Lia RUSE: Pe sub fulgi de zăpadă

PE SUB FULGI DE ZĂPADĂ

 

Ninge cu fulgi spumoși ce cad atât de-ncet!

E liniște în albul fără margini,

Pe cer se-ntind metalice sarcini

Și-aerul pare violet…

Ziua asta-i, de dor, pe-o grămadă de crini,

Mi-e bine sub nea,.. încolțește-un vis,

Clipe mirese trec prin paradis

(Alb strecurat atât de lin!)

Sunt clipe senzuale ce murmură stins

Basmul norilor!.. Iarna-i mătăsoasă

Zăpada e moale și pufoasă

Și de sus picură-nadins.

Cântă văzduhul,.e-o pură despletire,

În corola albă se-nfașă-un vis,

Iubirea în privire s-a aprins!

Vreme-nspicată pe fire…

Cum, norii vineți scriu povești pe zare!

Câtă tandrețe, azi,risipește cerul,

C-un gest pios dezleagă misterul…

…………………………

Iarna intră-n șezătoare…

 

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

Noiembrie 2019

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (79)

Unirea Transilvaniei cu România

Declaraţia de la Oradea, adoptată la 12 octombrie 1918 (st. n.), este un document cu semnificaţie istorică, care proclama dreptul românilor din Transilvania la autodeterminare. După cum se stabilise, la 5/18 octombrie 1918, Al. Vaida a prezentat textul Declaraţiei în Parlamentul de la Budapesta, la două zile după lansarea manifestului imperial, ,,Către popoarele mele credincioase”, în ziua în care Austro-Ungariei i se comunica răspunsul negativ din partea Antantei cu privire la condiţiile de armistiţiu, iar Tisza recunoştea public că războiul era pierdut. Pornind (invocând) principiile wilsoniene, generoase, Vaida arăta în introducerea sa: ,,Momentul n-a sosit încă pentru stabilirea echilibrului războiului mondial, căci până acum nu se pot prevedea consecinţele lui bune sau rele. Însă chiar de pe acum se poate constata triumful marelui principiu al lui Wilson, care revendică egalitatea de drepturi pentru toate naţiunile…”.

În ciuda întreruperilor deputaţilor maghiari, liderul român citea declaraţia propriu-zisă: ,,Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Ardeal şi Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal şi Ungaria, constată că urmările războiului îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională. Pe temeiul firesc că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liber de soarta sa, un drept care este acum recunoscut şi de guvernul maghiar prin propunerea de armistiţiu a Monarhiei, naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acum uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură aşezarea ei printre naţiunile libere. Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta la Congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria şi Ardeal. Căci apărarea intereselor ei, naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori designaţi de propria ei Adunare Naţională. Afară de organele delegate de Adunarea Naţională, sau alese din mijlocul său, aşadar de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, nimenea nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române. Toate deciziile şi acordurile care s-ar lua şi s-ar face fără aprobarea acestor organe, le declarăm ca nule şi fără valoare, care nu leagă întru nimic naţiunea română. Naţiunea română, care trăieşte în Monarhia austro-ungară, aşteaptă şi cere, după multe suferinţe de veacuri, afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”.

După prezentarea declaraţiei, Vaida a făcut un rechizitoriu al politicii de oprimare naţională promovată de guvernele maghiare, după 1900: ,,Problema noastră nu e altceva decât o latură a democraţiei, dar adevărata democraţie nicăieri în lume nu se poate înfăptui înainte de a soluţiona chestiunile naţionale, pentru că numai pe baze naţionale şi în cadre naţionale e cu putinţă o dezvoltare în direcţie normală a acestei consolidări”. El denunţa vehement măsurile de maghiarizare forţată, excesele administrative, întemniţările şi internările în lagăre, desfiinţarea de şcoli româneşti şi îngrădirea libertăţilor, în timpul ce guvernul încerca să ascundă toate acestea prin patriotice ,,declaraţii de loialitate”. În încheierea cuvântării sale, Vaida a spus: ,,Şi să ştiţi că nu persoana mea neînsemnată, ci naţiunea română…a vorbit prin mine şi că, în aceste clipe istorice, fiecare român simte la fel cu mine şi inima fiecărui român e pătrunsă de aceleaşi sentimente, dorinţe şi speranţe cărora eu le-am dat expresie”. În rândurile magnaţilor din parlamentul ungar, declaraţia a provocat panică şi revoltă, în vacarmul general, Şt. Cicio-Pop şi Teodor Mihali au susţinut declaraţia, împreună cu deputatul slovac Ferd. Jurega.

