Mircea Dorin ISTRATE: Pașii tăi

PAȘII  TĂI

 

Pașii care mângâiat-au tăinuita cea cărare,

Astăzi nu mai calcă dânși iarba-naltă, foșnitoare,

Ce-a fost martoră la toate îndulcitele păcate,

Ce-s știute și nespuse, bob cu bob, de sfânta noapte.

 

Alte drumuri îmi bat dânși, alte locuri  azi îmi calcă,

Au uitat de cea cărare, de pletoasa noastră salcă,

De poiana adumbrită și de poala de pădure,

Ascunziș pentru săruturi la cules de fragi și mure.

 

Și de via arămită în amiaza unei toamne,

De pomiștea-mbietoare cu mirosul ei de poame

Și de toate ce călcat-au în a tinereții vreme

Când,  el, ingerul iubirii, a dorit să ne însemne.

 

Cum aș vrea mai calce-odată pașii noștri urma care

Prin cotloanele vieții fost-a clipă trecătoare,

Aș opri-o și ne-am ține-o în uitare o vecie,

Restul da-vom cui dorește, facă-și mare bogăție.

*

Azi, cărarea vieții noastre e de-acuma îmbrumată,

Noaptea, în bătaia lunii pare toate înstelată,

Cum ar vrea s-onfioreze niște pași de-ndrăgostiți,

Ca s-o facă urcătoare către raiul plin cu sfinți.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

3 septembrie 2020

Alexandrina TULICS: Mireasă-n culori (versuri)

 

Îmi numără vântul în palmă câteva frunze,

‘mi șopteste să -l aștept că va reveni

Să-mi dea din aurul ce-n dealuri toamna îl cerne,

Acoperindu-l cu frunze ruginii.

Îmi închide ochii , mă tine de vorbă,

Se-nvârtește cu mine în vals de câteva ori,

rămân îmbrăcată ca o mireasă,

pe care vântul a desenat multe culori.

Se uită geloasă toamna din deal,

Coboară nervoasă cu șuier de frunze.

Eu…mă gândesc la valsul cu vântul

Și iar încep a-l valsa ,învârtindu-mă ireal.

 

 

Plâns de rugină  

 

începe vara să plângă rugini,

Se desprind, dansează în aur …

frunze îngălbenite de mălini,

Continue reading „Alexandrina TULICS: Mireasă-n culori (versuri)”

Camelia CRISTEA: În graiul meu

Sărbătoare

 

Pentru mine,

Poezia este duminica împărtășirii cu Hristos,

Cămașa albă de in,

Pe care câmpul și-a scris toate florile,

Și lanul de grâu bogat,

Pâinea, ce se frânge în trupul nemuririi!

 

Pentru mine,

Poezia este iubire,

Emoția care o simt și azi la atingerea mâinilor,

Fluturii din stomac, care au plecat hai-hui,

Pe tărâmul, viață fără de moarte!

 

Pentru mine,

Poezia este izvor de apă lină,

Beau, că am însetat prin caruselul neputințelor omenești…

Căutarea sinelui, în vâltoarea vieții,

Mir vindecător, după slujba dezlegării de păcate.

Rugăciunea care îmi dă aripi să ajung la cer,

Albastru infinit, unde îngerii, cântă Osana!

 

Pentru mine,

Poezia este aer curat,

Iordanul în care am primit botezul

Și m-am spălat de păcatul strămoșesc,

Un Tabor, de ziua cincizecimii, doar pace și lumină,

O lumina nesfârșită, prin care văd aripi!

Oamenii au aripi, doar cei jertfeltnici!

Atâta bucurie, ca în ziua Învierii,

Când Hristos a trecut prin piatra mormântului

Și s-a ridicat la cerul infinit!

L-am văzut pictat pe Voroneț,

Și în sufletul Îngerului Păzitor!

 

Pentru mine,

Poezia este Mama duioasă și blândă,

Lacrima mea de dor și vara toridă,

Răsăritul și apusul într-un lan de maci!

E biserica mea sufletescă, unde Cuvântul a încăput curat,

Ca un prunc nevinovat, alăptat la sânul Mamei!

 

Pentru mine,

Poezia este Sărbătoare!

Dar, din darul Iubirii!

02.09.2020

 

 

Serenadă

 

Într-un mac aprins de dor

Vara și-a lăsat iubirea,

Spre uimirea tuturor

Împlinește totuși firea.

 

Spicele de grâu în grabă,

Întorc capul cu mirare

Dintr-o frunză arămie,

Toamna sprintenă apare!

 

În livada de pe deal

Merele stau înroșite

Unele sunt derutate,

Au rămas doar pârguite.

