Cristina Nichituș RONCEA: Lansarea Albumului ,,DUHOVNICUL – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN“

Vă invit la lansarea Albumului “DUHOVNICUL – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN“, publicat de Editura Doxologia la aniversarea centenarului nașterii Părintelui Justin Pârvu.
・Marți, 14 Mai, Ora 18, la BRAȘOV
・Galeria de artă Kron Art, Strada Postăvarului 18
・14 Mai este Zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, grație unui proiect de lege inițiat de deputatul Daniel Gheorghe.
Vor vorbi Doamna Maria Trifan și Profesor Crina Palas.

Vă aștept cu drag!

“Albumul este un omagiu adus marelui Duhovnic, la 100 de ani de la nașterea sa, dedicat totodată “tuturor Justinilor și Justinelor României, tuturor copiilor României, pentru care știm că Părintele se roagă neîncetat”. În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scrie revista ATITUDINI.com editată de Fundația Justin Pârvu, în cea mai recentă apariție a sa.
–––––––––––-
Cristina Nichituș RONCEA
13 mai 2019

Monah IUSTIN T.: Dacă albinele au dreptate…

Iată ce are de oferit o livadă de meri în floare. De la Putna sau din altă parte.

Dacă nişte albine aşezate pe nişte flori de măr au dreptate, înseamnă că există un soi de fericiri cu care nu ne putem lupta…

Dacă albinele au dreptate, înseamnă că nefericirile vieţii noastre, foarte drepte şi legitime, nu se pot lupta cu frumuseţea şi graţia tăcută a lumii.

Şi dacă-i aşa, înseamnă că, Dumnezeu a ascuns sensurile vieţii dincolo de suferinţă şi dezamăgiri, în lumea cea fără de drame a albinelor şi a florilor de măr.

Un răspuns gratuit de frumuseţe, cum numai Dumnezeu putea gândi.

Gânduri de albină!

P. Iustin

***

 

Dacă albinele au dreptate…

Poate noi avem dreptate
că trebuie să îmbătrânim
şi să murim.
Că trebuie să ne păzim anii
şi dorinţele
de molii, de rugină şi de furi.

Sau poate albinele
care în singura lor copilărie
depun gânduri de mere
pe minţi albe de flori
fructe din viitor
care n-au mai fost vreodată.

Şi-atunci ce răspuns
dau albinele
ce gânduri la acele zile
de spini şi mărăcini…?

Poate acela
că Dumnezeu a lăsat
că şi mărăcinii fac flori
şi e destul un gând de albină
ca din floarea de mărăcin
să iasă
un fruct care n-a mai fost.

————————————————-

Monah IUSTIN  T.,

12 mai 2019

Adrian BOTEZ: Vremuri tulburi (poeme)

 VREMURI TULBURI

 

aş vrea să fiu ce n-am mai fost – o viaţă prizărită

puhoi – maşinile-mi gătesc o bravă meningită

îmi vreau izvoarele-napoi – iar munţi să ardă cerul

zeu al pădurii-aş vrea să fiu – ochii-mi topească fierul

 

cu răcnet speriat-am nopţi – când zilele muriră

stele ciumate tot cădeau – regii nu mai respiră

asfalt – cu limba – mestec azi : cuvinte expiară

au fost – cândva – o Carte – Bolţi : Cânturi se sufocară…

 

…nu mai jucaţi lumea la cărţi – căci zeii pierd într-una

şi-odat’ cu ei – în fund de-ogrăzi – ne seacă şi Fântâna…

sub scoarţă de copaci intrai – s-ascund comoara sfântă

 

dar derbedeii de prin cer – lacomi – mă iau la trântă…

…nu mai cresc frunze şi nici flori – în lumea prăduită

bântuie – pe colnic şi-n nori – crima – la braţ cu-ispita…

***

 

ŞI CE DACĂ TE LEGENI – LUNTRE ?

 

şi ce dacă te legeni – luntre ?

nu duci în pântecu-ţi iubirea

nu-mparţi în două fericirea…

…da – pentru tine se bat cutre…

 

ce jalnică e primăvara !

