Ioan POPOIU: Mulțumesc mult pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor acestui interviu!

Mai întâi, să vorbim despre originile tale, familie, părinți, ce ne poți spune?

Mioara HUSUSAN: În primul rând și eu mulțumesc! Nu m-am gândit niciodată să  ajung să scriu ceva despre mine. Nu este tocmai ușor pentru că în  momentul când reflectoarele sunt pe tine…, nu ai aceeași stare de confort, ca atunci când esti mai în umbră.

    Origini? Vin dintr-o familie a căror rădăcini se află aici în Mărginimea Sibiului, mai exact din satul castraveților, Ludos, și un alt sat de peste deal, Pauca. Primii ani de viață i-am petrecut lângă bunicii din partea mamei. Acolo cred că  s-a infiltrat sub piele  dorința de a mă înconjura de natură, de flori. Mă jucam cu pământ, cu frunze de salcâm-erau bănuții cu care plăteam diverse flori   adunate mănunchi și legate cu fire de iarbă. Găurelele din strampeni erau totdeauna lărgite și pe acolo intra tărâna. Cred că îmi plăcea foarte mult cum se bucura bunicul când mă vedea și cum mă certa bunica. Era o ceartă cu zâmbetul ascuns, dar pe amândoi îi simțeam cum râd. Mai târziu…am aflat că de câte ori  mergea tata în vizită la bunica, ea își punea sorț nou, nu cumva să aibă o găurică…pentru că acel sorț devenea o bucata de material   numai bună de aruncat la gunoi. Mi-am iubit mult bunicii. Îmi iubesc și părinții. De la mama am blândețea și răbdarea, iar de la tata cred că am luat ambiția și tenacitatea de a lupta cu orice. Tata  era un om care avea mereu o glumă  la îndemână. Nu suporta  tristețea în jurul lui. De asemenea, era un om care sărea în ajutor și  rezolva orice problemă, chiar și imposibilă! Culmea era că îi și reușea. Îmi lipsește mult! Din păcate,  a plecat între stele la 5-6 luni   dupa ce ne-am mutat în Slimnic. A reușit să vadă locul unde ne-am  mutat, i-a plăcut, totuși a avut o undă de regret…Orice părinte  își dorește o viață lină pentru copilul său, iar eu plecam din inima  Sibiului, din centrul istoric, într-o casă mare, la țară! Cu toate  problemele care decurg din asta!

Ioan POPOIU: Te-ai născut în Sibiu, când te-ai mutat la Slimnic, cum este acest loc ?

Mioara HUSUSAN: Da, m-am născut în Sibiu, fiind primul copil din familie. Mai am un frate și o soră, astăzi fiecare la casa lui. În Sibiu am locuit 34 ani. Aici am terminat școala, liceul. Am încercat doi ani și intrarea la facultate, dar n-a fost să fie. Nu am învățat îndeajuns pentru asta, dar asta nu înseamna că nu mi-a plăcut cartea.

Cum este  la  Slimnic?

Legată indirect de dispariția tatalui meu, în 2006, pentru că mi-a spus când ne-am mutat: „Mioara vei munci ca un chinez și te vei  izbi de tot felul de probleme!” A avut mare dreptate…Slimnicul este la 15 km de Sibiu! Cum este? Nu pot să definesc exact pentru că există două stări contradictorii: Pe de o parte e frumos, pentru că ești  înconjurat de natură, si greu pentru ca să poți ajunge la zicala  “omul sfințește locul“. Trebuie, în primul rând, multă muncă, voință și   compromisuri, pe lângă că trebuie să accepți ideea că trebuie sa faci ceea ce poți, nu doar ceea ce vrei. Am ales o casă mare, cu grădină și curte. Toate necesită prezență, mână fiabilă de muncă și pricepere.

Ioan POPOIU: Ce amintiri ai despre copilărie?

Mioara HUSUSAN: Frumoase! Chiar și cele care atunci mă faceau să plâng, acum mi se par sublime. Îmi plăcea și îmi place și acum să citesc. Născută în  1969, terminând liceul în 1988, sunt un copil crescut în epoca comunistă, în care nu erau foarte multe, dar parinții s-au străduit și  ne-au creat amintiri plăcute. Concedii în țară și micile bucurii  zilnice. Ziceam că-mi place să citesc. Și atunci era la fel sau mai mult, pentru că aveam mai mult timp. Ascundeam cărțile lui Jules  Verne, Ciresarii, Dumas și orice carte prindeam a citi, sub caietul de matematică. Daca eram la masa de învățat…pe genunchi sau sub carte, era o carte de citit. Aveam o rapiditate fantastică să le ascund, când se deschidea ușa și apărea mama sau tata.

Ioan POPOIU: Cum ai privit școala?

Mioara HUSUSAN: O normalitate! Nu am excelat dar nici nu am rămas codașă. Mă învârteam în jurul celor din mijloc.

Ioan POPOIU: Unde ai făcut liceul?

