete s-a spulberat căldura
Nu mai e om să nu-și lase făptura
Să-și făurească templu din regrete!

Oricum ar fi, nu le mai tace gura
Acelora ce-ncearcă să se-mbete
Cu false, ipocrite argumente
În piept de fapt, li se ascute ura…

Sunt păcătoasă.. teamă mi-e de mine
Că n-oi mai plânge dup-o rugăciune
Cum să discern ce-i rău sau ce e bine

Când nu mai am în suflet ce mai pune?!..
Sunt om, greșesc! Nădejdea-i tot la Tine..
Doamne, te rog… O ultimă minune!!!

—————————————

Oana Adriana ALEXANDRESCU

Focșani

9 decembrie, 2017

 

Anatol COVALI: Iubind degeaba

IUBIND DEGEABA

 

Şi anii trec, se duc ca o părere,
doar noi rămânem neclintiţi pe loc
în mlaştina numită nenoroc
şi în pustiul poreclit durere.

Orbecăind sub putredul obroc
ce-ntruchipează silnica putere,
noi nu mai ştim când viaţa e cădere
şi nici când este batere de joc.

Răbdăm, scrâşnind din dinţi, orice insultă
şi pe cei răi nu îi urâm nici chiar
atunci când de al nostru chin exultă.

Şi ca ciobanul nostru legendar
murim până la urmă de prea multă
iubire dăruită în zadar.

————————————–

Anatol COVALI

București

9 decembrie, 2018

Camelia CLENCI: Ploaia de smarald

Ploaia de smarald

 

Un gând a desenat
pe fața mea un zâmbet…
Într-o scânteie albastră ruptă din cer
s-a unit steaua mea cu steaua ta…
O ploaie de smarald
ne picură sufletele
și ardem și iarăși ardem,
viul nisipului ne-a încins tălpile,
nefirescul obscur al nopții
ne-a ascuns trupurile
unite într-un crepuscul imaginar.
Unduirile lor se răsfrâng
într-un cântec etern,
aerul soarbe din iubirea lor
și se îmbată umblând
turmentat peste câmpuri.

————————–

Camelia CLENCI

8 decembrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Cine la cine se-mparte ?

Cine la cine se-mparte ?

 

Cine la cine se-mparte ?
când scrii cu sufletul celuilalt-
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum
simt o asuprire tandră
și-o altfel de singurătate
iubire fragilă regizată de destin…

lumea dinafara iubirii nu există
e o formă de disperare iubirea-
și viața ta toată e rece
și locuiești același trup
în care nu-ți regăsești ispășirea…

dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeași iubire-ntr-un vers
între fascinație și sărut
dacă iubești,iubirea nu-ți trece
și nu mai știu în care vârtej,
din care tumult
viața noastră în doi capătă alt înțeles…

eu scriu cu sufletul tău acum,
de la mine la tine atâta cale vin
cu aceeași asuprire tandră
din aceeași iubire fragilă
regizată de destin.

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

8 decembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Doamne!

Doamne !

(Omagiu adus prof. univ. dr. Iona Sima)

 

Doamne-n liniștea din gânduri azi s-a ofilit un mac,
Lacrimile-mi curg șiroaie și plecările mă zac.
Cerul iernii burnițează peste liniștea pustie,
Macul pleacă, înspre Astre și se-așeze-n Veșnicie.

Strâng perechile de lacrimi și le ornez în buchete
Peste umbrele din mine, umbre ninse violete.
Soarele plăpând cu-o geană pune pe nori Curcubeu,
Macul să nu piardă Calea, până-n prag la Dumnezeu.

Vântul și-a uitat menirea stă-n genunchi la colț de stradă,
Dimineața bate-n geamuri, doar cât macul s-o mai vadă.
Noaptea ar pleca departe dar a-ncremenit puțin,
Norii nu mai știu de sine, nici nu pleacă, nici nu vin.

Totu-i trist, totu-i durere, macul cartea umblătoare
Și-a uitat filele-n mine și petale-n fiecare…
Vine vara, grâul crește, macul nu mai e și-i greu,
Doar pe Ceruri, roșul crește, prins profund prin Curcubeu.

Doamne, macul e terestru, cum poți TU să-l folosești ?
Cum îl pui în vaza Lumii, în Palatele Cerești ?
Iar când dorul greu ne arde unde mai găsim alt mac?
Vezi, sunt ghem de gânduri triste, ce nu pot să le desfac!

Poate-a uitat rădăcina din care mai crește-un mac…
Ori împrăștii tu semințe… în lanuri și se desfac ?
Mă gândesc să nu lași grâne fără maci prin maracin
Strănge maicii omenirii… cât s-or odihni puțin !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

7 decembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Conturul unei șoapte (poeme)

Un semn înflorit

 

Clipele se desprind tainic din orbita acestei primăveri.

Pe treptele luminii, prin ochiul magic,

fără început şi fără sfârşit,

cerul se deschide.

Sub icoanele anotimpurilor,

moirele torc

timpul discului solar.

 

Mai departe de orice barieră, mai aproape de soare,

în răsucirea tăcerii o strigi.

Distanţa dintre voi prin tine respiră

– timpul iubirii, unicul timp

prin care toate pătrund,

zâmbetul ei

pluteşte în privirea ta.