în stele-mi simt crescând povara…

nu voi mai trece peste ape :

mâna-mi în foc o las să-mi scape…

 

ia-mă de piept : te-ucid  – nu-i zvonul :

creez Justificări şi Tronul…

hai – dă-mi prilejul să simt sânge

 

şi-afar’ de propriul meu laringe…

…m-a smuls – crima – din gris-ul laş :

copilu-i mort – eu – brav ocnaş…

 

…salvai motiv demenţei vieţii :

sunt zeu – nu doar amant jegos al pieţii…

***

JIGODII TRAG ÎN DINŢI MORMANUL DE CADAVRE

 

jigodii trag în dinţi mormanul de cadavre

(…neînhumarea – constelaţii de palavre…)

să ştim – cu toţii – soarta ce ne-aşteaptă

câinii coboară – către noi – o treaptă…

 

cu javre dimpreună – ne-ndestulăm măcelul

tare ne place – totuşi – să răstignim tot Mielul :

nevinovatul sânge fierbe-odat’ cu borşul

vampiri şi zombies  – varnici  – ne potopiră coşul…

 

e tevatură mare – -ncurcăm până şi maţe

căci victima şi gâdea – criţă – torente-mping la raţe…

Ospăţ al Dulcei Crime păli sub lampadar

 

nu vine nimeni – nimeni – să pună vreun hotar…

…gurile-nsângerate – prin ere – devin găuri

iar Suflete Borâte  – se prăbuşesc în hăuri…

***

          

 

MĂ COC  SUB SORI ŞI LUNI NECUNOSCUTE

 

mă coc  sub sori şi luni necunoscute

spre ţărmuri noi nechează vechea-mi luntre

popoare mii au dispărut în timp :

zeii s-au strâns – şi-s singuri în Olimp…

 

păsări şi îngeri se-amestecă-ntre frunze

fără de rut şi fără de lehuze

iar fericirea-ncape-ntr-o alună :

o-nhaţ – pe loc – şi-o răstignesc pe strună

 

nu sunt străin – doar singur şi melodic

moartea mi-am omorât-o-n mod parodic

să fii comod – tu – zeul dizident

 

să-ţi crească flori în palmă – nu trident…

…ucisu-mi-am prietenii cu Armonie :

deci pot să port – pe ramuri – orice pălărie !

***

 

EROISM PRESCURTAT

 

asteroizi

hemoroizi

şi-o caldă melodie

 

un obelisc

un munte-n pisc:

coroana mi-e chelie

 

suntem Matrozi

suntem Zăvozi

pe-oceanele uimirii

 

osândă-n ceas

dar n-are glas

în faţa strălucirii

 

e-un epilog

e-un decalog

schimbarea mea şi-a firii

 

un pisălog

bun teolog

uită Arta Citirii

 

rege la poli

ucide-şi soli

dar îşi cunună Mirii

 

telefonaţi

la Şapte Fraţi

că a murit Scripcarul

 

sfânt untdelemn

pe fier şi lemn :

s-a înnoit tot Varul

 

craii din rai

gâdil’ c-un pai

această melopee

 

cântă – Aed

cântă – să cred

perechea mea că-i zee

 

erou Stejar

cu spada Jar

a spart orice moschee :

 

Crist e în noi

lumini – puhoi

uşile – toate – -au cheie

 

sânge – scuipat

le-am îngropat

în Veşnica Nedeie

 

râvne – parfum

viaţa-i un fum

dar pentru noi – e-Alee…

***

 

„OAMENI  BUNI”

 

nu mai căutaţi – degeaba – „oameni buni” – în lume

căci ei există : în intenţii – vise – -n glume…

de fapt – cu toţii suntem „oameni buni”

când nu gândim că – după „week end” – vine…luni…

 

cât nu vin faptele să ne măsoare

cât moartea face „drepţi” – cu ochii-n soare

cât păsările sunt lăsate să ne cânte

iar flori –  pierzându-şi lanţ – redèvin sfinte

 

când orice rană – scop ori răzbunare

lăsăm orfane şi trimitem la plimbare

toţi – „oameni buni” – se zice – aşteptăm

 

da-n lipsa lor – noi nu ne lamentăm…

…cât n-om hăitui răul – ambiţii de-„oameni buni”

vom fi – cu toţii – -ncântători nebuni…

***

 

