Alchimistul
Eu pot deșertul să-l prefac în mare,
Și praful să-l transform în zeolit,
Iubire fac din păsări călătoare,
Banalul pot să-l schimb în inedit.
Pot face munții nouă să se-nchine,
Iar marea mândră scuze să ne ceară
Că ne-a trădat pe mine și pe tine,
Din iarnă pot să fac iar primăvară.
Din nostalgii pot face bucurie
Și viață veșnică fac eu din moarte.
Atât de clar și simplu-mi este mie,
Speranță fac din vorbele deșarte.
Din umbra ta eu pot să fac lumină,
Iar noapte neagră-n zi eu o prefac,
Norocul fi-va apă cristalină,
Eu pentr-a ta iubire orice fac.
Și nu îți cer nimic în schimb…
Imaginar
O lacrimă ferice vreau să fiu,
Atât de rară-n ochi cuprinși de dor;
Să ud obrazul tău trandafiriu,
Iar tu cu palma să m-aduni ușor.
O șoaptă de iubire-aș vrea să fiu
Rostită doar de voci îndrăgostite;
Mărturisind, până nu-i prea târziu,
Bătăi de inimi tainic povestite.
Să fiu, aș vrea, o umbră și să tac
Așa cum tace perla într-o scoică;
Cu inima eu vreau să mă împac,
Iubirii tale vreau să îi fiu doică.
Maturitate
De-aș fi eu timp nemărginit,
Din zborul meu fără sfârșit
Eu m-aș opri. M-aș așeza
Ca un apus pe umbra ta.
Să pot în ochi să te privesc
Și-n șoaptă să îți povestesc;
Să știi și tu câte ceva
Despre călătoria mea.
Norocul soartă vreau să-ți fie,
Să îl primești chiar din pruncie;
Și viața ta să n-o grăbești,
Te-aș îndemna, rar să pășești.
Iubirea-ți fie sfetnic bun
Să stai mai mult aici, acum.
Căci eu în zborul meu alin,
În viața ta nu mai revin.