Nicolae DINA: Adrian Erbiceanu – o viață între zbucium și contemplare

Adrian Erbiceanu

„Același veac, același leat”

(Glossă)

 

Avându-și originea la curtea regală spaniolă a sfârșitului de secol XIV și reprezentată strălucit în literatura română de Mihai Eminescu, glosa este specia lirică presupunând caracter gnomic și/sau filosofic, din moment ce meditația poetului se face remarcată în enunțuri cu aspect aforistic, sentențios, surprinzând adevăruri general valabile și evidențiind efemeritatea omului și a iluziilor sale, în contrast cu eternitatea timpului.

Toate aceste trăsături apar și în „Același veac, același leat (Glossă)”, creație aparținând poetului  româno-canadian ADRIAN ERBICEANU, unul dintre foarte puținii creatori (dacă nu chiar singurul) care s-au încumetat să abordeze acest tip de poezie cu formă fixă după superba scriere eminesciană.

Conform structurii clasice a speciei, și creația lui Adrian Erbiceanu are zece octete (să nu uităm simbolistica cifrei „opt”, ca număr al desăvârșirii, al concordanței în corespondența contrariilor), în strofa nucleu fiind exprimate, aforistic, câteva adevăruri general valabile constatate în timpul existenței umane marcate de trecerea timpului și întărite în strofa a zecea, reluare a celei dintâi în ordine inversă.

Strofa nucleu sau mottoul sugerează principalele teme ale creației, cum ar fi timpul în trecerea sa ireversibilă („Cât timpul risipit în van/ […] /Șterge răbojul an cu an”) și atitudinea „din inocență și răsfăț” în fața vieții, zădărnicia existenței umane văzute ca un „frunziș destrămat”, pe care nu-l trece nimeni cu vederea și nici nu învață nimic din el, autoironia evidențiind un om detașat de întâmplările vieții de zi cu zi ori abordându-le tale quale.

Viața este plină de vicisitudini („Sub greutăți mă încovoi/ Văzând cum toate cad în lut”) și, oricât s-a străduit, poetul nu a reușit să-și împlinească idealurile („Spre țărmuri greu de cucerit/ Mă poartă încă-același dor”), fiindcă „din câte mi s-au dat-luat,/ fără vreo urmă de succes”, nu a realizat nimic, toate au fost doar o „iluzie cu chip uman”, acest lucru aflându-se sub semnul destinului, astfel că acela căruia nu i-a fost dat să se ridice la înălțimea absolutului devine „rătăcit” în propriul sine când „cu umbra, viața o măsor/ rotindu-mă prin zodiac/ precum un bidiviu sub hăț”.

Continue reading „Nicolae DINA: Adrian Erbiceanu – o viață între zbucium și contemplare”

ZAMFIR ANGHEL DAN: Accelerația de curbă

Accelerația de curbă este unda energetică a unui punct inițial aflat în desfășurare.

              Orice formă de organizare structurală a materiei, după ce îşi consumă energia cu care a fost înzestrată de impulsul inițial primit după Bing-Bang, iese din acceleraţia de curbă primită şi trece în altă formă re definită a materiei.

              Acceleraţia de curbă a universului este cea care determină forma de organizare, energia, masa și poziția oricărei acumulări energetice din univers.

            Interacţiunile ondulatorii dintre formele de energie atrase în acceleraţia universală determină reacţia dintre componente: masa, forma, viteza , locul şi rolul în spaţiu şi timp, orbita de deplasare, culoarea şi durata de existenţă sub forma primită iniţial.

          Toate acestea se schimbă prin trecerea în altă formă de manifestare, de mişcare, din momentul în care impulsul iniţial manifestat prin energia acumulată s-a consumat.

          Acceleraţia de curbă a universului devine infinită pentru că orice forţă se naşte din altă forţă şi creează sensul altei forţe, totul ducând la o expansiune continuă.

           Din păcate, această expansiune continuă duce la implozii şi explozii manifestate la nivelul fiecărei forme de organizare a materie şi chiar a universului cunoscut.

           Universul cunoscut nu este infinit, nu este paralel, este pur şi simplu un UNIVERS CELULAR, organizat asemeni unei celule !

             Infinitul universal este alcătuit din mai multe celule universale.

 Oriunde ai ajunge în spațiu treci dintr-un Univers Celular în altul și uiți de unde ai plecat și unde ai ajuns, unde te vei opri și dacă te vei mai întoarce.

            În alcătuirea fiecărui Univers Celular se aflâ celelalte componente structurale: pornind de la ,,Particula lui Dumnezeu,, să zicem și ajungând la un nucleu, la o celulă, la o stea, un astru, un sistem solar , o galaxie.