 

Prune brumării aștepta

Se le prindă mâna dreptă,

Și-n borcane colorate

Să se vadă aranjate…

 

Via rodul pregătește

Pentru cel ce mai trudește,

Și-n butoiul pântecos

Pune vinul cel gustos!

 

În gutui se coace lampa

Pentru iernile târzii

Când în iureșul tăcerii

Printre gânduri ai să-mi vi.

 

Continue reading „Camelia CRISTEA: În graiul meu”

Al. Florin ŢENE: Drumul de la cronicari la profesionalismul ziariștilor din UZPR condusă de “vocea de aur “ Doru Dinu Glăvan

       Scriam mai de mult că istoria profesiunii de ziarist a început pe teritoriul celor trei principate românești încă din perioada cronicarilor, și chiar de mai înainte, de la Învățăturile către fiul său Teodosie, scrise în slavonă de voievodul muntean Neagoe Basarab.

De atunci și până astăzi Istria jurnalismului de la noi a avut  o evoluție sinoidală și rectilinium.Despre această istorie a jurnalismului am scris în cartea “Orcice călimară poate să devină un vezuviu “, apărut anul trecut.

Făcând o retrospectivă a acestei istorii, comparând activitatea UZPR din ultimii cinci ani, de când este condusă de președintele Doru Dinu Glăvan, am constatat că organizația noastră, prin activitățile întreprinse este net superioară multiplelor de organizații de același profil din istoria profesiunii noastre. Iar dacă fac o mica analiză comparativă cu alte organizații ce adună în jurul lor creatori, UZPR se află pe o treaptă net superioară.

De când a fost ales în fruntea UZPR, “vocea de aur “ pe care o ascultam cu mare plăcere la Radio România, care mă făcea să “văd” numeroasele competiții sportive. prin cuvintele rostite, de vocea caldă și alertă a domnului Doru Dinu Glăvan, UZPR a căpătat statutul de Organizație non-profit de utilitate publică. Cunosc o parte din zbaterea și efortul acestui mare profesionist, ca noi să beneficiem de o indemnizație pentru munca de creație și jurnalism de-o viață întreagă.La un moment dat, pentru a sprijini această inițiativă a domnului președinde, am scris un amplu eseu despre rolul ziaristului ca scriitor și creator, cu exemple din literatura română, în care arătam că majoritatea scriitorilor noștri au început ca ziariști, că jurnalismul este o muncă de creație.Eseu pe care l-am trimis Parlamentului României.

În ultimii cinci ani de când este președinte Doru Dinu Glăvan, organizația noastră editează, mai multe publicații, printre care interesanta revistă CERTITUIDINEA, a deschis siteul UZPR la care colaborează o mulțime de colegi.

Întâlnirile cu ziariștii din toată țara, au condus la organizarea de de filiale ale UZPR, în care ziariștii profesioniști activează, inițiind multiple  activități culturale, lansări de carte. Aceste filiale editaează antologii, publicații și ziare în parteneriat, uneori, cu alte organizații culturale, cum ar fi Liga Scriitorilor Români. Toate acestea se datorează domnului Doru Dinu Glăvan care ani la rând a colindat întreaga țară, înființând aceste filiale și promovând etica și spiritul libertății cuvântului.Președintele UZPR este un adevărat promotor cultural, un îndrumător al tinerilor jurnaliști, încât UZPR a devenit o adevărată academie a jurnalismului. Astfel că, așa cum spunea Friedrik-Wilhem Nietzsche, aceasă școală a jurnalismului promovează zicerea filozofului: “Nimic nu e mai de preț și mai rar decât cinstea. “ Nu de puține ori Doru Dinu Glăvan în cuvântările sale, așa cum a fost și cea de la Cluj, promovează faptul că informația este “arma “ invicibilă a democrației.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Drumul de la cronicari la profesionalismul ziariștilor din UZPR condusă de “vocea de aur “ Doru Dinu Glăvan”

Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (13)

 

La această serie de „Dialoguri Literare” vom introduce două citate filozofice din opera lui Mircea Vulcănescu:

  1. „Nesfârșitul lumii e o problemă de perspectivă. În fond, lumea de aici nu are sfârșit. Dar unde sfârșește lumea de aici începe lumea de dincolo. Mai mult decât atât, lumea de dincolo începe chiar înainte de a se sfârși cea de aici. Lumea de dincolo pătrunde și o pătrunde pe cea de aici”.
  2. „Sfințenia chiar apare, și ea, oarecum imanentă. Ea străbate totul. Soarele sfânt. Oaia sfântă. Casa sfântă. Tot ce e la locul lui și la timpul lui, în ordine, cu rost, e sfânt. Sfânta dreptate, sfânta țară, ba chiar și sfânta bătaie!”

