Dorel SCHOR: Camera de forță (schiță)

– M-am înscris la un club sportiv. îmi spune Menaşe. De fapt, la fitnes, un fel de cameră de forţă, unde îţi dezvolţi armonios musculatura, postura şi figura. Mă duc aproape în fiecare zi pentru aproximativ o oră.

– Felicitări, spun eu, astăzi ai fost?

– M-am dus, numai că jos, la intrare, mă întâlnesc cu poştaşul şi-mi dă o scrisoare recomandată. Nici nu am citit-o cu toate că era pentru nevastă mea. Dar am urcat din nou ca să las scrisoarea acasă, nu era s-o pastrez în maiou şi chiloţi… Când intru, ţinea unul o conferinţă la radio despre cafea. Ce era să fac? Mi-am făcut o cafea.

– Foarte bine, cafeaua te face mai sprinten.

– De acord, dar nu pot s-o beau fierbinte. Până se răceşte, mă gândesc, am timp să văd ce mai e la internet… Şi ce crezi? Am primit un articol despre virtuţiile grozave ale ardeiului iute. Nici nu bănuieşti cât e de important să consumi ardei iute!

– Şi ce ai făcut?

– Ce era să fac? Mi-am schimbat îmbrăcămintea şi m-am dus la supermarket să cumpăr ardei iute. Noroc că raionul de verdeţuri e la distanţă de cosmetice, că acolo precis putea să fie Rozica şi nu am vrut să mă vadă. Dar să cumpăr numai un ardei, mă jenez… Stau la coadă pentru atâta lucru? Aşa că am mai achiziţionat nişte hârtie igienică şi nişte sticle de apă minerală, ca să vadă toţi că ne hrănim sănătos… Mi-a fost cam incomod să ajung pe jos acasă cu tot calabalâcul, dar ce, m-am gândit, eu care ridic la fitnes greutăţi de zece şi douăzeci de kilograme, nu fac faţă la nişte pachete…!?

– Şi după aia, te-ai dus la sport…

– Păi, am mers pe jos şi m-am intors de la super tot pe jos, am cărat ardeiul, apa şi celelalte, erau ca nişte haltere. La camera de forţă mă duc mâine, doar ţi-am spus că mă duc zilnic pentru aproximativ o oră. Şi mâine e o zi!

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

20 februarie 2019

Alla TONU: Steaua

STEAUA

 

Într-o biserică-s doi miri, și-un înger ce-i privește,
Sub bolta ei, hulubul alb, din aripă lovește,
Iar rochia miresei dulci, atât de mult sclipește,
Că-n fața ei și albu-i sur, și soarele pălește.

“Pân moartea vă va despărți,”-cuvintele se-mbină,
Doi miri frumoși precum doi zei, icoanei i se-nchină,
Cu ochi sclipind, cu zâmbet pur, inelele-și îmbracă,
De cerul sfânt pe veci uniți, al vieții prag să-l treacă.

O inimă pentru-amândoi, același vis împarte,
Iubirea lor nu va muri, nimic nu-i va desparte,
“Doar moartea ne va despărți”,-repetă ei întruna.
Au devenit un tot întreg, și pentru totdeauna.

“Vezi, -zice el, în depărtări, o stea în întuneric?
Privește la lumina ei, ea străluci-va veșnic.
Chiar dacă steaua va muri, lumina o să fie
Și vom privi noi doi la stea, iubind, o veșnicie.”

…E vară, caldului nisip, un val șoptește taine.
De parcă-s Eva cu Adam, desculți și fără haine,
Ei, tineri soți îndrăgostiți, în luna lor de miere,
Sunt fericiți c-ai lor strămoși, gustând în rai din mere.

