Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Citește cu suflet de femeie

Citește cu suflet de femeie

Las un poem pe masă,
poate spune mai mult decât mine,
are fiorul subțire al inimii
unde cuibărește demult dragostea.

Iartă-mi modul de atingere,
nu știu s-o fac altfel
și timpul trece nepăsător,
m-a învelit nuanța culorii de foc
care mă aprinde pe rug.

Citește cu sufletul de femeie
și caută printre cuvinte
tot ce vrei să înțelegi profund.

 

 

Umbra cu limbă de os

Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la loitre.

Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.

————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Noiembrie 2019

Continue reading „Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Citește cu suflet de femeie”

Maria CĂLINESCU: Visul înmugurit

Visul înmugurit

 

Noaptea se așterne ca o mătase fină
peste visul abia înmugurit

sub pleoapele grele de dor
se deschide parcă o altă lume
în care soarele apune la picioarele îngerilor
iubirea sfâșie cea mai dură piatră
vântul îndoielii se risipește în eter

o lume în care înveți zborul
răcoarea oscilează între ieri și mâine
Iacrimile irișilor par nestemate
balize de timp renasc și în mijlocul furtunilor
ca în vara care a plecat
lăsând diamantele să străluciască

o lume în care
tăcerile nu pot fi auzite
de către cei fără sentimente
unde pașii te poartă
prin liniști autumnale pline de chemare
fără să ne atribuie vreo vină

o lume în care clipa uită să se zbată
între ieri și mâine
o lume în care crepusculul vieții este o simfonie a biruinței.

———————————

Maria CĂLINESCU

19 noiembrie 2019

(Imagine internet)

Simon JACK: Întrebări la colț de seară (poeme)

De ce tu mă citești c-un ochi la spate
cu inima de ce nu mă arăți,
unde-ai legat cuvântul mamă
de unde vin nespusele-n poeți?

 

Cum descifrezi în suflet taina
ce ți-o trimit anagramată îndărăt,
tu știi că-n mine cerul tău mi-e haina
ce strălucirea-i trup și portul nord la gât?

 

De ce mă pierzi uitării pradă
când eu te bântui în somnul vechi și strâmt,
din visul tău copil pot face acoladă
pe miriade de tornade, un vers alăturând,

Încotro poartă lumea scrisul
ce-l dăruim cadou c-un strop de suflet nins,
de ce tu mă citești c-un ochi la spate-ntransul
de ce socoți poeții un semn în necuprins?!

 

 

Pasul în spate

 

Neîndemânatic
pasul în spate se face echerul egretei
in mit nupțial,
nebuni dezbrăcați
imbrățișează copaci de fum
ofrande argăsite pe genunchii
Ioanei D’Arc,

carismatic
clovnul deghizat în plânsul viței de vie
umple ciubere cu apa Bobotezei
băută de Hamlet în noaptea
Sfârșirii,
craniul unei himere de canonizat becuri
din beci, hlizește un râs din umbră
e avortul gurilor…ce tac

pasul în spate
așteaptă abisul din față
pentru un ultim salt, într-un singur picior!

 

***

dac-aș tăia aripile îngerilor ce-mi țin
bâlbâiala schizofreniei de tine
in pământ,
aș face din vârfurile lor săgeți de virgule
flămânde în zborul rândurilor albe
strânse colier pe limba șerpilor
strâpunși de rime încordate,

ca ramura uscată
ca toamna arborată pe-un vers
torent,
ca tine cea din umbra plajei
ce leagă două midii-n scoici captive
două-mbrățișari, o singură făptură,
o mie de ochi pe-o gură de furtună

ingeri fără drept la zbor…

 

***

și cel mort visează
atenție pe unde calci nălucă fără zile
prea bogat în nopți,
s-ar putea să te împiedici de cele nevăzute
să nu dai cu glezna-ți aspră
in vreo lespede de oase sub clar de lună,
in general se întâmplă să rămâi
fără șchiopătatul talăngilor ce te trezesc
in echinocții bipolare,
Continue reading „Simon JACK: Întrebări la colț de seară (poeme)”

George ANCA: Feminitate Câmpina

Excerpte din cărți ale lui George  Anca

 

DODII  18   –   58 /  

construcţia femeii bune

 

o am tradus de un minut

Orfeu îi cântă-n văi de strune

a răsări fără trecut

n-o mai cunoşti şi ce i-ai spune

 copiii vi s-au petrecut

mai mult pământ duminici lune

o săptămână blândă luth

puţină lume zgomot mediu

trei tei în curte către toamne

o amintire drept remediu

ori niciodată te condamne

montan al verii noastre sediu

inexistent n-ai dat-o doamne

închinare înaintea femeii străine

 

