Daniel MARIȘ: Dansând cu sinele

La granița dintre trăirea eului și propria mitologie poetică, Camelia Cornea proclamă cu multă dezinvoltură „Eu am văzut întunericul / înaintea erei mele”.

Spiritul odiseic, lucid al poetei denotă o exigentă măsură a decantării zonelor profunde ale poeticului,   într-o lume întoarsă la originarul hiperbolizat și exibat al convulsiilor evanescente: „între cer și pământ / e ora când demonii / încearcă să mă convertească / cu seducții fecunde”.

Substratul biografic  al scrisului devine un prilej semnificativ și semnificant de interpretare a claustrării, a tresăririi și nostalgiei paradisiacului. Interioritatea melancolică și efervescentă poartă stigmatul crizei tensionate dintre stările de spirit, permanent activate de o memorie orgolioasă și temătoare în același timp. „Înfrunt demonii / umblu cu dalta / pe neuroni” reflectă acea stare de spirit a eului, fără nicio grilă prestabilită, prin care se întrevede o parte  din adevărata fizionomie a spațiului rămas fără nici un reper. Nu pentru mult timp însă: „Cele mai grele închisori / sunt fără pereți / acolo ucidem lumina / în fiecare zi”.

Trecerea de la conștiința limitei eului la acea dedublare capabilă să confere o maximă concentrare a emoției nu este una ușoară. Într-o căutare continuă a propriilor percepții, poeta preferă sinceritatea tranșantă în locul grohotișurilor fade, prăpăstiile adânci dintre real și ireal, spre a ilustra mai bine avatarurile timpului-cascadă, cu aurora cathartică menită a deghiza ființa ambiguă, provizorie: „în cea mai albă noapte / îmi voi elibera mustangii din piept / să zburde liber / peste oasele iubirii și ale durerii”. Asemenea stări sunt redate cu voluptate și capătă o autentică patină de trăire aservită inefabilului, cu dese contrapuncte de reflexivitate, într-un timp ce curge imperturbabil dinspre trecut înspre viitor: „Aripi / deasupra nepăsarea / roată sunt îngeri / cântă un menestrel / poemul altei vieți / norul cărare nimicului / renaște”.

Continue reading „Daniel MARIȘ: Dansând cu sinele”

Mircea DOREANU: Tóth Árpád – Un poet care poate emite pretenția de a fi European

Recenzie  Mircea Doreanu membru USR, la cartea Poezii Tóth Árpád:  – Brașov Libris Editorial, 2000

OPERA OMNIA

 

Un poet care poate emite pretenția de a fi European (internațional de fapt) este Tóth Árpád. Un Douanier Rousseau al României, poetul scrie așa cum trăiește, cu duioșie și înțelegere pentru ființare, pentru tot ce este viu, în perfectă compatibilitate cu natura

 

„ Forțele divine

Forțele divine

Sunt prezente-n toate,

Fac ce se cuvine,

S-avem de bine parte!

 

Omul nemulțumit

Le tot reproșează,

Că  nu au primit,

O minte mult mai trează!

 

De iubești Divinul,

Precum te iubește,

Dispare tot chinul

Și te-nveselește!

 

Nu-i forță mai mare,

În acest Univers,

Precum e iubirea

Și-o poți învăța din mers!”

 

Poezii (Libris Editorial 2020) este în același timp o însumare și o antologie a operei literare a autorului. Am putea spune OPERA OMNIA ?

Cred că da. Tóth Árpád are o curățenie, o puritate sufletească (pe lângă talent) cum nu mai poți găsi în zilele noastre:

 

„Castanul

Privesc castanul înflorit,

Aspectul lui m-a şi vrăjit.

Toamna când adun castane,

Frumos este în parc – Doamne!

Continue reading „Mircea DOREANU: Tóth Árpád – Un poet care poate emite pretenția de a fi European”

Mircea Dorin ISTRATE: Înfiorată seară întomnată

ÎNFIORATĂ  SEARĂ  ÎNTOMNATĂ

 

În seara ce de-acuma stă să-nceapă,

În streșini plânge ploaia-n picuri reci,

E vremea când ai vrea ca să-ți îneci

Durerile din vremurile seci,

Într-un pahar de vin, lungit cu apă.