Mircea Vulcănescu (n. 3 martie 1904, București, – d. 28 octombrie 1952, la închisoarea din Aiud) – economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică român. A fost condamnat la opt ani de temniță grea  de un tribunal al regimului comunist din România pentru pretinse crime de război. Motivul real a fost acela că făcea parte din Guvernul Ion Antonescu, având funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului de Finanțe. Decesul survenit la 28 octombrie 1952 s-a datorat condițiilor grele de detenție, îmbolnăvindu-se grav de plămâni. Trupul său a fost aruncat la groapa comună din Aiud.

 

DESTĂINUIRE

 

Stau încă drept pe brâul de redută –

vreau să adun din fiecare zi ce pot,

nu las de-o parte treaba începută,

rămân al vieții mele simplu matelot.

Mulți dintre voi mă știu din auzite,

dar ce contează pân-la urmă cine ești? –

nu hainele ce-ți cad bine croite

te-nvață tainele zidirii omenești.

 

Din slovele-adunate-n câte-o carte

cu trudă grea, cu multe renunțări,

discipolilor mei le-am făcut parte,

să urce-n meseria lor triumfători.

Nu am dorit să simt pe cap cununa

deschizătorului de cale prin cuvânt,

sunt numai cel ce-și caută întruna

menirea existenței pe acest pământ.

 

Ajuns acum în toamna răzvrătită

a neputințelor din trupul omenesc,

țin spiritul pe calea mult dorită

cu harul sfânt pe care încă îl primesc.

Și har din har împart cu dărnicie

acelora ce mai trudesc în preajma mea

mimând fălos ca nimeni să nu știe

că haina timpului îmi este tot mai grea.

 

Tatiana Doina Popovici:   În cele trei strofe ample, autorul mărturisește cititorilor gânduri referitoare la prezentul care-l ține încă „drept pe brâul de redută”. În acest sens „nu las de-o parte treaba începută „căutând „tainele zidirii omenești”. Eul liric nu pune preț pe renume sau „haine… bine croite”, el rămâne „al vieții mele simplu matelot”.

A doua strofă subliniază truda și renunțarea cu care a adunat „slove… în câte-o carte” pe care o oferă discipolilor ajutându-i „să urce-n meseria lor triumfători”. Truda cu care a adunat „slovele-n câte-o carte” n-a avut ca scop obținerea vreunei cununi. Eul liric își caută (încă) „menirea existentei pe acest pământ”.

 Conștient ca se află „în toamna vieții, Eul liric, „cu harul sfânt” al creatorului, ține spiritul „pe calea mult dorită”. Din acest har „împarte cu dărnicie” fără a lăsa să se vadă „că haina timpului îmi este tot mai grea”.

 „Destăinuie” este un titlu explicit pentru discursul liric încărcat de trăiri care-l impulsionează pe cititorul obișnuit să descopere optimism în lirica acestui autor. Poezia are un efect puternic prin introspecția analitică pe care și-o face poetul.

 Într-un fel, aceasta poezie este un testament asemănător celui al lui Arghezi: „Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte”.

Corneliu Neagu: Așa cum se precizează chiar din titlu, acest poem reprezintă o destăinuire a poetului despre trecerea sa prin viață. Din punct de vedere arhitectural poemul a fost conceput cu trei strofe polimorfe, a câte opt versuri fiecare, rimă încrucișată cu măsura versurilor 11-12-11-12.

Prima strofă redă o scurtă privire asupra prezentului. Poetul stă încă drept pe „brâul de redută”. Evident, reduta sugerează starea de veghe permanentă pentru evaluarea justă a vieții. Poetul se consideră un „simplu matelot” pe puntea vieții sale. Nu lasă „de-o parte treaba începută„ și adună „în fiecare zi” tot ceea ce viața încă îi oferă. Știe că este cunoscut direct sau „din auzite”, că are un renume „Dar ce contează pân-la urmă cine ești?” – se întreabă retoric poetul. Și concluzionează: „nu hainele ce-ți cad bine croite/ te-nvață tainele zidirii omenești”. Eul liric lasă a se înțelege că faptele, realizările, pentru sine și pentru societale, sunt cele care dau consistență și valoare unei existențe.