frumoaso înţelegi cuvântul

vezi e o şoaptă de la ceruri

pentru auzul tău neştiutor

poate sunt blestemat să se vestească

iubirea mea în toate încăperile

şi să răsune până-n vârful munţilor

dar ţie să îţi pară de neînţeles

tălmacii ştii şi ei mi s-au împotrivit

şi zac de-acum sub steagurile albe ale mele

un mort o moartă nu mai ai pe nimeni viu

un schingiuit de ură neamul îngropat

ascultă-mă nu te feri atâta

curând o să te urâţească foamea

aşa cum te înfometează frumuseţea azi

de ce să-ţi fi rămas dator destinul

doar ţie dintre fiii-mpărăţiei dispărute

pe fratele-ţi iertându-l singur şi-a dat moartea

mai înainte ţi-o fi poruncit în limba voastră

să mai trăieşti în amintirea tuturor

Zalmoxe-i numele fiului tău

de îl vei zămisli pun datină

să nască toate semenele tale nume

de mai nainte puse prea cu drag visate

Zalmoxe spune-i zi-i Zalmoxe

şi-n fire vino-ţi taci să nu uiţi

Zalmoxe ţi-l înseamnă în minte

şi frânge-te ca şi cum asta

ţi-e dăruirea mea iubirea

Zalmoxe-i darul tău Zalmoxe

e de ajuns atât să ştii pe limba-nvingătorilor

nimenea nu o să-ţi vorbească

în numele cu numele Zalmoxelui

nu plânge nu Zalmoxe

fii născătoarea-i fii Zalmoxe

şi nu te prăpădi Zalmoxe

înviază-te Zalmoxe

 

IBSENIENII Roman

 

Depastişare

( din notiţele Claudiei)

 

Flaubert este un scriitor bun, dar nu atinge cerinţele clasei muncitoare.

O zi din viaţa lui Heminguei: s-a sinucis.

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, cel mai liber scriitor în viaţă. Toţi cei care se arată mântuitorii societăţii în carte apar ca nişte bestii, pentru autor, nimeni nu mai este curat. Eugen Ionescu a scris: Paul Goma este un Soljeniţ român. Firea lui Goma devine un arbitru cu mari crudităţi. Dă în libertinajul de tranziţie care spală creierii… Cum ne povestea el în celulă Giois şi eu dormeam. Goma, în Jurnal, e un Savonarola. În realitate, a fost cel mai represat în puşcării şi cel mai exilat la Paris. Pe mormântul lui Eugen Ionescu scrie: Cine mă salvează? poate Iisus. La moartea lui Mircea Eliade: Cărturarul lasă în urmă cărţile, a luat cu el limba română vorbită; era starea de graţie a limbii române. Paul Goma vorbeşte despre cei care nu mai vorbesc româneşte într-un pamflet…

Dintre toate temele realismului şi libertăţile scriitorilor, una ar fi: cum se poate spera să se retrăiască marile experienţe creatoare ale culturilor mari şi mici prin lectură şi meditaţie? Opriţi ca vasul zugrăvit/Pe-o zugrăvită mare (Samuel Cambridge); Sufletul îi este obosit de orice, numai de credinţa în Dumnezeu şi de iubirea arzătoare pentru om nu este obosit (Thomas de Quincey); Hercule preschimbat în rândunică (Paul Valery); În braţele zeilor am crescut (Johann Christian Friederich Holderlin); Mi-e uneori ruşine ce slabi suntem în lume (Alfred de Vigny); Negru soare – melancolia (Gerard de Nerval).

Lev Tolstoi a vrut să-şi dea pământul oamenilor. A fost în România. Războiul şi pacea există între francezi şi ruşi, război condus de Napoleon. Ana Karenina este simbolul feminităţii dincolo de libertate.

Când iei opiu, îţi lucesc obrajii. Baudelaire, Edgar Poe îl imită pe de Quincey. Bogăţia unei naţiuni e dată de suma viciilor ei. Vicioşii sunt concurenţi ai vindecătorilor. Cea mai tuberculoasă ţară era Anglia. Laudamum a fertilizat literatura. Crima se consumă cel mai mult în filme, unde o crimă e mai frumoasă decât alta. Nu Raskolnicov face crima, ci ortodoxia, ruşii, Dostoievsky. Rhyme – Rima marinarului din vechime. Puşcăria literaturii, râsul în puşcărie, perversiune. Păcatul în literatură se transformă în viciu, ne face părtaşi la o anumită mântuire.

Literatura nu mai e a zilelor noastre, dar noi o aducem la zi. Propagarea s-a realizat în Revista sec. XX. Statuia este un dans împietrit. Socrate compară dansatoarea cu o flacără. Dansatoarea lui Hercule este o rândunică.

 

 

TU  IBSENIENII III

 

DIALOGOS

 

Tu:

Uit că am 28 de ani, acum, iubindu-ne, nu observăm că sunt cu 6 ani mai bătrână, iar timpul ne-o deschide ochii şi cu ei gura. Dacă m-ai iubi mereu, nefericirea n-o să-şi bage nasul între noi. Poţi crede că am trăi alături într-un vis, că ne-am întregi unul pe celălalt? Numai dacă credem asta înainte de a o face trebuie să ne căsătorim.