  De aici şi extinderea lui diferită, repetabilă şi continuă. Cercetătorii trebuie să afle care este miezul fiecărui univers celular, care sunt relaţiile dintre mai multe universuri celulare care interacţionează între ele determinant, ducând la apariţia timpului şi spaţiului specific fiecăruia.

  În Universul Celular unde se află Planeta Pământ, există o anume măsură a timpului şi a spaţiului, în alt univers totul se schimbă şi devine specific, cu alte măsuri, cu alte valori .

          Când un anumit Univers Celular cunoscut, al nostru să zicem, îşi va pierde acceleraţia de curbă primită din impulsul iniţial şi expansiunea acumulărilor lui ondulatorii vor copleşi forţele interacţionale, va exploda auto-distrugându-se.

           Din haosul rămăşiţelor lui forţele declanşate vor da naştere altui Univers Celular bazat pe o altă structură , pe o altă acceleraţie de curbă, la un alt nivel universal.

            Omul a denumit această formă de manifestare a energie universale, moarte. O invenţie lingvistică cu accente de formă a tragediei supreme.

            De ce să ne mai ascundem de noi, aşa este.

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Accelerația de curbă”

Alexandrina TULICS: Adieri celeste (versuri)

Cine, noi?!

 

Dezrădăcinăm copacii plini de rod,

Întunecam adeseori iubirea zorilor de zi,

Stăm nesimțit cu spatele, luminii

Ne facem rostul

cum credem că tare bin’ne-ar fi.

Ne credem Dumnezeu în hotărâri,

Nu-L întrebăm

nicicând de stăm pe calea dreaptă,

Ci mergem-mpleticit”spre cer”

Crezând

că merităm răsplata luminoasă ce ne-așteaptă.

Așa -ncurcăm voit a noastră viață,

Inconștient ne”autodușmănim”

Făr- să -nțelegem că distrugem mila

Și dragostea-Mpăratului divin.

Orbecăim încorsetați-n mândrie,

Ne dăm cu fard să nu se vadă realitatea,

Am spart demult oglinzile din jur

Vorbim în șoaptă,nu cumva să supărăm

Imperiul; personalitatea!

 

 

Izbăvire

 

Plâng stropii de ploaie…

Lacrimile ce le-aș vrea plânse,

Spală curgând ,amintirile triste,

Jarul se stinge,stropii alină,

Ploaia -mi acoperă sufletul,

în mantia-i de regină…

Aburi -șoapte din jarul stins ies,

Ca un vulcan

ce nu mai are putere,

Curcubeie în ochi îmi mijesc,

Și dansuri stelare,lumina o cerne!

Ochiuri de apă ivite,

Dau lacrimi ce curcubeiele-mi plâng,

Sunt veștile cerului -fericite,

Să mă bucur cănd ploile

Și curcubeiele-n suflet îmi plâng…

Nădejdi colorate se-arată,

Credința în pace mi-e inundată,

Plâng curcubeie și ploi,

cu lacrima-mi ușoară,

Ca o Betesdă mi-e viața,

Înnoită-n iubirea-Ți,spre seară.

 

 

Ce caut, ce fac, ce rost am?

 

De ce zboară fluturi spre soare,

Şi păsări sărută în cântec, văzduhul?

De ce albe mioare

‘Și îndreaptă spre ceruri, plânsul?

 

De ce-și aruncă-nspre ceruri,

Izvorul, cristalinul subțire,

Iar macii în roșu vestesc

Suferința Domnului-Mire?

 

De ce zăbovesc pe-nserate,

Cântări lângă focuri aprinse

Cu dor de iubire de Țară

În locurile-minții – neatinse?!

 

De ce plâng în hohote pruncii

Când frigul, de mamă-i desparte,

Și doar la piept-și găsesc pacea…

Te-ai întrebat vreodată,

Tu, care ești de Domnul departe?

 

De ce pleacă spre cald, cârduri-cocorii

Și vântul se zbate-n zăbrele?

Pe unde te afli,

Te zbați în nelinisti, dureri,

Și simți același zbucium ca ele?

 

Ce-ți spune cerul când îl privești,

Și marea în agitatele-i spume?

Verde-n copaci, zăpezile reci,

Nu te întrebi, ai răspunsuri?

Spune!… Hai, spune:

 

-Ce caut, ce fac şi care mi-e rostul în lume?

 

Nu te întrebi, de ce zbiară

Mielul când cuțitu-l-nfioară,

Când este dus la tăiere,

Disperarea-i, plânsu-i, nu te doare?!

 

Nu înțelegi, nu simți, că toate-ți vorbesc,

De tine, de viață, de ceruri?

De lepădare de fire și eu?

Iesi prietene, ieși degrabă, din ele!

Lasă viața deșartă,

Și din pronunțatul -eu,

Iesi afară din geruri!