Trecând la strofa a doua aflăm că din tot ceea ce a adunat poetul „cu trudă grea, cu multe renunțări” le-a făcut parte și discipolilor săi ca „să urce-n meseria lor triumfători”. Desigur, Eul liric are în vedere faptul că poetul este, nu numai Om de litere, ci și Prof. Univ. Emerit Dr. Ing. al POLITEHNICII din București, reputat Om de știință, cu recunoaștere națională și internațională. Dar aflăm din versurile care urmează că această personalitate nu și-a dorit, cu orice preț, să simtă „pe cap cununa/ deschizătorului de cale prin cuvânt”, fiind recunoscut în mediul academic pentru modestia și generozitatea sa. Aceste calități sunt sintetizate, cu eleganță, în ultimele două versuri ale strofei a doua: „sunt numai cel ce-și caută întruna/ menirea existenței pe acest pământ”.

În ultima strofă destăinuirile poetului sunt marcate de vârsta senectuții, definită de Eul său liric ca „toamna răzvrătită/ a neputințelor din trupul omenesc”. Poetul privește realitatea acestei vârste cu demnitate și speranță: „țin spiritul pe calea mult dorită/ cu harul sfânt pe care încă îl primesc”. Mai mult, chiar împarte „cu dărnicie” din harul său „acelora ce mai trudesc în preajma” sa. Ca totul să pară firesc, atitudinea poetului pare neschimbată, de aceea mimează „fălos” ca nimeni să nu știe „că haina timpului” devine „tot mai grea”. Final de poem care reflectă magistral măreția unui caracter de „Om între oameni”

Poemul DESTĂINUIRE a fost publicat prima dată în volumul de versuri TĂCEREA DIN ADÂNCURI, Ed. ePublishers, București, 2018. A fost republicat doi ani mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București 2020.

PARDIGMA

 

Îmi adun tăcerea zilei următoare

din adânc de taine, fără început,

o îmbăt cu visuri puse în ulcioare

păstrate cu grijă pe un pat de lut.

Pun pe fruntea zilei mirul neuitării

cu parfum de doruri rupte din tăceri

când pe cerul vieții se adună norii

mai puțini ca mâine, dar mai mulți ca ieri.

 

Mă feresc de vorba nerostită încă

care vrea să scape din firav pripon,

să îmi lase-n cuget rana sa adâncă

pe cântări năuce de malefic zvon.

Am mereu în suflet gând de alinare

să-l împart prin lume marilor căzuți,

părăsiți adesea-n margini de uitare

unde stau cu anii încă nevăzuți.

 

Din lumina zilei împletesc ofrande

cu-nveliș de visuri și parfum de dor,

le împart când luna vine să se scalde

în adâncul oazei din deșert decor.

Simt încă de astăzi ultima enigmă

ce-mi deschide drumul, încă neștiut,

și-mi aduce-n suflet marea paradigmă

să mă-mbăt cu taina Celui Nevăzut.

 

Tatiana Doina Popovici: În cele trei strofe a câte opt versuri cu rima încrucișată, Eul liric adună „tăcerea zilei următoare/ din adânc de taine… o îmbăt cu visuri puse în ulcioare / păstrate… pe un pat de lut”. Atât ulcioarele cât și patul de lut sugerează vechimea tainelor. O personificare surprinzătoare „pun pe fruntea zilei mirul neuitării” face aluzie la amintirile „cu parfum de doruri”. Eul liric are simțul realității – „pe cerul vieții se adună norii/ mai puțini ca mâine, dar mai mulți ca ieri”. Ca și cum ar săvârși un ritual – „Pun pe fruntea zilei mirul neuitării”, Eul liric se ferește de „cântări năuce de malefic zvon”.

Evitând „vorba nerostită” care „lasă-n cuget rana sa adâncă”,  Eul liric poartă în suflet „gând de alinare” pe care-l împarte „marilor căzuți,/ părăsiți adesea-n margini de uitare/ unde stau cu anii încă nevăzuți”.

 Strofa a treia, mai optimistă, aduce ofrande „cu-nveliș de visuri și parfum de dor”, pe care Eul liric le împarte sub razele lunii venite „să se scalde/ în adâncul oazei din deșert decor”. Ultimele versuri se referă la „ultima enigmă” a drumului neștiut, dar și la „marea paradigmă (exemplu, model, pildă) care-l îmbată „cu taina Celui Nevăzut”.

Alternare de visuri, taine, realitate, ritualuri creștine, „Paradigma” este ornamentată cu metafore și personificări. Dintre metafore amintim: „adânc de taine”, „mirul neuitării”, „parfum de doruri”, „vorba nerostită”, „firav pripon” (inversiune), „cântări năuce”, „malefic zvon” (inversiune), „margini de uitare”, „înveliș de visuri” „drumul neștiut”. Pe lângă metafore, poetul folosește personificări ca: „tăcerea… o îmbăt cu visuri”, „luna vine se scalde”.

         Mărcile eului liric: îmi, mă, – mi (pronume) și verbe la indicativ persoana întâi singular arată implicarea directă a autorului în discursul liric.

