Tehodor-Marin BARBU: Al. Florin Țene, jurnalistul a cărei călimară a devenit un Vezuviu

          Prolificul jurnalist și scriitor Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru UZPR, este prezent din nou în librării cu o nouă apariție editorială. Este vorba de două volume apărute sub titlul “Orice călimară poate să devină un vezuviu “, un aforism al lui Honore de Balzac.

            Primul volum se intitulează “Compendiu la o Istorie a jurnalismului pe teritoriu carpato-danubiano-pontic “, apărut la Editura Napoca-Star, 2019 și al doilea volum “Aventura ideilor “ care a văzut lumina tiparului la Editura UZPR, în anul 2018.

            Cele două cărți cuprinse de o manșetă, având titlul aforismului scriitorului francez, mai sus amintit, ne dau dimensiunea la care  a ajuns talentul, puterea de muncă și de analiză a jurnalistului și scriitorului Al.Florin Țene, despre care prefațatoarea cărții profesoara Lucia-Elena Locusteanu scrie: “ Al. Florin Ţene  îşi structurează carțile  aşezând într-o ordine aleatorie articolele de istorie a jurnalismului – eseuri, dar şi de critică literară, apoi câteva date biografice, de activitate profesională şi literară, urmate: de aprecieri recente asupra ,,omului şi operei”; de pagini în care apar ,,Premii naţionale” şi ,,Premii internaţionale”; de tabelul cu titlurile celor peste 80 de ,,Opere” ale autorului, apoi, în ce publicaţii ,,Este prezent”;şi ,,Referinţe critice (selectiv). Câteva fotografii edificatoare încheie volumul ,,AVENTURA IDEILOR”, volum ce adună doar o mică parte din opera gazetarului ce-şi exprimă cu prestanţă şi demnitate opiniile sale, ale omului ce şi-a dedicat întreaga viaţă cunoaşterii, militând pentru adevăr, valoare, înalt şi autentic sentiment al iubirii de ţară.

            În primul volum, structurat în două părți: “Drumul de la cronicari la profesionalismul ziariștilor de astăzi “ și “Atitudini jurnalistice “, autorul ne surprinde prin faptul că așează pe cronicarii din cele trei provincii românești în categoria primilor jurnaliști din istoria acesei categorii profesionale. Lucru ce ne convinge prin exemplele date din opera acestora, inclusiv prin imaginile cu pagini din lucrările cronicarilor.

            Remarcăm articolele și eseurile din partea a doua a compendiului, în care autorul dezbate interesante idei despre democrație, rolul jurnaliștilor în apărarea statului de drept, despre ambiguitatea și sensul în jurnalism etc.

            Multitudinea de date, fapte și analize asupra evoluției ziaristicii în țara noastră conturează o interesantă istorie despre jurnalismul ca o meserie ce surprinde clipa, care nu este altceva decât timpul istoric al neamului românesc.

            Al doilea volum, intitulat “Aventura ideilor “, apărut la Editura UZPR și având un text pe ultima copertă semnat de Doru Dinu Glăvan,, cuprinde eseuri ce dezbat probleme de stil, raportul dintre expresie și conținut.

            Lucia-Elena Locusteanu, în prefață, subliniază; “ Al. Florin Ţene, completându-l pe Titu Maiorescu, consideră că,,Stilul unui poet trebuie dedus din consecvenţa sa la  sistemul de semnificaţii care, în final, îl defineşte .”,  că Continue reading „Tehodor-Marin BARBU: Al. Florin Țene, jurnalistul a cărei călimară a devenit un Vezuviu”

