Monica Luminița CHIRIAC: Se trece vara…

Vara și-a primit ofranda,
Prin poieni a alergat,
Iarba sarutându-i pașii
Cu fluturi a cochetat.

 

A fost ca o zână bună,
Macii blând i-a legănat,
A mai presărat furtună,
Dar apoi s-a luminat.

 

A pictat prin curcubeie,
Cu norii s-a mai certat
Și parfum de floarea nopții
La apus a-mprăștiat.

S-a scăldat în vii izvoare,
Păcate și-a curățat,
Dăruind raze de soare,
Pe nisipuri ne-a chemat.

Pierdută în grâne coapte,
Cu luna s-a sărutat,
M-a lăsat oftând în noapte,
Când prin stele a zburat.

Chicotind de după brazi,
Radioasă mi-a părut,
Am zărit-o puțin azi
Și apoi a dispărut.

Primită cu bucurie,
Zi de zi ne-a încântat
Și plecând fără să spuie,
Cu dorurile…, ne-a lăsat.

———————————

Monica Luminița CHIRIAC

29 august 2019

Imagine: sursă internet

 

Maria CĂLINESCU: De-ar fi

De-ar fi

 

De-ar fi să mi te-oprești în cale,
în toamna care va să vie,
Fă pasu-ncet, cu mers agale,
ascult-a vieții simfonie.

De-ar fi, cumva, să crezi că-i joc
cu umbre care te-amăgesc,
Alege, doar, drum de mijloc
drumul drept, dar creștinesc.

De-ar fi, cumva, noapte în ziuă,
și ziua s-ar preface-n noapte,
Și nori s-or năpusti, și plouă,
mă-nvăluie-n parfum de șoapte.

De-ar fi, cumva, să cazi pe gânduri,
sorbind o lacrimă de toamnă,
Citește-n stele, printre rânduri,
de-ți sunt sau nu, a vieții, doamnă.

De-ar fi, să fii cuprins de doruri,
privește cer cu stele coapte,
Ascult-ale inimii doruri,
e-nțelepciune-ascunsă-n toate:

…În toamna care va să vie,
…În umbre ce nu te-amăgesc,
…În zi, în noapte-n simfonie,
…În drumul drept, cel creștinesc.

———————————

Maria CĂLINESCU

1 septembrie 2019

Imagine: sursă internet

Flori GOMBOȘ: E toamnă?

E TOAMNĂ?

 

La poale de
vânt,
primul strop de
ploaie
se sfarmă pe
umeri.
O, tu lacrimă
din cer,
te-aşezi şi-n părul
unde se-mpletesc
toamne
şi-alunecă anii
peste primăvara din
suflet .
Culoarea dimineţii
e mai ruginie
şi drumul mai
alunecos..
Privesc nesfârşitul
prin albul
petalelor de cais,
ninse peste
trupul meu.
E toamnă?
E iarnă timpurie?

––––––––––

Flori GOMBOȘ

1 septembrie 2019

Mihaela BANU: Vine toamna!

Vine toamna!

 

Vine toamna! Vântu-n pale,

Poartă frunzele-n spirale.

Vara mi-au închis-o-n cufăr.

Lacul n-are flori de nufăr.

Păsările cântă-a jale.

Vine toamna! În gradină,

Pomii-s goi, ori cu rugină.

Eu stau singură și tristă

Și trec vara în revistă,

În acord de cavatină.

Vine toamna! Numai umbre,

Pe-arborii cu chipuri sumbre.

În răstimp, de peste vară,

Fac sufletul să-mi tresară,

Amintirile-n penumbre.

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

1 septembrie 2019

Nina TĂRCHILĂ: Cântec

Cântec

 

drumuri vechi sub lună nouă,
pașii tăi dezleagă rouă
pe sub cearcăne de lună
zbor pe gânduri ca să-mi pună.
pleoapa nopții mă mai doare
cu un fel de disperare
când agonizând de dor
îmi cad stele în pridvor
și mă leagă-ntr-un blestem
să mă chemi și să te chem
aburind de nerăbdare
fără dreptul la uitare,
încolțind pe sub pământ,
gângurind un necuvânt
ce s-o coace-n rugăciune
stând pe-o margine de lume.
Doamne, pe sub luna nouă,
pașii lui dezleagă rouă
prin sămânța ne-ncolțită
de iubire neiubită!
dă tu ceasul înapoi
întorcându-te-nspre noi
și condamnă-ne de drag
la iubire înc-un veac!

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

31 august 2019

Nicoleta GORDON: Fluturi orbi

FLUTURI ORBI

 

Acolo unde fluturi ning zăpezi
și albul e mai alb decât omeții,
Miroase-a rod necopt de prin livezi
și-a necuvinte care-și plâng poeții.

 

Acolo unde marea-și toarnă sarea
pe brațe de sirene adormite,
Vreo două stele luminează zarea
prin ochi de lampadare învechite.

 

Acolo unde pașii scâncesc umbre
din dansul mirilor făr’ de mirese
Nuntașii vând conduri pe gânduri sumbre

încoronând pe-altar cenușărese.