 

Lumina lunii noaptea mi-o despică

Când raza ei îmi intră în odaie,

Aud afară scursa apăraie

Ce de o lună totul îmi înmoaie

Și ăst potop în mine, bagă frică.

 

În vatră focul vrea să mă-nfioare

Cu caldul său molcom ce moleșește,

Pe cei pereți de-acuma dănțuiește

O umbră lenevită ce descrește

Și care-ncet în spuza caldă, moare.

 

O Doamne cum, în vremi cândva mai bune,

În seri ca asta-aici era iubire,

Furată și trăită-n bucurie,

În taina nopții arsă-n fericire,

De doi amanți cu simțuri vii, nebune.

 

A fost demult, dar n-am uitat clipita

Ce a avut atuncea gust divin,

La ceruri și-ncă astăzi mă închin

Că el știut-a lungul nostru chin

Și-ngăduind  păcatul, miluit-a.

*

De-acuma somnu-n visu-i mă topește,

Și mă cufundă-n dulce reverie,

Dar ce aud, ori mi se pare mie,

O rochie în prag care foșnește?

Sau mă înșel și totu-i o poveste.

 

E vântul ce acol’ covor îmi pune,

De frunze adunate-n miez de noapte

Și care încă-n tăinuite șoapte,

Înfiorări și lacrimi câte-ș toate,

Din vremi trecute-ncearcă să le-adune.

Le știu și eu, tu vântule, nu spune.

––––––––––

Mircea Dorin Istrate

08.10.2020

 

Al. Florin ŢENE: Revista ,,Șezătoarea“cea mai importantă revistă de folclor – 95 de ani de la ultima apariție

Revista “Șezătoarea “ a apărut între anii 1892-1925 la Fălticeni, sub coordonarea lui Artur Gorovei. În puținul timp de la apariția revistei, prin varietatea materialelor și valoarea  articolelor și studiile publicate, această revistă românească de folclor a fost recenzată și apreciată de către specialișii români din domeniu, inclusiv cei străini. Intitulată de către întemeietorul ei “revistă pentru literatureă și tradițiuni populare, “ publicația “Șezătoarea “ își propunea să culeagă “cugetarea și istețimea minții neamului nostru.“Aceste idei a fost repetat și în Apelul către învățători din numărul al doilea al revistei, unde M.Lupescu stipula că această revistă va aduce la lumină” produsele literare ale poporului român “, care trebuiesc culese “ cum le știe poporul,“ că în felul acesta ”mari servicii am aduce învățaților cu munca noastră.“ Revista “Șezătoarea “ a scos la lumina tiparului un vast și diversificat material folcoric, cules numai de la sate, din toate provinciile românești și din Peninsula Balcanică, material foarte util pentru cei care studiază folclorul, etnografia, dialectologia și istoria, , cu toate că studiile cu caracter general și cele de interpretare sunt insuficiente sau lipsesc. În cei douăzeci și cinci de ani de apariție, revista aceasta  a avut ca model publicația franceză Revue des traditions populaires,  este, atât prin concepția care domina activitatea întemeietorilor, cât și prin profilul preocupărilor ei, o arhivă a creației populare,  un mijloc de cunoaștere și aprofindare a valorilor spirituale populare. Revista nu s-a limitat la preocupări stricte de folcloristică, ci a înglobat studii de etnografie, folclor, dialectologie și filologie.Șezătoarea a urmat, se pare, ideile lui Bogdan Petriceicu Hașdeu (născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Rus. A copilărit la moșia părintească din Cristinești, Basarabia, fiind crescut de către mama sa vitregă, strămoșii săi fiind boieri. Tatăl său, Alexandru Hâjdeu (fiul lui Tadeu Hâjdeu), era un adevărat savant; cunoștea zece limbi străine, printre care și persana, era istoric, publicist și a scris în latină despre flora Basarabiei.

Bogdan Petriceicu Hasdeu a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.) care, în Cuvente den bătrâni, a impus o metodă științifică de cercetare a folclorului care, după, analiza lui Lazăr Șăineanu, “ ridică cercetările sale folclorice la înălțimea unor fenomene culturale de primă ordine.”