Cu suflet de iubire plin, nu cred în viață tristă,
Și totu-n jur e minunat, doar pentru ei există,
Se pierd din ochi, de nu se văd, cu ochii se tot cată.
“Doar moartea ne va despărți”, -își mai șoptesc odată…

Și-acum, pe-o clipă mă opresc, să curăț de rugină
Povestea mea, apoi să trec de viața de rutină,
Și nu vă spun cum au trăit, de viața ca o spadă,
De țara-n care șase luni, e frig și e zăpadă,
De munca grea, de griji, copii, cu nopți albe ca luna,
De ceartă, lacrimi și necaz, cu nervi întinși ca struna.
Să trecem peste tot ce-i trist, să nu uităm misterul,
Să ne-amintim povestea lor, privind în noapte cerul,
Căci se mai vede steaua lor, și azi mai strălucește,
Chiar de-a murit iubirea lor, de steaua nu mai este.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

19 februarie 2019

Ioana CONDURARU: Nu am timp să urăsc

Viața-i mult prea impozantă
Pentru ură timp să-mi fac
Fiindcă, nu vreau o restanță,
Când, cu flori de liliac,
Primăvara adorată
Veni-va la mine-n suflet,
Aducând floarea albastră
Și iubirile pe luncă.
Nu am timp să dușmănesc.
Universul e prea darnic
Și un moft copilăresc,
Să-mi suspine trist, amarnic
Nu aș vrea. De ce iubirea
Înflorită în cuvinte,
Să se împiedice de gânduri,
Lăcrimând prin jurăminte?
Privesc mirată zenitul
Cum redă atâta har,
Nepunând înșelăciunea
Și dreptatea pe-un cântar!
Mă rezum la adevăr
Chiar de-mi lăcrimează cerul,
Picurând iară și iar,
Lumii vaste tot misterul.
Mă retrag ușor în mine
Păstrând colțul adorat
Și când vremea se va duce,
Spre o zare de cobalt,
Lăsa-voi în urmă versul
Scris la ceasul unui dor
Când, prin astre diva, luna,
Zâmbea…înfiorător.

———————————-

Ioana CONDURARU

15 februarie 2019

Irina Lucia MIHALCA: Călătorie printre sensuri

Călătorie printre sensuri

 

În mijlocul vieții, în rătăcire, plutești pe o suprafață,

realitatea te doare, oglinzi multidimensionale

îți reflectă

spațiile interioare.

Cât poți rezista? – te-ntrebi, cu răbdare.

 

Prăbușit, întins pe o piatră a altarului,

ți-e frică să te ridici în picioare,

ți-e frică de măreția ta,

același pământ ne ține,

același cer curge în noi efervescent.

 

Asculți realitatea, imaginile zilei îți defilează-n priviri

și înțelegi – cu inima deschisă, prin noi

se creează lumea,

prin noi o schimbăm, relevând-o.

 

Prin perdeaua de lacrimi privești un alt vis,

la capătul lui, prin pori, cuvintele

se estompează,

îndepărtându-se.

 

Intri în zorii unei zile, eliberezi separarea,

mergi dincolo de frică, prin torent

și înțelegi – lumea se schimbă,

lucrurile se desfac singure,

pe-aceeași parte a timpului,

să-ți calmeze neliniștea.

Vezi firul de iarbă, o mierla cântă,

în aer plutește parfumul caprifoiului.

 

Ca niște copii, acum știi când să te-oprești,

acum știi când

să te bucuri, când să-nfloresti.

Oriunde ești în urme vizibile – înăuntru și în afară.

 

Un strop de culoare, puțin elan,

ceva mister și frumusețea o regăsești în armonie,

ca și cum viața ar fi

mătasea luminii din muzica veșniciei.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

14 februarie 2019

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Cerneala din gânduri

Cerneala din gânduri

 

Dacă te-ai gândit la ce n-ai fost niciodată,
o să devii ce astăzi nu ești,
o să arzi ca piatra de var
și lumea se clădește împreună cu toți,
timpul nu-i trecut, focul din templu e viu.

Niciun rege nu-și dorește moartea
când oștenii săi sărbătoresc victoria.

Numai tu cu ochii vindecați de înserare
guști neîmplinirea, împlinită în sine.
Cerneala din gânduri se scurge-n cuvinte,
de vezi înaltul și din adâncul de moarte.

Rabzi întunericul ce lumină îți este,
Te rupi în bucăți pentru înțelegerea întreagă.

Numerele fără soț, cu soț se-nșiră
însoțesc nimicul și cresc
dar până unde?