Ascunde-te în Dumnezeu!

 

Pe dealul Golgotei

În focul de pară,

În plânsul tăcut – Salvator,

Te-a chemat Domnul pe nume:

– Ieși tânără… tânăr… bătrân… oricine-ai fi!

Ieși, vino, la nemurita-I Primăvară !

 

…Adieri-n parfum, zambile -mi șoptesc,

Şi crinii împrăștie miresme în vale…

…Ca tine odată sunt cei căzuți,

În afară de primăvară…

Insistă, roagă-te, cheamă-i, oriund’-s-ar afla,

‘Mi șopteşte Domnul-Iertare

Să iasă din oasele morții,

Să vină la Lumina Primăverii… din vale.

 

 

Noi și Noi

 

…am risipit tot binele?

l-am azvârlit -n favoarea

celui care ne-umilește -acum,

dintodeauna, chinuit?

Am acoperit voit lumina soarelui

ce ne ducea acasă

cu zdrențele din lumi

”împodobite rochie de mireasă!?

Oftăm, suntem îndurerați,

că ne-am urât

chiar de știam că suntem frați?

am aruncat tot miezul dulce la gunoi

și ne-am scos pieptul la vedere ,

să știe lumea -ntreagă ;cine suntem noi!!

Înjunghiați de dor de bine și normalitate,

plângem-n ascuns pe săturate

și-am vrea să ni se dea de -i cu putință,

înapoi timpul de -atunci ,

când eram cuminți și buni

…eram ai cumințeniei eroi.

 

 

Seară de toamnă

 

Lacrimi uitate pe frunze din vară,
Sclipesc în soarele cald,
E-aramă natura și aur,
Copii-în ea mânuțele-și scald’

 

Vântul -i aleargă în șuier subțire,
Răspund fericiți întrun chiot,
Razele-și plâng în rugină plecarea,
Răcoarea și-a întins poala cât e valea !

 

Zgomot de nuci dezghioate
Se-aud căzând pe pământ,
Miroase a pâine și must…sfinte bucate,
Din toate aș vrea ca să gust.

 

Pregătesc printre crengi iar culcarea
Păsări cu somnul se-ngână,
Buhaii de baltă au început repetiția
În acelasi ton,sub clarul de lună.

 

S-a -ntunecat și simt rece ce înfioară,
Dar nu mă îndur să renunț
La seara de toamnă de-afară…

 

 

Mi-e dor de-ai mei…  

 

Nu plouă-n crengi, ci-n lacrimile mele,

 

Cu-arome de arțar și de stejar

 

Mă plimb pe cărărui -nroșite de iubirea

 

Frunzelor -mbrăcate,ca de zile mari !

 

Mi-e frig de vântu-atât de rece

 

Și de priviri de păsări-nlăcrimate,

 

Ce zgribulite stau pe crengi,

 

Privind în gol…stupefiate.

 

Nu plouă-n crengi ,ci-n gândurile mele

 

Cu toporași, izvoare, ghiocei,

 

O amintire dulce…calda mea broboadă,

 

‘N care plâng mieluții despărțiți de miei.

 

Nu plouă-n crengi și nu suspină nimeni

 

De dor de vară și de cărărui,

 

Doar vânt de fum mă duce-n spre grădină

 

Să plâng cu ploaia să n-o spun nimănui…

 

Nu plâng de vii și nici de primăvară

 

De lilieci si miere de arțar,

 

Mi-e dor de-ai mei ,suflarea lor iertată

 

O fi ajuns în Canaan?

 

 

Toamna de acolo  

 

…caut vara copilăriei printre ruginile lacrimilor,

 

nu mai erau trandafirii albi , agățătorii

 

pe crengile mărului,

 

nici cuiburile de rândunici cu ciocurile cășuite ,

 

mereu deschise la orice fâlfâit de aripi…

 

Nici fântâna nu mai scârțâia când bătea vântul

 

și-i împingea brațul bătrân

 

dar dornic de legănat…

 

nu mai erau nici rugii de mur,

 

le picase frunza , o luase vântul

 

arătându-și corzile dezgolite ca niste brațe operate…

 

Nici scărița mică înspre fântână

 

nu mai are toate scândurile,

 

Își plimbă curios vântul șuierul printre nuielele arțăgoase,

 

scoțând scâncete…

 

Continue reading „Alexandrina TULICS: Adieri celeste (versuri)”

Nicolae DINA: Permanența Metaforei

Într-o monografie dedicată perioadei 2008-2016, mai mult decât fastă din activitatea creatoare a lui ȘTEFAN VIDA MARINESCU, am remarcat faptul că dincolo de calitatea de „scriitor aproape «total» […], poet, critic și istoric literar, teatral și de film, eseist și prozator, publicist și ziarist” (Dumitru Micu), ipostaza „cea mai semnificativă și mai apropiată de temperamentul, vocația și profesionalismul său este cea de critic și istoric literar”. În această postură, Ștefan Vida Marinescu se înscrie în micul grup al celor preocupați de promovarea scriitorilor teleormăneni, „din solidaritate (de breaslă), din ambiția de a promova și spiritul sudist”, cum afirma într-un interviu din anul 2016.