DOINĂ CĂTRE CUC

 

frunză verde şi-un tăciune

cântă cucul – iar – în lume

dinspre stânga cântă cuc

tot cu Năcazul mă duc

 

n-am aflat Frate de Drum

decât Năcazul de scrum

n-am aflat nici Alinare :

florile-şi pierd lumânare…

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Vremuri tulburi (poeme)” →

Nina TĂRCHILĂ: Cum să te uit?

Cum să te uit?

 

cum să te uit când iată, bântui razna
printre tranșee-n care-a fost război
călcând cuvinte ce își rânjesc colții
în timp ce ne sfâșie pe-amândoi?
cum să te uit când încă-n nebunia
de dor de tine ca-ntr-un țipăt surd,
rostogolesc de-a valma sensul vieții
când pasu-n prag îmi pare că-ți aud?
și cum să uit de mine-nchisă-n tine
ca un copil pribeag pe la răscruci,
strângând în pumni trei lacrime amare
curse pe-obrazul nopților prea lungi?
poate-aș putea de n-ar fi-nmiresmată
inima mea cu-atâta drag, vezi bine!
poate-aș putea de n-ar zâmbi mahmure
apusurile semănând cu tine!
când descompun secundele în gânduri
vezi, orice vină-i doar un înger mut
și timpul brațu-ntinde către tine …
acum, spune și tu, cum să te uit?

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

11 mai 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: păsări de lună

păsări de lună

 

noaptea se rupe de oameni
dar toţi o ştiu cu faţa cernită
şi pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poţi pune mâna

orice mişcare uşoară trezeşte teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul şi zânele lui
păsări de lună
cântec şoptit la stele

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

11 mai 2019

Ioan POPOIU: ’’Cărțile sunt pietre de temelie spre o altă dimensiune, aceea a frumosului din fiecare”- Interviu cu Mioara HUSUSAN

Ioan POPOIU: Mulțumesc mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!

Mai întâi, să vorbim despre originile tale, familie, părinți, ce ne poți spune?

Mioara HUSUSAN: În primul rând și eu mulțumesc! Nu m-am gândit niciodată să  ajung să scriu ceva despre mine. Nu este tocmai ușor pentru că în  momentul când reflectoarele sunt pe tine…, nu ai aceeași stare de confort, ca atunci când esti mai în umbră.

    Origini? Vin dintr-o familie a căror rădăcini se află aici în Mărginimea Sibiului, mai exact din satul castraveților, Ludos, și un alt sat de peste deal, Pauca. Primii ani de viață i-am petrecut lângă bunicii din partea mamei. Acolo cred că  s-a infiltrat sub piele  dorința de a mă înconjura de natură, de flori. Mă jucam cu pământ, cu frunze de salcâm-erau bănuții cu care plăteam diverse flori   adunate mănunchi și legate cu fire de iarbă. Găurelele din strampeni erau totdeauna lărgite și pe acolo intra tărâna. Cred că îmi plăcea foarte mult cum se bucura bunicul când mă vedea și cum mă certa bunica. Era o ceartă cu zâmbetul ascuns, dar pe amândoi îi simțeam cum râd. Mai târziu…am aflat că de câte ori  mergea tata în vizită la bunica, ea își punea sorț nou, nu cumva să aibă o găurică…pentru că acel sorț devenea o bucata de material   numai bună de aruncat la gunoi. Mi-am iubit mult bunicii. Îmi iubesc și părinții. De la mama am blândețea și răbdarea, iar de la tata cred că am luat ambiția și tenacitatea de a lupta cu orice. Tata  era un om care avea mereu o glumă  la îndemână. Nu suporta  tristețea în jurul lui. De asemenea, era un om care sărea în ajutor și  rezolva orice problemă, chiar și imposibilă! Culmea era că îi și reușea. Îmi lipsește mult! Din păcate,  a plecat între stele la 5-6 luni   dupa ce ne-am mutat în Slimnic. A reușit să vadă locul unde ne-am  mutat, i-a plăcut, totuși a avut o undă de regret…Orice părinte  își dorește o viață lină pentru copilul său, iar eu plecam din inima  Sibiului, din centrul istoric, într-o casă mare, la țară! Cu toate  problemele care decurg din asta!

