Dragii mei enoriași!

Scânteie divină.  Una dintre pildele Mântuitorului, cunoscută sub denumirea de Pilda talanților se citește ca pericopă evanghelică în Duminica a XVI-a după Rusalii.

Socotim că majoritatea cititorilor noștri cunosc această pildă: un proprietar și-a chemat trei dintre slugile sale de încredere și le-a dat niște bani: unuia cinci talanți, altuia doi și altuia unu. Proprietarul a plecat undeva departe, iar peste multă vreme, când s-a întors, i-a chemat pe cei trei și i-a întrebat ce au făcut cu talanții încredințați. Cel cu cinci a adus zece, spunând că a negustorit cu cei primiți; cel cu doi a adus patru. Și el negustorise cu talanții lui. Ce care primise un talant, l-a adus înapoi și a spus că s-a temut că-l va pierde și de aceea l-a îngropat, iar acum îl restituie. Stăpânul i-a lăudat pe primii doi și le-a spus că ,,peste puține ați fost puși, peste multe vă voi pune!” S-a supărat însă foarte tare pe cel de-al treilea, i-a luat talantul și l-a dat celui cu zece talanți și pe slujitor l-a trimis la temniță.

Ca în toate pildele Mântuitorului, fiecare element este un simbol. În cazul de față, stăpânul este Dumnezeu. Cele trei slugi sunt trei categorii de oameni. Talanții sunt talentele, înclinațiile, vocațiile cu care se naște fiecare om. Dumnezeu nu trimite pe nimeni în lume, fără să-i pună ceva în trăistuța sufletului său, cu care să –și câștige pâinea în timpul vieții pământești. Unuia îi dă mai mult, altuia mai puțin, unuia îi dă una sau mai multe, altuia îi dă altceva. Nu toți oamenii sunt egali, nici în fața societății, nici în fața lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu lumea este ca un imens mecanism, în care fiecare om are un anumit rol. Pentru rolul acela omul primește resursele necesare, energia, combustibilul cu care-și poate împlini menirea. Altfel spus, unul va fi în acest uriaș mecanism o șaibă, altul un șurub, altul o piuliță, altul volan, altul anvelopă etc.

Folosind un limbaj din domeniul pedagogic, putem spune că omul vine pe lume cu o anumită zestre genetică, cu un anumit potențial genetic. Această zestre poate fi ajutată să crească și să se dezvolte dacă societatea oferă condițiile necesare prin familie, școală, Biserică, alte instituții educative. Creșterea zestrei genetice nu e posibilă numai cu sprijinul societății, ci și cu contribuția proprie a individului. Altfel spus, la temelia unei personalități stau trei piloni: zestrea genetică, condițiile oferite de societate și aportul personal. Dacă unul dintre acești piloni este șubred, tot edificiul se prăbușește, eșuează.

Așadar, talantul sau talanții primiți de la Stăpân îi putem numi simplu: talentul de a cânta, talentul de a picta, talentul de a vindeca, talentul de a învăța, talentul de a sculpta, talentul de a judeca, talentul de a conduce și lista poate continua la nesfârșit, vizând toate activitățile umane. Pentru toate  aceste activități nobile, constructive, menite să susțină viața pe pământ și fericirea oamenilor, Dumnezeu îi înzestrează cu capacități superioare pe oameni, pentru ca în timpul vieții pământești ei să dea randamentul maxim, iar rezultatul muncii lor să se ridice până la perfecțiune, până la nivel de artă.

Un copil se naște cu talentul de a cânta. Este de datoria familiei, școlii și societății în general să descopere acest talent și să-l ajute să se dezvolte. Dacă acelui copil i se asigură condițiile necesare, educația cuvenită, talentul lui se dezvoltă și copilul poate ajunge la performanțe extraordinare, poate deveni chiar un geniu în muzică. Dacă un copil fără talent muzical este forțat de familie ca să urmeze o carieră muzicală, este dat la școli de muzică și copilul este sârguincios, muncitor, el poate ajunge la o anumită îndemânare,  dar niciodată nu va realiza  un act artistic propriu-zis, în timp ce colegul său, dotat cu talent muzical, va realiza acest act cu ușurință, ca pe ceva natural, obișnuit.

Se poate întâmpla ca un copil să aibă un talent, să zicem muzical, dar familia și școala să nu-l ajute să și-l dezvolte. Va fi orientat spre alte cariere mai bănoase, mai confortabile. Omul acela va fi toată viața un nefericit. Munca și-o va face în silă, cu lehamite, fără nici o tragere de inimă. Nefericit va fi el toată viața, nefericiți vor fi cei din jurul său. Produsul muncii sale va fi întotdeauna sub nivel, iar activitatea lui de amator.

