Dorel SCHOR: Pauza de ceai

La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea decat ceai, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.

Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbalul, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e chiar atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.

Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri si cunoscatori ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane de euro, nici nu ştiu dacă să-i repartizez la fotbal sau la bursă.

Continue reading „Dorel SCHOR: Pauza de ceai” →

Eleonora SCHIPOR: Scriitoarea bucovineancă Maria Gulei la 80 de ani

Zilele trecute sala de conferințe a bibliotecii raionale Storojineț a fost gazda unui eveniment deosebit. Bibliotecarii din raion, profesori, activiști, membri ai cenaclurilor raionale, poeți, compozitori, ziariști s-au adunat din nou împreună. De această dată am venit cu toții la jubileul unei persoane deosebite. E vorba de poeta, prozatoarea, traducătoarea, activista, fosta profesoară din satul Banilov Podgornâi, neostenita doamnă Maria Gulei.

         Biblioteca raională din Storojineț este adeseori gazda unor asemenea evenimente. De astă dată ne-am adunat mai mulți iubitori ai cuvântulului scris din raioanele Hliboca și Storojineț.

         Pentru doamna Maria Gulei nutresc o stimă cu totul aparte. Ca traducătoare  mi-a tradus în limba ucraineană propriile mele poezii, dar mai ales îi sunt recunoscătoare pentru că a tradus versurile poetului crăsnean Ilie Motrescu și anume placheta de versuri „Cântarea Carpaților”.

         Datorită ei zeci și sute de ucraineni au luat cunoștință cu creația poetuli, tradusă perfect în limba ucraineană.

         Despre omul, profesoara, poeta, prozatoarea, cititoarea Maria Gulei au vorbit rând pe rând invitații.

         Din partea Secției raionale de cultură a felicitat-o domnul Andrei Gavriliuc, șeful acestei instituții, înmânându-i o diplomă și dăruindu-i și un buchet de flori.

          Printrei cei veniți de la Hliboca s-au numărat poeta, prozatoaea, conducătoarea cenaclului literar raional „Izvoraș” Alexandra Vozneac, care i-a dedicat și o poezie sărbătoritei.  Cu frumoase cuvinte de laudă la adresa octogenarei noastre s-a adresat și directoarea muzeului „Domka Botușanska”, metodista, muzeografa Olga Șevcenko. Compozitoarea, poeta, autorea unor cântece deosebite, conducătoarea cercului „Cântecul turistic” de pe lângă centrul de turism din Hliboca Galina Sâsoletina nu numai că a citit versurile jubiliarei, dar i-a dedicat și câteva cântece. O surpriză pentru toți a fost faptul că a interpretat cântecul „Ție, vară, îți mulțumim”, scris de subsemnata, tradus în limba ucraineană de doamna Maria Gulei „Tobi, lito, diakuemo”, și pus pe note muzicale de autoarea cântecelor. Toți au ascultat cu plăcere acest cântec în interpretarea doamnei Galina. Doamna Rodica Zegrea, bibliotecară-șefă a bibliotecii din satul Prisăcăreni, raionul Hliboca, ca întotdeauna ne-a adus în dar noi poezii, de astă dată dedicândui-le doamnei Maria Gulei.

         Cuvinte de aleasă prețuire i-au adus în dar consătencele ei, din Banilov, profesoara Larisa Hacman și șefa bibliotecii din localitate Tatiana Covali.

         Cu mult respect a vorbit despre doamna Gulei și bibliotecara șefă din satul Mihalcea, doamna Silvia Goncearuc, membră a cenaclului literar „FAMILIA”.

         O prezentare a cărților poetei și prozatoarei noastre a făcut bibliotecara bibliografă Tatiana Covban, fostă directoare a acestei biblioteci timp de 31 de ani. Cu prilejul jubileului biblioteca a tipărit și un scurt sumar bibliografic dedicat jubiliarei. Acest sumar a fost prezentat de doamna Tatiana Covban. Colega ei, directoarea adjunctă a bibliotecii raionale doamna Viorica Manilici, i-a înmânat un buchet de flori și i-a mulțumit pentru cărțile, poezia și proza pe care a tipărit-o pe parcursul vieții doamna Maria Gulei.

         La rândul meu i-am mulțumit pentru creație, pentru traduceri, pentru faptul că este atât de ageră, energică la cei 80 de ani împliniți în acest august fierbinte.

         Doamna Maria Gulei a vorbit puțin despre sine, a mulțumit tuturor bibliotecarilor pentru trudă și osteneală, organizatorilor pentru faptul că au reușit să facă dintr-o zi de lucru – una de sărbătoare. Pentru toți cei aflați în sală a venit cu o surpriză. A reușit să scoată de sub tipar cartea „Prințul pe cal alb”, ( „Prinț na bilomu coni”). Toți cei prezenți au primit-o în dar, mulțumindu-i pentru acest gest nobil.