Magdalena ALBU: Actorul Dan Condurache, exercițiu unic de stil

Dan Condurache este o lecţie unică de interpretare actoricească în peisajul teatral românesc. Acest artist îşi permite bucuria de a fi el însuşi pe scenă cu personajul său, aşa cum crede de cuviinţă că trebuie să fie interpretat acesta şi să-l prezinte publicului receptor. Simbioză vie între registrul comic şi cel grav al personajelor jucate, Dan Condurache semnifică întruchiparea emblematică a unei energii scenice de neimaginat. Plin de fervoare şi vitalitate duse până la incandescenţă emoțională, el abordează fiecare rol în parte cu responsabilitate şi dăruire, motiv pentru care relaţia lui cu personajul creat este una aproape organică, schimbul dintre cele două personalităţi existente în cadrul scenic, aceea a actorului şi aceea a personajului construit, oferind impresia naturalului absolut  (sfera identităţii scenice fiind suprapusă perfect, în cazul său ,cu sfera identităţii umanului) a uneia şi aceleiaşi persoane, nemaiputându-se, practic, realiza o dihotomie clară între cele două entităţi specifice, cea umană şi cea imaginară. Dan Condurache ştie să-şi conducă propriul joc de o astfel de manieră încât spectatorul simte că trăieşte în mod real spectacolul, că participă la subiectul piesei, ca şi cum ar fi implicat direct în acţiunea reprezentației cu pricina.

Deşi Dan Condurache mărturiseşte faptul că nu se simte un artist total, care a ajuns să se comunice pe sine, în accepţia specifică a termenului, atât accentele sale comice, cât şi cele dramatice îi trădează cu evidenţă completitudinea jocului, un joc pe care îl aşează conştient şi responsabil în zona creativităţii lucide actoriceşti, cu scopul vădit de a duce până la capăt cu bine acea “călătorie colectivă pentru un exerciţiu individual de stil”, după cum singur menţionează într-un interviu. Partituri diverse, precum cea extrem de solicitantă a evreului Shylock din “Neguţătorul din Veneţia” al lui William Shakespeare, un spectacol pus în scenă la Teatrul Mic de Tudor Chirilă, ori cea din “Cimitirul păsărilor” al lui Antonio Gala, piesă regizată de Nicolov Perveli Vili, unde a interpretat rolul lui Nicodemo alături de Olga Tudorache şi Mitică Popescu, sunt numai două exemple din zecile de roluri teatrale realizate de către Dan Condurache pe scena Teatrului Mic, roluri ce alcătuiesc o demonstraţie evidentă a forţei de expresie, dar şi a seriozităţii cu care actorul tratează zona ambelor registre interpretative, grav şi comic.

Shylock, spre exemplu, a fost un rol pe care actorul l-a comunicat spectatorului receptor în coordonatele fixe ale unui personaj capabil de a stârni şi de a cerşi milă semenilor săi. Dan Condurache părea un actor singur, care trăia, în mod real, zbaterile interioare ale evreului shakespearian. El nu purta deloc cu sine în actul scenic anterior menţionat dimensiunea actorului de comedie Dan Condurache, ci devenea, brusc, altcineva. Prin întreg tabloul mimico-gestual, prin bogăţia de stări traversate de-a lungul piesei şi prin cuvântul rostit, ca prelungire exterioară a stării sale lăuntrice complexe, actorul a construit un Shaylock profund  umanizat, care te răscolea şi îţi deschidea, brusc, poarta propriei tale tristeţi existenţiale. Shaylock a fost, până la urmă, în viziunea lui Dan Condurache, un soi de comunicare a unei intenţii personale, anume aceea de a propune un tip uman singular, caracterizat de trăsături bine definite şi nicidecum de a evidenţia o formă de antisemitism puternic nuanţat teatral. La Shylock-ul lui Dan Continue reading „Magdalena ALBU: Actorul Dan Condurache, exercițiu unic de stil”

Baki YMERI: Regina sufletului (Poezii de dragoste)

 

PERLA POETULUI

 

Eşti ca boara cea uşoară

Ca o poftă legănată

La un piept de dumnişoară.

Eşti, oricând, ca niciodată.

Niciodată nu ştii când

Eşti ca pasărea furată

De văzduhuri pe pâmânt.

Eşti aripa care-n ceruri

Lasă-n urma ei un rand

Din poemul care zboară.

 

 

PUTEREA IUBIRII

 

Cu pielea ta luminezi stelele,

Cu gasul tău sorbi izvoarele,

Cu buzele tale încălzeşti iernile,

Cu gura ta rosteşti rugăciunile,

Cu ochii tăi orbeşti zorile,

Cu numele tău albeşti zilele.

Cu sângele tău înroşeşti rodiile,

Cu sânii tăi străpungi nopţile,

Cu pântecul tău roteşti soarele,

Vezi?!