Declaraţia (discursul) a făcut o puternică impresie în opinia publică, fiind primit cu entuziasm de toţi românii. I. G. Duca consemna, în Amintiri politice: ,,Din Budapesta ne sosea discursul lui Vaida-Voevod în Parlament. Semnalul eliberării fraţilor ardeleni. Când Brătianu ni l-a citit la întrunirea de la Mârzescu (la Iaşi), plângeam cu toţii de emoţiune şi de bucurie”. Ziarul ,,La Roumanie” de la Paris, reproducând discursul lui Vaida (declaraţia), insista asupra faptului că românii ,,nu sunt o naţionalitate, ci o naţiune. Monarhia austro-ungară este totdeauna în urmă:  astăzi timpul discuţiilor a trecut. Dreptul naţiunilor nemaghiare de a se organiza liber este o chestiune internaţională şi o chestiune de onoare pentru întreaga umanitate”. Declaraţia a avut ecou şi în Vechiul Regat, ziarul ,,Mişcarea” de la Iaşi, din 11 octombrie 1918, consemna: ,,Românii de peste munţi nu recunosc, aşadar, nici parlamentului, nici guvernului ungar dreptul de reprezenta naţiunea română la Congresul de pace şi nu primesc niciun fel de amestec în modul cum se va constitui această naţiune”. Şi ziarul românilor bucovineni de la Cernăuţi, ,,Glasul Bucovinei”, din 22 octombrie 1918, consemna: ,,Peste munţii care ne despart, dar pe care credinţa îi mută, întindem mâna fraţilor noştri din Transilvania şi Ungaria, cu care suntem uniţi în cugete şi de a căror soartă vrem să legăm soarta noastră. Cu ei împreună nu mai suntem cele trei sute de mii ce dispar între milioanele Austriei, ci o masă compactă de aproape patru milioane, al căror glas va fi ascultat atunci când situaţia politică va fi destul de clară ca să na putem formula definitiv postulatele noastre şi să spunem lumii cum voim să ne alcătuim viitorul. Fraţilor, suntem cu voi”.

Monarhia austro-ungară se dezagrega, guvernul Lammasch, constituit la 28 octombrie, şi adunarea naţională a Austriei germane nu mai puteau controla situaţia. Evenimentele de la Praga, care au culminat cu proclamarea Republicii cehoslovace, la 28 octombrie, marcau sfârşitul statului austro-ungar. La 30 octombrie, la Bratislava, Consiliul naţional slovac proclamă unirea Slovaciei cu statul ceh, prin constituirea Cehoslovaciei independente – era primul act al dezagregării monarhiei austro-ungare. La 29 octombrie 1918, la Zagreb, Sfatul naţional croat (Saborul) proclamă despărţirea Croaţiei de Ungaria şi independenţa ei – al doilea act al destrămării monarhiei, iar în teritoriile italiene, la Trieste, şi în cele poloneze, din Galiţia, se petreceau evenimente asemănătoare. La 30 octombrie, la Viena, se crease o situaţie revoluţionară, Adunarea naţională a decis să remită puterea Consiliului de stat, care, în locul lui Lammasch, a adus la conducere, la 31 octombrie, un guvern condus de social-democratul Karl Renner, care a anunţat proclamarea republicii şi încheierea păcii. În Ungaria, evenimentele au cunoscut aceeaşi evoluţie, se constituirea Consiliului Naţional Maghiar, la 25 octombrie, situaţia s-a radicalizat, după represiunea de la ,,Podul cu lanţuri”, din 28 octombrie, cabinetul Wekerle a demisionat, iar tentativa lui Hadik de a constitui un nou guvern, la 29 octombrie, a eşuat. La 30 octombrie şi, mai ales, în noaptea de 30 spre 31 octombrie şi la Budapesta se creează o situaţie revoluţionară. La 31 octombrie, contele Tisza Istvan este ucis, se formează apoi, în aceeaşi zi, noul guvern maghiar condus de Karolyi Mihaly, la 1 noiembrie, este proclamată republica, iar 2 noiembrie, independenţa Ungariei şi separarea ei de Austria.