Hașdeu se baza pe concepțiile lui Herder și Grimm, care sublinia că literatura populară reprezintă spiritul unui popor, era convins că și folclorul face parte din filologie:”Ambele, lingvistica și etnopsihologia, spiritul popoarelor în corelațiune intima, adesea indisolubilă, ambele la un loc formează filologia comparativă. “ Această concepție romantică, potrivit căreia limba reflectă sufletul poporului, l-a făcut pe Hașdeu să conceapă elaborarea monumentalului Etymologicum Magnum Romaniae, în prefața căreia scria : “ orice cuvânt oglindește un lucru, o ființă, o datină; dicționarul unei limbi trebuie să fie pentru un popor o enciclopedie a traiului său întreg trecut și prezinte.În limbă o națiune se privește pe sine însăși într-o galerie de portrete din epocă în epocă…în care ea își recunoaște pe deplin individualitatea.“

Aceste idei ale lui Hașdeu caracterizează și activitatea revistei Șezătoarea, colectivul de redacție  a văzut în folclor expresia manifestării spirituale a poporului. O asemenea concepție, după care lingvistica și folclorul au un obiect de studiu comun, fiind vorba de sufletul poporului, caracterizează cercetarea unor lingviști la începutul secolului trecut. Ea este evidentă și susținută de numeroase preocupări, în opera lui Ovid Densușeanu.

            Revista a publicat numeroase articole lingvistice cu diferite direcții: articole de istorie limbii române, publicarea unui mare număr de glosare de cuvinte dialectale din mai toate zonele țării, publicarea unui vast material lingvistic și etnografic din domeniul agricol, a păstoritului, meșteșugarilor, a pescuitului, , revista a beneficiat și de colaborarea romanistului Gustav Weigand., care a urmărit diferite aspecte ale limbii române și a scris despre revista ȘEZĂTOAREA în Jahresberichtul pe care-l scotea la Lipsca.

            S.T. Kilileanu se oprește, în revistă, prin articolul Cuvinte din Amintirile lui Creangă- tălmăcite de însuși Creangă, în care se studiază felul cum au fost explicate cuvintele dialectale și expresiile din partea a III-a a Amintirilor .

            Alături de contribuțiile folclorice propriu-zise, articolele filologice rotunjesc profilul revistei Șezătoarea, o parte din ele, nu multe, prezentând importanța pentru dialectologie și pentru istoria limbii române literare.

—————————-

Al.Florin Țene         

ZAMFIR ANGHEL DAN: Marile greșeli ale lumii de ieri, ale lumii de azi, ale lumii de mâine

       – Prima greșeală a fost când a despărțit munca de necesitate și a legat-o de câștig.

       – Bătăușul cel mai puternic ajunge criminal de  oameni, șef de clan, de trib, rege, și munca devine obligația celor fără noroc la vânătoare și cules.

         Nu după mult timp omul uită că libertatea  este o necesitate înțeleasă, nu un desfrâu al dorințelor și poftelor lumești.

         – A doua greșeală este inventarea ,,credinței,, și a preoților care îi prostesc pe cei nevoiași inventând fel de fel de religii care au dus la sacrificii umane, tăieri de  capete, spânzurători, sau arderi pe rug ,,,că nu crezi în crucile lor și că așa le-a zis, zeii, parazeii și dumnezeii.

          Frica, spaima, necesitățile zilnice, moartea, îi fac pe oameni să creadă și să devină o masă ușor de manipulat și păcălit

         – A treia greșeală apare când omul începe să sfredelească pământul influențând așezarea inițială a  structurii planetare.

         Din vânător și culegător devine consumator de metale, hidrocarburi și comori ce aparțineau de masa inițială a planetei

        -A patra greșeală vine când,  Femeia, cea care dă și susține viața viului, devine supusa bărbatului.

         Viul este o dualitate; floarea cuantică cu rod de semințe este, Femeia. Când și de ce universul a permis acest dezechilibru cuantic, el știe.

         Doar când i se va lua povara procreării, Femeia va redeveni ce a fost inițial în univers- partea inițială a Bing-Bangului

        – A cincea greșeală este inventarea războiului dintre om și om.

