Dorel SCHOR: Gheorghe Goldhammer – Frumuseți neobservate

Am un prieten, se numeşte Gheorghe Goldhammer, dar e mai cunoscut sub apelativul Gyuri. Acum e pensionar, dar multă vreme a lucrat ca specialist în mecanică fină, a fost inventator şi este un excepţional artizan. A lucrat la Arad, în România, apoi în Israel, la Naharia. Locuieşte acum în Holon, s-a mutat aproape de cei mai tineri din familie. Dar Gyuri mai este un povestitor înăscut, ştie o mulţime de întâmplări interesante, pe care le păstrează într-o originală bancă a amintirilor, din care publică din când în când în presă.

Ceea ce îl face însă pe Gheorghe Goldhammer un artist deosebit, aproape singular, este harul său de a „povesti” în răşină sintetică. El încorporează flori, insecte şi diferite mici obiecte într-o masă transparentă, conferindu-le autenticitate şi, mai ales, acţiune. Treabă care presupune mult simţ artistic, răbdare de miniaturist, îndemânare de bijutier şi imaginaţie de poet. Gyuri posedă toate aceste calităţi, la care se adaugă o mare şi neostoită dragoste pentru natură.

Uneori, el preia o temă clasică, cum ar fi celebra fabulă a lul La Fontaine cu greierele şi furnica, sau nu mai puţin cunoscuta povestire a scriitorului Ernest Hemingway din Bătrânul şi marea. Este remarcabila mişcarea personajelor, cu adevărat autentice, câtă vreme Gyuri a inclus în răşină elemente reale, naturale, îmbogăţindu-le şi poetizându-le.

Cu ani în urmă i-am putut admira multe din lucrările originale lui Gheorghe Goldhammer (în traducere din germană Ciocan de aur) într-o carte întitulată „Fumuseţi neobservate”. Într-devăr, cei mai mulţi dintre noi, prinşi în activităţile cotidiene şi citadine, trecem adesea pe lângă aceste frumuseţi ale Naturii, fără să le observăm, fără să admirăm viaţa miilor de gângânii, fără să le auzim zumzetul, neatenţi la zborul şi ciripitul păsărilor şi la verdele ierbii şi al frunzelor.

Iar Gyuri, venicul îndrăgostit al acestor frumuseţi ancestrale, ne declară:

– A vorbit natura, eu doar i-am ascultat povestea.

Pe care, într-o formă sau alta, ne-o transmite şi nouă.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

28 mai 2019

Lasă un răspuns