         Îi dorim și în continuare neobositei doamne Maria Gulei sănătate, puteri și forțe, noi creații, succese, energie, cutezanță, ardoare. O așteptăm cu noi creații și traduceri, cu noi cărți de poezii. Asemenea întâlniri sunt pentru oamenii de creație adevărate sărbători ale sufletului.

————————————

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuții de Jos, Ucraina

25 august 2019

Nicoleta GORDON: Umbrele pașilor tăi…

 

UMBRELE PAȘILOR TĂI…

 

Să mă lași să te fac fericită!… mă scâncește-un ecou vindecat,
Te-am lăsat… aveam pâinea trudită de atâta amar frământat

Cerșetoare-a luminii mușcate de trădări mistuite în foc,
Cântam doine de jale furate dintr-o lacrimă a frunzei de soc.

Te-am crezut… când luat-ai inelul logodit în etern cu Saturn,
Găzduia doar nuntașii castelul, voalul alb rămăsese în turn…

Cu cerneluri dospite prin suflet îmi scriai diminețile-n vers,
Călimările-s goale de-o vreme, m-ai zidit în iubiri… și m-ai șters.

Un Adam cununat cu-adevărul, echilibru prin cele lumești
Și o Evă ce-și piaptănă golul, risipită-n dureri nefirești…

Ce hilar și nedrept mi se pare amintirii cu noi să-i dau sens,
Și ce rost își mai are o ‘ntrebare când tristeți mă botează-n imens?

Mi te-ai dus, anotimp fără verde, într-un cer decupat de ninsori,
Ridicat la pătrat, ce putere! Să cobori dintre zei și să mori…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

Ioana CONDURARU: Noi

Ne contopim în toamnă strângând iubiri eterne,
Arzând aceeași lampă uzată fiind de vreme,
Făr-a lua în calcul cât vom mai exista,
Știind cum este pactul ce cale vom urma,

Trăind doar admirând al fluturilor, zbor,
Cu dorul flămând simțind că ni-i dator,
Amorul ce se pierde prin stepa de cuvinte,
Lăsând în urmă totul trăiri și jurăminte.

Dorim același vis înfiripat de viață,
Răpind din paradis o clipă de speranță
Și trecem mai departe privind cerul înstelat,
Cum pune broderia din razele de jad.

Popas găsesc pe banca atâtor amintiri,
Respirând iubirea frumoasei regăsiri,
Punându-mi fruntea rece pe umeri-ți calzi,
Revăd cum mă petrece, același farmec, azi.

Goblenul tinereții încă e lucrat,
De pasiunea vieții care ne-a înnobilat
Și dacă, astă toamnă ne îmbracă în trăiri,
Să mulțumim iubirii și sfintei dăruri.

———————————-

Ioana CONDURARU

23 august  2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: de vorbă cu mine însumi (poeme)

de vorbă cu mine însumi

 

negociez cu mine însumi dialogul
și nu mă las convins decât în târziul nopții
bat drumurile și niciunul nu se oprește la timp
sună clopotele inimii cu trepidații în sânge
simt un gust sărat și miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
și nu mai cred în sugestiile făcute de alții
rup hârtiile scrise și mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopțile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
și așteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiți de atâtea întreruperi

aceleași vise lungi și uitate
aerul mi se pare închis și prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se oprește pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălțarea lui

 

ecou

în spatele gândurilor
se plimbă oameni de ceară
fără căldură
pe drumuri de sare grunjoasă
pașii lor au ecou îndepărtat
și abia se aud
ploile topesc sarea și lasă urme
care dor sub tălpi

mă întorc cu spatele
și-n față coboară de pe acoperișuri
soldații de plumb
pregătiți de luptă

Continue reading „Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: de vorbă cu mine însumi (poeme)” →

Daniela PÂRVU DORIN: Poeme

NU, PE JUMĂTATE…

 

Te târăsc după mine ca pe un dor în toate

în vis alerg, ca o nebună,  prin lanuri de lavandă

am păsări în păr care au făcut deja înconjurul lumii

numai visele mele au aripi tăiate –

numai sufletul își înalță pânzele când i se face frig,

eu tac, frumos născătoare de așteptări, fără margini, sunt!

azi, strânge-mă-n brațe!

și răspunde-mi la numele cu care te strig…

 

Toamna-i anotimpul unui singur destin!

nu știi, niciodată,  cine-ți hrănește frica,

de ce luna umblă desculță prin livezile cu fructe necoapte

nici, cine pune în pâinea singurătății pelin!?

curând…se-nrămiază apusul într-un sânge cald de murit!

tu, strânge-mă-n brațe, dar nu pe jumătate

nu pe jumătate! nu, ca pe un copac desfrunzit!