 

Corneliu Neagu: Acest poem, derulat pe întinderea a trei stofe, de câte opt versuri fiecare, este o confesiune despre viață, timp și destin. Nu este nici-o îndoială asupra acestui fapt, mai ales că discursul Eului liric este la modul indicativ prezent, persoana întâia singular.

Prima strofă începe în manieră expresionistă: „Îmi adun tăcerea zilei următoare/ din adânc de taine, fără început,/ o îmbăt cu visuri puse în ulcioare/ păstrate cu grijă pe un pat de lut”. Apoi discursul liric intră, treptat – treptat, pe făgașul realismului metaforic: „Pun pe fruntea zilei mirul neuitării/ cu parfum de doruri rupte din tăceri/ când pe cerul vieții se adună norii/ mai puțini ca mâine, dar mai mulți ca ieri”. Trecerea la strofa a doua aduce realismul în prim plan: ” Mă feresc de vorba nerostită încă/ care vrea să scape din firav pripon”…, atunci când această vorbă, pornită din „zvonuri năuce” ar putea să lase în cuget răni adânci. Poetul are în suflet „gând de alinare” ca să-l împartă „marilor căzuți”. Subînțelegem că acești „mari căzuți” sunt oameni de valoare (personalități) marginalizați și uitați de societate – „nevăzuți”. În ultima stofă, poetul, prin Eul liric, ne spune că și natura întră în viziunea sa ocrotitoare: „Din lumina zilei împletesc ofrande/ cu-nveliș de visuri și parfum de dor”. Aceste ofrande sunt oferite lunii (astrul îndrăgostiților), atunci când  „vine să se scalde/ în adâncul oazei din deșert decor”. Din ultimele patru versuri ale poemului aflăm că poetul se apropie de marea călătorie spre eternitate: „Simt încă de astăzi ultima enigmă/ ce-mi deschide drumul, încă neștiut,/ și-mi aduce-n suflet marea paradigmă/ să mă-mbăt cu taina Celui Nevăzut” (Demiurgul). Se simte din aceste versuri că poetul este pregătit sufletește pentru această „călătorie” fără întoarcere. Așa cum spunea Mircea Vulcănescu, poetul a înțeles că „unde sfârșește lumea de aici începe lumea de dincolo. Mai mult decât atât, lumea de dincolo începe chiar înainte de a se sfârși cea de aici. Lumea de dincolo pătrunde și o pătrunde pe cea de aici”.

 Poemul PARADIGMA a fost publicat, prima dată, în volumul de versuri TĂCEREA DIN ADÂNCURI, Ed. ePublishers, București, 2018. A fost republicat, doi ani mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. Poemul a fost publicat si în revistele on-line LOGOS & AGAPE și CONFLUENȚE LITERARE, primind comentarii favorabile din partea cititorilor.

 

DRUM SPRE ETERNITATE

 

Ani mulți s-au adunat în urma mea,

încep să simt a timpului povară,

dar tot a mai rămas câte ceva

de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,

găsesc minuni prin amintiri uitate,

o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut

să le adun și să le gust pe toate!…

 

Mult prea grăbit prin viață, uneori,

mizând pe șansele ivite-n cale,

nepăsător treceam pe lângă flori

fără-a gusta mireasma din petale.

Nu mă opream sub falnicii copaci

ce străjuiau poienile sihastre,

cuprinși de vraja norilor gonaci

pe căi deschise-n bolțile albastre.

 

Și prea puțin, în râul de cleștar,

mi-am odihnit tăcerile rebele,

pentru-a primi neprețuitul dar

privind adânc minunile din stele.

Nici vraja focului, trosnit în jar,

nu am știut s-o gust pe îndelete,

prea obosit la munca în zadar

dormeam adânc cu fața la perete.

 

Acum, prin umbra anilor trecuți,

mai regăsesc și stropi de neuitare,

în praf de aur magic prefăcuți

pe-altarul sfânt al noilor tipare.

Renasc la umbra unui vis frumos

mi-aduc în suflet clipele ratate,

le regândesc, pentru-a pleca pios

spre ce presimt a fi – Eternitate.

 

Tatiana Doina Popovici:  În patru strofe polimorfe, autorul desenează parcursul unei vieți încununate de succes. Conștient de curgerea timpului, Eul liric (poetul) simte povara anilor, dar „tot a mai rămas câte ceva de adunat din clipele ce zboară”. Prima strofă se încheie cu regretul de a nu fi știut să valorifice minunile din „amintiri uitate”.