De curând, „responsabilitatea, luciditatea, onestitatea și obiectivitatea manifestate în practicarea actului critic” de-a lungul întregii sale cariere scriitoricești și-au găsit ecoul într-o întreprindere inedită, aceea de creator a trei antologii critice, preocupat, bineînțeles, de scrierile unor autori din „Sudul extrem”: cea dintâi, „Limpezirea apelor”, având în atenție creațiile mai multor poeți, prozatori, critici literari și publiciști, o alta, „Post-Scripta-itinerar critic”, publicată în semn de respect pentru șase scriitori, „din păcate, dispăruți fizic”, care au sporit „zestrea creatoare literară a Sudului românesc”, autori „care merită o restituire pe cale critică, exegetică”.

O altă inedită lucrare este „anti-scleroza Metaforei, o antologie critică de Poezie” (Editura SemnE, 2020), care „reunește secvențe poetice, o selecție de autor, odată cu note biobibliografice și nume de comentatori”. Metoda conceperii acestei antologii critice este novatoare, în sensul că toate creațiile prezente au fost propuse de poeții respectivi, antologatorului revenindu-i rolul de critic, în dorința de „a reține liniile de esență și de forță ale creației lirice a unor autori cu destine «separate», distincte”, după cum mărturisește în „Argument: Virtuțile Poeziei. Repere contemporane”, semnificativ și el prin faptul că anunță intenția criticului de a releva „spiritul empatic și european” cu care va analiza contribuția fiecăruia la evoluția genului liric pe meleagurile Sudului teleormănean.

Cvintetul respectiv este format din trei poete și doi poeți (unul fiind chiar antologatorul în ipostaza de autor liric), care „vor suporta ecoul critic al operei […], poezia fiind prima dragoste a unor scriitori ce s-au ilustrat, cu personalitate, și în alte genuri creatoare”.

Domnița Neaga, debutantă publicistic în timpul studenției (editorial trei decenii mai târziu), este autoarea a șase volume de versuri și a două de critică de întâmpinare. Încă de la primul volum, „Noaptea ploilor acide” (2000), poeta se remarcă prin folosirea inteligentă și transfiguratoare a metaforei în versuri tradiționale îmbinate meșteșugit cu cele moderniste, a unui „imaginar reflexiv, cu dense provocări înaripate, nostalgice, melancolic-visătoare”, pentru ca în „Călător spre Crucea Sudului” (2002) să devină „temerară în avântul și elanul transfigurator”, reveria, regretul și nostalgia fiind motivele lirice preferate.

Evoluția lirică a Domniței Neaga este demnă de apreciat, astfel că volumul „Muntele din vis” (2013), stând sub semnul dragostei, evidențiază, „tradiționalist și confesiv”, o poetă „cutreierată de antiteze”, melancolia și visarea fiind stările trăite în lupta cu propriul sine, luptă care apare într-un spațiu și un timp mitic, în reale „revendicări melancolice […], reflexivitățile vizând solitudinea avatarului existențial” și în volumul din 2016, „Floarea de lotus”, pentru ca în „Cândva, în Arcadia” (2019), poeta să-și aproprie o „atitudine gravă […] interogativă și explicitând senzații și reflecții care induc suferință și injustețe”. Sintetic, criticul antologator consideră că întreaga operă poetică a Domniței Neaga este „o lirică transparentă, de melancolie și reverie a sinelui, în neliniști esențiale a unei Poete adevărate”.

Maria Postu a intrat în vederile criticului antologator ca poetă care „și-a arătat clasa încă de la prima carte, «Insomnii molipsitoare»” (1994), cultivând o lirică modernă, „pe tonuri melancolice”. Și volumul „Întâlnire cu Altamira” (1999) surprinde o „viziune plastică, în contemplare și dialog de rafinament cu frumusețea” a unei poete îndrăgostite de minunile „grădinii hispanice”, carte în care, chiar dacă „se autodefinește ca neoromantică”, autoarea „supralicitează modernist” evocând Altamira ca „topos fecund ce revendică o fantazare sclipitoare, cu martiraj și autoflagelatoriu reflex”.