Ioan POPOIU: Te-ai născut în Sibiu, când te-ai mutat la Slimnic, cum este acest loc ?

Mioara HUSUSAN: Da, m-am născut în Sibiu, fiind primul copil din familie. Mai am un frate și o soră, astăzi fiecare la casa lui. În Sibiu am locuit 34 ani. Aici am terminat școala, liceul. Am încercat doi ani și intrarea la facultate, dar n-a fost să fie. Nu am învățat îndeajuns pentru asta, dar asta nu înseamna că nu mi-a plăcut cartea.

Cum este  la  Slimnic?

Legată indirect de dispariția tatalui meu, în 2006, pentru că mi-a spus când ne-am mutat: „Mioara vei munci ca un chinez și te vei  izbi de tot felul de probleme!” A avut mare dreptate…Slimnicul este la 15 km de Sibiu! Cum este? Nu pot să definesc exact pentru că există două stări contradictorii: Pe de o parte e frumos, pentru că ești  înconjurat de natură, si greu pentru ca să poți ajunge la zicala  “omul sfințește locul“. Trebuie, în primul rând, multă muncă, voință și   compromisuri, pe lângă că trebuie să accepți ideea că trebuie sa faci ceea ce poți, nu doar ceea ce vrei. Am ales o casă mare, cu grădină și curte. Toate necesită prezență, mână fiabilă de muncă și pricepere.

Ioan POPOIU: Ce amintiri ai despre copilărie?

Mioara HUSUSAN: Frumoase! Chiar și cele care atunci mă faceau să plâng, acum mi se par sublime. Îmi plăcea și îmi place și acum să citesc. Născută în  1969, terminând liceul în 1988, sunt un copil crescut în epoca comunistă, în care nu erau foarte multe, dar parinții s-au străduit și  ne-au creat amintiri plăcute. Concedii în țară și micile bucurii  zilnice. Ziceam că-mi place să citesc. Și atunci era la fel sau mai mult, pentru că aveam mai mult timp. Ascundeam cărțile lui Jules  Verne, Ciresarii, Dumas și orice carte prindeam a citi, sub caietul de matematică. Daca eram la masa de învățat…pe genunchi sau sub carte, era o carte de citit. Aveam o rapiditate fantastică să le ascund, când se deschidea ușa și apărea mama sau tata.

Ioan POPOIU: Cum ai privit școala?

Mioara HUSUSAN: O normalitate! Nu am excelat dar nici nu am rămas codașă. Mă învârteam în jurul celor din mijloc.

Ioan POPOIU: Unde ai făcut liceul?

Mioara HUSUSAN: Am facut liceul în Sibiu, și l-am absolvit în 1988.

Ioan POPOIU: După liceu, ce s-a întâmplat, ai încercat la facultate?

Mioara HUSUSAN: După ce am încercat în doi ani să intru la facultate, lucrând în acest  timp la domiciliu, aveam 20 ani. M-am angajat într-un magazin numit “Arta Populara“. Erau acolo tot felul de  obiecte de artizanat, ii populare, covoare țesute manual, broderii și  macrameuri. Sibiul era și este un loc vizitat de străini, iar în primii ani după 1989 cu atât mai mult. Îmi plăcea să vorbesc cu oamenii, să le arăt frumusețea. Insistam mult pe calitate, 20 de ani am fost  omul amabil, săritor, zâmbitor, omul care și-a făcut treaba și nu numai, cu drag și plăcere…Articole de artizanat inițial, incălțăminte, îmbrăcăminte, electrocasnice mici și mari, telefonie mobilă. Am urmat cursuri de telefonie mobilă, de perfecționare, de expunere, de explicații, de vorbit cu oamenii, care m-au ajutat foarte mult. Fiecare loc de muncă a fost o continuare a celui precedent, aducând odată cu noutatea și alte provocari, dar menținând aceeași dragoste de comunicare. De când mă știu am gândit așa. Comunicarea este regula de bază ca doi sau mai mulți oameni să se  înțeleagă. Dacă nu este comunicare, nu poți să pui în practică nici ceea ce gandești, nici ceea ce vrei. Actualul loc de muncă este  diferit de toate acestea, dar păstrând principiul comunicării dintre  oameni. Uneori se poate, alteori nu!

