Corneliu NEAGU: Scrisoare mamei

SCRISOARE MAMEI

Pe fața ta văd întristare și teamă,

ce gânduri amare te macină, mamă?

Ți-am scris de curând o scrisoare mai lungă,

socotesc c-ar fi trebuit să ajungă…

Vei afla ce voiai să stii despre mine,

că sunt sănătos și o duc foarte bine…

Vei înțelege, desigur, printre cuvinte,

că nu mai sunt la fel cum eram înainte.

Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,

gândesc prea mult într-o limbă străină,

în minte îmi vin doar cuvinte ciudate

ce-mi zic adevărul pe jumătate.

Nici obiectele nu sunt ca acasă –

oglinda-i mai strâmbă și masa mai joasă,

patul se plimbă năuc prin odaie,

iar geamul ferestrei parcă se-ndoaie.

Pereții curbați se-adună-n oglindă

și vor în ghiocul lor să mă prindă,

iar ușa crăpată ducând înspre hol

cu sunete sumbre m-aruncă în gol.

Dar somnul? – nu-i somnul meu de acasă,

sosește prea greu și cu doruri m-apasă ! –

se bate la marginea nopții, de-a rândul,

cu cugetul plâns, cu visul și gândul…

Târziu, către ziuă, când totuși mă frânge,

prin minte mi-aleargă doar vise nătânge

cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,

venind peste somn cu mirajul de-acasă.

Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –

la margini de doruri rămâne o pată!..

————————————

Corneliu NEAGU

9 aprilie 2019

Anatol COVALI: Cataclism

Cataclism

Ia de pe mine, Doamne, cerul care
s-a prăbuşit când am urlat: De-ajuns!…
Dar fii atent, căci simt că m-a străpuns
cu oiştea-i în derută Ursa Mare.

Adună-ncet mirificele stele
şi pune-le la loc ca să le-admir
cum fiecare parcă-i un safir
de când sângele meu sclipeşte-n ele.

Nu căuta Luceafărul. Se pare
că undeva prin suflet s-a ascuns.
Lasă-l, Te rog, să creadă c-a ajuns
unde-a dorit, în punctul de plecare.

Mă-ncheg cu greu. Au fost stele fatale,
dar un alt aer însetat respir
şi sunt convins c-al meu etern nadir
va fi zenit în cerurile Tale.

————————————–

Anatol COVALI

București

7 aprilie 2019

Camelia BUZATU: Lumi fără întoarcere

Lumi fără întoarcere

Lumea credeam că e-o scamatorie
așa c-am vrut să te întorc din drum
după ureche aveam ascunsă o iluzie
dar păsările-și gătiseră deja cuibul a plecare
și frunzele-și puseseră fețe gri
speriată de pașii tăi care mi se ștergeau de pe inimă
strada s-a ascuns după rochia mea precum copiii
îmbătate cu lacrimi privirile îmi hoinăreau în cerc
fără să știe că în lumile fără întoarcere locuiesc doar două persoane
moartea și uitarea
plecările din mine însămi s-au alăturat plecărilor tale
rămasă singură
nu voi mai vedea decât vapoarele fostelor trăiri trecând fără a atinge malul
ridicând mâinile mecanic nu-mi voi mai aminti decât să flutur batista albă
steagul veșnicilor condamnați la renunțare.

—————————-

Camelia BUZATU

7 aprilie 2019

Nastasica POPA: Seri văduvite

Seri văduvite

Cad stele din cer, se-ncruntă pământul
Fluturii-i strivesc sub fructul iubirii,
Îmi par ochii goi iar zarea mormântul,
Peste maci aprinși… înger al zdrobirii.

Pier vise în pârg, în beznă-i ispita
Ciob de culoare pe genele nopții,
Ruptă-i din Lună, incită clipita
Cu muza în van s-o cânte poeții.

Cuvinte… solii așteaptă-n hotare
Sevă să soarbă-n seri văduvite!
Sclipirea de Jad îți lasă-n uitare
Doruri bolnave… Se sting istovite.

Din spuză-nfloresc, flori albe de gheață
Mlădiță le sunt când vântul va bate
E timpul târziu, văd totul în ceață…
Și-n piept, un flutur de noapte, se zbate.

Vremea o clipă, mă-mbată-n păcate
Scutură cerul l-adună-n clepsidră,
Arde cenușa în zori dezbrăcate…
Destinu-i amurg… mă-nghite o hidră.

Zguduie tâmpla captivă în gânduri
Fardate-n negru, busuioc și venin
Diminețile îmbrăcate în riduri,
Fără de rouă… Fără cerul senin!

În așteptare vremea e menită,
Adăpostită ca-n scoarțe de stejar,
În straiele Golgotei primenită…
O predică-n noapte sub stele din car.