Te-a învăţat să treci peste tot,

ca un ram legănat de o briză.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Conturul unei șoapte (poeme)” →

Violeta SECOȘAN CADAR: Poesis

Anul

Din
Piticel şi bucuriile iernii!
Anul este tată bun
Pentru anotimpuri!
Are patru fete Anul….
Primăvara cea voioasă.!
Blândă şi prietenoasă!
Te trezeşte la viață!
Cu parfum de flori…verdeață!Vara sora ei mai mare!
Călduroasă…şi zglobie!
Are flori o mie!
Ape reci. Izvoare dulci…
Vuiet in lanuri de grâu…
Un integ covor de maci…
Inimi calde ce răzbat cu iubire până la noi…
Cânt de păsări in zăvoi.
Poame bune şi gustoase!
Ape răcoroase!
Toamna
Doamna abundență…
In hambare tot adună…
Tot ce au muncit…
Primăvara…Vara bună…surorile la un loc!
După muncă şi răsplată….
O primești şi tu copile… dacă ai muncit cu spor…
Stratul din grădina ta!!!Iarna cerne din cer albă…hermelina
ei pufoasă….
O așterne peste glie!
Din ceruri Anul se ştie
Le îndeamnă…le îndrumă…
Bune darnice să fie!
Pentru noi cu Armonie!!!
Lungul somn de hibernare sub plapuma de zăpadă…
Germinează iarba…grâul…florile…
Şi-n primăvară. Anul..le trimite iară.,
Să ne fie zâne.. bune!
Cu griji pentru noi!

 

Odă omului

Înalț acest poem
Până la rădăcina aştrilor,
În cinstea rădăcinii…ierbii
Planetei albastre locuite de oameni!Ridic aceste fragile cuvinte
Până la rădăcina gândului…
Trestie….in bătaia timpului
Omul fragil!
Stăpân pe slăbiciune şi putere..
O plutire trecătoare…pe acest veșnic
…pământ!

 

Scriu!

Scriu…scriu, uneori…
Să-mi înving teama de trecere…
Să pot porni mai departe…
Dincolo de clipă..
Să-mi vindec auzul
Cu un chin al privirii..
Pentru a clinti ceața din loc!
Scriu!Scriu….uneori
SĂ pot uita starea de repaus
A unei aripi!
Scriu!
Scriu…spre a-mi învinge …
Teama nebună de Trecere!
Scriu!
Scriu!!!

 

Adam

Dintr-o coastă de bujor…
A…răsărit o…femeie,
Grație şi patimă!
Perspicace…iscoditoare…caldă
….foc vulcanic….
Şi ghețar….aprins….
De cusut veșnicia!
Până la cumpăna vieții!
Vijelii şi nuferi
Risipiți pe altar de vise ce se rupe în brațele tale….
Adame

 

Intre două extreme

Mi-e dor …
De vijelia mută a nuferilor
Pe câmpia de lacuri!
Intre ghiață şi flacără…
Vâsleşte fără-ncetare Inima mea!

 

Sete…

La marginea gândului
Pe un ger năprasnic
Am semănat fântâni…
La cumpănă…țurțurii sticlosi
Abundă..
Din ce adâncuri năvăleşte firul de apă!?
Pentru o sete….
O nesfârșită iubire!?

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR 

Timișoara

8 decembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Vis hibernal

VIS HIBERNAL

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

———————————————–

Corneliu NEAGU

8 decembrie, 2018

Nastasica POPA: Flori în muguri

Flori în muguri

 

Ți-am așternut în vară flori în muguri,
Mi-ai dăruit în toamnă crizanteme,
Iar patimile noastre arse-n ruguri,
Curg cu Luceferi, în urmă-s blesteme.

Ascunsă în trup îmi plânge durerea,
Cu lacrimi sălcii gustând-mi amarul,
Mă seacă în piept sau poate-i părerea,
Iubirii-n coșmar să îi duc samarul.

Că-mi ești… dar că-ți sunt cum aflu vreodată?
Prin slovele tandre”iubito” când spui,
Să fie cuvântul, vorba codată
Ce-n sărutul duios, pe buze-l transpui?

Privirea … încearcă a mă pătrunde,
Îmi lunecă-n piept și glezne fiorul,
De ochi-ți vicleni nu-l poate ascunde,
În brațele calde își toarce fuiorul.

Că îți sunt… dar vreodată iubit să îmi fii,
Voi ști că pelinu-i pierdut în neant,
Vor cădea din mine mărețe trufii,
Cu-n drum împreună pe vechiul versant.

——————————-

Nastasica POPA

8 decembrie, 2018

Florentina SAVU: Poeme

MI-E INIMA DE GHEAȚĂ

 

Mi-e inima de gheață,
Prea frig a strâns în ea,
Geru-i ucide viață,
Of, inimioara mea!

Te încălzesc cum pot,
Cu amintiri fierbinți,
Pe care le socot
C-ar fi soare cu dinți!

Răsar pe tine flori
Din când în când miraj,
Și mă cuprind fiori,
Și intru în sevraj…

De gheața s-o topi
Urma-vor inundații,
Cu drag vei mai sclipi
Și-ți vei arăta grații

Sau iute m-oi conduce
Precum un râu de foc
Spre lumea cea ferice
Unde-am și eu un loc?

 

LA MASA TĂCERII

 

La masa tăcerii locurile-s goale,
Pomii plâng pe-alei despuiați de haine,
Frunze nu mai sunt, vânt să le răscoale,
Zăpada căzută poartă multe taine!

Plutesc peste parc cețuri plumburii,
Pașii pe alei se împuținează,
Masa este tristă, nu sunt nici copii
Iarna asta rece îi îndepărtează!

La masa tăcerii plâng istorii vechi
Le aud prin timp suspine și voci,
Se-mprăștie toate prin timpuri străvechi
Scrise peste stânci și pe-atâtea roci!

La masa tăcerii gândurile-mi duc
Pe câte un scaun le așez cuminte,
Capul greu de dor pe masă mi-l culc
Cețuri mă-nconjoară, ce amintiri sfinte!

———————————–

Florentina SAVU

8 Decembrie, 2018

Continue reading „Florentina SAVU: Poeme” →