           Este singura specie din scara materiei inteligente care investește în propia distrugere.

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Marile greșeli ale lumii de ieri, ale lumii de azi, ale lumii de mâine”

Dumitru DĂNĂILĂ: A șaptea carte a Mariei Filipoiu – Sonetele Luminii

Țin în mână cartea „Pelerin pe Calea Luminii – 101 sonete creștine”, a poetei Maria Filipoiu, despre care, la prima vedere pot să spun că stă în picioare.

Și iată, stă în picioare, pentru că nu are nevoie de sprijin, nu este o broșură care se sprijină cumva din alte părți, dar stă-n picioare și prin conținutul ei.

Este o carte aparte și din punct de vedere tipografic și adresez felicitări editurii şi fiilor autoarei pentru felul cum se înfăţişează şi cum îl atrage pe cititor prin copertă şi grafica tematică la fiecare text.

Am scris despre doamna Maria Filipoiu cu mare plăcere, de mai multe ori, și afirm acum, ca și atunci, că excelează prin tematica interesantă a operei domniei sale.

A scris până acum şapte cărţi și o felicit pentru toate.

Am reținut din ele, înainte de orice, faptul că tratează o tematică esențială, desprinsă din ceea ce lumea de astăzi simte și trăiește cu deosebire.

Din tematica aceasta, autoarea alege teme care surprind obiceiuri, tradiții românești vechi, pe care noi trebuie să le preluăm și să le ducem mai departe, tratează teme istorice, teme despre mari personalități ale literaturii și gândirii noastre, deci teme esențiale.
Prin tematică înțeleg eu că se deosebește și se particularizează, înainte de toate, opera doamnei Maria Filipoiu.

Referindu-mă la modalitatea artistică de prezentare a temelor, pot spune că autoarea are multă sensibilitate, că tratează cu toată seriozitatea și acest aspect al creației literare, care atrage şi prin această caracteristică și îl însufleţeşte pe cititor, îl orientează în discursul narativ, îl face să înţeleagă mai bine mesajul artistic.

Cartea aceasta este deosebită pentru că are 101 de sonete, conţine, deci, poezie în formă fixă şi sub acest aspect poate fi alăturată de creaţiile marilor scriitori care au folosit această formă fixă de poezie, de la Shakespeare până la Vasile Voiculescu și alții care au scris sonete.

Sonetele doamnei Maria Filipoiu sunt deosebite pentru că vorbesc despre ultima speranță a omului – privirea încrezătoare către înalt.

Continue reading „Dumitru DĂNĂILĂ: A șaptea carte a Mariei Filipoiu – Sonetele Luminii”

Ana ARDELEANU: Un cântec aproape vindecat (poeme)

 

Doamne, rolul cui îl joc

când mă trezesc prea de dimineaţă

şi întind masa sub cerul liber

pentru marele ospăţ al toamnei

unde invitaţii îşi lămuresc starea civilă

îşi umplu sacii cu frunze îngălbenite

iar la final îi cuprinde dorul de casa lor

de patul cald

numără pe degete aurii

anii rămaşi datori

discuţia dintre doi cuci

o aud îndepărtându-se

melancolia îi caută la adresa ştiută

întind mâna printre frunzele rămase

după merele ei

le aşază umbra îmbujorată

în coşul de ceară al clipei

topit mult prea uşor

pe oghinzile reci

din care noaptea îşi eliberează lupii

pentru a ierna sub cerul liber

 

dacă nu este vorba despre tine

nici despre mine

atunci cine ar fi putut fura avionul

zburând ca gândul

încât acele vântului rece

au pătruns sub vopseaua literelor

pictate pe aripi

ce pasager cu nume de prinţ oriental

le-ar fi putut înlocui

încât să curgă din ele distanţe

pe care să le aşez în geamantan

sub rochiile de gală

lângă parfumul florilor de murraya exotica

nu pot face o legătura telefonică esenţială

când zborul e prea sus

iar mintea nu-mi poate alerga pe cer deschis

nici sub roţile unor stele

care m-au copleşit cu atenţia acordată

aceeaşi pe care o acorzi unei boli grave

cea de om vinovat

ce nu şi-a calculat bine zborul

şi a căzut în capcana propriei logici

împreună cu bagajele, parfumul

şi strigătul de soprană

 