Aceste acţiuni au avut un mare răsunet în Transilvania, cehii au îndemnat pe români să lupte pentru separarea Transilvaniei de Ungaria – de altfel, din centrul de la Viena, Iuliu Maniu a jucat un rol şi în evenimentele de la Praga, care au dus la naşterea statului cehoslovac. După mijlocul lui octombrie, Consiliul Naţional Maghiar, condus de contele Karolyi Mihaly, a purtat tratative cu reprezentanţii sârbilor, slovacilor şi românilor. Delegaţii români, Şt. Cicio-Pop, V. Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Al. Vaida-Voevod, Aurel Vlad şi Ioan Erdely, au cerut ,,o extrem de largă autonomie, care ar fi dus la o mult mai slabă legătură cu Ungaria”. La 29 octombrie 1918, a avut loc o nouă întâlnire între delegaţii social-democraţi şi cei ai P.N.R. (primele contacte între cele două partide au avut loc înainte de 12 octombrie, la Budapesta, la hotelul ,,Vadiszkurt”), propunându-se formarea unui Consiliu naţional al românilor, ,,care să preia conducerea teritoriilor locuite de români”.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (79)”

Al. Florin ŢENE: “Fericirea nerozilor şi scăparea viclenilor, cine te-a inventat a inventat forma în care se ‘mbracă laşitatea omenească, lipsa de convingeri limpezi”.(Mihai Eminescu )*

Decalogul 31 pentru ziariști

1. “Dacă în privirea limbei a fost cu putinţă minunea ca geniul asimilant al graiului romanic să farmece * și pe aceste stârpituri, încât să-şi uite păsăreasca afemeiată şi scârboasă, în privinţa caracterului suntem învinşi.

Degeaba marele adevăr a lui Darwin se dovedeşte a fi absolut în privirea aceasta. Individul organic e după el rezultanta a două puteri opuse, principiul moştenirii, prin care calităţile şi defectele trec asupra urmaşilor în mod fatal şi [atât] de complet pe cât se poate, şi principiul adaptabilităţii, prin care individul cată a-şi câştiga calităţile ce i le impune mediul nou.”( Eminescu-)

2. “Poate da, dar poate nu. Poate că s-ar putea zice ceea ce scria Radu Leon Vodă la 1669 că miluind Dominia mea pe oameni străini, pe greci, începură a face şi a adaoga lucruri şi obiceiuri rele în ţara Domniei…”(Eminescu )

3. Sunt trei feluri de jurnaliști: unii citesc și nu scriu, alții scriu și nu citesc și ultimii vând presa la chioșcul de ziare.

4. Ce nu se schimbă niciodată în univers este însăşi schimbarea, planete vor muri, alte planete se vor naşte, rasa noastră umană îşi va întâlni sfârşitul, altă rasă va evolua şi va domina Pământul şi poate universul, fiecare noţiune, fiecare idee este infinită tocmai datorită acestui fenomen al schimbării, noţiuni noi se nasc odată cu evoluţia vieţii omului, noţiuni vechi strălucesc şi îşi dovedesc importanţa în fiecare aspect, ce poate nu se schimbă niciodată este foamea omului pentru cunoştiinţe şi deci paradoxuri, dar şi omul se va schimba!-

5. Universul de azi este paradoxal. Cu cât afli mai multe despre el şi elaborezi noi teorii existenţiale, cu atât zona de cunoaştere se diminuează în timp ce necunoscutul se tot extinde. Într-un asemenea context totul este într-o continuă schimbare pentru că îmbracă forme noi, ieri neînţelese…! Ce nu se schimbă niciodată în univers?