Continue reading „Nicolae DINA: Permanența Metaforei”

Paul LEIBOVICI: Bordești (Capitolul II)

În timp ce coana Lina trebăluia de zor prin bucătăria luminoasă și a căror pereți erau ornați cu numeroase pînzeturi brodate de mîinile priceputei mele gazde, noi bărbații am șezut pe prispa din apropiere. Doar, dacă coboram cele trei scări puteam pășii spre cărăruia care ducea către spatele casei, unde se afla ,,sectorul legume și fructe”. Cu toate că Nichifor mă tot îndemna să-i vizitez gospodăria,mi-am tot găsit cîte o eschiveală. Privirea mi-am îndreptat-o spre ,,expoziția de lucru de mînă” a gospodinei. Ba chiar m-am ridicat  de pe scaunul cu o largă speteză de pe  prispă, atras de una din frumoasele broderii care împodobea unul din pereți.

,, -Mi –e o sete nebună…”i-am șoptit, cu vocea stinsă  lui Nichifor. Apoi, m-am  ridicat și am  pașit către peretele unde se afla atârnată o pînză brodată cu fire colorate și care -mi amintise de specificele broderii moldovenești. Pe când privirea –mi cîta spre ornamentele brodate cu finețe de coana Lina, observându-mă îmi spuse: ei, stimate oaspete…e de pe vremea când ochii erau tineri și împunsătura acului îmi bucura sufletul!….Ce mai anii tinereții!…Gospodina îmi vorbea, în timp ce trebăluia, tot învârtind și sucind un melesteu, ba o  lingură…Fiecare colț al pânzei avea un buchet de flori. După colorit și mărime, erau flori de liliac, ceea ce-mi aducea aminte de grădinița copilăriei mele sau de broderiile mamei. Se vede că Lina mi-a văzut încordarea cu care urmăream frumoasele broderii, căci lăsase trebăluitul pe lângă plita cu cratițe și oale,iar cu pași mărunți și plină de vioiciune a ajuns în spatele meu.

-Vă pricepeți la de-al de-astea!? N-am apucat să-i răspund când m-a îndreptat spre un alt colț al bucătăriei, unde atârna o pânză brodată în două culori, verde și albastru. De-a lungul unui pârâiaș a cărei ape cu nuanțe albăstrii-verzui se distingeau căpșoarele unor păsări cu penaj, iar ochișori le erau  îndreptate către femeia de pe mal ce ținea în poale boabele cu care le hrănea. Priveam fiecare mișcare a valurilor, și mi se părea că vietățile –fie porumbei, rațe s-au adunat în jurul  acesteia. Privirea-mi era de-a dreptul cucerită …când s-a făcut auzit glasul celui de pe prispă: păi n-o pornim spre râu?! Aș mai fi zăbovit …nu prea mă înduram să părăsesc frumusețile de pânze atârnate, dar nu voiam ca Nichifor să mă aștepte …că de …eram oaspetele lui!

-N-am apucat să înghit apa din ceașcă, pe cînd privirea mi-a rămas pe una din pînzele brodate…După ce mi-a aruncat o privire șălguită, și-a îndreptat pașii către poarta ce ducea spre uliță. Eram drept lângă Nichifor când de undeva o voce bărbătoasă strigă: încotro jupâne Nichifor?. Vocea venea de peste gardul din apropiere, iar răspunsul era o fâlfâiere de mână. Privirea –i-am simțit-o de parcă ar fi vrut să mă tragă de limbă. Ghicindu-i gândul, i-am spus de îndată: pereții plini de la un capăt la altul cu pânze brodate, mi/-a dat senzația că mă aflu la ,,Galeria de artă,,!!!

Nichifor zâmbea iar pomeții cam brăzdați și ochii tuciuri  s-au lumina deodată. ,,Sunt mâinile și priceperea femeii!! Am înțeles, își aprecia nevasta, ba chiar era mândru că eu, orășanul sosit de pe meleaguri îndepărtate, am dat atenție frumoaselor pânze brodate.  Am pornit-o la pas, e drept alene, căci Nichifor îmi tot vorbea despre cei doi băieți care sunt plecați la servicii în două orașe. Iar dorul e mare…Cu cât înaintam în direcția pârâului, pășind pe poteca pietruită, iar privirea-mi fugea către arborii a căror ramuri stăteau aplecate, aruncând o umbră plăcută. Cu pași mărunți călcam pe covorul de pietre bine și adânc înfipte. Coloritul de un gri pământiu. Doar ici, colo câteva grămezi cu pământ răscolit-era treaba copiilor care alergau adesea la scăldat. Nichifor, la un moment dat se oprii din mers. Cât priveam, de jur împrejur orizontul era limpede și cu privirea puteai să observi întinsul ce se așternea de jur împrejur. Făcând un semn cu mâna: iată colo se află zona colinară care o constituie bazinul râul Pietroasa. Iar comuna noastră Bordești de jos se găsește, în apropiere de Gura Caliței. Iar de aici și până la Râmnicu Sărat e o palmă de drum. Autobuzul trece pe la Primărie  și dacă dorești, apoi putem pleca într-o dimineață, pe răcoare.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Bordești (Capitolul II)”

