Unirea Bucovinei cu România

La 6 noiembrie, primăria oraşului Rădăuţi, prin intermediul colonelului Gheorghiu, comandantul Regimentului 69 infanterie din Dorohoi, trimitea un apel disperat primului ministru român de la Iaşi, generalul Const. Coandă, ,,Veniţi-ne în ajutor, căci altfel ne pierdem”, prin care se cerea sosirea trupelor române. După două zile, la 8 noiembrie, ora 6 dimineaţa, regimentul părăseşte Dorohoiul şi se îndreaptă către vama din Mihăileni, aflată la frontiera Bucovinei, de unde, noaptea târziu, înaintează şi pătrunde în oraşul Siret, prefectul predând oraşul, la ora 23, colonelului Gheorghiu. După alte două zile, la 10 noiembrie, orele 11, ,,a intrat în Rădăuţi, cu trenul ce venea de la Dorneşti, o grupă de 11 soldaţi români, comandaţi de un subofiţer, care a înaintat până la Primăria veche” a oraşului, o mică avangardă a trupelor române ce aveau să sosească în oraş. Ulterior, regimentul a mărşăluit către Cernăuţi.

În această zi de 8 noiembrie, generalul Iacob Zadik sosea la primăria din Suceava, unde lua cunoştinţă despre acţiunile bucovinenilor din Cernăuţi, precum şi despre misiunea deputatului Aurel Onciul, pe care îl primeşte într-o cameră din primărie, propunându-i să-i înlesnească drumul la Iaşi. La 9 noiembrie, sosea la Cernăuţi, compania comandată de slt. Ilie Lazăr, român din Maramureş, din Regimentul 8 honvezi Luoj, venită cu trenul până la Noua Suliţă, iar de aici pe jos până în oraş. Ajuns în Cernăuţi, el a organizat gărzi şi patrule, a arborat tricolorul şi a instaurat ordinea, iar legionarii ucraineni s-au retras din oraş. A doua zi, la 10 noiembrie, generalul Zadik trimitea la Palatul Naţional din Cernăuţi pe ofiţerul Vasile Ungureanu, cu un plic pentru Iancu Flondor, spre a se asigura în privinţa situaţiei din oraş. Armata română s-a oprit în acea zi la bariera oraşului Cernăuţi, în satul Corovia.

La 9 noiembrie, un aeroplan românesc lansa manifeste, prin care anunţa sosirea armatei române eliberatoare şi, în aceeaşi zi, miliţiile ucrainene din Galiţia, care controlaseră Cernăuţii câteva zile, s-au retras în mare grabă peste Prut. Luni 29 octombrie/11 noiembrie 1918, la ora 12, ,,venind pe trei coloane, trupele române, sub comanda generalului Iacob Zadik şi având ca şef de stat major pe colonelul Rovinaru, au intrat în oraş”. La ora 14, generalul Zadik, împreună cu alţi ofiţeri, soseşte în sala festivă a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, unde este întâmpinat de preşedintele Iancu Flondor, cu aceste cuvinte: ,,Domnule general, ca preşedinte al Consiliului naţional român, am datorinţa să binecuvântez falnica oaste română din capitala Bucovinei, acestei ţări care păstrează în sânul ei sfintele moţiune moaşte ale marelui nostru domn Ştefan. Acum când suntem pe cale să întregim moştenirea lui, România Mare, simţim că sufletul lui nemuritor e în mijlocul nostru. (…) Domnule general, daţi-mi voie să vă binecuvântez aşa cum o fac fraţii, cari, după o lungă şi dureroasă despărţire, se întâlnesc pentru a nu se mai despărţi niciodată. O fac, deschizând braţele mele şi strângându-vă la piept. Domnilor, acum să mulţumim din adâncul inimilor noastre celui mai mare şi mai bun român al veacului nostru, Maiestatea Sa Regele Ferdinand”.

La aceste cuvinte, generalul Iacob Zadik răspundea astfel: ,,Onoraţi cetăţeni ai Bucovinei, în urma dorinţei comitetului naţional bucovinean, Maiestatea Sa Regele Ferdinand şi Ţara Română au răspuns chemării şi au adus ajutorul lor pentru ca liniştea acestei ţări să fie asigurată. Sosind, aduc salutul şi sentimentele de iubire frăţească şi, pot spune, de mamă ale României libere către ţara Bucovinei. În acelaşi timp, gândul meu se înalţă către Dumnezeu şi-i adresează mulţămirile României Mari, c-a scos sfânta dreptate la suprafaţă. Sfânta dreptate a biruit. Pentru despărţirea Bucovinei de Moldova a trebuit să se verse sânge, a trebuit să cadă cap de domn; pentru recâştigarea ei însă n-a curs niciun pic de sânge. În aceste momente de bucurie să strigăm cu toţi: Trăiască România Mare, Trăiască Bucovina, Trăiască Regele Ferdinand!”.