Cea de a doua strofă surprinde graba cu care trece un tânăr prin viața. „Mizând pe șansele ivite-n cale”, Eul liric nu este atent la farmecul naturii: „treceam pe lângă flori”, „nu mă opream sub falnici copaci”, nu-și îndrepta ochii spre „bolțile albastre”. Și în strofa a treia, Eul liric conștientizează ca „prea puțin, în râul de cleștar/ mi-am odihnit tăcerile rebele”. Nici „minunile din stele”, „nici vraja focului… nu am știut s-o gust pe îndelete”. Preocupat de muncă, obosit, „dormeam adânc cu fața la perete”. Primele trei strofe reprezintă o radiografie a omului tânăr, în general, chiar dacă în aceasta poezie Eul liric  se confundă cu poetul.

Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (13)”

Cornel Teodor DURGHEU: Alocuțiune cu ocazia decernării titlului de „Cetățean de Onoare” al orașului Vașcău

 

Motto:

Sine ira est studio”

(„Senini si iubitori de aproapele nostru”)

Publius-Cornelius Tacitus

 

 

Distinse D-le Primar Ing. Ec. Florin Porge; 

Preacucerniti Parinți;                                                                                        

Doamnelor  si Domnilor Consilieri ai Primariei Vascau;

Stimat auditoriu:

              

Astazi 31 August 2020, pentru mine si Familia mea este un moment de viață, de existență social-comunitară, special. Decernarea titlului de „Cetățean de Onoare” a orașului Vașcău, un titlu atribuit pentru intreaga mea activitate professional-artistică, didactică și cultural-patriotică desfășurată pe parcursul a peste cincizeci de ani de muncă și creație, din care o mare parte a acestor ani au fost dedicați, în anii tinereții mele comunității vășcauane și a zonei limitrofe a Crișului Negru Superior.

 

Aici, în aceasta zonă mirifică au fost puse bazele implinirilor mele artistice superioare prin trudă, sacrificii si datorită influenței spirituale superioare a locului. Comunitatea vășcăuană zonal-istorică conștientizând, este martoră a parcursului greu și sinuos al subsemnatului în drumul catre marile împliniri profesionale și morale realizate în decursul timpului.

               

Lutul, marmora, metalul și lemnul din zonă, forme de civilizație istorică seculară, au fost materiale generoase, ascultătoare, benefic transformate în mintea şi mâinile mele, sfidând neajunsurile, dar clădind prin implicare, abnegaţie, educaţie şi învăţătură  Castele Spirituale” înălţătoare, în mod special conştiinţei copiiilor din zonă, a elevilor de la școlile – din Vaşcău, Câmp, Câmp Moţi, Vărzari, Cărpinet, Poiana, Sălişte, Leheceni sau Crâștior, Izbuc, Sustiu sau Lunca Vașcăului, finalizând pe o arie mai largă dar profundă cu Șteiul, Câmpani, Băiţa sau oraşul Nucet.

 

Beneficiară atunci şi astăzi a fost şi populaţia majoră, cu mare folos personal, creând satisfacţii şi realizări de ordin cultural-spiritual neperitoare, spre exemplu descoperirea şi punerea în valoare patrimonială a:

– Statuii Vânătorului de Munte

Bustul martirului Nicolae Bogdan

Altarul din Marmora policromă de la Biserică Catolică

Statuia Fecioarei – fiica sculptorului Daniel Andriţoiu din cimitir

. – Fiinţarea câţiva ani la rând (o iniţiativă personală) a „Cercului de olărit” de la Şcoala Generală Sălişte de Vaşcău – fără a fi remunerat de către cineva – mobilizând cursanţi, viitori tineri olari-ceramiști – pentru a continua tradiţia meşteşugului ceramicii populare în zonă

Organizarea practicii de vară a unor studenţi a Secţiei de sculptură a Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti în Vaşcău

Activizarea pentru câţiva ani a unei Secţii Externe de Pedagogia Artei a Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, în spaţiile Liceului Mecanic al orașului Ștei

Înfiinţarea unor Cercuri Culturale de Creaţie Artistică şi Expoziţii de Artă Plastică cu character itinerant sau permanent, realizarea de Muzee Etno-Folclorice cu mii de piese exponate, şi multe altele.

 

Cu caracter personal am elaborat în anul 1980 Studiul Metodico-Știintific – Lucrare de Gradul I academic Valea Crișului Negru Superior – Izvor de inspiraţie pentru tinerii artişti plastici, evaluare pentru Academia de Arte Plastice din Cluj Napoca.    Curicullum Vitae (CV-ul), sta mărturie a acestor realizări şi adevăruri. Continue reading „Cornel Teodor DURGHEU: Alocuțiune cu ocazia decernării titlului de „Cetățean de Onoare” al orașului Vașcău”

Mariana GURZA: Nostalgii…

SĂ O PORT EU ÎNSĂMI

 

Pentru actul doi

pe care acum îl scrii

îţi propun să devii

bobul de nisip

rămas pe talpa vremii.