Ioan POPOIU: Ai o fiică de 15 ani, ce ne poți spune?

Mioara HUSUSAN: În 2001, m-am căsătorit, iar în 2004 s-a născut Luana. A împlinit de   curând 15 ani și urmează perioada de admitere la liceu. Sper din toata inima să se împlinească dorințele ei, pentru că am încercat    de-a lungul timpului să-i insuflu ideea că tot ceea ce face, bun sau rău, sunt cărămizi la construirea vieții ei. Fiecare suntem singurii responsabili de ceea ce primim de la viață. Uneori ține de   conjunctură, de noroc, de dorința de a ieși din anonimat, de acea caracteristică umană dorită de fiecare, numită  împlinire!

Ioan POPOIU: În 2013, ai început un blog în care ești  semnatara mai multor   articole, despre ce este vorba?

 Mioara HUSUSAN: Când ne-am mutat în Slimnic, mi-am dorit foarte mult să așez pe  masă cât mai mult din ceea ce produce pământul. Și nu orice fel de   pământ, ci cel din grădina personală. Eram avidă de gustul roșiilor   de țară. Mă irita gândul că trebuie să cumperi din piață și banala    legătură de pătrunjel. Am început să așez pe coli albe ceea ce știam. Informațiile de pe internet la vremea respectivă începeau să prindă aripi. De multe ori, ca să înțeleg tot, trebuia să caut o tonă de rânduri. De felul meu sunt un om simplu. În această simplitate nu căutam decât să înțeleg ceea ce citeam. Așa a pornit ideea acestui blog, blog care se găsește  la adresa http://remediesnaturist.com/ . De a cuprinde informație în cuvinte simple, în fraze care să aibă logică. Un blog despre remedii naturiste, despre fructe și legume, despre  beneficiul de a le crește în propria ogradă. Primul an a fost greu. La două zile, scriam un articol. Era o muncă pe care o făceam după orele de serviciu. Un blog presupune promovare, informație   corectă, oameni care să citească. Încet, dar cu consecvență, într-un an de zile am ajuns la 2 milioane de cititori, care căutau ca și mine  informație în cuvinte simple.

Ioan POPOIU: În aceeași vreme, ai început colaborarea la diverse posturi de radio, cum comentezi ?!

Mioara HUSUSAN: Tot blogul este vinovat de acest lucru. Articolele semnate de mine, au  început să fie promovate și de alții. Spuse în cadrul unor   emisiuni la radio. Bineînțeles că în momentul în care auzi aceasta,  te cuprinde așa un fel de euforie, de împlinire, cam același lucru se  întâmpla cu omul care scrie și își aude textul sau poezia  promovată de către alcineva. Am început colaborarea cu Radio  Suflețel și am început să învăț din nou. Cine zice că învățatul se   termină odată cu perioada școlară, se înseală. În fiecare zi învățăm, învățăm din greșelile noastre, învățăm de la alții, încercăm să ne   desăvârșim. Suntem perfectibili prin esența noastră ca oameni.

Ioan POPOIU: În 2015, se naște Radio ROMANTIC, care, după un an, dobândește formatul acesta, de muzică și poezie!Ce poți să ne spui? Continue reading „Ioan POPOIU: ’’Cărțile sunt pietre de temelie spre o altă dimensiune, aceea a frumosului din fiecare”- Interviu cu Mioara HUSUSAN” →

Vasilica GRIGORAȘ: Haiku-ul zilei

Haiku-ul zilei

                                10 mai 2019

 

aşteptând în prag –
urme de pui pe prispa
proaspăt lipită

(Vasilica Grigoraș)

Impresia (alegorică) este aceea că nu doar mama sau bunica așteaptă în prag, ci copilăria cu amintirile ei. Una din ele este chiar cea din partea a doua a poemului: puii nu așteaptă să se usuce prispa abia lipită și îngăduința pentru fapta lor frizează indulgența pentru copiii neastîmpărați. Poate că în ochii celor rămași acasă urmele de pui (acum crescuți și răspîndiți în lume) sînt emblematice pentru iubirea lor.