A doua zi, la 12 noiembrie 1918, Iancu Flondor, preşedintele Consiliului, adresa un apel ,,Către poporul român”, în care se spunea: ,,Rezbelul mondial, lupta gigantică a dreptăţii şi libertăţii…a dat naştere şi libertăţii naţiunilor subjugate. Românii Bucovinei, folosindu-se şi ei de dreptul suveranităţii naţionale, recunoscut acum de toată lumea, au hotărât, în Constituanta lor din 27 octombrie 1918, să stăpânească singuri ţara lor (Bucovina), sfântul lor pământ strămoşesc. Fostul guvern austriac s-a opus la această cerere îndreptăţită, a cedat însă forţei rutenilor. Astfel a trecut puterea ţării în mâna rutenilor şi s-a dezlănţuit în urmă anarhia peste toată ţara. În faţa acestor împrejurări, Consiliul Naţional, reprezentanţa legitimă a poporului român, a fost nevoit să recurgă la ajutorul fraţilor din Regat, cerând intervenţia oastei româneşti. Maiestatea Sa Regele României, răspunzând la această cerere întemeiată, a dispus intrarea armatei în ţară. Spre a restabili dreptatea şi ordinea, Consiliul Naţional a luat în seamă, în ziua de 10 noiembrie, stăpânirea ţării şi va exercita puterea prin Guvernul său. Locuitorii acestei ţări de altă naţionalitate sunt provocaţi, chiar în interesul lor bineînţeles, să se supuie acestui Guvern, care va şti să ia în considerare interesele lor fireşti”.  

La 12 noiembrie 1918, s-a întrunit Consiliul Naţional, în a doua sa şedinţă, care a dezavuat mai întâi acţiunea lui Aurel Onciul: ,,…s-a aflat unul din mijlocul nostru, care a discutat cu rutenii, poate că optima fide, dară uitând că s-a pus astfel în contrazicere cu tot poporul”. Apoi Consiliul a adoptat Legea fundamentală provizorie asupra ţării Bucovinei, document ce cuprindea 12 articole, în care erau precizate atribuţiile Consiliului Naţional, care exercita puterea supremă, corpul legiuitor, şi Guvernul, alcătuit din secretarii de stat, organism executiv. Consiliul Naţional a ales ca preşedinte pe pr. Dionisie Bejan, ajutat de trei vicepreşedinţi, Dr. Eusebie Popovici, Dr. Vasilovschi şi Vasile Alboiu-Şandru (din Câmpulung). Guvernul era alcătuit din 14 secretari de atât, având ca preşedinte pe Dr. Iancu Flondor, care a demisionat apoi din conducerea Consiliului Naţional. Lista guvernului era următoarea: Dr. Sextil Puşcariu, la externe, Dr. Dori Popovici, la interne, Nicu Flondor, la finanţe, George Sârbu, la agricultură, Dr. Radu Sbiera, la instrucţie (învăţământ), Dr. Ipolit Tarnavschi, la culte, Dr. V. Marcu, la comerţ şi industrie, Aurel Ţurcan, lucrări publice, Cornel Ternovieţchi, la comunicaţii, Dr. Octavian Ghorghian, la salubritate publică.

După ce, la 11 noiembrie, în ziua intrării armatei române în Cernăuţi, Consiliul Naţional adresa o telegramă regelui Ferdinand, în care erau aduse ,,omagiile Bucovinei eliberate”, în şedinţa din 12 noiembrie (vezi supra), seara târziu, era primită telegrama regelui României adresată lui Iancu Flondor, în care se spunea: ,,Cu cea mai adâncă emoţiune şi cu inima plină de bucurie patriotică primesc ştirea că trupele mele au intrat în capitala Bucovinei române, aducând ordine şi linişte sufletească pentru toţi acei care, în aceste momente istorice, au simţit şi au lucrat pentru îndeplinirea visului secular. (…) Să dea Atotputernicul ca tot poporul din Bucovina să găsească mereu ocrotire, dreptate şi libertate sub cutele drapelului naţional. Şi preşedintele Comitetului refugiaţilor bucovineni, Ion Nistor, adresa o telegramă omagială regelui Ferdinand: ,,Ca fii ai Bucovinei dezrobite, în numele nostru, al părinţilor şi al fraţilor noştri rămaşi acasă, îndrăznim a aduce prinosul nostru cel mai curat de mulţumire pentru mult aşteptata operă de eliberare şi de realipire …, operă care să rămână pentru totdeauna legată de numele maiestăţii voastre şi al armatei române victorioase.”.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (73)” →