 

însemnări din tura de noapte

dansează în jurul femeilor

cum fluturii de noapte în jurul luminii

pe muzica unei singure clipe

atât cât să prindă momentul de fertilitate

al visului lor

ochiul de veghe nu va raporta niciun accident

nu-şi va face prieteni de mâna a doua

şi nu va sta la masă

cu cel ce şi-a amanetat coasta sabia şi blazonul

aşteaptă să cânte cocoşul

pentru a vedea la cine sunt arginţii

cine se leapădă de propria iubire senin ca o roză

cine-i regizorul care semnează capodopera lumii

multiplele feluri de a merge pe tocuri

ţipătul frenetic al pescăruşilor

îţi spun bună dimineaţa

iar tu dai replica în şosete şi capot

abia după câteva bătăi din aripi

te şi rujezi

îţi aşezi poşeta pe braţ

cuvântul pe pagina albă

şi incerci să vinzi un poem

interzis minorilor

unui etaj întreg de iluzii

concluzie

a fost o noapte liniştită

 

printre rândurile scrise de mână

gândul îmbracă lenjeria aurie

a unui poem desăvârşit

cine este eminenţa care-l va citi

nu vom şti niciodată

căci la coada perfecţiunii

se stă mereu

 

vom practica tactica omului

ce-şi duce mâna la gură

şi se miră de sutienul în care s-au copt

merele unui anotimp imprecis

însă niciunul n-a căzut în iarbă,

lângă casa melcului

cineva (anonim) tot încearcă

să afle aria cercului

sfidător de frumos

de dus în toate templele

şi de topit ceara lor

în mâinile rugăciunilor fierbinţi

 

printre rândurile scrise cu litere de mână

se-aud mergând, la braţ, două voci

cele care au calculat aria cercului

iar acum stropesc mărul

cu substanţa rezultată

din formula chimică a iubirii lor

nedorind să dea nimănui

din secretele casei

 

 

un cântec aproape vindecat

cum vei feri această ispită

de curenţii ce trec senini peste apă

ei nu ne cer nici viaţa

nu ne cer nici moartea

doar aşază pianul pe mal

pentru un cântec aproape vindecat

aş vrea un răspuns

pentru vremea când l-aş putea răsplăti

cu câţiva cocori

însă indiferenţa se pomădează

cu restul atât de atent calculat

al vieţii mele

de care sunt sigură că iernile încă n-au auzit

doar toamnele

ele da

şi m-au inclus în frumuseţea lor

mi-au arătat harta

au aşezat degetul pe locul auriu

aici e Dumnezeul tău au zis

aici e toată aritmetica faptelor tale

acum stau şi ascult sunetul plopilor

celebrând melancolia

şi semnez în alb parteneriatul cu iarna

fericirea ca şi tristeţea

rămân subiecte tabu

de care gândul nu se poate atinge

dar se poate lipsi de asemănarea

cu nopţile lungi

ce nu mai încap pe aceeaşi cruce

cu inima ta

 

 

Îmi strâng parfumul

Îmi strâng parfumul, într-o mică floare,

Îmi strâng cuvântul, într-un mic poem,

M-adun pe mine, de pe drumul care

M-a dus departe, într-un timp boem.

 

Intru în gaşca luminilor de toamnă,

Cum un cuvânt, între nuanțe fine,

Acele mov, ce-n amintiri, se sfarmă

Şi, -ntr-un poem, cu litere aldine.

 

În primul fulg, trec nori de primăvară,

În primul gând, treci tu, căutând comori

Şi te întorci, cu sacii plini, spre seară,

Cu albe sărutări, încolo, către zori.

 

Mult prea departe-i vara de cristal,

Când aşteptăm, în van, sponsorizare

Bănuţi de aur, pe-al luminii mal

Şi soarele, de dincolo de zare.