Cu pântecul tău roteşti soarele.

 

 

EROTICĂ

 

Cum să te laud, Femeie

Când te alinţi pe divan

Te răsuceşti ca o cheie

Şi te-apleci ca un lan

Şi te-arunci în oglindă

Şi te-neci tot mai goală

Şi nu-i nimeni să-ţi prindă

În agrafa din poală

Părul tău greu ca o beznă

Tremurând lăngă gleznă.

 

 

SUFLETUL VERII

 

Hai să privim în amurg

Disperarea

Şi marea-n ruină,

Pădurea care şi-a apus

Cununea de crengi.

De câte ori ne-npăcăm,

Suntem mai aproape de Dumnezeu.

Hai, vino în sufletul verii –

Vom fi

Precum doi inşi

Aplecaţi tare departe

Şi adormiţi…

 

 

SĂRUT

 

Prima oară, prima oară

Erai pui de caprioară

Miroseai a domnişoară

Mai încolo, către seară

Erai zână

Când la margine de lună

Un cercel se furişa

Cu un zâmbet în fântână.

Baki Ymeri este fiul unui filogerman pe nume Aivaz Voka. S-a născut la Şipkoviţa (Macedonia). Marin Sorescu îl considera un foarte bun român (după mamă) şi un foarte bun albanez (după tată). A absolvit Facultatea de Filozofie la Universitatea din Priştina (Limba şi literatura albaneză). Între timp, a urmat cursuri de specializare a limbii române, la Universităţile din Viena (1974) şi Bucureşti (1975). A fost urmărit (1971-75) şi persecutat politic de autorităţile comuniste iugoslave (1975-79). Este doctorand al Universităţii din Bucureşti, membru a Uniunii Scriitorilor din România, redactor-şef al revistei Albanezul/Shqiptari, autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani, românii din Valea Timocului şi albanezii din Kosova. Pentru activitatea culturală şi publicistică în folosul societăţii, a fost nominalizat din partea Institutului Biografic American (ABI), Omul Anului 2001.

Continue reading „Baki YMERI: Regina sufletului (Poezii de dragoste)”

Mariana GRIGORE: Alter ego (poeme)

PREA MULT PLOUA!

 

Sunt udă până la lacrimi și tremur sub haina celor o mie de nopți fără soare
Dezgustul luminii suferă de răul de înălțime
fără să înțeleagă dilema în care se află umbra ce nu-și vede umbrarul

Privesc hlamida cu poale albastre
alunecă,
mângâie falia alba a coapsei
Foșnetul surâsului tău mustește a foame
și mă întreb dacă și-a lipit buzele
de obsesia că aerul adulmecat
este sărutul celei din urmă zbateri care,
încă ne toarnă în pocal înfrigurarea.

Prea mult plouă!
parcă am uitat să scot din noroiul străzii
pașii cu urme de nisip din care mi-ai modelat
un paj la ușa fără zăvoare

Și dimineața asta șifonată între palmele mângâierii
mă plouă până la lacrimi,
uitând că nimic nu-i mai prăpăstios
decât o furie lăuntrică
uitată într-o amorțeală ursuză

Prea multe încleștări sterile între inexorabila ploaie
și visul unei nopți de vară!

 

 

DALE SI DUNE

 

Adevărul este o bucată de magmă
ce strivește fiecare falangă a mâinii
care adună petale de floare
de pe copitele cailor de pământ

În această splendoare difuză a reversului medaliei,
În această prea suficiență a neantului din care ne cad pietrele,
ne adunăm rămășițele eului ,,prea adevărat”,
din resturile unui piastru cu găuri în falsul argint

Ne întrebăm în retorici uitate la drumul mare,
dacă negând negația,
vom ajunge să înclinăm umărul filosofic
al unghiurilor obtuze,
la 90 de grade de antiteza dintre recriminare și acceptare

Suntem oameni!
Ce scuză primară pentru primordiala facere din lut uscat,
Ce,,alea jacta est” fără culorile cubului rubik,
Nobil vid între adevărul meu și adevărul tău

Nu suntem altceva decât minciuna care învață să își vândă picioarele
pe o scurtătură de drum

Ne pavează cineva tălpile cu sensul unic al sufletului?