La judecata de  apoi, fiecare dintre noi vom fi întrebați și de felul cum ne-am dezvoltat talentul sau talentele pe care le-am primit la venirea în lumea pământească. Ele au fost adevărate scântei divine sădite în firea noastră. Dacă le-am ajutat să devină flăcări care au luminat și au încălzit pe cei din jur în lumea aceasta, vom fi lăudați și mângâiați ca primii doi din Pilda talanților; dacă l-am sau le-am îngropat în adâncul sufletului nostru și am devenit stâlpi de cârciumă, ratați ai vieții, dacă ne-am ocupat de orice altceva decât de cultivarea darului dat de Dumnezeu, vom fi asemenea celui de-al treilea slujitor din pilda în discuție.

La judecata de apoi nu numai indivizii vor fi judecați, ci și popoarele, fiindcă și ele au un rol în istorie. Mă întreb și mă înfior ce vor răspunde popoarele care au aruncat la tomberon milioane de copii nenăscuți, de copii avortați, copii care veneau în lume cu zestrea lor menită să  aducă mai mult bine în lume. Ce vor răspunde părinții și popoarele care au aruncat la canal mii de medici, de profesori, de cercetători și oameni de știință, de diplomați, de patrioți și de oameni politici, de sfinți și de artiști nevinovați și nelumiți?  Cum se vor apăra, când vor trebui să recunoască faptul că i-au îngropat înainte de a vedea lumina zilei, frumusețea florilor, de a gusta  dulceața vieții….?

*

Cuvinte duhovnicești. Reținem câteva cugetări și sfaturi ale Sfântului Ioan de Kronstadt foarte actuale și de mare folos sufletesc. Iată-le:

După cum în lumea în care trăim aflăm bogați și săraci, tot așa și în ordinea spirituală există săraci și bogați. Săracii cer de la bogați și de la cei cu dare de mână ajutor și nu se pot lipsi de el; în ordinea spirituală, săracii ar trebui să vină și să ceară ajutor celor bogați sufletește. Noi suntem cei săraci cu sufletul, sfinții sunt cei bogați, care încă din această viață au strălucit prin credință și prin evlavie. La dânșii trebuie să alergăm noi, săracii, să le cerem să se roage pentru noi, să ne ajute să devenim curați ca pruncii, să ne învețe înțelepciunea duhovnicească, să putem învinge păcatul, să-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele. Rugați-vă pentru mine, sfinților, oameni ai lui Dumnezeu, proorocilor, apostolilor, ierarhilor, mucenicilor, cuvioșilor, drepților și toți sfinții, ca să mă fac asemenea vouă!

Mare este nerâvna și lenea noastră la rugăciune. Întotdeauna ne rugăm, sau avem tendința de a ne ruga grăbindu-ne, ca și cum am vrea să isprăvim mai repede, să sărim peste ceva, fără a căuta în adâncul inimii. De aceea rugăciunea noastră este ca vântul: se iscă, bate și se duce.

Nenumărate sunt picăturile de ploaie care cad pe pământ, dar toate vin din același nor; multe sunt razele de lumina, dar toate iradiază de la același soare; multe sunt frunzele, dar copacul pe care cresc este unul singur; mult este nisipul, dar tot stă pe același pământ. Mulți sunt oamenii și toți se trag dintr-un singur om – Adam – dar mai înainte de toate, de la Dumnezeu”.

*

Dar de nuntă. O poezie cu acest titlu am compus la 21 martie 1982. Iat-o:

Vânt de dor îmi tulbur-anii,

Gândul mi-e furat de cale,

Tot mai viu mi-e chipul Anei

Și mai dragi mi-s ale sale.

Drum pustiu și ars de vreme,

Hoț de dragoste și vlagă,

Ce mă lași să mă tot cheme

Cine mi-e în lume dragă?

Darul tău de nuntă, Ană,

A plătit la vama veche

Toat-a dorurilor hrană,

Draga mea fără pereche!

Mi-a rămas din mult-avere

Numai inima pribeagă

Să ți-o dau când mi-o vei cere,

Ană dragă, Ană dragă!

*

File de jurnal – 18 August 1982(II). ,,Părintele Iacob Ion de la Pristol(MH) a venit de curând din U. R. S. S. A fost timp de două săptămâni, împreună cu soția, într-o excursie pe ruta Minsk-Leningrad-Moscova. I-a costat 12.000 lei. A văzut multe, dar n-a prea fost în stare să le povestească pe toate. În orice caz, au rămas uimiți de bogăția pe care au văzut-o, de belșugul care li s-a relevat la tot pasul. Până și bisericile păreau muiate în aur. Una din bisericile Leningradului avea 400 kg de aur superior sub formă de foiță aplicată pe catapeteasmă, mobilier și obiecte. Bisericile din orașele vizitate sunt transformate în muzee. În Leningrad, spre exemplu, funcționează doar o singură biserică. Ateismul este foarte la modă. Cununiile se fac la mormintele eroilor necunoscuți, prin depunerea de coroane de flori. Peste tot au avut ghizi dintre românii basarabeni. O ghidă a rămas plângând, când s-a despărțit de grupul de români. Poate că prin glasul și lacrimile ei plângea sângele și dorul de țară!

Rușii sunt ahtiați după îmbrăcăminte, în special lenjerie, românească. Nu cad rău însă nici ceasurile electronice ale acestora. Se pare că spiritul cosmopolit față de lucrurile occidentale i-a supus și pe ei, ca și pe noi. Cum pentru ei, noi, românii, suntem tot un fel de occidentali, sau, cel puțin, mai aproape de occidentali, suntem suspectați de a avea lucruri de valoare deosebită.

Pe aici se aude că la câmp, în părțile Doljului, terenuri întinse de grâu au ,,luat” foc. Au fost găsite tăblițe, pe care scria: ,,Nici voi, nici noi!” De asemenea, prin Ardeal ar fi fost luate cu asalt și devastat mașini care transportau carne și alte produse alimentare peste graniță.

În Liban au încetat deocamdată ostilitățile, lăsând loc tratativelor. În Polonia lucrurile s-au complicat din nou, muncitorii manifestându-și forțele revitalizate. Biserica Romano-Catolică de acolo are putere mare. Fostul cardinal Glemp este aproape venerat de polonezi. E vorba să-i ridice un monument în Piața Libertății din centrul Varșoviei. Moscova e îngrijorată de situația poloneză. Se pare că socialiștii și comuniștii vor ocupa poziții solide în viitorul guvern. Gazoductul care va lega Siberia de Occident se va construi, cu tot sabotajul american. Americanii au cam pierdut controlul. Occidentalii le-au întors spatele. Americanii au necazuri și cu chinezii, trebuind să aleagă, în ultimă instanță, între China și Taiwan. La O. N. U. se va pune din nou problema Malvinelor. Noi vom extinde Hidrocentrala ,,Porțile de Fier”- I cu încă patru turbine. Probabil din cauza aceasta nu este curent de două zile!

Alaltăieri, ieri și azi am lucrat în plin la Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”. Am ajuns cu dactilografierea la pagina 329. Merge greu, dar merge! Chiar dacă nu voi putea s-o public, tot o voi termina. Poate, în ultimă instanță, dacă nu voi putea s-o public, voi obține aprobare s-o multiplic la xerox în 15-20 exemplare. Aș da câte un exemplar la principalele biblioteci și tot ar fi ceva. Ca să abandonez munca în acest stadiu aș fi un laș. Cine știe, dacă altul va relua-o de la capăt. Aș putea astfel și eu să fac ceva pentru Biserică!

Ieri pe seară am adus o remorcă cu fân. L-am descărcat cu tăticu. Venea ploaia, întunericul se lăsase amenințător și puterile îmi slăbiseră de tot. Numai bine că s-a întrerupt și lumina. Am scos mașina și, la lumina farurilor, am descărcat remorca. La puțin timp după ce am terminat noi claia a început un potop foarte puternic.

La ferma de la Bârda a venit o comisie ca să constate calamitățile pomilor. Inginerul Crețoiu le pregătise o masă copioasă. După ce au mâncat și au băut zdravăn, au plecat, uitând  să mai intre în livadă să mai vadă pomii. Le vor trimite în zilele următoare procesul verbal de constatare!

Se zice că niște oameni de știință s-au dus să facă cercetări în Africa. Acolo au fost capturați de un trib de canibali. Înainte de a fi mâncați, le-au dat posibilitatea să-și exprime trei dorințe. Eu au cerut să vorbească cu secretarul de partid, cu secretarul organizației de tineret și cu președintele de sindicat. Canibalii au răspuns că nu au așa ceva, la care victimele le-au reproșat:

,,- Bine, mă, nenorociților, dacă n-aveți secretar de partid, secretar de tineret, președinte de sindicat, cine dracul v-a  învățat să mâncați oameni?”

*

In memoriam: Mitropolitul Firmilian(I). S-a născut la 18 februarie 1901 în satul Plopeasa de Sus din județul Buzău și a primit numele Nicolae. A absolvit Seminarul Teologic din Galați(1914-1923). A susținut examenele de diferență și bacalaureat la Liceul ,,S. Haret” din  București(1924). A urmat Facultatea de Filologie și Filozofie din București(1924-1929) și Facultatea de Teologie din București(1938-1940). S-a călugărit la Mănăstirea Cozia în 1920, luându-și numele Firmilian. A funcționat ca ierodiacon la catedrala din Galați(1920-1924), la biserica ,,Sf. Ilie-Gorgani din București(1924) și la catedrala patriarhală(924-1929). În paralel predă ca profesor la Școala de Cântăreți bisericești din București, la Seminarul monahal de la Cernica(1929-1936) și la Seminarul ,,Central” din București(1936-1947).  La 20 noiembrie 1947 este ales Arhiepiscop al Craiovei, iar în 1949 este ridicat la rangul de Mitropolit al Olteniei, unde păstorește până la moarte( 29 oct. 1972).

A publicat puțin. Era un adevărat sculptor al frazei. A realizat cel mai complet Catehism creștin-ortodox, niște cărți de rugăciuni, articole în ,,Mitropolia Olteniei” și alte reviste bisericești.

L-am cunoscut de timpuriu. Mergeam cu unul sau ambii părinți la hramul Mănăstirii Schitul Topolnița de la 29 August și el venea aproape în fiecare an, însoțit de  2-3 diaconi. Era un om scund și gras, dar avea o măreție imperială, când se îmbrăca în toate veșmintele arhierești. Slujea frumos și-i plăcea solemnitatea. Avea trei diaconi, socotiți la vremea aceea cei mai buni din România: frații Grigore și Vasile Cârstea și Ion Bâlteanu. Când cântau toți trei, tremurau geamurile. Mitropolitul urmărea totul până în cele mai mici amănunte. De câteva ori îmi amintesc că i-a avertizat pe diaconi în timpul slujbei, în auzul tuturor: ,,- Fiți atenți, că vă dezbrac!” Adică îi dă afară!

În vara anului 1968 s-a pus piatra fundamentală bisericii din Orșova nouă. Începuse construcția Hidrocentralei ,,Porțile de Fier” – I și orașul Orșova veche urma să intre sub ape. În iunie dădusem admiterea la Liceul nr. 2 din Tr. Severin. Reușisem cu medie mare, printre primii. Visul meu însă era să ajung la seminarul teologic. Îmi era teamă, însă, fiindcă auzisem că acolo era mare aglomerație, iar examenul se dădea la începutul lui septembrie. În cazul în care n-aș fi reușit la seminar, eram nevoit să rămân un an acasă. De aceea am dat în iunie la liceu. Aveam nevoie de aprobarea mitropolitului, ca să-mi permită să depun la seminar copie legalizată după certificatul de 8 clase, urmând ca, în cazul în care reușeam la seminar, să-mi retrag dosarul de la liceu și să depun originalul certificatului la seminar. Părintele Ionică Sfetcu a aflat că mitropolitul vine la Orșova. A scris o scrisoare protopopului Nicolae Popescu și mi-a dat toate instrucțiunile. Am plecat noaptea cu trenul. În Orșova, de la gară până în oraș,  am mers pe o potecă ce străbătea o lagună cu pășune și pâlcuri de arbuști. Pe acolo pășteau rațe, gâște și câteva animale mari. Azi pe acolo plutesc vapoare, șalupe și bărci! Am asistat la slujbă. A urmat masa în casa parohială. Preot paroh era Părintele Ciucur. Protopopul a citit scrisoarea și, când a socotit că e momentul, la sfârșitul mesei, m-a prezentat. Mitropolitul Firmilian m-a privit binevoitor și m-a întrebat de ce vreau să merg la seminar. I-am spus că-mi doresc să fiu preot, ca să-L slujesc pe Dumnezeu. I-a plăcut răspunsul. M-a pus să cânt. Am cântat ,,Foaie verde de gutui,/Pe marginea Jiului….”  Mi-a spus:  ,,- Mergi la seminar și înscrie-te. Dacă nu-ți primesc dosarul cu copie după certificat, să-mi dea telefon mie!”  În zilele următoare am ajuns la Craiova și m-am înscris la examen. Deși au fost 12 candidați pe loc, am reușit pe locul I. Asta a fost!

Mitropolitul Firmilian venea des la seminar, atât când erau serbări ocazionate de sărbători religioase sau naționale, cât și în mod inopinat. Mergea la cancelarie, prin clase, ori se plimba prin curtea școlii. Când vedea câte un elev mai pricăjit, îl chema și-i strecura câte o hârtie de o sută lei în mână. La Buna Vestire elevii seminarului mergeau în oraș, la catedrală, unde slujea mitropolitul. Un elev din anul doi cânta axionul. Era o cântare foarte grea de muzică psaltică. Profesorul de Muzică Sandală Teofil, începea pregătirea pentru acest moment încă de la Sfântul Ion. Elevul care cânta axionul era chemat în altar și mitropolitul îi dădea bani.

Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XXI(2021), nr. 439(1 –15 Februarie)” →