Un fenomen sinistru bântuie pământul românesc: manelizarea. Numele vine de la „manele” cântări, inițial, de obârșie din Orientul Mijlociu și Balcani care, după 1989, au fost transformate de marginali ai muzicii lăutărești, a țiganilor. Aceste „manele”, cu text întotdeauna cretinoid și concentrat fie pe un soi de sentimentalism grețos fie, cel mai adesea, pe o vulgariate agresivă, au devenit acompaniamentul petrecerilor care tipologic aparțin mahalalei în ce are ea mai rău. Dar ce este dramatic este că acest duh al dezmățului absurd și dezgustător, al vulgarității grețoase a cuprins, practic, straturile și manifestările sociale vizibile și care au posibilitatea de a influența. Manelizarea poate fi asemuită unui neoplasm care poate să metastazeze. Există o explicație relativ simplă a acestui fenomen.

 

După Decembrie 1989 bogăția țării, principalele mijloace economice, au ajuns în stăpânirea și controlul unor drojdii și deșeuri umane, cel mai adesea direct descendenți ai structurilor de control bolșevice. Personaje care în Decembrie 1989 erau directori de întreprinderi și în Ianuarie 1990 erau patroni. Indivizi amorali, fără rădăcină, fără urmă de moștenire genetică pozitivă și întotdeauna având eredități pestilențiale, au ajuns în fruntea bucatelor. Ne aflăm în plină epoca a stăpânirii neamului prost și a unui grup alogen, întunecat la față și încă și mai întunecat la suflet.

 

Acest grup, repet, pestilențial, nu putea să producă decât tinerei din părinți parveniți, tinerei dominați de clocot hormonal și condamnați a fi “imbecili utili”, la voia zvonurilor și nu putea să preia decât „manelism”. Manifestările sunt prezente în tot locul.

 

Dureros este felul în care limba românească, limba, „care-o plâng și care-o cânta, lângă vatra lor țăranii”, a ajuns o caricatură, împănată cu barabarisme fără rost și împrumuturi jenante din limba „rom”. Așa s-a ajuns la situația că în Parlamentul Românei singurii care mai vorbesc o limba românească frumoasă și corectă, să fie parlamentarii maghiari. Dar această manelizare o manifestă în chip crud acest neam prost în comportamentul inter uman. Acest refuz uman este slugarnic cu cei mari și fără milă cu cei mici. Acest gunoi al istoriei disprețuiește deschis starea decentă și pe cei care se nevoiesc să își dobândească cinstit existența și trăiesc în onorabila și demna sărăcie a muncii lor. În afară, neamul prost etalează un soi de lux de cel mai prost gust. Casele parveniților neo îmbogățiți, acești siniștrii homo novus, sunt un soi de bunkere ostentative, într-o arhitectură sinistră și colorate înspăimântător, un soi de cacaniu respingător. Progeniturile lor sunt pe măsură: răzgâiați fără creieri, posesori de automobile de „fițe”, promotori ai prostului gust și „modelor” de import: sodomism, de multe ori satanism, indiferență morală, urâțenie sufletească ridicată la rang de virtute și, întotdeauna, dezmăț fățiș, „poalele în cap”.

 

Dar ce este cu adevărat dureros este faptul că de manlism a fost cotropită intelectaualitatea mercenară, cei care și-au schimbat stăpânii după mutările administrațiilor de duzină, după anotimpul politic, de la comunism la actuala stare incertă și haotică.

 

Sunt cercurile intelectuale subsidiate de la bugetul de stat, „revistele” culturale, care sunt de fapt găști închise compuse din personaje cu talent foarte dubios sau de fel. Ei sunt cei care promovează slugărnicia „globalistă”, cei care au o coloană vertebrală a cărei fermitate este egală cu cea a vietăților din încrengătura annelida. Acești grafomani fără har,veșnic în căutarea unui nou stăpân, nu au convingeri și sunt stăpâniți doar de interese. Acești ziși „intelectuali” sunt cei care promovează anti naționalismul, aberațiile de comportament și sexuale, relativismul moral și de valori cel mai degradant și mai cu seama, un anti creștinism obscen. Acești fripturiști și scârțâie hârtie, deplâng tot soiul de încălcări de „libertăți” dar nu suflă o vorba despre ororile universului concentrationist comunist. Este suficient de urmărit discursul despre centenarul împlinirii României Mari, un teribil exemplu de manelism cultural și social. Sunt emise discursuri și cuvinte sforăitoare dar nu se amintește tragedia oamenilor care au făcut România Mare. Nu sunt aminti corifei ai Unirii, Dr.Iuliu Maniu, Aurel Lazăr, Sever Bocu, Ion Pelivan, cei care au făurit România Mare și apoi au murit, chinuiți și înfometați, în închisorile comuniste. În schimb sunt acceptate teorii ale impertinentului Vladimir „Tismeneanu” despre pericolele naționalismului care,după acest alogen obraznic, ar fi cauza comunismului. Cauza nu ar fi deci participarea directă a tatălui sau, pe nume real Tismentski, ovrei din Basarabia, care a participat direct la crime fizice și morale. Fiul sau, „Volodea Tismeneanu” , acum da lecții în anticomunism, lupul paznic la oi. Retardat trebuie să fie cel sau cei, care îi pot da crezare. Acest tip de persoană este admirată de gunoiul zis intelectual adunat în găști și cercuri mici și meschine de strict interes fripturist .

 

Manelismul este manifestarea unei vremi grav bolnave. Dar această gangrene nu va dăinui. Vremile de haos sunt vremelnice, Poporul Român, sub scutul Ortodox, este veșnic.