 

Acolo unde cerul sângerează,
cu glezna fracturată de iluzii,
Destine de carton se redactează,
pe-artere strâmbe, pline de contuzii…

 

Acolo unde orbii poartă vina
de-a fi poveri pe umeri de paiață
De unde să-și mai ia cu ei lumina?
Se tem de întuneric și de viață…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

1 septembrie 2019

Elena TUDOSA: Dă-mi să fiu o nemurire

Dă-mi te rog din slova cărții,
Stropul sfânt de-ntelepciune,
Să-mi fie lumina vieții,
La ceas de intinaciune.

Dă-mi din tot ce este vers,
Frumusețe-acelor rime,
Să-mi clădeasc-un univers,
De iubire-n astă lume.

Dă-mi cuvintele mărețe,
Ca din frumusețea lor,
Să sorb sfintele povețe,
Să-mi fac drum în viitor.

Dă-mi din aura iubirii,
Ce mă face om frumos,
Gustul suav al fericirii,
Să-l aștern în grai duios.

Dă-mi e rugămintea care,
Azi mă face să respir,
Prin versul ce-i alinare,
Când pe coală îl înșir,

Dă-mi, fii gândurilor mele,
Vis măreț, spre implinire,
Să mă veșniceasca-n stele,
Să devin o nemurire!

——————————-

Elena TUDOSA

1 septembrie 2019

Simon JACK: Poetică de buzunar…

Voi pleca,
să nu-mi mături pașii
și lasă- mi încă crudă umbra
în pragul ușii
și răsuflarea aia-atât de lungă
pe-o margine de canapea,
ceasul să nu-l întorci
clipa o taie cu brațul stângii
ce nu-ți cuprinde sfertul pâinii
fără mine,
te du la colțul străzii ce nume
noi i-am pus,
udă sub talpa ta colbul ce l-am călcat
împreuna și lasă să-i crească
iar o leacă din mugurii
ce se vor lăsa,
din prima brumă înainte
de a te ninge surd
…cu iarna mea !

31 august 2019

 

 

Septembrie

 

M-apuc să culeg de toamnă
umbrele le fac statui
pe-o rană,
in lumina nimănui.

Cad din frunze răsărituri
asfințituri se fac ram,
se-arcuiesc pe ore mituri
vremea-n liniște-i balsam…

În Septembrie mă scutur
de pământul colorat,
al vitraliilor din sâmbur
unui fruct cu nimb furat.

Continue reading „Simon JACK: Poetică de buzunar…” →

Simina PĂUN: Am sau nu am

Am răsăritul în spate,
De mult e apus!
Am viața în toamnă, jăratec,
Mă caută pe văi şi eu nu-s.
În pragul ninsorii aprinse,
Am gânduri în doi.
Te chem, pe prundişuri,
Pe maluri ascunse,
Te chem, să leg clipa de noi.

Şi vinul din ulcioare, pelin,
Se amestecă cu verde-albastru, sublim.
Mă cheamă, mă-ndeamnă să am..
Şi eu îi răspund: sunt toamnă jăratec!
Verde sublim şi albastru,
Nu pot sa mai am.

Am sau nu am?
Mă-ntreb şi te întreb,
Într-un mod al nostru, tăcut.
Am dreptul la viață?
Ai dreptul să ştii,
Că ai dreptul să ai,
Ce nu ai avut?!

Am diminețile-ascunse în nopți
Ce nu le-am trăit.
Şi nopțile de-acuma ni-s ninse.
N-am parte de tine,
Şi nici n-am avut.

Am sau nu am…
Nici nu mai ştiu dacă mai sunt…
Şi calea, bezmetic înspre tine
O caut în ploaia târzie,
Ce-am fost şi ce-ți sunt.

Cuprinsă de patima vieții apuse,
Sunt prinsă în jocul copilului trist.
Pe drumul de cruci cu lumânări neaprinse,
Am, sau nu am curajul, să spun cine sunt!

Am sau nu am?
Atât aş vrea să-mi răspunzi!
Am timp, din şampania
Desfăcută în grabă,
Din vinul albastru,
Am timp,
Ultima picătură,
Să o sorb….
Îl mai am…l-am avut?!

———————————–

Simina PĂUN, septembrie, 2019

Alice PUIU: Nostalgică reinventare

Singurătăți din glasuri

într-o respirație de frunze,

ce-n rotirea unei albe variabile

reinventează luna,

țes o ecuație sortită

acestui început de tăcere

în care tu incendiezi

geometria nerostitelor cuvinte

cu zâmbetul asimetric al unei emoții

venite din apele imaginarelor stele

în care nescrise iubiri rătăcesc

prin labirintul realului

metamorfozându-te într-un mit,

zeu rătăcit într-o metanie păgână

nostalgică reinventare a paradisului pierdut.

—————————–

Alice PUIU, septembrie 2019

(Pictura gibbesmuseum.pastperfect-online.co)