Vei afla,

din unghiul acela,

ce înseamnă povara

pe care o port

eu însămi

în fiecare zi,

în fiecare anotimp…

 

 

TO WEAR IT MYSELF

 

For second act

now within writing

you intend to become

the grain of sand

remained on time sole

which I carry

myself

every day

every season.

 

 

POEZIE ÎN VERS ALB

 

Semn că poezia trăieşte

e versul alb

care a înşelat rima.

De aici începe poezia

de la fotografia asta

pe care ţi-am lăsat-o

la îndemână

cu câteva rânduri oblice

dintr-un manuscris

din care,

prieten drag,

ai rupt o filă,

ai ars-o într-o ţigară,

înainte de a te vindeca

de mine.

 

 

POEM IN WHITE VERSE

 

Sign that poetry lives

is the white verse

which cheated the rhyme.

Continue reading „Mariana GURZA: Nostalgii…”

Boris DAVID: ”Tandem”

Boris David (Daris Basarab)

(n. 10 mai 1929, Ismail –   d. 1 septembrie 2015, București )

***

 

Prelinse lacrimi…

 

Prelinse lacrimi de iubire
Le-aş însoţi cu ale mele –
Cum plânsul nu îmi e în fire
M-aş mulţumi doar să le sorb.

Dar cum nu intră în canoane –
În lumea noastră-i doar în vorbe –
Eu le adun în amintire
Şi mă comport precum un orb.

Cum jocul pe-ne-ve mă-mbie –
Căci e un risc, şi asta-mi place –
Accept şi-aştept noaptea să vie,
Şi-n vis, că-i vis, eu pot să sorb…

18 decembrie 2013

 

Noaptea…

 

Noaptea este-aceea care
Îmi conferă libertate –
Pot gândi, visa în voie,
Pot avea imunitate.

Utopia-i chiar acasă
Mă îmbie la visare –
Pot pluti în lumea noastră
A fiinţelor bizare

 

Tu, şi eu, noi doi aparte,
Ne-nţeleşi, ciudaţi aş spune,
Suntem sclavi-unor talente,
De prin zori, la soare-apune.

Dar, la-a face rău în lume,
Noi doi ştim a ne opune…

18 decembrie 2013

 

Postumele…

 

Postumele le-am iniţiat
Ca semn de-naltă preţuire
Plecase-un suflet, un amic –
El m-a-nvăţat ce-i dăruire.

Drept moştenire mi-a lăsat
Prieteni dragi într-o pleiadă –
Cu tine am făcut tandem
Chiar dacă am avut şi sfadă.

Continue reading „Boris DAVID: ”Tandem””

Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de ape (poeme)

Gândurile îţi sângerează, zidurile te despart,
în tăcere pleci spre spaţii goale,
încerci
să curmi trecutul tulburător.

 

Pierdut în sălbăticie, casa ţi-e drumul,
loviturile aspre te fac mai puternic,
în aur transformi greşelile.

Un far aprins.
Dincolo de ape vrei să ajungi.
Într-un ocean nestrăbatut de nimeni,
coloane luminoase
licăresc.

 

Viaţa o ia într-o direcţie sau alta,
ca un râu sinuos,
noi experienţe îţi scriu povestea,
bucuria este
în tot ce te-nconjoară.

 

Pe emisfera gândului te plimbi,
pe o scenă ireală te mişti.
Ai fost rănit,
ai fost vindecat.
Vei păstra această înţelepciune
aceea că
dragostea nu are limite?

 

De mână te ţii pentru o secundă, pentru eternitate,
împărtăşită doar, fericirea e reală,
intensă şi colorată,
pe drum te surprinde sunetul ei.
Există o poveste de iubire răscolitoare
pentru fiecare.
Dumnezeu ne iubeşte!

 

Fragilitatea cristalului e fineţe,
nu slăbiciune.
Când ierţi, iubeşti
si când iubeşti
asupra ta
lumina divină se revarsă.

 

Inimile prind aripi. Laşi îngerii să cânte.
Dincolo de bine, dincolo de rău,
acolo, în acea grădină
ne vom întâlni…

 

 

cercurile  vieţii

 

o busolă de aur ne-arată nevăzutul.

acel punct de lumină din capela sixtină.

 

cercurile ascund taina vieţii.

în trepte este viaţa,

creşte şi descreşte.

 

pe drumul mătăsii, cercurile vieţii, în fiinţă.

o poartă se deschide către cerul nedeschis.

un singur răspuns.

o singură respiraţie. cod cu litere de foc.