 

 

ALTER EGO!

 

De mi-ar fi cuvântul arma, morții de prea multă ură
Și silabele infernul arderii făr’ de-ndurare
Aș trimite-n bolgii pasul ce s-a-ncumetat să vină
Cu eternuri pângărite pe a răului cărare

Bunătatea-n coate ruptă, poartă mantie ,,regală”
Și în rugi cu cruce-n spate urcă golgote-n pustii
Că vândută-a fost pe-arginții numărați fără greșeală
Socotind că albu-n suflet e prostie printre vii

Continue reading „Mariana GRIGORE: Alter ego (poeme)”

Florin-Cezar CĂLIN: Locatarul anonim al gândurilor mele…

Locatarul anonim al gândurilor mele…

 

– Eşti demult o rugăciune, ce mi s-a-ncurcat în păr!,

… sau jăratec sângelui … molipsit de-a mea dorinţă.

(ce-a exclus ura din oameni … falsităţi din adevăr),

– Locatarul anonim, înclinat spre pocăinţă!.

 

Fericirea umbrei tale, a dospit speranţe-n mine,

(complotând meticuloasă … la distrugeri de dureri).

– Mă dezic de nostalgia, zilelor, care-s răpciune!,

… şi îţi integrez iubirea … în completul de plăceri.

 

Nervilor cândva zburdalnici, expulzaţi, cred, din amor ,

… eu le-am devorat substanţa … prin procesul distructiv.

– Ca să mă dedic iubirii! – Un călău interior!,

… să fiu umbra sorţii tale … ori remediu cognitiv.

 

Cred că mi-ai furat trecutul, pus în spaţiul virtual,

… păcălind toţi mateloţii … punţii mele de suspine.

(mi-este dor de visul nostru, care-i supraponderal),

… dar şi de răbdări naive, din privirile-ţi virgine.

 

Spiritul demult veghează, frământarea bolii mele,

(cu iubirea ce se-ncrede … că din viaţă-şi trage seva).

… iar destinu-i este scris sau chiar programat în stele,

– Pentru ca-ntr-o bună zi să-ți cunosc din nou eu slova!.

 

– Simt că nu vrei să-mi ataci, propria identitate!,

(ca apoi să te transformi … în probabila sosie).

– În amărăciunea clipei, tu nu eşti o falsitate!,

… ci un spirit dezvoltat … veritabilă soţie.

 

– Eşti demult o rugăciune, ce mi s-a-ncurcat în păr!,

… sau jăratec sângelui … molipsit de-a mea dorinţă.

(ce-a exclus ura din oameni … falsităţi din adevăr),

– Locatarul anonim, înclinat spre pocăinţă!.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Iulie 2019

 