*van-inutil, fără rost
În Van -în zadar, degeaba

——————————-

Nastasica POPA

4 aprilie 2019

Ala MUNTEAN: O nouă zi

O NOUĂ ZI

Voi lasă în noapte toată grija zilei ce apare
În albastru-nveșmântată cu-n mănunchi de stele-n floare,
Luna-i va-mbrăca cununa pentru-a se simți crăiasă,
Să nu vrea să se intoarne din noaptea întunecoasă.

Voi lasă în noapte dorul, un supus să o servească,
Care își are izvorul într-o viață pamântească;
În clipe nemângâiate îi va face evantai
Din sclipiri de stele-aprinse revărsate peste plai.

Voi lasă și-un strop de rouă, tăinuit pe sub pleoape,
Ca-n această ziuă nouă să îmi fii tot mai aproape,
Să-nflorească busuioace, când surâzi, pe-a mea retină
Și sufletul să se-mpace cu-o lacrimă fără vină.

Mi-oi lua numai iubirea, sfetnicul de dimineață
Și un pic de fericire să-mi înmugurească-n viață,
Pe cărări de nostalgie încă dosite de dor
Să renasc din nou făclie-ncinsă în șoapte de-amor…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

6 aprilie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Alături de o Stea

Flori cu roua printre amintiri,
Sub un Cer cu zâmbet în priviri,
Cerne pomul cu petale-nzori
Mii de fluturi pline de culori

Rândunică cu un zbor înalt,
Sunt copacul ce te-a alintat,
Cuib îţi faci pe braţ de rămurea
Şi culcuşul în inima mea

Alături de inima mea…
Alături de inima ta!

Simfonie cu viori de tei
În livezile cu albii miei,
Cântă roua în privirea ta
Sub o frunza de pe rămurea

Zborul tău e vis de Infinit,
Cerul Tău e ochiul nerobit
De un Soare cu zâmbet curat
Printre norii cu ploi de-nserat

Alături de inima mea…
Alături de inima ta!

Flori cu roua printre veşnicii
Prin livezi cu zorii vişinii,
Cerne inima un cânt de dor
Pe Pământul însetat de-amor

Calca iarba cu paşii mărunţi
Pe cărarea dintre văi şi munti,
Aminteşte-ţi când tu vei zbura
Şi pe Cer vei lumina ca Stea

Alături de imima mea…
Alături de inima ta!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

5 aprilie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Îngerul poeziei

Îngerul poeziei

Liniște se naște un poem
cuvintele se cuibăresc înfrigurate
pe câmpia albă încă fără rod
pe care în curând greieri timizi
vor alerga înfometați după rime
și vor înflori privighetori
un cântec de flaut invită îmbujorat
semnele de punctuație în valsul etern
un fluture își dă duhul hipertensiv
e freamăt
anotimp culant
vis
degetele îmbrățisează lacome pana
pe sub umbrele inundate într-un târziu
cu emoții -esențe tari de chiparos
Euterpe trece cu pași maiestosi
planeta își ține în zori respirația
când îngerul poeziei pierde un fulg
prizonier în ghimpii de gând.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

(Din proiectul literar bilingv în lucru POME CU ÎNGERI, autoare, Dunia Pălăngeanu, ilustrația Dana Sandu, traducere l. engleză prof. Tereza Cambera)

Laura OPARIUC: Vino, suflete, prin ram!

VINO, SUFLETE, PRIN RAM!

Mâna ta dreaptă,
mâna mea stângă
într-un dans fluid se-ntâlnesc,
deasupra crengilor din nou
se-așează blând, se-opresc,
în noaptea de-april…
Vino, suflete, prin ram!
Fluvii străvechi se adună în cale,
la ora cu flăcări albastre, năucitoare.
Coboară zeii o clipă, mai știi?
Nu e un joc.
E ora nașterii floare cu floare,
când credințe moarte
renasc din uitare,
când nimeni și nimic nu mai moare.
Să deschidem flori pe ramuri!
Să eliberăm adierile-n lanuri!
Îți mai aduci aminte
când trăiam printre zei
și vedeam nevăzutul din cuvânt?
Azi noi suntem ei,
noi am coborât pe pământ…

—————————-

Laura OPARIUC

Aprilie 2019

(din volumul ,, Neliniști în albastru” ; sursa foto, Internet)

Anna-Nora ROTARU: Poeme

ÎNTORC FILA-N CALENDAR…

Nu vreau să mă mai păcălesc,
Să-mi zic în sinea mea minciuni…
N-am să mai plâng, n-am să jelesc,
N-am să mai spun cât te iubesc,
Ştergând cuvintele cu-nşelăciuni !

