Cataclism
Ia de pe mine, Doamne, cerul care
s-a prăbuşit când am urlat: De-ajuns!…
Dar fii atent, căci simt că m-a străpuns
cu oiştea-i în derută Ursa Mare.
Adună-ncet mirificele stele
şi pune-le la loc ca să le-admir
cum fiecare parcă-i un safir
de când sângele meu sclipeşte-n ele.
Nu căuta Luceafărul. Se pare
că undeva prin suflet s-a ascuns.
Lasă-l, Te rog, să creadă c-a ajuns
unde-a dorit, în punctul de plecare.
Mă-ncheg cu greu. Au fost stele fatale,
dar un alt aer însetat respir
şi sunt convins c-al meu etern nadir
va fi zenit în cerurile Tale.
————————————–
Anatol COVALI
București
7 aprilie 2019