Adina POPESCU: Doamne, Iubirea mea rouă

,, Ce înghețări mai trec prin flăcări și ard în crengi topind înflorite șoapte, tot glas de zei, cutremurat
se cuibăresc furtunile în rugăciuni de ape,
e universul răscolit și cad luceferi,
 semințe-n lan de grâu ,
cad stelele rănind în maci suavități de liră, nesfârșită îmi era tăcerea ,
s-a pierdut printre crengile frânte ,
spune-mi, iubitul meu,
 ce flăcări mai aruncă rubine peste văpăi,
 îmi strâng în pumni curcubeul de mi l-ai lăsat brâu peste noapte, două ape limpezi ar trebui să mai am luntre între șapte flori ,
cad tăiate între sălbaticele zboruri,
 am învățat să te respir privindu-te dezvelit de toate podoabele false, privirile învățându-le pe de ros ca pe doinele verii ,
Acum știu!
 tu erai pe malul Trifoiului dar eu alunecam în genunchi căutând Piatra norocului!
 Iubirea-i promisă de am dat -o  în Astral
învățând să zâmbesc, trupului  i-am dat răcoarea zâmbetului tău ,căuș Sărutului,
 clipa ,un dans fluid  învârte ploaia în fluturi ,
nu vreau să îmi știi disperarea,
 disperarea de a nu te a avea răsărit,
 tu, darul de l-am smuls de la zei plătind tribut Teilor ,
cât a mir vor înflori îți voi păstra intact potirul cu dragoste, granit ce nu îl pot spulberat nici zeii ,
lună secerând prin ierburi rouă crudă,
sfânt legământ la Izvoare, prag altarului de Sus ocean de soare-i floare inimii din piept
de ai crescut-o dintrun sâmbure de foc,
 singură am despletirea  rugului cântând a floare
 întreagă îmi sunt,
 Nu sunt florile pentru zei, însticlate grădinile lor arderi în stele ,cărări, toate numai Căi Lactee,
 eu te iubesc în rugăciunea florii de rouă,
 luntre către mările înzăpezite
 zeii ,
o poartă cu sunete ,
eu te iubesc cu o singură șoaptă de aer
de mi-o lași ca pe un fluture nevăzut,
l-ai adunat dintre verzile păduri din trunchiul de gheață al iernilor ,nopți reazem cetăților de le ridici,
 fragede păpădii, țesătură între dumbrăvi,
 licurici ,șoapte răsfirate pest chip ,înmiresmată floare de cireș ,
slăvit-am izvor închis În petalele crinului,
 slăvit-am însetarea fântânilor dăruindu-le dimineți de rouă ,magice stele,
 limpede stea, vezi -mă!
 zidul dintre ape miracol ce-l înfrunzesc  pădure de dor, țară ,mărgăritar înflorit tivind trifoiul împletit ,alb roșu  roșu alb ,

Continue reading „Adina POPESCU: Doamne, Iubirea mea rouă”

Dorel SCHOR: Vladimir Kara – Alexei Obolensky « RENCONTRES »

Sub titlul „ÎNTÂLNIRI” expun la o galerie centrală din Paris doi artişti plastici care au în comun, în afară de originea rusească şi amănuntul că trăiesc şi lucrează în Franţa, faptul că au un stil simbolist figurativ. Inspiraţia lor este de sorginte istorică sau contemporană.
   Un joc subtil leagă aceste fertile izvoare, le leagă şi le derulează peste o imperceptibilă frontieră între cele două tendinţe. De remarcat că evidenţa figurativă nu este decât limita şi masca subtilă a unei figuraţii simbolice.
   Despre Vladimir Kara am mai scris. El este pictor, grafician, acuarelist şi cultivă un simboloism ezoteric, cu stilizări moderne din care nu lipseşte alegoria umană. Se distinge uneori o combinaţie de idealism în culoarea pură cu un soi de primitivism naiv.
 Alexei Obolensky este pictor şi sculptor. El foloseşte diferite tehnici în lucrările sale profane şi sacre, pe care le pune în serviciul dimensiunilor simbolice ale limbajului figurativ. Astfel, a realizat decoraţia în ceramică murală a unor lăcaşe de cult de pe Coasta de Azur.

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

24 iulie, 2019

Constanța Doina SPILCA: Irizație

Irizație

 

Ziua de mâine
e o amintire
înainte
de a miji
din taina stelară.
E un sloi
plutind în derivă,
geruind lumina,
prin refracție,
în caleidoscop.

 

 

Nonlumină

 

Radiografia viețuirii
pe șevaletul Universului
țipă în negru
cu pleoape grele
de gene împletite
în odgon – pendul
al inimii ticăit
în ritm de smoală.

 

 

Copilărie

 

Mi-e dor
să mă nasc
la senectute
și …
apoi …
să învăț
tabla înmulțirii
de zâmbete și bucurii,
șotronul
printre năzdrăvănii,
zborul
în scrânciob
spre năzuințe,
iubirea
la sânul candorii
în ritm
de murmur matern!
Continue reading „Constanța Doina SPILCA: Irizație”

Adriana POPA: Din când în când (poeme)

din când în când
îmi rătăcesc amintirile
mă doare iar aripa
și răstignirea noastră pe gene de vară
aș vrea să înnod timpul
ca atunci când alergam printre stele pe dig
prin grădini se-aprindeau focuri albe
și de nicăieri
ne-mbrățișau suflete de sfinți
și-n noi se desfrunzeau
toți caii verzi de pe pereți
plopii-și strângeau frunzele-n brațe
umbrele noastre-mpleteau așteptări
visele din ochi
își zburau fluturii pe rând

se rotunjește din nou luna pe cer
ia-mi mâna
să fugim cu primul gând
abandonându-ne zborul undeva
pe dealuri sub cruci

iubitule
îți mai sângerează și-acum tâmpla rănită de vânt?