Ana Ardeleanu

Emilia ȚUȚUIANU: Mănăstirea Varatic în izvoare teologice, laice și culturale, o carte de Dan Dulciu

O noua apariție editorială semnată de distinsul om de cultură Dan Dulciu, Mănăstirea Varatic în izvoare teologice, laice și culturale, Editura Mușatinia, colecţia Harisma, 2020, marchează și configurează locul în spiritualitatea românească a acestei iubite mănăstiri de pe plaiurile moldave.

Volumul este un proiect iniţiat şi coordonat de stavrofora Iosefina Giosanu, stareța mănăstirii Varatic şi apare sub egida Centrului Cultural Spiritual de la Văratic, prin editor Emilia Țuțuianu şi redactor Dorin Dospinescu, Editura Mușatinia, Roman.

Un cuvânt înainte, plin de har și bogăție de suflu ziditor, ce este liturghisit de ÎPS Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, deschide bogatul și amplul material din cuprinsul lucrării, în care profesionalismul și acribia profesorului și cercetătorului Dan Dulciu își pune pe deplin amprenta.

Toate acestea îmbinate cu deschiderea Maicii starețe Iosefina de la Mănăstirea Varatic spre cultură și carte de suflet și simțire românească, spre păstrarea istoriei și spiritului locurilor.

Evocarea Văraticului, pe unde au poposit o pleiadă de personalităţi remarcabile ale spiritului și culturii românești este făcută cu mult talent şi destoinicie de către dl. profesor Dan Dulciu în paginile acestui volum.

Scriitorul Dan Dulciu nu este numai un împătimit eminescofil ci şi un cercetător atent şi pasionat al documentelor de arhivă. Domnia sa nu s-a mulţumit să acumuleze cunoştinţe, ci le-a făcut publice prin studii, cărţi, articole, emisiuni TV etc. consemnările sale fiind la obiect şi pline de substanţă.

O parte din aceste contribuţii sunt adunate în volumul: Mănăstirea Varatic în izvoare teologice, laice și culturale – Bibliografie. Compartimentată pe mai multe capitole, monografia prezintă istoricul mănăstirii, a muzeului şi atelierelor mănăstirii Văratic, viaţa şi activitatea monahiilor din această mănăstire, realizările şi implicarea lor în viaţa comunităţii cât şi o parte din personalităţile care au înnobilat Văraticul prin operele lor.

Sunt prezentate capitole distincte care consemnează cultura şi scriitorii care au poposit la  Văratic, primele reviste teologice şi laice apărute prin contribuţia Mănăstirea Văratic. Un documentar amplu realizat de dl. profesor Dan Dulciu ne oferă informaţii despre  Fondul Arhivistic al Mănăstirii Varatic,  hărți, planuri şi schițe ale proprietăților Mănăstirii Varatic.

Parcurgând acest volum, cititorii vor afla informaţii despre personalităţile a căror operă s-a realizat, integral sau în parte aici, la mănăstirea Văratic. Printre  aceştia: poetul Mihai Eminescu, poeta Veronica Micle, Garabet Ibrăileanu, Calistrat Hogaş etc. Inedite sunt capitolule XI: Varaticul în corespondența dintre Eminescu și Veronica Micle, Act de Danie semnat de poeta Veronica Micle, către mănăstirea Văratic şi cap. al XII-lea, care cuprinde Vizite princiare la Mănăstirea Varatic –contribuţia şi implicarea alteţelor regale în viaţa şi activitatea monahală.

Continue reading „Emilia ȚUȚUIANU: Mănăstirea Varatic în izvoare teologice, laice și culturale, o carte de Dan Dulciu”

Alexandrina TULICS: Nu plouă-n crengi, ci-n lacrimile mele (poeme)

Mai cântă-n mine?

                                                (Album: Splendori)

 

Mai este inima-mi opaiț

și lacrima-mi mai curge ca o lumânare,

să ridice greul zborului din mine

să îl trimită înspre soare?

mai cântă mierlele de bine,

și pașii pe zăpezi se mai zăresc,

când șuieră din crivăț la fereastră

cântări în care nu mă regăsesc?

