VA MAI VENI CÂNDVA, ODATĂ….
Va mai veni cândva o vară
Și-o fi ca-n vechile povești?
Iubirea să ne-o-aprindă iară,
Să-ți spun cât dragă tu îmi ești?
Va mai veni o lungă toamnă
Să-mi coacă merele crețești?
Îi mai veni, frumoasă doamnă
Să-mi spui că încă mă iubești?
Va mai veni cândva o iarnă
Cernând ninsorile cerești?
Ca vremea nostră s-o rentoarnă
Spre-nfiorări dumnezeiești?
Va mai veni o primăvară
Și tu-i veni de unde ești,
Să-nmugurim iubirea iară
Așa ca-n vechile povești?
*
De vei veni o clipă dară
În orice anotimp dorești,
Vom fi, a câta oară iară
Nebunii lumii, pământești?
Și tot ce-n urmă am lăsat,
În lacrimi vom lua-napoi,
Va fi cel ultimul păcat
De care ști-vom, numai doi.
Acum, în îndulcite șoapte
Iar îți trimit din al meu gând,
Chemări să vii în orice noapte
În visul meu, tot rând la rând.
POVEȚILE PRIMITE
Mărite Doamne, eu greșesc?
M-ai pus în colțul meu de lume
Pământul ăsta să-l robesc
De vreau viața-n toate bune?
Și ca să nu mă lenevesc
Mi-ai pus în brazdă bobi de aur?
Și-atâtea griji cum să-i păzesc
De furi, purtând cununi de laur?
Și pe acest picior de plai
Mi-ai dat să am ca untul huma?
Și cuibul mi-l făcut-ai Rai
Să-mi apăr neamul, țara, muma?
În monumente și-n Columne
Din veac în veac să veșnicesc?
Și doar mereu în fapte bune
Viața încă s-o trăiesc?
Să fiu aici, un pumn furtunii
La toți dușmanii nepoftiți?
Iar ca să am puterea urii
În griji, nevoi, ne ții uniți?
Vrei să-mi arăți, că-n astă lume
Nimic nu-ți vine prea ușor?
Plătitul preț, sunt fapte bune
Făcute-n dragoste și dor,
Iertarea încă și iubirea
Și vrednicia-n toate cele,
Aduc în viață fericirea
Din toate patimile mele.
Am înțeles Mărite Doamne,
Că ții la mine și ai vrea,
S-ajung în ale vieții toamne,
Mai bun, mai vrednic și-oi avea,
A Tale Raiuri nesfârșite
Vecie fie-mi de-oi pleca,
De-aceea ține-oi Doamne minte
Povețile, ce Tu mi-i da.
07.06.2020
TRĂIM DE-ACUM ÎN ALTĂ LUME
Împovărat de mari nevoi,
De griji, de anii duși în spate,
De mersul lumii spre n-apoi,
De câte astăzi nu mai poate,
Sihastrul nostru, răbdător,
De-atâta pusnicit departe,
A coborât la muritori
Să spuie lumii ce li-s date.
S-au strâns mulțimii ca să-i asculte
Învățătura-i înțeleptă
Și din îndemnuri să se-nfrupte,
Ca să le pun-apoi în faptă.
*
Așa s-a întâmplat n-ainte
Cu marii noștrii eremiți,
Erau îndreptători de minte,
Curați în toate și smeriți.
Trăind cu sfânta rugăciune,
De toate celea-nnevoiți,
S-au însfințit cu-nțelepciune
Să întărească-a noastre minți.
**
Azi, nu mai sunt acei sihaștri
Să nevoiască pentru noi,
Să lumineze precum aștrii,
Întunecimile din noi.
De-aceea suntem tot mai răi,
Tot mai avari, mai păcătoși,
Avari, tâlhari, atei, călăi
Și de putere prea setoși.
Nu mi-s mai ei să ne îndrepte
Purtarea care ni-i greșită,
Cu-a lor cuvinte înțelepte,
Și viața-n Domnul arvunită.
S-au lepădat de noi sihaștri
Și cerul încă ne-a uitat,
N-au sfânt în ei toți popii noștri,
Iar noi păcatului ne-am dat.
Sihaștri fi-vor amintire
Ce-o vom uita-o în curând,
Cu ei avut-am ocrotire
Nevolniciilor din gând.
Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Poeme” →