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

19 februarie 2019

Constanța Doina SPILCA: Reflecţie de viaţă

Reflecţie de viaţă

 

Vârf de peniță
dăltuind gânduri
printre muchii obtuze
de foi
boțite temporar,
colbăite
în orizonturi temporale.
Foi,
inert – ghemotoace,
rememorând
un copac
descompus
în elementele-i primare,
inele
concentric armonice,
logodnă pe viață.

——————————-

Constanța Doina SPILCA

Timișoara

19 februarie 2019

Imagine Internet

Anatol COVALI: Poţi sã înţelegi

Poţi sã înţelegi

 

Poţi sã înţelegi dacã stai în sferã
dorind sã devii centru în cuvinte
şi-ncepi sã prefaci tot ce ţi se-oferã
în miez fierbinte.

Poţi sã înţelegi dacã aprinzi ruguri
într-un spaţiu plin de catapetesme,
dacã-auzi plesnind ai dorinţei muguri
şi simţi miresme.

Poţi sã înţelegi dacã în albastru
intri ca s-atingi magicele-i strune
sperând fericit c-al speranţei astru
nu va apune.

Poţi sã înţelegi dacã-a ta menire
vrea îmbrãţişãri în loc de revanşã,
dacã tuturor simpla ta iubire
le dã o şansã.

Poţi sã înţelegi când sufletu-ţi cântã
şi când din azur surâd curcubeie,
dacã orice plâns din tine se zvântã
doar c-o scânteie.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 februarie 2019

 

Dunia PĂLĂNGEANU: Dragoste și tutun la Dunăre/Любов и тютюн на Дунава

Dragoste și tutun la Dunăre

 

Dacă „dragostea este un fum”
fericită e pipa care adăpostește
primii fiori și clipele de suferință
tânguirile și jurămintele rostite
în nopțile de nesomn
și faldurile transparente ale zorilor
adăstând înfrigurate pe pleoape-
aripi de fluture zburând prin Univers,
flăcări nestinse încălzind trupurile noastre.

Între noi astrele luminând veșnicia
și banca ce așteaptă de milenii
alți și alți îndrăgostiți .

 

Любов и тютюн на Дунава

Дуня Пълънджеану

 

Ако „любовта е дим”
щастието е лулата, която e приютила
първите трепети и миговете на страдания
жалбите и клетвите изречени
в безсънните нощи
и диплите прозрачни на зората
трескаво полагащи върху клепачите-
криле на пеперуда летяща сред Вселената,
неугасими пламъци, които топлят нашите тела.

Между нас звездите осветяващи вечността
и пейката, която от хиляди години чака
други и други влюбени.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Traducere în limba bulgară Anka Staneva, Ruse

Dorel SCHOR: Psihoterapie (schiță)

De o vreme Eliahu Iliescu umbla posomorât, încruntat, ocolea oamenii şi lăsa impresia că i s-au înecat toate corăbiile. Azi aşa, mâine la fel, până când, într-o zi l-a oprit dentistul Kleinergrois şi l-a întrebat ce are pe suflet, ce necazuri îl copleşesc, ce probleme îl preocupă. Şi l-a asigurat că prietenii şi vecinii sunt gata să-l ajute dacă stă în puterea lor.

Eliahu a oftat adânc şi i-a mărturisit că nu doarme noaptea şi nu se odihneşte ziua, de asta nu-şi face cum trebuie treburile la serviciu, a rămas în urmă cu lucrările, e stresat şi nervos, s-a certat până şi cu Iuliana, nevastă-sa, nu are răbdare de copii şi-i trec prin cap tot felul de gânduri închise la culoare…

Kleinergrois l-a ascultat foarte atent şi i-a spus să fie liniştit, fiecare trece măcar o dată în viaţă printr-o asemenea situaţie. Poate să fie epuizare nervoasă, poate e din cauza suprasolicitării, din pricini economice, sociale, politice, de adaptare… Nici nu ştii cum se adună, în timp, micile nemulţumiri şi de odată ating masa critică. Şi atunci se crează un cerc vicios, tu mergi supărat, ceilalţi te văd încruntat şi toată lumea e nervoasă şi nemulţumită.

– Şi ce să fac? a întrebat pesimist Eliahu.