Mai dorm în inimă-mi lalele,

de ghiocei -mi mai este dor,

De lună s-o acopăr cu un braț de stele

să lumineze mai frumos ,mai simțitor?

mai sunt pe lacul liniștit din suflet,

pene de alb ce își plutesc în alb

iubiri și aripi fericite

s-adaste -n larg de larg?

Mai cântă-n mine o vioară,

un fluier, nai sau un cimpoi,

se mai aude-n sufletu-mi de jale

o doină și un joc de doi?

Mai sunt atâtea mâini și lacrimi

și inimi -ndrăgostite cu putere

ce, ar putea cu cânt și versuri

să fie stema țării mele?!

 

 

Caisul

                                                    (Album: Splendori)

 

Un gospodar

a semănat un pom de cais -n grădina sa,

Cu gândul la caise coapte,

ce-n vară le va savura.

L-a îngrijit, săpat, udat în jur,

Să crească bine, drept, curat,

Iar pomul a înflorit și a rodit,

Așa cum omul în răbdare l-a așteptat.

‘L vedea cum se-ndrepta înspre lumină,

citind ades sub el Psaltirea,

Și tare bucuros era

gândind unde -i va adăposti rodirea!

Dar… un roi de viespii și-au făcut,

Continue reading „Alexandrina TULICS: Nu plouă-n crengi, ci-n lacrimile mele (poeme)”

Florin ROȘIANU: Lansarea antologiei ECOUL SINGURĂTĂȚII. Un eveniment remarcabil în cultura clujeană din vremea pandemiei

Miercuri 7 octombrie, la orele 17.00, a avut loc în sala mare a Bibliotecii Județene “Octavian Goga “din Cluj-Napoca lansarea antologiei “Ecoul singurătății “, apărută la Editura Ecou Transilvan, în coordonarea directoarei acestei edituri Nadia Fărcaș. Antologia cuprinde 58 de autori din toată țara cu lucrări scrise în timpul epidemiei. Remarcăm faptul că la lansare au fost prezenți foarte mulți autori din țară, de la Borșa, la Pitești de la Cluj, la București.

În prezidiul fiind Nadia Fărcaș, scriitorul dr. Ionuț Țene, șeful biroului învățământ, cultură, culte din cadrul Primăriei clujene și poetul Victor Constantin Măruțoiu.

Păstrându-se distanțarea fizică, și purtându-se mască, sala a fost plină de iubitori de cultură,în timp ce Nadia Fărcaș, coordonatoarea antologiei, a dat cuvândul doamnei manager al Bibliotecii Județene “Octavian Goga “Sorina Stanca. Aceasta, în cuvântul dânsei, a subliniat importanța acestei masive lucrări în cultura română.

În continuare a luat cuvântul Ionuț Țene, care a făcut un amplu expozeu despre epidemiile de-alungul istoriei și oglindirea lor în scrierile autorilor din acele vremuri. Consideră pandemia o încercare metafizică în maniera istoriografică a lui Constantin Portelli, ca o exagerarea a fricii de oameni la omul occidental. E şi un moment de reflecţie interioară pentru un scriitor, care a trecut de la excursii turistice exterioare la incursiuni interioare într-un spaţiu limitat. Cartea este o radiografie a unui timp excepţional, care trebuie trăit cât mai aproape de normal pentru a nu te îmbolnăvi mai mult psihic decât de Covid 19. „Aştept volumul II cu experienţele scriitorilor în etapa II a pandemiei”. E un timp al provocărilor din care scriitori pot să extragă subiecte interesante.

Victor Constantin Măruțoiu a vorbit despre rolul religiei în astfel de epidemii.

Nadia Fărcaș a invitat pe profesoara Felicia Schlezak, care a vorbit despre fiul domniei sale care se află în Germania , autorul textului din antologie.