Ce bine că am mai primit o scrisoare de la tine! Mă speriasem, erai arţăgos şi rău, şi ai tot dat în mine de m-ai năucit. Noi n-avem nici trecutul, nici viitorul, să fim fericiţi măcar acum. Unde eşti tu? Mi-ai spus să merg pe Frunzei. Te-am căutat, te-am aşteptat tot pe leagănul ăla, ştii care, dar a trebuit să plec, pentru că au venit alţii să ne ia locul, şi m-au alungat. Te-am căutat şi prin troleibuze, şi pe străzi, şi în vântul dinspre Cheia. Nu erai tu. Eram tot eu singură, fără tine şi totuşi cu tine. Mă învârt de colo până dincolo fără rost, şi abia aştept să deschizi iar uşa şi să vii. Aş vrea să fii mâine aici. Am fi mers la Pusnicul. Au ieşit ghioceii şi viorelele şi îi pasc căprioarele în lipsa noastră.  

 

ZĂPEZI  HAWAIIENE Ibsenienii vi

 

Forum

 

Biblioteca Naţionaă Pedagogică, Dlui Director, George Anca

 

       Domnule George Anca, sper că aţi  văzut, în Tribuna Învăţământului (3 numere, mai)studiul despre „Reforma…”, în care vă mulţumesc pentru procurarea „Legilor”. M-a mirat faptul că nu m-aţi sunat, în legătură cu aceasta, şi de altfel de mult nimeni de la dvs nu m-a mai contactat (deşi,între altele, am văzut în Trivium că aţi avut interesante reuniuni la care aş fi putut asista:despre Eminescu–relativ la care mi-aţi re-publicat un articol şi am avut cel puţin o piesă,radiodifuzată–sau relativ la „Ibsen”–şi mi-am amintit că vă sugerasem să vizitaţi fjordurile etc.).Că s-a petrecut ceva  e cert, vă şi prevenisem că vor fi intrigi, mărunţişuri, ca să ni  se strice relaţiile (am descoperit că şi noua mea editoare-pacoste–care mă face să o apreciez ca pe un înger  pe Angelica, faţă de ea– s-a introdus şi la dvs.).Însă, dat fiind un anumit protocol,desigur cunoscut de dvs, care aţi lucrat şi în diplomaţie, eu nu  v-aş fi scris, dacă nu m-ar obliga o situaţie pe care nu o pot admite şi sunt nevoită să „protestez”. Adică: aţi publicat, acum, Lucrările Conferinţei (pentru care spuneaţi, repetat, că v-am susţinut,vara trecută,când eraţi deprimat), iar în aceste volume aţi introdus „Key-note address” a mea (anterior publicată, în Trivium! ), drept o COMUNICARE, într-o SECŢIE, FĂRĂ A-MI CERE ACORDUL ! Eu am acceptat să particip (cum se cădea, la statutul meu şi în limitele ne-specializării mele în „Bibioteconomie”!)   cu o KEY-NOTE ADDRESS, INVITATĂ, ÎN PLENARĂ   (cum am fost invitată la câteva importante CONGRESE!), iar dvs mă puneţi în situaţia ridiculă , INACCEPTABILĂ şi NEACCEPTATĂ  de mine, de a figura cu o „comunicare”, pe care v-aş fi trimis-o ca  atare, nu ca invitată, şi NU ÎN PLENARĂ (adică, m-aţi eliminat din compania dlui Văideanu–-care s-a lăudat, plenar, cu succesele  sale din era Ceauşistă–sau cu dl.Bunescu, ori Irina Petrescu etc., ei toţi „demni” să fi vorbit „în Plenară”!!! Nu pot înţelege, orice „explicaţii”aţi dori să-mi daţi, mai ales că nu mi-aţi cerut acordul (firesc pentru orice persoană, fără a fi considerată „dificilă” etc!!) ;era, de altfel, mai firesc să nu mai publicaţi acel text prea lung, căci îl publcaseţi în Trivium! Mi-aţi adus, repetat, multe elogii în publc (  şi v-am considerat sincer, mai ales că, nu rareori, în străinătate,  ori aici, înainte de 9O,spuneau şi alţii cam la fel;  dar dvs aţi spus ceva inedit, adică m-aţi asemănat cu M..Eliade, în sensul că, la fel, sunt om de ştiinţă şi scriitor.Oare la fel aţi fi procedar cu M.Eliade? Vai, cum?!  Pentru a remedia cât de cât situaţia şi a nu mă obliga la reacţii pe care nu mi le doresc, vă cer ca : să scrieţi o Errata, pe care s-o introduceţi, volant, în volumele încă neexpediate, iar pentru celelalte să o trimiteţi prin e-mail ori poştal la adresele unde aţi distribuit volumul: „Errata. Dintr-o eroare pe care o regretăm, textul Dnei Prof.Dr.Docent T.Slama-Cazacu , care o fost în Programul Conferinţei o”KEY-NOTE”, invitată în Şedinţa Plenară,  a fost greşit  introdus–la p…..- ca o  Comuniocare, la Secţia de Biblioteconomie”

 Aştept, Domnule Anca,o confirmare a acestei Errate, cu dorinţa, în ceea ce mă priveşte, de a ne păstra bunele relaţii, SCOP PENTRU CARE ERRATA    şi  DiSTRIBUIREA EI ESTE O CONDIŢIE SINE QUA NON. Cu bune urări, T.Slama-Cazacu

 

 

 TIGRULUI  Roman-operă

 

ACTUL I

NEFERTITI

 