Îmi permit să închipui mai mult: zărind urmele de pui pe prispa proaspăt lipită cel/cei care așteaptă în prag parcă văd urmele copiilor care-au crescut și s-au împrăștiat în lume. (Corneliu Traian Atanasiu)

—————————–

Vasilica GROGORAȘ

Vaslui

10 mai 2019

(Imagine internet)

Zamfira CIOBANU: Culori de iubire

Culori de iubire

 

Se duse iubirea cu dragul departe
În sufletul umed tresar nostalgii
Nimic nu infirmă vremii să poarte
Chipul iubirii prin zboruri târzii .

Furtuna aduce mereu câte-un dor
Pe vântul hoinar în căderea de ploi
Pârâuri grăbite se scurg repejor
Gânduri aștern amintiri în șuvoi.

Copacii scutură petale mărunte
Pe iarbă s-așează albul imaculat
Stropii de ploaie coboară pe frunte
Raze de soare ivesc spre iluminat.

Pe cerul divin curcubeul întinde
Culori de iubire visate cândva
Cântec de inimi ținutul cuprinde
Iar timpul zidește altarul pe-o stea.

Asfințitul vine și luna zâmbește
Pereche cu Venus raze-și lucesc
Spre Zeul Iubirii ce drumul trudește
S-ajungă degrabă la cei ce iubesc.

În liniștea nopții un tril se aude
Privighetoarea-n talent se avântă
Din inimi dorința vrea să inunde
Taina iubirii ce-n șoapte cuvântă.

—————————–

Zamfira CIOBANU

9 Mai 2019

Anatol COVALI: M-am regăsit

M-am regăsit

 

M-am regăsit. Nu ştiu pe unde
am colindat atâta vreme,
fără să-ncerc a mă ascunde
fiindcă n-aveam de ce mă teme.

Şi dacă îmi sunt cunoscute
acele locuri, ce vă pasă
că doar de mine sunt ştiute
şi-n care-mi pare că-s acasă ?

Sunt printre voi numai o parte
din cel ce-am fost întotdeauna,
unul aici, altul departe
şi care-a biruit furtuna

ce m-a udat până la piele
şi-a bântuit pe orice mare
pluteau corăbiile mele
întotdeauna-nvingătoare !

————————————–

Anatol COVALI

București

10 mai 2019

Nela TALABĂ: Mă-ntorc…

Mă-ntorc…

 

Sunt fiul tãu rãtãcitor, luminã,
şi-mi strigã sângele ca o sirenã:
„Mi-e dor de-acasã!”

Mã-ntorc la tine cu braţele întinse.
Primeşte-mã înapoi,
aşa cum sunt acum:
pe coapse-mi şiroiesc
râuri de sare,
rãmãşiţe ale tumultului
de lacrimi,
furtuni îmi joacã în pãrul rebel,
iar fulgere albastre curg prin vene.

Şi timpul,
şi drumurile toate
m-au amãgit cu doruri multe şi rebele,
cu primãveri ce n-au venit,
cu o iubire care-avea aripi de cearã
şi-a nins cenuşã peste sufletu-nsetat.

Primeşte-mã
pânã ce amurgul
nu se închide ca o imensã pleoapã
peste curcubeul care încã mai leagãnã
în privirile mele
inorogul alb
mult visat
din copilãria mea.

Primeşte-mã, luminã!
Mã-ntorc la tine,
eu, fiul tãu rãtãcitor,
şi vreau sã îţi aprind altare
din versul meu albastru
ce singur a rãmas întreg.

Îmi strigã sângele ca o sirenã:
„Mi-e dor de-acasã!”.

–––––––––-

Nela TALABĂ

11 mai 2018