6. Afirmaţia că „Universul este infinit, fără margini” este discutabilă. Desigur, putem discuta doar teoretic în acest moment, însă oamenii de ştiinţă nu au ajuns la o concluzie clară. De exemplu, este foarte posibil ca Universul să fie finit şi în expansiune. Asta nu înseamnă că am putea ajunge la marginea Universului, deoarece s-ar putea ca legile fizicii să fie diferite pe acolo faţă de ce cunoaştem.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: “Fericirea nerozilor şi scăparea viclenilor, cine te-a inventat a inventat forma în care se ‘mbracă laşitatea omenească, lipsa de convingeri limpezi”.(Mihai Eminescu )*”

Prof. Dr. Virginia POPESCU: Despre „Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor”

MOTTO:

 „Dimitrie Cantemir, erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academicean berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru.” (George Călinescu)

Anul 2018, care a rotunjit un secol de la cel mai important eveniment istoric al românilor, de la formarea României Mari, a fost marcat de oamenii de cultură în multe şi variate moduri. Ca scriitor, am fost impresionată de studiile istorice şi de antologiile de proză şi poezie, apărute cu acest prilej la editurile din ţară. Ca fiică de veteran, cu profunde trăiri patriotice, cu străbunic căzut în „Şarja de la Prunaru”[1], mi-am aplecat atenţia asupra studiilor istorice. Prin bunăvoinţa unei vechi cunoştinţe, un slujitor al Armatei Române, patriotul teleormănean, col.(r).Viorel Ciobanu, am intrat în posesia volumului „DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI”, apărut la editura „Universul Academic”, 2018. Coordonatorii lui au fost col. (r). dr. Mircea Dogaru şi col. (r). Viorel Ciobanu, secretarul general al Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, sub egida căreia a apărut cartea.

Am fost pusă în faţa unei complexe culegeri de cercetări istorice tematice, realizate de specialişti, care, fiecare sau împreună cu grupul de lucru, şi-au adus rezultatul muncii de luni şi ani, condensat în paginile de excepţie ale lucrărilor ştiinţifice publicate aici.

O carte care te trece, ca cititor, cu fiecare filă prin istoria neamului tău este interesantă şi impresionantă. Interesantă pentru că face referire la etapele fundamentale ale istoriei şi impresionantă prin faptul că scrierile sunt ale specialiştilor, ale cercetătorilor din domeniu, sunt asumate, justificate, critice, sunt conform documentelor. Personalitatea centrală a volumului este cea a cărturarului Dimitrie Cantemir.

În realizarea valoroasei culegeri de date istorice, şi-au adus contribuția membrii Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, „O Asociație care grupează în primul rând cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, care își desfăşoară activitatea în instituții ce poartă numele marelui savant român, dar și studenți și absolvenți ai acestor instituții, muzeografi, cercetători științifici militari și civili, clerici, oameni de cultură pasionați de istorie și care consideră că, prin Dimitrie Cantemir, românii și-au afirmat la cumpăna veacurilor XVII și XVIII, dreptul de a fi considerați ctitori de cultură și civilizație, egali între egalii popoarelor Europei și lumii, care și-au adus contribuția notabilă la evoluția umanității.” (Col. ( r). dr. Mircea Dogaru – „Cuvânt către cititori”).

Cartea este o „carte a cărţilor”, fiecare capitol fiind denumit „carte”, astfel:

CARTEA ÎNTÂI – ”DESPRE UNITATEA ROMÂNILOR”;

CARTEA A DOUA – ”NOI CONTRIBUŢII LA CUNOAŞTEREA EPOCII „DIMITRIE CANTEMIR” ŞI A ROLULUI SĂU ÎN CTITORIREA UNITĂŢII ROMÂNEŞTI”;

CARTEA A TREIA – ”„POHTA CE-AM POHTIT!” MAREA UNIRE A ROMÂNILOR. TREPTE ALE ÎMPLINIRII”;

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE – „DIMITRIE CANTEMIR ŞI ŢARA ROMÂNILOR LA CEAS ANIVERSAR”;

ANEXE.

După „Cuvântul către cititori”, în pagina intitulată „Spre luare aminte”, apar înţelepciunile lui Dimitrie Cantemir din „Descrierea Moldovei”: „Iubirea de patrie insistă şi porunceşte să încărcăm cu laude acel popor, în care ne-am născut şi să recomendăm pe locuitorii unei ţări care ne-a dat viaţă. Se opune însă spiritul de adevăr şi ne opreşte să afirmăm cele ce dreapta judecată ne stăruieşte că sînt de reprobat. În adevăr va fi mai folositor pentru patrie, ca să se puie sincer sub ochii locuitorilor ei acele defecte de care sunt plini, decît să fie înşelaţi cu o linguşire măgulitoare şi cu o scuză dibace, încît să creadă că sînt împlinite de dînşii corect cele ce toată lumea de pe glob, crescută în moravuri mai fine, condamnă”.