Mioara HUSUSAN: Am facut liceul în Sibiu, și l-am absolvit în 1988.

Ioan POPOIU: După liceu, ce s-a întâmplat, ai încercat la facultate?

Mioara HUSUSAN: După ce am încercat în doi ani să intru la facultate, lucrând în acest  timp la domiciliu, aveam 20 ani. M-am angajat într-un magazin numit “Arta Populara“. Erau acolo tot felul de  obiecte de artizanat, ii populare, covoare țesute manual, broderii și  macrameuri. Sibiul era și este un loc vizitat de străini, iar în primii ani după 1989 cu atât mai mult. Îmi plăcea să vorbesc cu oamenii, să le arăt frumusețea. Insistam mult pe calitate, 20 de ani am fost  omul amabil, săritor, zâmbitor, omul care și-a făcut treaba și nu numai, cu drag și plăcere…Articole de artizanat inițial, incălțăminte, îmbrăcăminte, electrocasnice mici și mari, telefonie mobilă. Am urmat cursuri de telefonie mobilă, de perfecționare, de expunere, de explicații, de vorbit cu oamenii, care m-au ajutat foarte mult. Fiecare loc de muncă a fost o continuare a celui precedent, aducând odată cu noutatea și alte provocari, dar menținând aceeași dragoste de comunicare. De când mă știu am gândit așa. Comunicarea este regula de bază ca doi sau mai mulți oameni să se  înțeleagă. Dacă nu este comunicare, nu poți să pui în practică nici ceea ce gandești, nici ceea ce vrei. Actualul loc de muncă este  diferit de toate acestea, dar păstrând principiul comunicării dintre  oameni. Uneori se poate, alteori nu!

Ioan POPOIU: Ai o fiică de 15 ani, ce ne poți spune?

Mioara HUSUSAN: În 2001, m-am căsătorit, iar în 2004 s-a născut Luana. A împlinit de   curând 15 ani și urmează perioada de admitere la liceu. Sper din toata inima să se împlinească dorințele ei, pentru că am încercat    de-a lungul timpului să-i insuflu ideea că tot ceea ce face, bun sau rău, sunt cărămizi la construirea vieții ei. Fiecare suntem singurii responsabili de ceea ce primim de la viață. Uneori ține de   conjunctură, de noroc, de dorința de a ieși din anonimat, de acea caracteristică umană dorită de fiecare, numită  împlinire!

Ioan POPOIU: În 2013, ai început un blog în care ești  semnatara mai multor   articole, despre ce este vorba?

 Mioara HUSUSAN: Când ne-am mutat în Slimnic, mi-am dorit foarte mult să așez pe  masă cât mai mult din ceea ce produce pământul. Și nu orice fel de   pământ, ci cel din grădina personală. Eram avidă de gustul roșiilor   de țară. Mă irita gândul că trebuie să cumperi din piață și banala    legătură de pătrunjel. Am început să așez pe coli albe ceea ce știam. Informațiile de pe internet la vremea respectivă începeau să prindă aripi. De multe ori, ca să înțeleg tot, trebuia să caut o tonă de rânduri. De felul meu sunt un om simplu. În această simplitate nu căutam decât să înțeleg ceea ce citeam. Așa a pornit ideea acestui blog, blog care se găsește  la adresa http://remediesnaturist.com/ . De a cuprinde informație în cuvinte simple, în fraze care să aibă logică. Un blog despre remedii naturiste, despre fructe și legume, despre  beneficiul de a le crește în propria ogradă. Primul an a fost greu. La două zile, scriam un articol. Era o muncă pe care o făceam după orele de serviciu. Un blog presupune promovare, informație   corectă, oameni care să citească. Încet, dar cu consecvență, într-un an de zile am ajuns la 2 milioane de cititori, care căutau ca și mine  informație în cuvinte simple.

Ioan POPOIU: În aceeași vreme, ai început colaborarea la diverse posturi de radio, cum comentezi ?!

Mioara HUSUSAN: Tot blogul este vinovat de acest lucru. Articolele semnate de mine, au  început să fie promovate și de alții. Spuse în cadrul unor   emisiuni la radio. Bineînțeles că în momentul în care auzi aceasta,  te cuprinde așa un fel de euforie, de împlinire, cam același lucru se  întâmpla cu omul care scrie și își aude textul sau poezia  promovată de către alcineva. Am început colaborarea cu Radio  Suflețel și am început să învăț din nou. Cine zice că învățatul se   termină odată cu perioada școlară, se înseală. În fiecare zi învățăm, învățăm din greșelile noastre, învățăm de la alții, încercăm să ne   desăvârșim. Suntem perfectibili prin esența noastră ca oameni.

Ioan POPOIU: În 2015, se naște Radio ROMANTIC, care, după un an, dobândește formatul acesta, de muzică și poezie!Ce poți să ne spui? Continue reading „Ioan POPOIU: ’’Cărțile sunt pietre de temelie spre o altă dimensiune, aceea a frumosului din fiecare”- Interviu cu Mioara HUSUSAN” →