Alexandrina TULICS: Mireasă-n culori (versuri)

 

Îmi numără vântul în palmă câteva frunze,

‘mi șopteste să -l aștept că va reveni

Să-mi dea din aurul ce-n dealuri toamna îl cerne,

Acoperindu-l cu frunze ruginii.

Îmi închide ochii , mă tine de vorbă,

Se-nvârtește cu mine în vals de câteva ori,

rămân îmbrăcată ca o mireasă,

pe care vântul a desenat multe culori.

Se uită geloasă toamna din deal,

Coboară nervoasă cu șuier de frunze.

Eu…mă gândesc la valsul cu vântul

Și iar încep a-l valsa ,învârtindu-mă ireal.

 

 

Plâns de rugină  

 

începe vara să plângă rugini,

Se desprind, dansează în aur …

frunze îngălbenite de mălini,

Se-nvârt’ în cercuri zboruri rupte de stol ,

Păsări ce-și strigă iubite -și pierd pene de vară și dor.

Plânge-n rugină în vara ascunsă,

De mâine,fața-i poate fii-va-i, mai tare plânsă ,

Miroase a poamă ,adusă de vânt ,

Mă opresc din urcare, neștiind ce cântec să-mi cânt.

 

 

Fluturele albastru  

 

Se-aude-un jalnic plâns al omul ce nu mai plânge,

Ce și-a pierdut speranța-n răsărit

Din frunzele căzute îl strigă-n lacrimi toamna ,

Luptându-se cu visul cel pierdut.

Trimit din depărtare bobi- rouă-nlăcrimate,

Cu miez de drag și de respect,

E versul meu sărac pe lângă versu-n care

Vânturi-ascunse-n toamnă, îl vor și îl doresc.

Imagini cu fluturii albaștrii se-nghesuie în mine,

N-as renunța la fluturul ce plânge

Și-mi iscălește inima-mi suspine.

Cocon de diamant va străluci în zări ,

va fi-mbrăcat ca fiu de împărătesc spre veșnicii.

Eu n-am să uit ;

A fost un fluture ce-n versuri atâtea suflete a  colindat,

Atâtea inimi la plecare a durut.

(album Splendori)