Am citit şi recitit frazele autorilor, notându-mi spre păstrare lucruri care reprezintă informaţii ştiinţifice de excepţie, pentru mine. Fiecare dintre ei, spre înlesnirea parcurgerii cu înţelegere deplină a conţinuturilor prezentate în lucrarea sa, îi prezintă rezumatul. Fără pretenţia specialistului în domeniu, ca scriitor şi mai ales ca cititor fidel al acestui tip de scrieri, mi-am umplut inima şi mintea cu faptele prezentate, pe care le-am filtrat, inevitabil, prin propriile trăiri, devenind astfel, datorită măreţiei lor, mai mândră de locul binecuvântat al naşterii mele, de pământul românesc şi de cei pe care-i considerăm cu drag, fiecare dintre noi, proprii înaintaşi.

Am hotărât să pun pe hârtie o parte din aceste gânduri şi să vin, în acest fel, în întâmpinarea celor care vor să ştie câte ceva despre evenimentele prezentate. Să scrii despre această carte fără să cuprinzi toţi autorii, toate temele şi fără să utilizezi rezumatele lor, ar însemna să renunţi la esenţa lucrurilor.

Volumul este publicat sub un „Motto” care sintetizează gândirea unei epoci cu politicieni români patrioţi şi devotaţi: „În chestiunile cele mari, în acele de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și de naționalitate, nu pot fi motive de oportunitate ca să te hotărească a le compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt și sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplătirii”. (I. I. C. Brătianu).

CARTEA ÎNTÂI – ”DESPRE UNITATEA ROMÂNILOR” este o culegere formată din nouă lucrări.

Colonelul în rezervă, doctor în istorie militară, specialitatea „Istorie militară antică, medievală şi arheologie”, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Militară, Mircea Dogaru, aduce aici două lucrări: „Spaţiul românesc şi Europa” şi „Europa şi bătălia pentru România 1601-1861”.

Cu viziune asupra întregului fenomen istoric, autorul specifică: „Privilegiul istoriei ca ştiinţă a evoluţiei societăţii umane, abordată sine ira et studio, este acela de a opera cu date exacte, independente de realităţile politice ale prezentului, date care pot fi ignorate de factorii politici conjuncturali o perioadă de timp oarecare, dar nu eludate.” Legat de prima lucrare, Mircea Dogaru rezumă: „Studiul prezintă – folosind date statistice – teritoriul de stat și național al României, arealul și spațiul spiritual românesc, precum și drama poporului nostru care „a trăit asediat” (Simion Mehedinți) și „în calea răotăților” (Grigore Ureche) sute de ani.”( pag. 17).

Al doilea studiu „relevă cu argumente istorice lupta pentru unitatea politică a românilor, declanșată în secolul XVI, al Renașterii Românești, dar nefinalizată in integrum nici astăzi, evidențiind Planul Unirii, elaborat de generația lui Mihai Viteazul și apoi de generația domnilor moldo-munteni și a principilor transilvăneni. Se evidențiază constituirea Partidei Naționale și lupta dârză a românilor la 1848, 1859 și 1918 pentru întregirea României „hotărâți și uniți sub marele și nobilul steag al Unirii.” (pag.62).

Trei lucrări din această parte a cărţii abordează „unitatea, comuniunea, comunicarea, conştiinţa unităţii româneşti”, făcând trimitere la Dimitrie Cantemir. Acestea sunt :

– „Matricea de unitate a românilor la Dimitrie Cantemir”, de prof. univ. dr.  Octavia  Costea[2] şi  Conf. univ. dr. Conona Petrescu[3], „Lucrarea abordează viziunea lui Cantemir asupra unității romano-moldo-vlahilor, argumentând cu instrumente științifice formarea conștiinței colective de sine a locuitorilor din spațiul carpato-danubiano-pontic și responsabilitatea față de viitorime a acestora.

Această unitate istorică, de conștiință de neam, având ca vectori:  jertfa pentru apărarea gliei străbune, legea şi norma de vieţuire, limba, cultura, obiceiurile şi tradiţiile constituie Matricea unității românilor.” (pag.24). –      „Unitatea, comuniunea şi comunicarea la Dimitrie Cantemir” de Marius Resceanu[4].

