Comunicat de presa: „Ileana, Principesa de România” – joi 12 septembrie, ora 19, Teatrul Dramaturgilor Români

În cadrul microstagiunii-estivale, Teatrul Dramaturgilor Români prezintă joi 12 septembrie, ora 19:00  spectacolul eveniment ILEANA, PRINCIPESĂ DE ROMÂNIA.

Un spectacol de și cu LIANA CETERCHI, realizat de  Asociația Femeilor din Teatru IF…/…DACĂ PENTRU FEMEI, în parteneriat cu UNITER,  Arhivele Naționale ale Statului, Asociația România Culturală și Mânăstirea ,,Schimbarea la Față” din Ellwood City, Pennsylvania, S.U.A.

 ILEANA, PRINCIPESA DE ROMÂNIA omagiază memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, Arhiducesa de Austria – un destin care s-a desfășurat între palat și mânăstire, pe fundalul celor două razboaie mondiale, într-o perioada de mari framantari din istoria Europei – și  aduce la lumină o parte esențială din istoria Bucureștiului și a României.

„După ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna România, am fost ca şi moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăşi nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit nicio clipă de necesitatea fizică a prezenţei mele pentru cei şase copii ai mei… Dar în interior, „eul” care există independent de mama, soţia, prietena care eram – „eul” esenţial, pe care tot restul era construit – a suferit un şoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu.” – mărturisea Principesa Ileana a României, după câţiva ani de la plecarea forţată din ţara natală.

Destinul Principesei Ileana este emblematic în istoria contemporană. El stă sub zodia refugiului, începând din frageda copilărie, care i-a fost marcată de refugiul la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial. A fost apoi într-un exil impus de fratele ei, Regele Carol al II – lea, care nu i-a permis să se întoarcă în România, nici măcar pentru a-şi îngriji mama. În 1948, refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale a României de către nou instauratul regim pro-sovietic, după abdicarea Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, o duce iar pe meleaguri străine. Nu a primit azil în Elveţia şi nici în Argentina. În final, Statele Unite ale Americii au primit-o. Pe când avea 52 de ani a avut loc autorefugiul său la mânăstire: ,,Aceasta este unica şi singura cale deschisă pentru mine…” Pe pământ american a întemeiat Mânăstirea ,,Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Pennsylvania. Un parcurs exemplar.

Domniţa Ileana s-a luptat mereu pentru alţii, a fost mereu în slujba poporului său şi a celor în nevoie. A construit spitale, cantine, şcoli de infirmiere, a strâns fonduri pentru răniţi, orfani, bolnavi, săraci… Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat şi o legitimează în faţa posterităţii.

Link:https://teatruldramaturgilor.ro/eveniment/1900-ileana-principesa-de-romania-in-cadrul-micro-stagiunii-estivale/

Relații și rezervări bilete: email: rezervari@teatruldramaturgilor.ro/tel. 0756 021106

Adresa: Calea Griviței 64-66, București

Dorel SCHOR: Apa vie

De trei zile se luptau Făt Frumos şi Zmeul Zmeilor… Adversarii erau deopotrivă de puternici, la fel de bina clădiţi şi tot aşa de pricepuţi în meşteşugul armelor, încât după atâta vreme, deşi de efort şi încordare năduşiseră amândoi nu se vedea nici un semn că unul sau altul ar avea o şansă în plus să-l biruie pe celălalt. Cam aşa devenise înfruntarea dintre ei, ca fraza precedentă, adică lungă şi cu multe virgule, dar până la un punct, mai va!

Şi peste toate, mai era şi vară, o vară cu arşiţă cumplită, lipsită de răcoare sau de aer condiţionat, vorba aia „zi de vară până-n seară şi din seară până-n zori, îi uda la subsuoară şi-i usca la umblători”… Atunci, zărind o pasăre care îşi făcea de lucru pe aproape, cine ştie cu ce gânduri pofticioase, grăi Zmeul Zmeilor către ea:

– Adu-mi o gură de apă vie ca să-i împrospătez puterile şi ţi-oi da stârvul voinicului, să faci ce-i vrea cu el!