Ola, jai, ahoe! Tango azi-mâine. Borges, pacifist din militari etc. Zi de zi se degradează Parisul, degradarea ne afectează sentimentul, acuma mergem la Moulin Rouge, aici vin curvele, aşa se numeşte, c’est pas pareille, România este paria Europei, de la Termini la Napoli, schimbarea gărzii, Grotta Azzura, bistro roumain, Madelaine, venea nenea Aurel cu Tanţi, cam aşa-i Parisul, Gare du Nord, tiempo del destino, nebunul de la răstoacă tot el cântă tot el joacă în Notre Dame de Paris. Cuentar una storia. De ce e comică victoria celui slab asupra celui puternic? Ezeiza. Care râzi şi nu cobeşti? Cum atragi ce ţi se întâmplă şi eşti ce pierzi, ce găseşti. Anca stă la Lancaster. Aqui descausan los restos del Capitan general D Jose de San Martin y del soldado desconoscido de la independencia !Saludalos!

 

ACTUL II

SUEDEZA

 

Taie, rupe din el, ia, tată părince, fă-mi şi mie o dezlegare, două. Le-a ars primăria, valea, jalea. Sască-n casă, noaptea fură, ziua jură, barbă roşă, drac la poştă. Am să-ţi fac nişte linguri. Are părintele de cărat, mă duc să-l ajut. Să ai mai mulţi morţi decât vii, pământul sufletului meu nears. Rică mai face transpoarte cu calul, mai cară câte-o căruţă de fân, de coceni. La Goleşti, apa aproape, o iei cu găleata, aici are 7 m da’ e bună. Dă-te mai la lumină, lângă geam. Ăl bătrân doarme. Îşi drege tusea. Pentru roada pământului. Pentru cei ce călătoresc pe mare. Moşul se bagă la Ţie, Doamne. Sfânta îngropare cu cântări să o cinstim. Mort ai fost socotit cel ce ai omorât moartea. Noroc pe sub busuioc de fum înnodat. Şi ai născut pe fiul cel fără de ani. Tămâia bate busuiocul, nu mă bate. În vremea tămâierii ţi s-a arătat îngerul, prooroace Zaharia.

Ţi-am scris un roman, Elinia, despre viaţa mea de mano-depresivă nediagnosticată o jumătate de secol. Până mai recent îi castrau chimic pe bolnavii psihici şi îi puneau să înfieze copii sau să se corcească cu alte rase. Sunt sinucideri în lanţ. Mă pricep la Nash. Nu poate face nimic decât lâncezi. America îmbolnăveşte şi pe cei sănătoşi de nervi. Serotoninul lipseşte, aşa de rău te simţi încât îţi poţi pune capăt zilelor, eşti mort de viu. Să n-avem vorbe! Teodorina (ca şi Teodora) nu câştigă nimic măritându-se, ba este chiar în pierdere. Ele au nevoie de un îngrijitor, sau să fie şi el bolnav afectiv, sau catolic care nu are voie să divorţeze. Şi Teodorina şi Teodora pot avea prieteni, fără să stea împreună tot timpul, în stilul suedez sarbo. De când ai ajuns tu la concluzia că numai măritată este bine?

 

ACTUL IV

PARVATI

 

(Kumarasambhava de Kalidasa, apud M. R. Kale) Uma – U ma (O, nu) – , una cu Parvati, fiica muntelui Himalaia, în floare, cu sâni grei şi coapse elefantine, are voce melodioasă, frumuseţe nepământeană. Narada o (pre)vede mireasă lui Shiva. Cu încă două fecioare, se face preoteasă pustnicului. În ceruri, zeii îl slăvesc pe Brahma, trimorf, nenăscut născător, logos vedic început cu Om, îl ascultă numindu-le posomorârea pe rând, iar Vorbzeu-Vachaspati, desemnat de Indra, numără relele demonului Taraka, arestator de plăcere al soarelui, lunii, vântului, anotimpurilor, râurilor, riturilor şi virtuţilor: o, Atotputernice, dă fiinţă celui ce va distruge demonul. Dorinţa vă va fi împlinită, nu acum, nu de mine, ce l-am nutrit a nu muri aici şi-n altă parte are a fi distrus. Căutaţi a abate mintea lui Shiva de la pustnicie la nuntă cu Uma şi fiul lor, în fruntea voastră va libera fecioarele captive ale cerului

 

 

GITAGOVINDA de Jayadeva

Versiune de George Anca

 

cântecul 19

 

de spui fie şi-o şoaptă pe dinte luciul lunii

răpune întunericul grozav

cu dor a bea nectarul buzei fremătânde se uită

la luna feţei tale ochiu-mi de cocor

dulce frumuseţe uită cearta mândria ţi-e nedreaptă

dintr-odată dragostea îmi arde inima în flăcări

dă-mi o gură din lotusul gurii tale să beau

 

de adevărat eşti supărată sat pe mine

atunci mă junghie cu lunga unghie

mă spânzură-n braţe muşcă-mă cu dinţii frumoşi

fie împlinită plăcerea pedepsei

 

tu eşti a mea cunună laur tu eşti a mea viaţă vie

tu eşti a mea coroană aur în oceanul vieţuirii

aproape mai aproape şi mereu la pieptu-mi mai acum

aşa te roagă de jar inima-mi

 

lotus albastru ochiul tău fragedă femeie

apoi roşu de supărare lotus

de m-aprinzi săgetându-mă cu foi de iubire

krishna fiind din azuriu mă împurpur

 

Continue reading „George ANCA: Feminitate Câmpina”

Anatol COVALI: Tridiletele* iubirii

Veneam cântând

 

Veneam cântând şi-aveam în trup dorinţi
atât de pătimaşe şi fierbinţi

*

că mă temeam de prima-mbrăţişare,
însă răcoare-n tine am găsit
şi-am înţeles că îţi eram menit
să-ţi fiu pân’ la sfârşit continuare.