Mircea Dorin ISTRATE: Activitate bogată, pe timp de epidemie, la Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor Români

    

În perioada 15.august -15.oct.2020, membrii filiala Mureș a LSR  au avut o activitate foarte bogată în slujba culturii române. –

Membrii filialei noastre au fost prezenți în număr mare la Tg.Mureș, pentru a sărbători împreună ,,ZIUA  LIMBII  ROMÂNE” (31august), manifestare organizată de Inspectoratul Județean de Cultură Mureș, ea desfășurându-se în curtea primei Școli românești dim acest oraș, aparținând de ,,Biserica de Piatră”din localitate. Colegii noștri au prezentat informări în referire la eveniment și au citit poezii cu subiect la temă. Au fost prezenți: FEIERDAN VIORICA, VIORICA SUTU, GINA  MOLDOVAN, ELENA CRISTEA, GHEORGHE ȘINCAN, POPEAN VALER, GHEORGHE BĂNESCU, FRANDĂȘ ILIE, TORPAN IOAN, BÂNDILĂ IOAN, MARCOCI DORIAN, MUNTEANU GHEORGHE, MIRCEA DORIN ISTRATE.

 În data de 25 septembrie, o parte din membri noștrii de filială, au participat la ,,NOCTURNA  POETICĂ” organizată de Biblioteca Județeană Mureș, unde, împreună cu alți poeții târgumureșeni s-au recitat,de fiecare în parte, poezii din opera proprie. Mulțumim pentru participare colegilor: LILIANA  MOLDOVAN, FEIERDAN VIORICA, ȘUTU VIORICA, GINA MOLDOVAN, ELENA CRISTEA, ALBU  FELICIA, ALBU IOAN, POPEAN VALER, MARCOCI  DORIAN, MIRCEA DORIN ISTRATE.

 La propunerea conducerii filialei Mureș a Ligii Scriitorilor, Biblioteca Județeană Mureș a constituit în ,,Sala de Lectură” a unității,  ,,RAFTUL  SCRIITORILOR  MUREȘENI” unde fiecare din noi va depune propriile cărțile editate. Cărțile din acest ,,Raft” sunt  doar spre consultare în ,,Sala de Lectură”, nu și pentru împrumut, ele având ca scop o mai bună cunoaștere și promovare a membrilor filialei noastre;

 Poeta LILIANA MOLDOVAN, noua secretară, aleasă, a filialei, a deschis o pagină pe internet destinată a fi utilizată de membri filialei noastre, unde aceștia își pot prezenta propriile creații., iar pentru a fi cunoscuți mai bine  de  confrații noștri din țară, domnia sa a conceput și o ,,FIȘĂ de AUTOR” pentru fiecare membru, fișă ce va apărea pe aceeași pagina  de internet.

 Dat fiind faptul că fosta secretară a filialei noastre, poeta RAȘCU  MIHAELA a decedat recent la o vârstă tânără, în urma ei rămânând două fetițe, de comun acord cu membrii filialei am constituit un cont bancar, în care aceștia pot depune lunar diverse sume de bani pentru a putea sprijini financiar fetițere rămase doar în grija bunicii lor. Felicităm pe colegii noștri care au depus diferite sume de bani în acest cont pentru ajutorarea celor două fetițe care au rămas, de data aceasta, și  fără mamă.

La sfârșitul lunii octombrie, pentru al doilea an consecutiv, filiala noastră, împreună cu Organizația HIFA ( persoane cu handicap) va organiza un Concurs Național de poezie pentru cei cu probleme locomotorii, iar în luna viitoare vom anunța desciderea ,,Concursului Național de Poezie ,,Scrisori pentru Moș Crăciun”,  concurs destinat copiilor (8-18 ani), premierea concurenților urmând a fi făcută în luna decembrie;

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Activitate bogată, pe timp de epidemie, la Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor Români”

Valentina BECART: „În sfârșit, fluture” de Maria IEVA

sunt fila albă care-ți aparține

Poeta Maria Ieva aduce în lumina tiparului  volumul de poezie „În sfârșit, fluture”, la editura Absolut, București în 2016.