Iar Făt Frumos, scăpând şi el o clipă din strânsoare, îi spuse pasării:

– Adu-mi mie o gură de apă vie şi ţi-oi da stârvul zmeului care-i mai gras decât mine. Dar grăbeşte-te…

Atunci pasărea se ridică în văzduh şi zbură ca o săgeată către noul Centru Comercial. Şi se întoarse după câteva ceasuri, dar… fără apă.

Iar s-au luptat cei doi vreme de o jumătate de zi călduroasă şi iar au năduşit degeaba, iar singurul spectator, care stătea la o distanţă bunicică şi se uita fără interes evident la proepinenţi, era aceaşi pasăre de mai înainte. Şi iar au rugat-o cei doi să le aducă o gură de băutură, şi iar pasărea acceptă formal şi se ridică deasupra lor şi se îndreptă cu viteza întâia către izvorul de la centrul comercial, care era deschis non-stop până foarte târziu. Numai că după câteva ceasuri, iar se întoarse zburătoarea cu pliscul gol, aşa precum plecase.

Continue reading „Dorel SCHOR: Apa vie” →

Ioana CONDURARU: Dimineață de toamnă

Dimineață de toamnă

 

Prin covoarele de nori,
Soarele timid se arată,
Aducând sfioșii zori,
Mai în șagă, mai în joacă.

Vântul, șugubăț adie
Legănând tot infinitul,
Iar prin frunza de la vie,
A dat iama răsăritul.

Struguri zâmbitori așteptă,
Raze fine, colorate,
Să-i mângâie cu o șoaptă,
Căci râvnesc la nestemate

Că e toamnă de legendă,
Venită din munți străbuni
Trecând iarăși în agendă,
Frumusețea acestei lumi.

———————————-

Ioana CONDURARU

3 septembrie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Suntem bolnavi fără iubire

Suntem bolnavi fără iubire

 

La țărm de mare ne căutăm
Şi luăm fărâma de speranță,
Pe valuri împreună ne visăm,
În a noptilor şi zilelor constanță

Pe a nisipului plajelor nălucă,
Scrie-mi, să ştiu că mai exişti,
Şi lasă apa mării să-mi aducă,
Leac pentru ochii goi şi trişti,

Mai dăruieşte-mi un sărut,
Să simt că sunt iarăşi iubită,
Să ne dorim ca la-nceput,
Dar, relația noastră-i ciobită

Cu o viață tristă noi plătim
Fără dragoste, nu-i fericire,
În mod precis, însă ştim,
Suntem bolnavi fară iubire

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Foto: Dan Cristian Mihailescu

Nicu GAVRILOVICI: Pictură în slove

Ți-a înflorit magnolia pe buze
Iar nuferii ți-au înflorit sub pleoape,
Vuiesc în tine-amețitoare ape
Și brațele întinse-ți sunt ecluze.

 

Miroși a pâine-n vatră aburindă,
A murmur de izvor timid șoptești,
Când mă alinți ești cartea cu povești
Ce o ținea bunica sus pe grindă.

 

Ești frunza cea de leac ce-o pun pe rană
Și curcubeu în zilele cu ploi,
Ești punte peste-al râului șuvoi,
Candelă pâlpâindă sub icoană

Și mai presus, în fiecare seară
Ești iernii mele caldă primăvară.

 

 

Poem scrijelit pe cireș

 

Ele, cuvintele
îmi pâlpâie candele
la capătul sufletului
sculptat în lemn de cireș.

Roșietice,
vocalele zboară
aidoma unori cocori
a toamnă țipând…

Doamne, ce risipă
de apus simt în oase
în timp ce pe tâmple
coboară iarna grâbită…

Visând primăvară
de alb se aprind, candelabre
la capătul sufletului sculptat
în cireș înflorit,

ele,
cuvintele…

 

 

Poem rostogolit

 

Pe pământ se rostogolesc piersici coapte…
Cum să aștept până la noapte
Când simt în mine doruri urlând?
Sunt flămând!

Pe cer se rostogolește galbenă luna,
Stelele cad în sânu-ți întruna;
Cum pretinzi să rămân în picioare,
Stâlp de sare?

În mine potopul stă să înceapă
Mă rostogolesc peste tine
Nor fără apă…

Ți-e bine!?

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Pictură în slove” →

Irina-Cristina ŢENU: Lăcrimează vara, surâde iar toamna

Lăcrimează vara, surâde iar toamna

 

Lăcrimează vara. Răsună din cer doruri aurii.
Moare frunza lin,
În decor de toamnă, fuge ramul de măslin.
Inima tresaltă în foșnet ruginiu,
Nostalgia verde se oglindește-n mine.

