Seri văduvite
Cad stele din cer, se-ncruntă pământul
Fluturii-i strivesc sub fructul iubirii,
Îmi par ochii goi iar zarea mormântul,
Peste maci aprinși… înger al zdrobirii.
Pier vise în pârg, în beznă-i ispita
Ciob de culoare pe genele nopții,
Ruptă-i din Lună, incită clipita
Cu muza în van s-o cânte poeții.
Cuvinte… solii așteaptă-n hotare
Sevă să soarbă-n seri văduvite!
Sclipirea de Jad îți lasă-n uitare
Doruri bolnave… Se sting istovite.
Din spuză-nfloresc, flori albe de gheață
Mlădiță le sunt când vântul va bate
E timpul târziu, văd totul în ceață…
Și-n piept, un flutur de noapte, se zbate.
Vremea o clipă, mă-mbată-n păcate
Scutură cerul l-adună-n clepsidră,
Arde cenușa în zori dezbrăcate…
Destinu-i amurg… mă-nghite o hidră.
Zguduie tâmpla captivă în gânduri
Fardate-n negru, busuioc și venin
Diminețile îmbrăcate în riduri,
Fără de rouă… Fără cerul senin!
În așteptare vremea e menită,
Adăpostită ca-n scoarțe de stejar,
În straiele Golgotei primenită…
O predică-n noapte sub stele din car.
*van-inutil, fără rost
În Van -în zadar, degeaba
——————————-
Nastasica POPA
4 aprilie 2019