Studiul ne propune o fascinantă călătorie în universul personalităţii enciclopedice Dimitrie Cantemir, autorul unei opere de excepţie, elaborate în cei 50 de ani de viaţă. Cantemir este definit sintetic de autor prin şase caracteristici esenţiale: „poliglot, istoric, scriitor, orientalist, filosof, om politic.”  „Unitatea, comuniunea şi comunicarea la Dimitrie Cantemir gravitează în jurul aspiraţiilor sale pentru libertate a tuturor românilor, cea care oferă unitate şi bună comunicare. Un erudit ca Dimitrie Cantemir nu poate să nu înţeleagă forţa unirii dintre neamuri, el ca fiu al poporului român cel greu încercat de vremuri.” (pag.24).

– „Dimitrie Cantemir şi conștiința unității românești” de Valentin- Stelian Bădescu[5].

Cercetătorul Valentin-Stelian Bădescu îşi deschide opera cu nemuritoarele cuvinte ale lui Max Planck puse în Motto-ul: „Oricine este implicat serios în munca ştiinţifică de orice fel, realizează că, deasupra porţilor de intrare în templul ştiinţei, sunt scrise cuvintele: trebuie să ai credinţă. Este o calitate de care un om de ştiinţă nu se poate dispensa.”

Ideile lucrării apar astfel: „În contextul denigrării istoriei și vieții românilor, aniversările cu sens înalt simbolic solicită mai intens atenţia istoriografiei, disciplină mereu sensibilă la schimbările socio-politice, la idei şi mentalităţi. Ca un Ianus bifrons din mitologie, scrutând concomitent trecutul şi viitorul, ele obligă la o reflecţie continuă, aşa cum ne sfătuia la vremea sa Dimitrie Cantemir, unul dintre ctitorii culturii noastre moderne. Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conştiinţa naţională a celor care conduc vremelnic destinele unei naţiuni scade sub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociază, totul se relativizează, tot ce e sfânt şi intangibil devine simplă marfă pe taraba politică. În aceste momente, este datoria tuturor celor care trebuie să vorbească, să iasă în faţă şi să spună lucrurilor pe nume. Conştiinţa naţională a unui popor are nevoie să se exprime prin instituţiile sale. Acesta este sentimentul istoriei cantemirene!” (pag. 34). Lucrarea se încheie cu „Concluzii” deosebit de valoroase.

            Continue reading „Prof. Dr. Virginia POPESCU: Despre „Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor””

Eugenia BUCUR: O mână

O mână

 

Mâna în care ai adunat sentimentele
Era o prelungire a vibrației chemării tale
Dincolo de lacrima ce susținea inima
Mama ce zi şi noapte sta pe „De ce?”
Energia apei era învinsă de forța mâinii
Ce-i ştergea lacrima sufletului strivit
Ce trebuia să stea prins în Hora vieții
Pănă soarele umbrelor le făcea puncte
Punctele se făceau cerc cercul linie
Linia dreaptă sufletul se făcea abur
Să poată găsi răspunsul veşmântului
Şi mângâierea celei de a doua mâini
Când lumina ochilor a văzut Lumina
Misterele lumii erau poienile înflorite
Unde culorile erau ei copiii mamelor
Cu palmele-n rugăciune…
Doar al ei împreuna o palmă cu gândul

——————————

Eugenia BUCUR

Slatina

13 noiembrie 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pași printre stele

Pași printre stele

în ochii mei se stinge universul
caut orbit prin galaxii cărarea
aștept în fiecare clipă zborul
sub pașii grei se-nalță doar tăcerea

prin întuneric căutând absent
învăț a te iubi în zorii de zi
să fiu o avalanșă în cuvânt
și să deschid a nopții orhidee

topindu-te, sub dulce mângâiere
cuvinte de iubire ard în cânt
ochii tăi sunt cerul meu, iubire
precum o rază pură pe pământ

mă pierd în tine ca-ntr-un univers
sunt rug aprins, vapor cu albe vele
off, totul rămâne la nivel de vers
al unui trubadur pierdut în stele

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

17 noiembrie 2019

Mihaela BORZEA: Sete

SETE

 

Azi suntem doar pocale cu cerneală,
Eternităţi ce clocotesc şi ţipă,
Îndrăgostiri ciocnite din greşeală
De îngeri ce se ceartă pe-o aripă!