Câteva date autobiografice. Născută în data de 4 august 1975, în comuna Bozovici, jud. Caraș-Severin. Este absolventă a Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor – Universitatea de Vest, Timișoara. Amintim câteva cărți publicate: Alfabetul mirării, (poezie) ed. Opera, București, 2012; Poeme cu îngeri, (poezie) ed. Absolut, București, 2013; Jurnalul proiectului 156 A ( roman), Absolut, București, 2014; Femeia de la capătul mâinii, (poezie) ed. Absolut, București, 2014; Sub semnul crucii, (poezie) ed. Absolut, București, 2015; Poarta de la marginea cerului ( roman), ed. Absolut, București, 2015; Spre omul din vis, (poezie) ed. Absolut, București, 2017; Foșnetul umbrei, (poezie) ed. Absolut, București, 2017; Pe urma unei stele, (poezie) ed. Absolut, București, 2018; Ecoul zborului, (poezie) ed. Absolut, București, 2019; Diminețile sfinților, (poezie) ed. Absolut, București, 2019.

Publică pe diferite site-uri literare, în reviste, (debut în revista Boem@2011) este redactor la revista Boem@ ( 2013 – 2017) și la revista Helipolis ( 2016 – 2020). Apare în diferite antologii de grup. Membră a Ligii Scriitorilor Români din septembrie 2015.

Elemente caracteristice volumului „În sfârșit, fluture”: lirism delicat, nostalgie blândă, dorința de ideal, de regăsire a paradisului pierdut, de transcendere, de comuniune cu absolutul, estetica expresiei poetice. Devotată clasicismului, cultivă versul clasic, astfel că ritmul și rima conferă savoare și muzicalitate cuvântului prins în albul foii. Poeta Maria Ieva se află undeva între cer și pământ, ”imperfectă formă” care tinde spre transformare și devenire. Dacă nu înger… măcar fluture! Din întregul volum răzbate glasul iubirii, când limpede, precum cerul de vară, când tulburător ca-n preajma unei furtuni. Cea care trece prin toate stările, de la agonie la extaz, este inima mereu prinsă în vâltoarea lucrurilor lumești.

”Mă iartă inimă, te rog, de poți!/ Hai să ieșim la malul unei nopți!/ Prea multe cuie-n tine am bătut/ Și m-ai răbdat chiar dacă te-au durut.” ( Mă iartă, inimă, te rog, de poți). În momente de mare cumpănă, poeta își pune speranța în divinitate:” Degeaba muști din mine hămesită,/ Nu mă mai tem, de El mă simt iubită! (Umbrele morții). Adesea, răzbate o dorință de zbor ”m-am înălțat în zbor și să mă-ntorc nu știu” – de întâlnire cu sinele ” dincolo de mine, cu mine mă întâlnesc” – acolo unde ”Fântânile celeste mă cheamă să iubesc, / Nemărginirea zării din lacrima de Tată”! ( Eu nu mai sunt din lume).

Iubirea de lumină și cuvânt” cunoaște o adevărată descătușare. Lângă cel iubit trăirile poetei se schimbă, totul pare scăpat de sub control: ”Tu-mi ești lumină, și înger, și zeu,/ Ești mirele meu din visuri promise” (Versuri rescrise). Câteva exemple de expresii poetice de mare rafinament, metafore deosebite: ”și-mi va săpa ferestre-n arcadele de fum”; ”într-un poem cu îngeri au locuit doi prunci”; ”m-am spovedit unei lumini”; ” să-mi scutur din pleoape târziu înserarea”; să mă întind spre tine ca un arc”; ” și nuferii să-mi crească pe retine”; ”aripile albe ce ne-au înmugurit”; ” s-aprindem lumina pe muchii de zor”; ”ca un arcuș ce mângâie o rană”; ” s-aluneci ca un șir în carnea albă”;” din gene-mi curge toamna, cuvintele-au tăcut” etc…  Pentru a scrie un poem e nevoie de inspiraţie, de grația divină. Lumina fragilă care pâlpâie deasupra foii albe așteaptă smerită.

 ”De mor o zi, nu-ți folosește la nimic,/ Poemul nu se naște la-ntâmplare,/ Mă pregătesc să mor de tot și mă ridic,/ Să-ntind aripa dincolo de zare”… ( Cu luna coborâtă-n piept). Acuratețea expresiei adaugă un plus de noblețe trăirilor izvorâte din adâncuri tăinuite.

Temele întâlnite în volum sunt variate: dragostea, dorul, zborul, dezmărginirea, tristețea, visul, trecerea timpului etc. Cele mai multe versuri sunt închinate iubirii. Dragostea este pentru poetă însăși rațiunea de a fi, de a întâmpina zorii cu zâmbetul pe buze. Poeta invocă iubirea, o așteaptă cu nerăbdare: ”Să-mi pui pe frunte cercul iubirii nesfârșite” și-i cere iubitului; ”Pictează-mă de vrei în titlul unei cărți,/ Pictează-mă pe-o frunză, pe raza cea mai pură,/ Pictează-mă în tine, pe dosul unei hărți,/ Sărută-mă pe ochi, sărută-mă pe gură…” (Pictează-mă).

