În ultimii câțiva ani am citit un număr de poezii/poeme ale poetului Marin Beșcucă. Unele dintre aceste poeme apăreau aproape zilnic în revistele spațiului virtual. Le-am citit cu grijă și prima senzație a fost de intimidare.
Versurile lui Marin Beșcucă, la prima vedere și prima lectură, par foarte complicate, greu de pătruns, aproape “cifrate”. Dar această impresie se risipește atunci când le citim cu mai mare atenție și grijă. De fapt aparenta dificila lor înțelegere este datorată faptului că mesajul este uluitor de direct și răspicat. Marin Beșcucă realizează ceva foarte greu de obținut: el poate să își urmărescă gândurile, în toată complexitatea, rapiditatea și multitudinea lor, cumva “din afara”, le poate urmări exact cum vin, exact cum se înlocuiesc, exact cum “năvălesc”. În acest fel poemele devin “oglinzi” ale clipei în desfășurare.
Poemele devin “jurnale” de gând și simțire. Mesajul lor este deci necruțător și fără putință de riposta sau atenuare: ”gândul” este acceptat. Nu întâmplător, în multe poeme, există multă durere, îndoieli, spaimă. Văzându-le, urmărindu-le, “din afară”, Marin Beșcucă a ales sa fie eminamente sincer cu prezentarea gândurilor sale. O asemenea sinceritate nu este comodă și în cei care le citesc poate trezi o dorință de “fugă”. Cel mai adesea sunt foarte puțini cei care au îndrăzneala să contemple sincer gândurile lor și încă mai puțini cei care au curajul să le facă publice. Marin Beșcucă face acest lucru în nădejdea curățirii, „catharsis”.
Pe acest drum, Marin Beșcucă este în căutarea mărgăritarului de mare preț. Eu cred că el l-a și aflat sub semnul, ”nihil sine Deo”!
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, USA
20 februarie 2019