Într-un timp stingher, bate ceasul morții,
Vara pierde clipa, amintirea rostul,
Mi-e iubirea gând, frumusețe rară,
Moartea nu mi-o fură, inima se jură
Să o poarte-n ea ca pe o comoară.

Lăcrimează vara. Surâde iar toamna,
Anotimpul pleacă, anotimpul vine,
Iubirea din mine pe moarte călcând
Se îmbracă în frunze galben-aurii,
Așteptând sărutul nopților târzii.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

2 septembrie 2019

Ala MUNTEAN: Tu…

TU…

 

Zâmbetul tău e-o rază de Lumină,
Scăldată într-o dragoste eternă,
O regăsire-ntr-o dorință fină
Prin sufletu-mi și slova cea maternă.

Ești răsărit într-un apus de soare,
Ești mângâiere pe o rană-adâncă,
Tandrețe ești a valului de mare,
Credința ta în bine-i ca o stâncă!

Ești un izvor de viață dătătoare,
Un dar divin al sufletului meu,
O lacrimă de dor din depărtare
Într-un amurg pictat de Dumnezeu.

Doar chipu-ți încrustat pe-a mea retină
Mi-alină gândurile-n miez de noapte.
E-atâta pace-n lacrima senină,
Stropi de iubire-n ale tale șoapte…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

2 septembrie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Și vine toamna

Și vine toamna

,,Fiecare frunză îmi soptește fericirea,…”Emily Bronte

 

Și trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mă simți?
las frunzele să-mi șteargă fața
și buzele zilei pustii…

Iar gândul să treacă cu zborul,
ca nopțile ce-au fost fierbinți,
în verile când mă scăldai cu dorul
și mă chemai să nu mă uiți…

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi și copți
se coc si merii lângă poarta
sărutului cu foi de soc..

Dacă pădurea este goală,
văd urma pașilor trecuți
când ne plimbam pierduți în vară
fără să știm că toamna dor…

Și trece vara, vine toamna
dar trec și anii printre noi,
rămân și singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

2 septembrie 2019

Gavril Iosif SINAI: cântec

o picătură pe ștergarul prins în perete
acoperitoare peste urmele care duc
în casa unde șezătoarea începea
când luna se despletea
în cântece
de pe dealuri și văi adunate
necosmetizate de timp

prinsoare pentru îndrăgostiții recenți
care au început muzica
în alai cu lăutari avangardiști
ascund boxe în cufărul cu lacăt
iscoditori în nevoi țopăite
într-un vârf și călcâi de opincă

sar din ogradă pisicile gardul
câinii latră la lună
după grădini
e o muzică peste satul de altădată
scârție din cimitir
crucile țin o tăcere
între fostul și actualul destin

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

2 septembrie 2019

Mariana POPAN: Bun venit, septembrie!

Printre valurile mării,
Printre sunetele mii
De-albatroși și pescăruși,
Îmbinate cu copii…

 

Fără ofilirea frunzei,
Cu a soarelui căldură,
Am vorbit și azi cu cerul,
Privind urma-n bătătură:

 

Cu o rază am prmit
Caldul său salut senin.
Cu-alta am vorbit de timpul
Toamnei, anotimp divin.

”Divin”? -Da, divin. De ce?
Pentru că e pur și este
Mai real ca vorba-n van,
Precum fapta din poveste!

Habar n-am, cum ce-a făcut,
De s-a complotat cu solul,
De-a știut să-mi povestească
Multe clipe-n SI-BE MOLUL.

Cu-ale curcubeului nuanțe
A-ndrăznit să se îmbrace.
Sî mă mir că e firesc
Cerul, lumea s-o împace?

Dumnezeu e-n ceruri multe.
Noi, un singur Dumnezeu.
Câte-ar vrea lumea s-asculte,
Cerul va spune mereu:

– Cât ai dat, primești atât;
Cum ai fost, vei fi și-acum;
Ce dorești să fii oricând,
Este drumul vieții-ți, bun.

Nu căta să fii oricând
Ceea ce nu ești nicăieri!
Tu rămâi doar OM și-atunci
Când treci clipe prin plăceri!!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

2 septembrie 2019