 

 

EU…TU…

Motto: „M-am închis în mine,

dar şi aici m-au găsit” (V.Loghin)

 

mă preocupă cuvintele care mă înving!

aşa cum eu atât de mult timp

în tot atât de mult spaţiu

nu ştiu decât să iubesc

dar nu mai pot să te ating…

în mine pătrunzi…

suferinţă ce te aşezi la pian,

când nu vrei să-mi răspunzi!

– m-ai învins…

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Poeme” →

Simon JACK: Ispite alb-negru

Ispite alb-negru

 

lumina ședea tolanită
pe șezlongul unei umbre cu dinți
și parcă cocoși vărgați
blestemau asfințituri ponegrite pe gardurile
unei găuri negre,
din jungla armoniei de visuri scăpate
la apa furtunilor
zebre poftite de lei-unicorni se învârt
in cercuri ce stau pe capete
de tronuri,
celelalte animale sunt niște vitralii din pâine
dospită,
eu…
un semn dintr-o literă ce poate zbura
unde vrea ea, chiar și o zebră fără dungi,
un franciscan
cu aripi din beton
ispită la drumul mare pe lângă lumina
aceea tolanită la…Facerea mea!…

————————–

Simon JACK

Israel

August 2019

Cristinel CRISTEA: Basarabia

Basarabia

 

Aș scrie versuri despre Basarabia,

Dar fiindcă eu nu sunt basarabean,

Mă-ncearcă, undeva, vinovăția,

Că scriu, dar nu cu sânge pământean.

 

Știu cum scria marele Grig Vieru,

Simțeam cum curg cuvintele, șiroi,

Din răni deschise de mojici din stepă,

Care ne-au despărțit pe noi de noi.

 

Țin minte c-am fost oaspete de noapte

Și m-a primit, deși nu mă știa,

Ca prietenul ce a venit de-Acasă,

Așa-i zicea la România sa.

 

Imens poet și om al României,

Pe care bolșevicii l-au furat,

Azi e dușman de moarte, peste moarte,.

Fiindcă românii l-au martirizat.

 

Vroiam să scriu ceva de Basarabia,

Dar nu pot scrie, fiindcă vreau să strig,

Grigore-i Basarabia cea sfântă

Și sfânta Basarabie e Grig.

 

Așa îi spun cei ce îl țin în suflet

Pe cel ce a ținut la ciumă, piept,

Mi-e dor de tine, Omul țării noastre,

Să te răzbun, aș vrea și te aștept.

 

Să te trimită Dumnezeu acasă

Să regăsim în viața noastră, rost,

Să răzbunăm pământul plin de sânge

Și să refacem țara, cum a fost!

———————————-

Cristinel CRISTEA

Turcia, Istanbul

August  2019

Mircea Dorin ISTRATE: L-am visat pe Eminescu

L-AM   VISAT  PE  EMINESCU

 

L-am visat pe Emisescu într-o mantie de aur,

Serafim, purtând pe  frunte-ai, scânteind coroană-n laur,

Fulgerând prin căi lactee, în întorsul către casă,

Să vedem, de neamul nostru, cum Domniei Sale-i pasă.

 

S-a oprit întâi din mersu-i, la a codrului umbrare,

Și c-o rugă de iertare s-a-nchinat, Măriei Sale,

Că pe-aici copilăria pașii l-au purtat odată

Prin hățiș de dulce zmeur și de mură neagră, coaptă.

 

Iar apoi, a vrut s-audă, cum izvorul susurând

Stâmpăra cu apa-i rece malurile-i rând pe rând,

Și-apoi lacul plin de nuferi, privegheat de vechea salcă,

În prundișul plin de stele, cum îmi tremura o barcă.

 

În palatul de mărgeane, vălurit  în unduire,

Vrea să vadă ce-a codană îmbătată de iubire

Și  Luceafărul cum noaptea cobora din naltul cer ,

În odaia-n care juna, l-aștepta-ntr-un ungher.

 

Și în tremuratul frunzei, plopilor cei fără soț,

Să ne-mpartă-a sa iubire, răspândindu-se în toți,

Să simțim dumnezeirea cum ne umple de divin

Și ne-mbată ca tăria, unui vechi pahar cu vin.

 

Și-n poiana numai floare, păsărele ciripind

Și-n cuibare de pe ramuri puișorii piuind,

Să-i trezească amintirea raiului din astă lume,

Ca-n simțirea unor versuri, mai pe toate să le-adune.

 

Și în urmă la mai toate, la o margine de mare

Vrea să-și vadă nemuritul cum se trece-n neuitare

Și-ngânat de valul mării, din a sa vremelnicie,

Să ne lase-a lui simțire, într-un rând, de poezie.

 

Noi, să-l punem ca icoană, în altarul celui suflet

Și-nspre-acol ne ducă pași într-o lacrimă de plânset,

Că s-a dus din astă lume ce-a trăit-o-n chin și foc,

Și-am rămas  ca noi să-i plângem, urma lui, de noroc.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

August 2019