În noi se zbat căderi de Niagare
Şi se desfac în delte mii de fluvii,
Ne umplem cu tăceri asurzitoare
Si curgem în erupţii de Vezuvii.

Ard struguri despuiaţi în vinuri acre,
În flăcări ce ne mistuie dorinţa
Si sub ruine de istorii sacre
Ne toarnă în ţărână neputinţa.

Din noi îşi stinge setea tot Infernul,
Iar Raiul se îneacă şi tuşeşte
Şi însuşi Dumnezeu zdrobeşte sternul
Pe care cerul tot se prăbuşeşte.

Au părăsit toţi îngerii grădina
Într-o beţie soră cu sfârşitul,
De norii mov ne spânzură lumina,
Ca să privim din moarte, răsăritul!

—————————-

Mihaela BORZEA

(din volumul POTECA DINTRE STUF ȘI CER)

Vasile LUNGEANU: prima ninsoare în alpi

prima ninsoare în alpi

 

spongios munții absorb umezeala din aer
prinși în hore deasupra satelor peregrine
diamantează pădurea cu cristale swarowski

lumina se prelinge uleios din vintrine vintage
manșetele pantalonilor intră în anxietate
printre fulgi trotuarul scârție a reumatism

muzica unei flașnete aproape mută
tatonează aburul unui cești de ceai negru
plauri de oameni pierd în siaj singurătăți

internetul strivit între cerere și ofertă
oferă locații prime estrogenului
cu invitați a la humphrey bogart

—————————-

Vasile LUNGEANU

Noiembrie 2019

 

 

Camelia CRISTEA: O părere

O părere

 

Trec desculță iar prin suflet
Cu a Toamnei mele umblet
Și-adun frunzele de aur
În cel mai discret tezaur!

Ploile de lacrimi albe
Le așez în sfinte salbe
Și împodobesc cu ele
Ceasurile care-s grele.

Viile ce-au fost în rod
Cântă parcă un prohod,
Vântul le-a jertfit altarul
Dar învie iar la anul!

Păpădia-și poartă straiul
Unde -n toi este alaiul
Pleacă Toamna-n alte zări
Lasă-n urmă resemnări…

Lăcrămioarele din glastră
Se tot uită pe ferestră
Să mai prindă câte-o rază
Prin senin cerul să-l vază..

Rânduri de cocori trec zarea
Aripi bat iar depărtarea,
Amintirile-ți fac casă
Unde vremea e frumoasă…

Raze calde și drăguțe
Sărută discret mânuțe
Fără teamă un trandafir
Se tot ceartă cu-n ciulin…

Vântul parcă-i la paradă
A ieșit subit în stradă
Suflă-n ceafa unui pom
A crezut că este-un Om…

Norii suri îmbracă zarea
Și alungă resemnarea
Hornul fumegă-n tăcere
Toamna parcă-i o părere…

—————————–

Camelia CRISTEA

Lhana ROMA-NOVA: Clipa tainică de noi

CLIPA TAINICĂ DE NOI

 

Clipa tainică de noi s-a gândit că ar fi timpul

ca să rupă din trifoi legea, trupul, anotimpul

și să înnoade într-o batistă aste’ sfinte adevăruri…

Inimă, dacă ești tristă, să le cauți prin chivăruri[1]!

Să nu plângi într-a ta palmă când durerea-ți curge în vene,

ci te roagă de albine să îți dea miere din avene[2]

ca s-o guști, s-o sorbi fierbinte, să te ungi cu ea la rană

iar pe sfânta-ți rugăminte s-o trimiți în stup de prană

unde roi tăcut de îngeri, Heruvimi și Principate[3],

vor preface dor ce sângeri în culori înaripate!

Clipa tainică de noi – curcubeu ce zboară în sine…

Astăzi, unul sunt cei doi… roi ascuns prin flori fucsine!

 

 

[1] Chivăr = coif de cavaler.

[2] Avenă = prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață.

[3] Principate = ierarhie de îngeri care se ocupă direct de oameni și de organizarea activităților lumești sau individuale.

——————————

Lhana ROMA-NOVA

17 noiembrie 2019