*

Veneam cântând şi-ai început să cânţi
cu sufletul, ca inima-mi s-o-ncânţi

*

şi nu am mai ştiut de-atunci de mine,
vrăjit de al tău farmec minunat
ce-n inima mea blândă a brodat
trupul tău drag, luând culori din sine.

*

Veneam cântând şi de atunci mereu
clipe zâmbind zăresc pe drumul meu.

21 noiembrie 2019

 

 

Caut febril

 

Caut febril ieşirea din impas,
dorind ca nicio urmă să nu las

*

nici în tristeţe şi nici în durere,
să-mi pun pe umeri aripi şi să zbor
doar în ce e frumos în viitor,
trăind o minunată înviere.

*

Caut febril o zare, mai presus
de ce semenii mei numesc apus,

*

din care să colind spre altă zare
cu sufletul întinerit de-un ţel
care să vrea să-mi fac un scop din el
fiind pentru destin purificare.

*

Caut febril, dorind să nu cedez
şi-n dragoste întruna să vibrez.

20 noiembrie 2019

 

 

Poate deja

 

Poate deja ar trebui să-ncerc
să intru în al renunţării cerc

*

ce zi de zi în jurul meu se strânge
şi propriul destin să mi-l anunţ
că mă retrag din toate şi renunţ
să tot încalec armăsari pursânge.

*

Poate deja e vremea să mă-opresc,
mergând în ce-a rămas cât mai firesc

*

pe un drum drept sau pe poteci bătute
de cei pe care-ntruna i-am pierdut
când singur alte lumi am străbătut
nevrând ca niciun semen să mă-ajute.

*

Poate deja ce fac este prea mult
şi-a obosit semeţul meu tumult!…

19 noiembrie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Tridiletele* iubirii”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: LITERATURA ROMÂNĂ CREŞTINĂ în SPAŢIUL CONCENTRAŢIONAR ATEU – studiu de caz – Ioan Ianolide (partea I)

 

Eroii şi Martirii valahi nu se plâng

niciodată, nu se regretă nicicând, ci se

slăvesc continuu, mândrindu-ne cu ei

întotdeauna şi urmându-i permanent !

                         

  Naţiunea creştină Daco-Română, fiind cea mai încercată dintre încarceratele şi mai prigonitele dintre Naţiunile lumii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor şi suferinţă, în crez şi îndurare, în chin şi sărbătoare, în frângeri şi înălţări, în tăceri şi mărturisiri, în aşteptări şi împliniri, în înfricoşări şi extazuri, în  bocete şi psalmi, în apusuri şi răsărituri, în lanţuri şi libertate, în îngenuncheri şi slavă, în cătuşe şi har, în chemări şi alegeri, în suspine şi Liturghii, în defăimari şi laude, în lepădări şi jertfe, în vânzări şi mucenicii, în trădări şi binecuvântări, sub denia Crucii şi sub apoteoza Învierii.

    La suprafaţă, în afara lumii „libere” fenomenele liric, literar, filosofic şi teologic par paradoxale, dar lăuntric în sufletul neîncătuşat, în spiritul libertăţii depline este o celestă antinomie, prin faptul că în Infernul concentraţionar ateu s-au născut un Paradis mistic al POEZIEI religioase prin excelenţă, o MĂRTURISIRE isihastă fără precedent în istorie, în Patristică, o Filosofie creştină sofianică nemaiîntâlnită şi o Teologie ortodoxă ce purcede spre o Filocalie a Suferinței și a Jertfei cu o înaltă vibraţie cerească.

   Prin Rezistenţa religioasă şi anticomunistă, Scriitorii Crucii s-au aprins în Ruguri de reflecţie, de lumină, de sublim peste întregul univers concentraţionar împletind şi consfiinţind toate formele scrisului în acel sinistru şi diabolic spectru carceral, așa cum sublinia dr. Constantin Buchet :

    „ Literatura de detenţie, literatura memorialistică de detenţie, literatura universului concentraţionar, memorialistica concentraţionară, memorialistica închisorilor, memorialistica de penitenciar, literatura carcerală, memorialistica de detenţie, memorialistica rezistenţei.” (Conf. univ. dr. Constantin Buchet, Între bestiar şi martirologiu. Amintiri din iad. Intern şi internaţional în paradigma reeducării, în, Radu Ciuceanu, La Taină cu Diavolul. Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti-2015, p. 44)

   Literatura de detenţia a urcat piscul memorialisticii concentraţionare înălţându-se apoi pe reperele mistice într-o mărturisire isihastă de reverberaţie serafică.