– Să zâmbeşti! S-a constatat că în nouăzeci la sută din cazuri, dacă zâmbeşti unui om, îţi zâmbeşte şi el. Dacă faci un compliment unei femei sau unui coleg de serviciu, ai câştigat un prieten. În loc să mergi încruntat, zâmbeşte. Nu te costă nimic, dar ai numai beneficii. Încearcă! Ai o dantură frumoasă, arat-o!

Eliahu nu era prea convins, dar i-a mulţumit dentistului şi a hotărât să încerce.

Mergea la slujbă zâmbind, saluta şi răspundea la salut zâmbind, intra la şef şi dacă şeful îl muştruluia sau era nervos, el tot zâmbea. Dacă se spunea la radio că a fost un accident cu nu ştiu câte victime, el zâmbea şi tot aşa în diverse situaţii triste…

Aşa că nu e de mirare că au început să-i iasă vorbe. Ba că a câştigat la loto o sumă substanţială şi în curând va părăsi serviciul, ba că dimpotrivă, suferă de o boală psihică ciudată care se manifestă aşa, iar unii au făcut apropouri clare că ia droguri psihotrope sau psihodelice. Aşa încât Eliahu Iliescu, după o perioadă de probă în care a zâmbit prietenos la toată lumea, a revenit la normal şi merge firesc, adică încruntat, posomorât de parcă, într-adevâr, i s-au înecat absolut toate corăbiile.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

20 februarie 2019

Anna-Nora ROTARU: Poeme

ÎNVINGĂTOR ȘI NU ÎNVINS…

Parcă mi-i prea scurtă viața, la câte-aș mai avea de învățat…
S-a scurs timpul fără rost… cât pot afla în ultimă instanță ?
În jurul nostru, Domnul atâte-a plăsmuit și ne-a-ncredințat,
Dar timpul nu mi-ajunge, oricât de coama lui m-am agățat
Trăgând de șirul clipelor, mai mult pierdută-s în nesiguranță,
Mai mult parcă-notând în ignoranță…

Aș vrea să văd ce-i dincolo de granițele vederii noastre,
S-aud sunetele ce nu poți auzi, nu poți să le surprinzi…
Să-nvăț răbdarea din ochii statuilor, reci, mute și sihastre,
Când cu rugătoarele priviri scormonesc din vremi prin astre,
Să aflu de-alte universe, privindu-le ca prin înșiruite-oglinzi,
Misterele ce nu știai, să le desprinzi…

De la fluturi vreau să aflu cum se bucură de viața de-o zi,
Din nimfe ies, trăiesc, iubesc, murind cu stingerea luminii…
În timp ce noi, parcă nu apucăm, ca bine-bine-a ne trezi,
Nu știm cu-adevărat ce-i fericirea, ci doar știm a mucezi,
Purtând dafinii pe frunți, unii la alții ne-arătăm caninii
Sub blestemul neputinței, vinii și rușinii…

N-am cunoscut nimic din nestăvilita sete-a arsului nisip,
Ci doar singurătatea scoicii, de fric-ascunsă-n carapace…
Nu am gustat din roua ce mi s-a cernut pe buze și pe chip,
N-am învățat cum să culeg nectarul, nici cum să nu-l risip
Nici cum din conștiința mea să evadez în liniște și pace,
Să-mi ridic Eul rănit, în mâl când zace…

Nu m-am săturat de gingășia florilor, cu șoaptele-n parfum,
Nu știu de-avântul șoimilor țintind spre-naltul cer albastru…
Nici forța apelor-nspumate, când mușcă țărmurile-n duium,
Nici semeția brazilor când cad, pierind în foc aprig și scrum
Sau, când trimit spre cer amărăciunea mormântului sihastru,
Tăcerea din marmură și alabastru…

De-aș fi aflat la timp că stăpân sunt doar pe-un vremelnic azi,
Neștiind de-o fi vre-un mâine… îndoielnic viitor, poate neatins,
Mi-aș fi deschis larg brațele să-ntâmpin chiar zilele cu zorii fazi,
Zdrobind corbii nopților, ce făceau din vise-mi rătăcitori nomazi,
Din soare-aș fi furat flăcări, cu ele păstrând al vieții foc nestins,
Fiind astăzi… învingător și nu învins…

 

OSÂNDĂ
Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme”