Dorel SCHOR: La pețit (schiță)

Era într-o sâmbătă după amiază, beam o cafea cu Menaşe şi tocmai discutam puţină politică internaţională, când a sunat la uşă madam Brodiciche din Odesa. Ne-am cam mirat pentru că dumneaei nu ne prea vizitează, mai ales când are părul pus pe bigudiuri.

– Vă rog să mă scuzaţi, ne-a spus ea, dar am venit în legătură cu o acţiune filantropică. Noi, doamnele din bloc, ne-am gândit să-l însurăm pe băiatul cel mare al familiei Gurnişt. Are peste treizeci de ani, meserie bună, educaţie europeană şi merită, mai ales că a început să chelească.

– Madam Gurnişt ştie? s-a interesat Menaşe.

– Ferească Dumnezeu! Tocmai ea vrei să ştie?

– Păi, băiatul ăsta nu se poate însura singur? N-a găsit o fată bună? Că doar băieţi nu prea sunt, dar fete câte vrei…

– Şi-a găsit, spune madam Brodiciche, şi nu numai una. Dar nu sunt pe placul lui maică-sa. Doamna Gurnişt, doar o ştiţi, e foarte, foarte pretenţioasă. Vreo două luni a umblat tânărul cu o educatoare de la cea mai bună grădiniţă din oraş. Nu i-a plăcut lui maică-sa că e blondă şi blondele au tendinţă la îngrăşare când se apropie de cincizeci de ani… După aia a umblat cu o fată brunetă, slăbuţă care lucrează la o bancă. A spus madam Gurnişt că nu e pentru el, că astea după o vreme, de prea multe conturi, devin religioase… Alta nu lucra la bancă, era cam tăcută, nu vorbea, adică nu vorbea atunci când vorbea madam Gurnişt şi tot nu era bună. Că, adică, o femeie care tace nu e femeie… Pe scurt, a mai făcut curte unei fete isteţe, care terminase medicina. A invitat-o la masă deja, şi fata, ca să-i facă plăcere, îi laudă friptura şi îi cere reţeta. Iar madam Gurnişt zice că o fată care nu ştie să gătească, degeaba a terminat o facultate. Şi totul se strică…

Continue reading „Dorel SCHOR: La pețit (schiță)” →

Simon JACK: Viziune

Viziune

 

Mi-e teamă că-n curând
și pietrele-or vorbi, iarba necălcată
va rămâne și păsări vor zbura din cuiburi
alungate de nopți prea lungi,
atâta vânt și ploi vor fi ca rame în icoane
s-or ascunde, fântâni de gând abis
n-or potoli nici setea unor prunci,
va curge râul invers și mătcile vor fi
ferestre-nchise în ziduri mari
din stânci,

cu toți vâslași om fi
pământul de sub tălpi îngreunate
va dormi un somn adânc
în marea libertate,
armuri pedestre în levitări facile îmbrăcate
de îngeri trimiși să scoată nimburi
vor fi în șapte anotimpuri păzitoare
în chilii săpate-n ape,
cu toți vâslași om fi
singurătăți slobode ne vor privi
de după nori, ca pe niște moaște
învelite în straie de colburi
închinându-se luminii în eternitate.

————————–

Simon JACK

Israel

Mai 2019

 

Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XVII)

Terminologia creştină în limba latină. Religia creştină s-a răspândit în nordul Dunării în limba latină. Întreg vocabularul creştinismului este la noi (românii), latin, susţine şi Iorga, cu exemple bogat ilustrate. Noua religie are un simbol, crucea (crux), o lege (lex), un crez (fides), în care creştinul (christianus) face închinăciune lui Dumnezeu (Domine deus), Domnului (Iisus), în biserică (basilica). El (creştinul) se roagă (rogatio)-rugăciune, rugă-îngenunchind, este binecuvântat, se cuminecă (comunicare), după mărturisirea păcatelor-dar spovedanie este slavon-opera celui rău (diabolus), iartă (iertare), are mustrare de cuget, de conştiinţă, ajunează (ajun, ajunare), posteşte-postul este slavon-dar fruptul latin, blăstămul se împărtăşeşte, cunună (nuntă), mire, cumătru, înmormântează, mormânt, cimitir-ţintirim, în Moldova-altar (popular, oltar), sfânta masă, antimisul, clopotul (slavon), toaca (italian). Sărbătorile (latinul „servatoria”) sunt latine, în general, dar Crăciunul provine din creationem şi (sau) calationem, păresimi (Paştile), Învierea, Înălţarea, dar Rusaliile (slav), sfinţii (slav), iar colindele sunt latine, de la calendar, îngerii (angelus)-latin, dascăl şi călugăr (grecesc), Bobotează, Bunavestire ş.a.  

Acestea sunt consideraţiile lui Iorga, dar aspectul acesta este mai complex şi mai bogat în acelaşi timp. Caracterul latin al creştinismului antic (daco-roman) este ilustrat şi de terminologia folosită, care exprimă, în limba română, noţiunile fundamentale ale noii credinţe. Aceşti termeni, unii dintre ei prezenţi şi în păgânism, au apărut şi s-au fixat în latina populară, din secolele IV-V, vorbită în Dacia post-romană, păstrându-se până astăzi în limba română. Terminologia creştină în română aruncă o lumină clară asupra originilor creştinismului nostru. Noţiunile de temelie ale creştinismului sunt redate,  în limba română, prin cuvinte de origine latină. Aceşti termeni fundamentali sunt (îi reluăm parţial): Dumnezeu (dominus deus), creştin (christianus), cruce (crux), lege-credinţă (lex), biserică (basilica), a boteza (baptisare), înger (angelus), sânt (sanctus), păgân (paganus), a cumineca (comunicare), rugăciune (rogatio), sărbătoare (dies servatoria), mormânt (monumentum), Crăciun (creatio, calatione), Paşti (Paschae). Cel mai însemnat cuvânt al terminologiei creştine latine este numele Paştilor, sărbătoarea fundamentală a noii credinţe. Acest cuvânt derivat din forma latină este dovada hotărâtoare (decisivă) a naşterii creştinismului, în nordul Dunării, înainte de venirea slavilor, sfârşitul secolului VI-începutul secolului VII. Un alt termen semnificativ este basilica, generalizarea termenului în mediul daco-roman, în secolul IV, are o importanţă deosebită, deoarece coincide cu răspândirea în masă a creştinismului în Dacia romană, fiind o dovadă solidă în sensul acesta. Dacă noţiunile fundamentale ale credinţei, în limba română, sunt de origine latină, cele referitoare la organizarea bisericească au alte origini (vezi mai jos). Astfel, cuvântul „episcopus” n-a dat un derivat în limba română („piscup”?), pentru că, în genere, românii au cunoscut un creştinism primar, neierarhizat, fără episcopat, într-o ţară (teritoriu) unde nu erau oraşe şi, deci, nu puteau fi episcopii. Mai târziu, în secolele IX-X, cum vom arăta mai jos, după venirea şi asimilarea slavilor, au pătruns în limba română cuvinte de această origine privitoare la organizarea bisericii. Unele cuvinte latine creştine din limba română sunt foarte vechi, din epoca luptelor cu păgânii, precum crăciunul, sărbătoare, altele amintesc, prin formele lor fonetice, de secolele IV-V, ca preot, creştini, păresimi, iar cuvântul „biserică” (vezi mai sus) se dovedeşte mai vechi decât ecclesia, frecvent în limbile apusene.

O caracteristică a terminologiei noastre religioase este aceea că limba română a conservat termeni latini creştini, diferiţi de cei ai limbilor romanice apusene: românii spun biserică (basilica) faţă de ecclesia apusenilor, sărbătoare-faste, crăciun (creatio)-dies natalis, rugăciune (rogatio)-prière, credinţă-foi. Însă, din limba română, lipsesc unele cuvinte, precum religio (în limba română, avem lege, din latinescul lex). Deosebirea dintre cei doi termeni se explică prin ruperea legăturilor dintre romanitatea apuseană şi cea răsăriteană, în secolul al VII-lea, de aceea creştinismul nostru a păstrat forme latine mai vechi, arhaice, din secolele IV-VI.

Respectivele cuvinte româneşti nu s-au născut într-un mediu izolat, în Dacia romană, ci sunt un bun comun al creştinismului latin din răsărit, din grupul de provincii numite Illyricum, ce îngloba şi Dacia nord-dunăreană. Bogăţia terminologiei creştine româneşti este o dovadă că locuitorii romanizaţi (străromânii) din răsărit erau complet creştinaţi la venirea slavilor. Aceştia n-au avut nici un cuvânt în creştinarea autohtonilor, în schimb, daco-romanii au contribuit la creştinarea slavilor, după aşezarea lor în provinciile răsăritene ale Imperiului. Românii au rămas legaţi de creştinismul răsăritean şi de organizarea lui încă din vremea lui Justinian (527-565), arhiepiscopia Justiniana Prima îşi extindea autoritatea şi asupra cetăţilor şi satelor din nordul Dunării. Legarea creştinismului autohton (românesc) de răsăritul bizantin a fost înfăptuită încă înainte de venirea slavilor, iar după 602, aceasta a devenit definitivă.

În concluzie, creştinismul daco-roman, de factură populară certă, s-a răspândit treptat de la o comunitate la alta, din om în om, prin preoţi ori predicatori locali, rămaşi anonimi. Impulsul şi potenţarea creştinismului au venit direct din sudul Dunării, prin contactul cu populaţia creştină şi prin misionari ai episcopiilor sud-dunărene. Mai ales Oltenia şi Banatul, alipite la Imperiu sub Constantin şi Justinian, au constituit zone puternice de impuls şi sprijin pentru creştinii din nordul Dunării. Creştinismul românesc nu poate fi asociat cu numele unui mare misionar sau predicator, care să fi contribuit la convertirea generală a locuitorilor  din zona Dunării de Jos. Unii istorici au susţinut că Niceta din Remesiana (367-420), episcop din Dacia Mediteranea, a fost un „apostol” al daco-romanilor, cu activitate misionară şi păstorească la sud şi nord de Dunăre, însă aceasta s-a limitat la sudul Dunării, la romanii şi goţii din zonă. Creştinismul românesc nu avea structuri organizatorice superioare, el se reducea la elementele esenţiale de credinţă şi practică simplă a cultului, fără o ierarhie cristalizată şi o jurisdicţie bisericească.

Continue reading „Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XVII)” →

Dorel SCHOR: Gheorghe Goldhammer – Frumuseți neobservate

Am un prieten, se numeşte Gheorghe Goldhammer, dar e mai cunoscut sub apelativul Gyuri. Acum e pensionar, dar multă vreme a lucrat ca specialist în mecanică fină, a fost inventator şi este un excepţional artizan. A lucrat la Arad, în România, apoi în Israel, la Naharia. Locuieşte acum în Holon, s-a mutat aproape de cei mai tineri din familie. Dar Gyuri mai este un povestitor înăscut, ştie o mulţime de întâmplări interesante, pe care le păstrează într-o originală bancă a amintirilor, din care publică din când în când în presă.

Ceea ce îl face însă pe Gheorghe Goldhammer un artist deosebit, aproape singular, este harul său de a „povesti” în răşină sintetică. El încorporează flori, insecte şi diferite mici obiecte într-o masă transparentă, conferindu-le autenticitate şi, mai ales, acţiune. Treabă care presupune mult simţ artistic, răbdare de miniaturist, îndemânare de bijutier şi imaginaţie de poet. Gyuri posedă toate aceste calităţi, la care se adaugă o mare şi neostoită dragoste pentru natură.

Uneori, el preia o temă clasică, cum ar fi celebra fabulă a lul La Fontaine cu greierele şi furnica, sau nu mai puţin cunoscuta povestire a scriitorului Ernest Hemingway din Bătrânul şi marea. Este remarcabila mişcarea personajelor, cu adevărat autentice, câtă vreme Gyuri a inclus în răşină elemente reale, naturale, îmbogăţindu-le şi poetizându-le.

Cu ani în urmă i-am putut admira multe din lucrările originale lui Gheorghe Goldhammer (în traducere din germană Ciocan de aur) într-o carte întitulată „Fumuseţi neobservate”. Într-devăr, cei mai mulţi dintre noi, prinşi în activităţile cotidiene şi citadine, trecem adesea pe lângă aceste frumuseţi ale Naturii, fără să le observăm, fără să admirăm viaţa miilor de gângânii, fără să le auzim zumzetul, neatenţi la zborul şi ciripitul păsărilor şi la verdele ierbii şi al frunzelor.

Iar Gyuri, venicul îndrăgostit al acestor frumuseţi ancestrale, ne declară:

– A vorbit natura, eu doar i-am ascultat povestea.

Pe care, într-o formă sau alta, ne-o transmite şi nouă.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

28 mai 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Universul ochilor de lut…

Universul ochilor de lut…

 

Locul ăsta mă-nspăimântă, dar mă face fericit!,

(este strana unde viața, pe noi doi, ne-a-ndrăgostit).

… despre fericirea noastră s-a vorbit și-ntr-un sărut,

exilat în Universul ochilor (cândva) de lut.

… între noi și restul lumii imposibilul palpită,

(ecuație în fracții … tu fiind prima ispită).

îți trimit prorocii sorții să îți dea cumva de știre,

despre faptul că exist … și-s prezent la întâlnire.

 

– Dintre toate celelalte care m-au iubit cândva!,

”- Tu ești prima sărutare, mult râvnită, draga mea!”.

… ești mireasma unui dor … răzvrătit în așteptarea,

clipelor ce-ți vor aduce … dragostea și alinarea.

Când te vei trezi cu mine, (împlântat ca un pumnal),

(între sâni sau între gene … cât se poate de real).

atunci tu-mi vei completa … Universul de funingini,

… iar cu restul nemuririi, dragostea-mi, de la origini.

 

Chiar din prima zi de viață eu m-am războit cu tine,

… în memoria săracă … a mărețelor destine.

mi te-am așteptat ca jertfă sau ca veșnică răsplată,

să-mi răpească burlăcia … din privirea mea pătată.

 

Te-am aflat chiat în grădina unde tu ai fost ”ucisă”,

(dar părinților le-ai spus … că ai fost doar compromisă).

… după caii tăi celestri … dar și râuri de melasă,

simt cum parcă îmi devii, a nopții, împărăteasă.

 

Totuși locul mă-nspăimântă, dar mă face fericit!,

… este strana unde viața, pe noi doi, ne-a-ndrăgostit.

… despre fericirea noastră s-a vorbit și-ntr-un sărut,

exilat în Universul ochilor (cândva) de lut.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

 

Anatol COVALI: Cariu

Cariu

 

Nu eu am alergat
spre senectute,
ci dânsa
a venit cãtre mine.

Ne-am întâlnit
la jumãtatea drumului
şi luându-mã de mânã
s-a întors înapoi.

La început
nu am simţit nimic.

Apoi încet, încet
trãsãturile mele
au început sã semene
cu ale sale,
pânã când mi-am dat seama
cã de fapt merg
de unul singur,
pentru cã între timp
ea se furişase în mine
în chip de cariu.

————————————–

Anatol COVALI

București

29 mai 2019

Mugurel PUȘCAȘ: Poeme

LICEALĂ

 

Cu pletele ninse, sfios și șăgalnic,
Întorc lin clepsidra spre ani de liceu…
Profesorul scrie pe tablă subiectul,
Eu ronţăi seminţe în spatele său.

Pe braţ cu matricolă, în săli de clasă,
( Uneori nota zece era doar un mit… )
În bănci eram toţi la rău şi la bine,
Contemplând risipirea unui timp fericit.

Timizi și frumoşi, nonșalanţi și flegmatici,
În ziua a şaptea umblam ” nicăieri „,
Fumam pe ascuns, hoinăream pe maidane,
Iar luni ne gândeam doar la ziua de ieri.

Studioşi, învăţam şase zile din şapte,
Consecvenţi în prezent pentr-un blând viitor,
Dascăli buni insuflau sete-avidă de carte,
Pregătind pentru viaţă al şcolarilor zbor.

Efemer este timpul… O clipă-l cuprinde !
La o cană cu vin am uitat să venim,
De o cană cu ceai a trecut poate timpul,
Din stacana de aur amintiri mai sorbim.

Colegă cu tâmpla lipită de şoapte,
Garoafă în vară, dalb bulgăr în ierni,
Scrisori de amor, melodrame în noapte,
Din două codiţe trecutul îl cerni.

Castane fierbinţi ne vindeau negustorii,
La colţuri de stradă pe-al toamnei sonet,
Prin negura vremii pășește trecutul,
Pierzându-se-n zare liceanul brunet.

Mi-e dor de un timp ce mi-a dat nemurire,
O pasăre albă am fost, nepătat,
Departe de drame, de ura din oameni,
Aproape de vise, de cer, de un sfat.

Mi-e dor de o eră ce-i ruptă din mine,
Cu tineri lunatici şi nopţi de mister,
De seri petrecute zăbovind pe-ndelete,
La o cană cu vin pe un petic de cer.

Acum am trecut înspre toamnă eu însumi,
În soba aprinsă se ard amintiri,
Mii de clipe-şi trăiesc bucuria trecută,
Răvăşindu-mi gândirea cu vernale trăiri.

Mi-e dor de colegi, coridoare și clasă,
Mi-e dor de profesor, timp vechi, ideal,
În bănci iarăşi toţi la rău şi la bine,
Savurând melancolici, abur vechi, liceal.

 

VREMEA CIREŞELOR

 

E vremea cireşelor, doamnă !…
Cupid, te aştept sub umbrar,
Să muşc fructe roşii, în taină,
Domol, cu dorinţe de jar.

E vremea cireşelor, doamnă !…
Livezi dau în pârg ” clorofil „,
Trăiri reîncing macii-n iarbă,
În veri, cu amor versatil.

Închide-ţi umbrela ! Nu plouă !…
Ţi-e gândul ferit şi ardent,
Aşteaptă atingeri de rouă
Pe trupul cu dor indecent.

Aşează-te lin lângă mine,
Copacu-i umbros, primitor,
Alinturi şi calde suspine
Vom arde-n văratic decor.

Savoare de fruct, purpurie,
În pârg, potolind cu nesaţ
A inimii grea simfonie…
Eu ? Vechi ” cireşar ” prins în laţ.

Ce dulce-amăruie hârjoană,
Sub crengi de un verde boem !…
Duioși, zăbovim sub coroană,
” Citind ” al iubirii poem.

Celeste simţiri, feerie,
Sub cerul albastru, solar,
Doi zei în extaz şi-armonie,
Sorbind din al vieţii nectar.

E vremea cireşelor, doamnă !…
Cu jind le-om gusta sub umbrar,
La ceas târzior şi în taină…
Eu ? Veşnic, al tău… ” Cireşar „.

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Poeme” →

Silviu Marius MUNTEAN: E seară

E seară

 

E seară iubito, iar norii s-au dus,
Un soare palid zâmbește-n apus,
In sufletu-mi rece cad stele ușor
Te caut printre gânduri, prin vise ce dor.

Te chem lângă mine, in suflet să-mi vezi,
Tăcute ruine ce zac sub zăpezi,
Alungă-mi iar teama la ceasul târziu,
Trecut e apusul. Ce oră-i , nu știu.

Un dangăt sinistru de rece metal.
E doar orologiul bătând , ireal.
E seară și rece. Nu știu de-ai să vii,
Te văd printre umbre de vise târzii.

————————–

Silviu Marius MUNTEAN

25 mai 2019

Foto: internet

 

Camelia BUZATU: Fugă în noi

Fugă în noi

 

Întotdeauna mi-am dorit să mă lipesc de niște circari,
îi povesteam asta mării scârbită ca și mine
dacă ar fi să cadă ceva peste lume măcar am
scăpa de noi înșine…
Și, da,
țesătura își plânge deșirarea,
fierul hrănește lăcomia ruginii,
pasărea și-a ucis zborul
când vara s-a aruncat din mersul calendarului,
câinele a început să-și roadă visele!
Mă și miram eu cum de le știe ea pe toate,
trebuia să las lucrurile aranjate și pentru mine, mă gândeam,
pașii să mi-i îndes în crăpăturile pământului,
un chirurg va trebui să-mi extragă așadar rugăciunile care mi-au inflamat mâinile prea ades împreunate,
și în sfârșit să fugim fiecare de la casa cui ne are,
ea cu un pământ tânăr,
eu cu un frumos poem,
dar mai înainte va trebui să-mi recuperez comorile din barca unor pirați
așa că…
sorry,
va trebui s-o sorb ca pe pe-o supă cumva.

—————————-

Camelia BUZATU

28 mai 2019

Camelia CRISTEA: Dimineața

Dimineața

 

Când se crapă dimineța,

Într- un strop de ploaie trist

Mă îmbrac în lăcrămioare

Bucuriei nu-i rezist.

 

Adun file de poveste

Din prea plinul sufletesc

Si cu raze de speranțe…

Vin discret să vă trezesc.

 

Colorez un soare blând

Cu iubirea ce mă ține

Si cu pașii unui gând

Mă strecor ușor spre tine.

 

Înfloresc într-o grădină,

Panseluțe și zambile

Când îți pleci discret privirea

Să îți amintești de mine.

 

Norilor ce stau să crape

Într-un fulger de lumină

Le vestesc că într-o clipă

Vremea bună o să vină!

 

Ploilor, ce de umbrele

Se tot țin ca de un scai,

Le promit zile senine

Și un colțișor de rai!

 

Dau binețe bucuriei

Și o îmbrac într-un poem

La frumos și la sperața

Cu iubire vă îndemn!

—————————–

Camelia CRISTEA

București

25 mai 2019