În continuare au vorbit, despre această amplă lucrare și epidemia prin care trece omenirea, următorii: Gabriela Șerban, directoarea Bibliotecii ”Tata Oancea“ din Bocșa, care a prezentat și revista trimestrială pe care o editează”Bocșa culturală “, dr.Iustinian Zegreanu,, Ana Chiș, Al.Florin Țene, președintele national al Ligii Scriitorilor Români, care a spus: fără a face o comparație între operele cuprinse în această voluminoasă antologie și marile opere apărute în timpul epidemiilor din istoria omenirii, da câteva exemple de aceste opere din istoria literaturii universală, pentru a înțelege că talentul se poate exprima și în diferite extreme. “Decameronul” este opera de maturitate al umanistul italian Giovanni Boccaccio (1313-1375) şi una din capodoperele literaturii europene. Giovanni Boccaccio a început scrierea „Decameronului” după o epidemie de ciumă care a avut loc în Florenţa în anul 1348 şi şi-a încheiat opera în jurul anului 1353. Personajele fug din Florenţa care era devastată de molimă şi se refugiază în provincie, într-o vilă retrasă, să nu mai vadă moarte în jur. În continuare vorbitorul a vorbit despre “Jurnalul din anul Ciumei” – Daniel Defoe Cartea lui Daniel Defoe este un jurnal al anului în care ciuma a secerat prin Londra (1665-1666). Autorul descrie epoca neiertătoare a Evului Mediu, mizeria din acea epocă şi bolile. În timpul ciumei din capitala Angliei, au murit peste 100.000 de oameni. Ciuma a fost răspândită de un negustor care s-a îmbolnăvit de la un balot de mătăsuri importat din Olanda. La început oamenii nu au luat în serios boala, ba chiar au luat-o în derâdere. Spuneau că nu se întâmplă mare lucru dacă sunt doi-trei bolnavi, ei se vor vindeca, iar viaţa va merge mai departe. În scurt timp, singura cale de scăpare devine fuga. Primii fug cei de la curtea regală, la Oxford. Îi urmează nobilimea. Săracii şi cei din pătura mijlocie nu au unde să plece, rămân pe loc.

Al.Florin Țene a vorbit despre romanul „Ciuma” de Albert Camus şi publicat în 1947, care prezintă cazul unei epidemii din oraşul algerian Oran. El ridică o serie de întrebări legate de natura destinului şi a condiţiei umane. Personajele din carte, de la medici şi până la turişti şi fugari, sunt folosite pentru a arăta efectele pe care le are ciuma asupra populaţiei. Romanul este considerat a fi inspirat din epidemia de holeră care a ucis un procent mare din populaţia Oranului în 1849 după ce oraşul a fost colonizat de francezi, dar acţiunea romanului este plasată în anii 1940.

A dat aceste exemple, spunea vorbitorul, pentru a înțelege proverbul românesc “orice rău poate să aducă și un bine “, consolându-ne că, iată, și în epidemia declanșată de virusul Corona aduce un “bine”. Stimulează creația. Vorbitorul a remarcat faptul că în antologie sunt publicați autorii cu fotografia, curriculum vitae și articolele, eseurile, poeziile, proza scrise în timpul epidemiei din 2020.A remarcat lucrările lui Ion Avram, Alexandru Blaga, Antonia Bodea, Teodor Curpaș, Ionel Federiga, Ștefania Kory Calomfirescu, Vasile Lechințan, Andrei Marga, Victor Constantin Măruțoiu, Ioan Mititean, Lucreția Mititean, Liliana Moldovan, Ana Pandrea, Rodica Scutaru Milaș, Ioan Seni, Maria Someșan, Gheorghe Șoptirean, Vasile Șt.Tutulea, Maria Toader, Al.Florin Țene, Ionuț Țene, Titina Nica Țene, Cornel Udrea, Raveca Vlașin, Iustinian Gr.Zegreanu, și mulți alții.

În încheire Al.Florin Țene a spus: această mare lucrare rămâne în istoria literaturii române o mărturie a sufletului nostru, care rezistă și creează chiar și atunci când trupul ne este bolnav, dar, salvat de talent.

În continuare a mai vorbit: Francisc Balogh, Tiberiu Fărcaș și Adriana Ungureanu din București. Toți vorbitorii au evidențiat utilitatea acestei lucrări și strădania Nadiei Fărcaș de a edita o astfel de lucrare frumoasă și din punct de vedere tipografic și estetic. La finalul programului au cântat: la vioară Rodica Cosma, studentă la Academia de Muzică “ Alexandru Dima“din Cluj și Amelia Hodiș la chitară și voce.

––––––––-

Florin Roşianu