Nu ma voi mai gândi întruna,
Speranţa, de tine să se agaţe…
Să uit vreau, când răbufnea furtuna,
Mă linişteai, spunând că-ntotdeauna,
La piept mă vei ascunde-n braţe…

Ştiu… au fost doar vorbe goale,
Adunate ca mărgele în şirag…
Spuse printre sărutări domoale,
Ascunse-n aceeaşi pernă moale,
Urechea alintându-mi-o cu drag…

Aztazi, îmi par ca răscitite basme…
Ca frunze veştejite, scuturaţi crini…
Cu miros de putred, de miasme,
O iubire ce-agoniază-n spasme,
Sângerândă, de-nţepături în spini…

Am să întorc filă nouă-n calendar,
Ca o prima zi de lună şi de an…
Gândul, n-o să-l trimit-napoi măcar,
O altă iubire aşteptând în dar,
Numărând noi clipe pe cadran !

DRAGOSTE TÂRZIE

Îmi bătu dragostea din nou la ușă…
Pe neașteptate îmi veni cu pași timizi,
Acolo unde se-mpodobise gândul cu cenușă
Și visul mi se destrămase-n zori candizi…

Acolo, unde domnea liniștea râncezită,
Mi-ai apărut în pragul vieții, peregrin !
În noapte-adâncă, din nostalgii trezită,
Mi-ai pus iubirea-n sân cu flori de crin !

Am cerut timpului să se oprească-n drum,
Să stea s-asculte cântul lin al nopții…
Câștigând clipe, să scormonesc în scrum,
De vreun cărbune-aprins, în spuza sorții !

Să sparg zidurile cetății mele ruinate,
S-aștern in calea ta iubire-nbobocită
Și de prin trăiri uitate, resemnate,
Speranța să-mi învie, pe calea bătucită !

Chiar dacă nu-mi ești prima mea iubire,
Ce-mi zvâcnise odat-aprig în tâmplă,
Simt că-mi vei aprinde ultima trăire,
Cum doar în mituri poate se întâmplă…

Sufletul ți-l dau, cu-al tău să mă acoperi,
Sorbind din seva vieții prin nervuri…
Ca-n marmură cioplind, încet să mă descoperi
Și-n lumea ta de dor și patimi să mă furi !

MORILE DE VÂNT…

Afară, ce zăpușeală e, pământul e încins, torid…
Plămânii-ți ard, cu fiecare gură de aer ce respiri...
Te înăbuși, să sorbi vrei, ca peștele pe uscat, avid,
Dar parcă oxigenul a secat, simți c-ai înota în vid,
Pierzându-ți de pârjol și mintea coșcovită, în plutiri,
Inertă, fără gând și răzvrătiri…

Pășind, se-mprăștie colbu-n aer, ca ceață ruginie…
Privirea-ți inundă, te-nțeapă-n ochi, ca lame de stilet…
Vârtejuri face-un vânt uscat și te împige cu mânie,
Scaieții, ciulinii smulgând de pe câmpii, cu dușmănie,
Pământul lăsându-l descărnat de viață, un supt schelet,
În amurgul gălbejit și violet…

Înecăcios, simți pe buze gust de humă și de arsură,
De parcă natura arde pe ruguri, cu sângerie rană…
Sub mantia-i zdrențuită, cu frunze moarte-n țesătură,
Geea crapă, geme, plânge, cu neagră lacrimă de zgură,
Îngenuncheată de-o putere mai presus și suverană,
De mreje prinsă, în capcană…

Pe pânza verii scurse, ca natură moartă în pictură,
Amestecând aeru-ncins, vezi pe colină mori de vânt…
Se-nvârt cu huruit hodorogit, ca-n dezacord claviatură,
Sfâșiind aerul pentr-o încă și-ncă poate mai vreo tură,
În agonia scurse-i zile, prin crăpăturile de pe pământ
În mausoleul timpului, mormânt…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

Ioan POPOIU: Lancelot

Într-o zi, la curtea regelui Arthur, sosește o Doamnă în vârstă! Cum ajunge, ea cere să-l vadă pe Lancelot, simbol al cavalerismului și galanteriei! Cavalerul, deloc tulburat de anii ei, o primește cu toată curtenia, îi vorbește cu politețe și căldură! Doamna este încântată, zâmbește și râde împreună cu el. În culmea fericirii, ea îi mărturisește că vrea să îi fie soț! Lancelot, rămâne la fel de curtenitor și cuceritor ! Are loc căsătoria între cei doi, în fața altarului! Seara, Doamna pătrunde în camera nuptiala unde o aștepta Cavalerul! El o întâmpină la fel de curtenitor, iar se așează pe pat alături de el. În clipa în care se întoarce spre el, Doamna se transformă într-o tânără de o frumusețe răpitoare!

LANCELOT a înțeles atunci că a fost supus la o nouă probă inițiatică, pe care a trecut-o cu mare succes!

Dar morala fabulei are un înțeles mai profund, de aici pot începe comentariile noastre, pentru a reliefa caracterul nostru, curtenia, strălucirea interioară!

———————————

Ioan POPOIU

7 aprilie 2019