 

 

Vară

 

am pumnii-atât de plini
de soare şi de verde

dacă i-aş deschide-acum
aş luneca deodată
într-o altă poveste mai lungă
cu ploaie frig şi ceaţă
ar trebui să-mi pun gene de aripă
ca să putem bea vară
din paharul sufletului tău
rănit
de dorinţa mea de-a domni
peste atâtea şi atâtea frunze

te-aştept iar
pe malul iluziei
dacă plouă cu versuri
lumea rămâne în spatele ploii

 

 

Acolo unde se-aud doar verbele

 

acolo unde
se-aud doar verbele
când se lovesc de singurătate
o să te-aștept învăluită-n verde
și-n mugurii de început de lume
o să îmbrățișez cuvântul
ce pe buze ne-a rămas
acolo unde
luna-și trimite lupii suri în stradă
prea multe sentimente-nchise
se-adună-n felinare
lipsesc adjectivele cu lumină și umbre
nici nu știu dacă tu mai exiști
pot doar să visez
că voi uita de cuie și de lacrimi
lăsându-mă încă o dată
rănită vindecată rănită vindecată
Continue reading „Adriana POPA: Din când în când (poeme)”

Mariana GRIGORE: Zbor ca o efemeridă (poeme)

Să nu te superi!

 

Să nu te superi dacă-ți spun că stelele mai plâng pe cer
Și lacrimi de argint îmi țes din borangicul efemer
Iar dorul se adapă-alene dintr-un cauș de palme strânse,
Cu liniile de destin în vise frânte, necuprinse

Să nu te superi dacă gândul mai cade-n toamne ruginite,
Câte-un copac mai desfrunzește iluziile adormite
Și florile uitate-n geam doar gheață îmi pictează-n soare
Când sufletul se rătăcește printre troiene de ninsoare

Să nu te superi nici de uit să mai răsar în dimineață,
Hiatul nu-l recrimina că n-a știut să umple-o viață
Cu zbor și fluturi în culoare de curcubeie ce vestesc
Că-apteri suntem în astă viață de lut rămânem, sufletesc

Să nu te superi de voi pune-n tabernacolul de trăiri
O flacără ca să vegheze altarul inimii-n zidiri
De insolite clipe-n care în anamneze de iubire
Un deja vu mă recompune în altă lume, fericire.

22 iulie 2019

 

 

Troc!

 

Prin viață, zbori ca o efemeridă ce se viseaza condor,
cu vântul în oglinda cerului care reflectă zborul,
vezi nevăzutul dintre aripi,
simți aerul în respirația visului,
urci când treptele îți leagă abisuri
de gleznele prea obosite,
te arunci de pe piscuri ce au cunoscut Calvariae Locus(Locul Calvarului),
fără să înțelegi izbăvirea
de dincolo de păcatul Edenului.
Când trupul obosit atinge pământul,
îti pregătești drumul porților deschise
și speri omule
ca vama mânuirii tale,
să îți accepte banul dezlegării de tine.

Așteaptă,
nu ți-ai răsărit încă toate firele de iarbă
în verdele primăverii
și nu ți-ai adunat tot nisipul pe țărmul iubirii!
Mai ai vreme pentru nemurire!
Doar când
aer peste aer
și timp peste timp,
turnul gigant al Babilonului tău
va lăsa caramida tribut
dumnezeirii,
vei înțelege de ce lutul zamislirii
a dat la schimb moartea, pe naștere.

21 iulie 2019

 

 

Viața merge înainte!

 

Mă retrag într-o depărtare apropiată de suflet
Acolo, totul este mers cu pasul măsurat în aripi
Stelele nu plâng,
iar lacrimile nu au argint pe gene.
Nici timpul nu se adumbrește cu secunde
scorojite pe la colțurile orelor pierdute.
Continue reading „Mariana GRIGORE: Zbor ca o efemeridă (poeme)”