   Reperul fundamental spiritual, catehetic pentru deţinuţii religioşi a fost suferinţa, credinţa, dragostea şi jertfa întru Dumnezeu, culminând în zelul înălţării isihaste cu mistica creatoare ca poezie martirică, mărturisire literară, filocalică, sofianică.

   Misticii Crucii, parte formaţi, parte consacraţi, altă parte convertiţi prin taina suferinţei şi a jertfei la creaţie, şi-au odrăslit conştiinţa cu înţelepciunea în care au clădit un principiu imperativ de viaţă: slujirea credinţei şi a iubirii de Patrie şi de Creator sub heraldica demnităţii creştine. Odată pătrunşi în regimul tenebrelor, terorii temniţelor, penitenciarelor, lagărelor şi-au ordonat conştiinţa morală în acel mediu al prigoanei continue, al persecuţiei permanente, rămânând fermi, cinstiţi, senini, demni în frângeri, mâhniri, înfrângeri, dureri, căderi, ştiind că nu este pecetluit nici un triumf, ştiind că statornicia nu are durată, ştiind că tăcerea vindecă întristarea, creaţia, și că munca cu sinele întăreşte nădejdea salvându-te din înfrângere, nu atât pentru tine, ci pentru ceilalţi, pentru urmaşi, pentru ţară, pentru biserică.

   Transformând prigoana în predanie, creştinul persecutat s-a transformat pe sine într-un om nou, renăscut, devenind temelie pe care să se clădească o lume nouă.

   Soarta te cheamă la viaţa ta, dar Destinul te alege pentru viaţa celorlalţi.

  Ţelul vieţii trebuie să devină Calea creştină jertfitoare pe care trebuie să o urmezi neabătut, astfel încât toate încercările istorice să te întărească pentru a birui spiritual.

   IOAN IANOLIDE – MĂRTURISIREA FILOCALICĂ

   DEŢINUTUL PROFET

   Ioan Ianolide provenea dintr-o familie înstărită de armâni teleormăneni, învăţători, născut în 27 Ianuarie 1919, în localitatea Dobroteşti, într-un mediu familiar de credinţă, de tradiţie şi de înalt patriotism. Ca elev a fost sclipitor, iar ca student al Facultăţii de Drept din Bucureşti, era o excepţie, dar a fost arestat la 19 Octombrie 1941, învinuit de naţionalism creştin ortodox, acumulând prin temniţele de la Aiud, Galda, Piteşti, Târgu Ocna peste 23 de ani de suferinţă. A fost logodit cu o soră a lui Valeriu Gafencu, dar timpul îndelungat al detenţiei i-a despărţit definitiv.

   Ioan Ianolide, precum cea mai mare parte a poporului dacoromân drept măritor creştin s-a născut într-un mediu curat, sacru al tradiţiei creştin ortodoxe, între obiceiurile şi datinile strămoşeşti şi străbune, din străbunici, bunici şi părinţi cu dragoste de Dumnezeu, de Patrie, de Biserică, de Natură, de tot ce-i românesc şi pur, de tot ceea ce viaţa, familia, educaţia şi cultura izvorau din Atotcreator şi se revărsau apoi cu credinţă, cu dragoste, cu libertate şi cu adevăr în Frumuseţea Lui.

   „Legătura mea cu Hristos era naturală, familiară şi permanentă, viaţa fiind de neimaginat fără El. Mi se părea că aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi necontenit. Dumnezeu dădea plinătate sufletului meu. El răspundea necesităţii de curăţenie, de desăvârşire şi de ideal din mine.” (pag. 28)

   De la naştere, creştere şi formare Ioan Ianolide a fiinţat vieţii sale ca un creştin aparţinător şi moştenitor al Tradiţiei sfinte dacoromâne.

   „În închisorile anilor 1941-1944 credinţa noastră îşi căuta albia spirituală.” (p. 442)

   După primii ani de temniţă, în condiţii eminamente diabolice de prigoană şi tortură permanentă, administrată sub toate ipostazele, doar prin dialogul lăuntric cu inima, prin acceptare şi suferinţă, prin rugă şi jertă, prin dăruire şi iubire, prin mistică şi iertare s-a îmbrăcat prin curăţirea lăuntrică în veşmântul isihast al Cămaşii lui Hristos.

   Lucrare filocalico-sofianică, Deținutul Profet a  apărut sub binecuvântarea părintelui Amfilohie Brânză, duhovnicul şi ctitorul Mănăstirii Diaconeşti, la Editura Bonifaciu – Bacău, în anul 2009.

 Această Mărturisire Filocalică este o lucrare hristică, mesianică, hărăzită, ca o vocaţie şi ca o misiune a Profeţilor, ca prin cuvântul lor să iradieze o putere de Sus, o revelaţie pentru a lumina sufletul unui Neam, pregătindu-l astfel pentru o întrupare a desăvârşirii creştine, prin jertfa asumată, urmată de Mântuitorul Hristos pe o cale aparte şi prin uşa strâmtă a Ortodoxiei.