 

o geometrie sacră,

cu-atâtea universuri lăuntrice.

 

aşa începe totul.

furtuna dinaintea liniştii cerului.

fluxul şi refluxul,

ferestre spre lumina celor o mie de sori.

 

pătrundem într-un nou câmp şi în vârtejul lui.

treptele sunt din flori.

când soarele pătrunde piatra

acolo stă poemul!

 

 

fructele

 

ne arătăm sufletul fără să fugim.

fără să ne-ascundem.

 

frunctele sunt cu sâmbure şi dulceaţă,

dar trebuie să muşti din învelişul lor exterior,

pentru-a ajunge la ele.

 

îţi place să revii pe pământ.

ce mult contează clipa.

închid ochii. simţim vibraţia crescută

în bucuria propriei fiinţe.

 

eşti o cascadă.

incredibilă stare.

te iubesc foarte adânc.

cine poate explica asta?

 

 

 

lumina ce pâlpâie

 

îţi simt absenţa din fiecare trecere

precum sunetul înăbuşit

al clopotului scufundat în adâncuri.

 

şi zidul înălţat ca un pumnal între noi.

şi lumina ce pâlpâie înspre ţărmul întunecat.

 

am închis muzica. am stins valul.

e mai bine acum?

 

vorbeşte-mi. dă-mi mâna.

suntem singuri în oceanul acesta.

 

risipeşte absenţa şi umbrele rănilor

neînchise în trecere.

 

vorbeşte-mi.

 

 

sclipiri de lumină

 

simţi că ţi s-a mai întâmplat asta.

ţi-e dificil să alegi.

 

de ce ne-amintim viitorul?

 

plouă. timpul pare golit, limitat.

 

aminteşte-ţi, ne vom întâlni.

 

viaţa este acolo unde creşte iarba.

să luminăm drumurile şi să vedem gropile.

siguranţa şi nesiguranţa depind de noi.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de ape (poeme)”

Eleonora SCHIPOR: Bine te-am găsit!

Pe aripi de vânt ușor

Toamna a sosit în zori…

              Iar odată cu sosirea toamnei a început un nou an școlar în toate școlile din Ucraina. Un 1 septembrie cam trist și neobișnuit. Un 1 septembrie făcut la distanță. Un 1 septembrie fără binecuvântarea preotului, fără obișnuitul careu școlar, fără poezii, felicitări, diplome, flori, uniforme școlărești, banticuri, baloane colorate, zâmbete, bucurie… Un 1 septembrie cu totul altfel decât cel cu care ne-am obișnuit noi profesorii de-a lungul anilor. Iar alături de noi, elevii, părinții, oaspeții, invitații… Începutul lui septembrie  de regulă este  deosebit pentru elevi, profesori, părinți, dar și pentru toți acei a căror viață este legată de școală.

         A început un nou an școlar la CIE Cupca, raionul Hliboca. La distanță, or, raionul Hliboca este aflat acum în „zona roșie”. Trist și dureros. În cuvântul său de felicitare d-na directoare a CIE Cupca Maria Lazurca a menționat că în aceste vremuri grele pe care le trăim, trebuie să avem multă răbdare, să fim atenți unul cu altul, să fim înțelegători, rezistenți.  Sperăm că actuala perioadă de carantină va dura doar 2 săptămâni, și la mijlocul lunii sptembrie ne vom vedea la școală, în mod obișnuit.

         Prima lecție petrecută online de locțiitoarea directorului pentru munca educativă, profesioara  Lidia Olar este pe tema „Să îi povestim Europei despre noi”. Despre călătorii, excursii, locuri deosebite ale Ucrainei le povestește  cu însuflețire Lidia Gheorghievna. Îi invită pe elevii, care s-au conectat în număr mare la calculatoare, la discuția despre simbolica, istoria, valuta țării, locurile ei minunate, oamenii deosebiți…

         Prima lecție din acest an de învățământ a debutat. În majoritatea claselor la această lecție au asistat online și părinții. Înainte vor fi câteva zeci de lecții online mai ușoare, mai grele. Apoi sperăm vom reveni la normal. Adică la școala dragă vom avea lecții, recreații, lucrări, teste, retrăiri, griji, bucurii… așa e viața de elev. Părinții și dascălii le vom fi alături.

         Sperăm, că în ciuda tuturor greutăților,  vom avea parte de un an bun. Ne vom bucura de susținere și încredere din partea părinților, dar și a celor demnitari de care depinde soarta școlii. Întru-n ceas bun! Doamne ajută!

 

Eleonora Schipor,

pedagog-organizatoare, profesoară superioară la CIE Cupca