Ți-a înflorit magnolia pe buze
Iar nuferii ți-au înflorit sub pleoape,
Vuiesc în tine-amețitoare ape
Și brațele întinse-ți sunt ecluze.
Miroși a pâine-n vatră aburindă,
A murmur de izvor timid șoptești,
Când mă alinți ești cartea cu povești
Ce o ținea bunica sus pe grindă.
Ești frunza cea de leac ce-o pun pe rană
Și curcubeu în zilele cu ploi,
Ești punte peste-al râului șuvoi,
Candelă pâlpâindă sub icoană
Și mai presus, în fiecare seară
Ești iernii mele caldă primăvară.
Poem scrijelit pe cireș
Ele, cuvintele
îmi pâlpâie candele
la capătul sufletului
sculptat în lemn de cireș.
Roșietice,
vocalele zboară
aidoma unori cocori
a toamnă țipând…
Doamne, ce risipă
de apus simt în oase
în timp ce pe tâmple
coboară iarna grâbită…
Visând primăvară
de alb se aprind, candelabre
la capătul sufletului sculptat
în cireș înflorit,
ele,
cuvintele…
Poem rostogolit
Pe pământ se rostogolesc piersici coapte…
Cum să aștept până la noapte
Când simt în mine doruri urlând?
Sunt flămând!
Pe cer se rostogolește galbenă luna,
Stelele cad în sânu-ți întruna;
Cum pretinzi să rămân în picioare,
Stâlp de sare?
În mine potopul stă să înceapă
Mă rostogolesc peste tine
Nor fără apă…
Ți-e bine!?
o picătură pe ștergarul prins în perete
Printre valurile mării,