   În vibraţia duhovnicească a trăirii creştine, pe acest tărâm binecuvântat al Maicii Domnului, sufletul lui Ianolide a înregistrat cutremurul unui destin de proporţii catastrofale, prezis chiar de mama sa:

   „-Dragul mamei, tu ai un destin deosebit. Eu te-am apărat cât am putut, dar duhurile rele nu te vor lăsa în pace cu una cu două. Să ai grijă de sufletul tău, dragul mamei!” (Ioan Ianolide, Testamentul unui nebun. Ed. Bonifaciu, Bacău, 2015, p. 15)

 

   O altă influenţă în educaţia sa creştină în care a crescut şi în care a trăit, ca o invocare permanentă în el, a fost evlavioasa şi pravoslavnica sa bunică:

 

   „Bunica îşi stabilea relaţiile cu Dumnezeu tot aşa de simplu cum le stabilea cu vecinii de care o despărţea un gard de uluci rare, albe. Habar n-avea ea de dogme, de legi şi de alte abstracţiuni! Ea îşi lega sufletul de ceruri prin fapte mici, concrete, cotidiene. Şi mereu se simţea ca şi cum ar fi fost în faţa lui Dumnezeu.” (ibid., p.19)

 

   Al treilea pedagog i-a fost profesorul de filosofie, titanul Nae Ionescu pe care l-a simţit ca pe un sine spiritual de mare profunzime, stându-i parcă mereu în preajmă:

   „Pornea de la o ideee, colinda cu ea din Antichitate până la moderni, se oprea îndelung în Bizanţ şi termina într-o exprimare personală.

   Deşi era o inteligenţă excepţională, în fond era un mistic. Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: LITERATURA ROMÂNĂ CREŞTINĂ în SPAŢIUL CONCENTRAŢIONAR ATEU – studiu de caz – Ioan Ianolide (partea I)”

Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Cerneluri (poeme)

Cerneluri

 

Strânge-mi șoapta albă din talpă

Ce te strigă în gândul noptii

Cu tresărirea ei cea caldă

Când ne adună vântul sorții.

 

Mă voi culca în tâmpla-ți moale

Voi aduna din temeri ceruri

Fierbinti cu aripile goale

Spălate-n miruri și cerneluri.

 

De-mi vei simți pasul agale

Scriind pe geana ta cea blândă

Cărare nouă printre toamne,

Să îmi strângi inima flămândă.

 

Voi adormi cuminte-n ceruri

Cu sărutul tău sfânt pe talpă

Udă de miruri și cerneluri

Soarta în sânul ei ne scaldă.

 

 

Brumă

 

Ce sfios privește toamna

Către fruntea-nsingurată

Zilei de demult plecată,

Ce plăpând ne cântă iarna.

 

Brumă albă-n os ne strigă

Să lăsăm pământul moale

Temeri să rămână goale

Când minuni nu-și au odihnă.

 

Vor răsări șoapte pe culmi

Uns ne va fi cerul cu mir

Va plânge îngerul umil

Când stele moi vrei să aduni.

 

Să nu uiți să-mi coși în șoaptă

Trei priviri de toamnă albă

Cu surâs pe glezna-mi caldă

Într-o noapte blândă coaptă.

 

 

Timp

 

Pune-mi pe umeri blânda privire

A timpului topit cu ceară

Taci când îți doarme plânsul de mire

Cântă-mi astăzi din vioară.

 

Se strâmbă norii crescuți din talpă

Ce-mi îmbată ploaia de vară

Sărutul tău în coapse mă sapă

Și plânge luna prima oară.

 

Îți cos din lumi de rană străine

Un brâu de sărbătoare albă

Timpul când va adormi-n ruine

Să plângă ceara in cer dalbă.

 

Cald iți voi sfinți amarul crucii

Doar iartă-mi azi seninul pâinii,

Păstrează până vor cânta cucii

Plânsul surd ce îl urlă câinii.

———————————

Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ

Galați

21 noiembrie 2019

 

 

Continue reading „Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Cerneluri (poeme)”

Al. Florin ŢENE: A apărut un nou număr al revistei Agora Literară nr.39 a Ligii Scriitorilor

    De aproximativ 13 ani, revista Agora Literară, oficiosul Ligii Scriitorilor Români, promovează literatura autentică, dar, și încurajând tinerele talente prin strădania redactorului șef Iulian Patca și al directorului Al.Florin Țene, inclusiv al comitetului director format din Ion Constantinescu și Gavril Moisa.

   Această revistă a îmbogățit peisajul revuistic din țara noastră și a răspândit literatura română pe mapamond prin cele 13 filiale ale Ligii Scriitorilor din diasporă.

   Revista este structurată pe trei paliere: poezie, proză și critică literară. Capitolul poezie cuprinde un bogat evantai policrom de autori de toate vârstele, de la corifeii Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Corneliu Vadim Tudor, Nichita Stănescu și Nicolae Dragoș, la Mihaele Aionesei, Maria Sandu, Constantin Geantă, Nicolae Suciu, Adelina Fleva, Nicolae Cabel, Marius C Nica, Dan Rotaru, Constantin Mândruță, Vasile Barbu, Costinel Petrache, Constantin Stroe, Radu Botiș, Vasile Irimuș, Ionela Sima, Vasile Bele, Beke Sandor, Ionel Sima, Titina Nica Țene, Mariana Popa, Ligya Diaconescu, Liviu Baitel, Vasile Moldovan, Viorica Șutu, Sibiana Mirela Antoche, Mester Jozsef Tamas, Camelia Florescu, Lili Crăciun, Emilia Plugaru, Ovidiu Vasile, Ion Roșioru, Mircea Istrate, Nadia Prigoană, Alexandrina Vaida, Kalea Kureliuc, Marius Țion, Jagan Ameih, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Violetta Petre și Ioan Benche.

            Și capitolul critică literară, mai ales cea de întâmpinare și prezentare de carte este bogat. Aici publică Paraschiva Cărbunar, Voichița Pălăcean Vereș, Constantin Stancu, Liviu Zamfirescu, Radu Vida, Al.Florin Țene, Lucia-Elena Locusteanu, Stan Brebenel, Iulian Patca, Floarea Pleș, George Petrovai, Ion Istrate, Radu Botiș și Valeriu Râpeanu.

            Mai puțin reprezentativ este capitolul proză care cuprinde doar semnătura scriitoarei Burta Clipa.

            Trebuie să remarcăm că Liga Scriitorilor Români prin cele 19 reviste pe care le editează contribuie substanțial la promovarea creației autentice românești și încurajază tinerele talente.

 

Al.Florin Țene

Premiera spectacolului ,,1919 MISIUNE REGALĂ”

Asociaţia Femeilor din Teatru IF…/DACĂ …PENTRU FEMEI, în parteneriat cu  UNITER, Asociația România Culturală și Muzeul Național al Literaturii Române prezintă  premiera spectacolului:

 

    1919 MISIUNE REGALĂ

Un spectacol de și cu LIANA CETERCHI

 după cartea Dianei Mandache „Queen Marie of Romania – Later Chapters of my Life/ Regina Maria a României – Capitole târzii din viața mea”

Video/sunet: Leo Bacica, Teodora Toader

1919 Misiune regală ne dezvăluie activitatea diplomatică a Reginei Maria, la Conferința de pace de la Paris, și în turneul ei în Anglia…Așa cum în timpul Marelui Razboi, Regina Maria si-a dus bătăliile cu sărăcia, tifosul exantematic,cu foametea, și cu inerția unor miniștrii, pentru a ține cât mai departe „dezastrul final în ciuda crescândului nenoroc”, tot așa la Paris, ajunsă neoficial, își pune în mișcare toată energia și „popularitatea imensă pe care si-o câștigase în timpul războiului”, pentru a pleda cauza României, pentru respectarea promisiunilor făcute României, atunci când a intrat în război, de partea Antantei, în 1916.

Regina este ,,ambasadorul irezistibil”, este ,,propagandista cea mai surprinzătoare”, care cu inteligență, cu umor, cu tact, cu eleganță, cucerește lumea politica dominată de bărbații puternici ai acelei perioade. Așa cum singură mărturisește ,,am devenit inconfortabil de populară, dar nu m-am arătat niciodată plictisită, așa cum fac capetele încoronate”, și ,,entuziasmul meu i-a contaminat pe toți”. Dar întotdeauna există și reversul medaliei… Pe de-o parte se jubilează și pe de altă parte se scrâșnește din dinți…”

Vă invităm să aflați urmările știute și neștiute ale Marelui Război, 1914-1918.

              Premiera: miercuri 27 noiembrie, ora 18.00, la Muzeul Național al Literaturii Române

 Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

 

       Intrarea este liberă

Adrian MOCANU: Astăzi și mâine, dacul (poeme)

De la naştere la naştere

                                                  (mamei mele)



În gândul tău am existat,
Mai înainte de aş fi simţire,
De când în viaţă am intrat,
Ţi-am fost prezenţă ţie.

Prin trupul meu sens am primit,
Cuvânt am luat, cuvânt am dat,
Iar suflul mi l-am regăsit:
Apropiat, îndepărtat.

Ce-i mai frumos decât un crez!
Eu văd şi simt şi plâng şi cânt,
Şi chiar de ştiu nimic, nimic,

1995

 

 

Astăzi și mâine, dacul

 

Acuma la apus de soare,

Bila cea albă e rostogolită de preoţi la templu,

Până la semn

Şi este linişte în sat

Şi iată se vede cum încă pe coşuri mai iese fumul.

 

La noapte, târziu, din lupii ce umblă pe creste,

Se vor opri să urle într-un zadar,

În lumina de lună.

 

Mâine fraţii mai mici vor pleca:

La stupi, la peşte, la turmă.

Eu îmi voi pune pe cap căciula primită astăzi la ritual.

Sunt deja printre cei ce au simtit-o in minte

Şi cu ea voi respira în lume aerul sobru.

05.08.2010

 

 

Lupta

 

Trupul mi se lungise. Era alb.

Şi mă întrebam când voi reveni la normal.

Piatra credinţei era în pericol

Şi mi se retrăsese armatele şiroi

În stânga, la Dumnezeu.

Cel fără chip vroia să îmi intre pe o uşă puhoi în bătăile tobei.

Am stat singur la masa tăcerii(în stânga),

Continue reading „Adrian MOCANU: Astăzi și mâine, dacul (poeme)”