Iubirea este o stare inefabilă, face sufletul să vibreze: ”M-atingi, vibrez, sunt coarda unei harpe / Și simt cum n-am crezut să simt vreodată”… ( La granița cu mine).

Dar ”Cel mai frumos dar” sunt ”mâinile care știu să iubească,/ Cel mai frumos izvor de lumină – / Șoaptele tale-n tăcerea deplină”.  Și ce poate fi mai încântător decât această declarație de dragoste: ”Mi-e dor, iubitule, și tot mai dor,/ Ești primăvara din privirea mea,/ Mi-e dor, iubitule, și iar mi-e dor,/ Poemele ce le citești în ea.” (Tot mai dor). Metafora, folosită ca instrument stilistic, deține forța secretă care înnobilează și lărgește gama sensibilității poetice.

Alte exemple de metafore reverberante, încărcate de sensuri: ”Tu mi-ai trimis lumina de la magi/ Ca nuferii să-mi crească pe retine”;”Să strângem în pumni culori pastelate,/ Agheasmă din nori și mir de pe stele”; ”Să-mi crească din iris aripa cea nouă,/ Să-ți fiu o lumină, să-mi fii izbăvire” etc. Poeta nu este străină de suferință. Sunt destule nopți de zbucium, de așteptare, de tristețe, când ”aorta” zvâcnește la fiecare ticăit de ceas. Nu putem trece cu vederea momentele de reverie și visare, de aceea dorința nestăvilită de a se detașa de realul imediat: ”Da, am ales să locuiesc sub stele,/ Să mă îmbrac în roua dimineții,/ Din puf de păpădie fac castele,/ Și simt frumos, așa cum simt poeții.( Lacrimi zâmbitoare).

Prin intermediul poeziei, Maria Ieva încearcă să se regăsească pe sine, să recupereze acel spațiu al purității, îngemănându-se, adesea, cu cerul, cu soarele, luna, stelele, cu nemărginirea. Spiritul poetei tinde spre verticalitate, spre eliberarea din spațiu finit. Dar cine nu râvnește măcar o clipă la comuniunea cu transcendentul, cu spațiul tainic al nefăcutului? Călătoriile imaginare îi oferă clipe extatice eliberatoare. Reflexivă, uneori, bogată în simboluri, poezia ne arată o poetă stăpână pe mijloacele de expresie, ajunsă la o maturitate stilistică. Exemple de câteva versuri care îți umplu sufletul de emoție și blândă înfiorare: ”Cuprinde-mi și gândul și mâna-ntre mâini,/ Prin galaxii neumblate ia-mă cu tine,/ Voi pune iubirea-n pocale de crini,/ Acolo, în cer, nu există un mâine”( Gând rătăcit).

Lirismul subtil migrează în spații noi, unde jocul liber al imaginației nu cunoaște bariere. Fascinată de ancestral, poeta năzuiește să găsească – într-un târziu – sursa originală a spiritului. Pe parcursul întregului volum găsim expresii de mare delicatețe, întrezărind în aura lor sufletu-i ceremonios care se confesează cu sfială, ca în fața unei icoane. Substanța poetică se condensează, purificându-se de formele goale. Prin nedefinitele culori matinale își deschide sufletul, suflet în care a pus ”un zâmbet dis-de-dimineață”.

 

”în brațe întinse strâng lumina / Și Dumnezeu îmi este mângâiere”

 

Urmând firul de lumină… Maria Ieva speră să descopere adevăratul sens al lucrurilor, adevărata esență a Sinelui.

Între plinuri și goluri se află trăirea poetei, aceasta având conștiința perisabilității lucrurilor, dar și dorința durabilității lor.”Vom pleca acum sau mâine,/ De plecat plecăm oricum,/ Din ce-am fost nu va rămâne/ Decât colbul de pe drum:” ( Vom pleca).

Omul nu reușește să-și depășească condiția de ”prizonier al timpului limitat”, astfel că poeta înalță, deseori, rugăciuni către divinitate, sperând într-o salvare: ”De-acuma zboru-mi aparține,/ Nu te mai cânt în versul meu/ Și nu mai sunt a ta minune,/ Azi m-am întors la Dumnezeu. ( O inimă din păpădie).

De multe ori, descoperim în lumina versurilor și umbra unui gând tensionat, temător: ”Să-ți închin durerea, dorul ce mă arde,/ Să-mi redai speranța dimineții calde” (Viu spre absolut).

Înfrângerile, tristețile, melancoliile sunt învăluite într-o sensibilitate rafinată – departe de a deveni captive sfâșierilor abisale. ”De ce se-aude ceasul lăcrimând/ Purtând iubirea ultimului gând?”(Către apus). Imaginile artistice, rezultat al unui spirit creator rafinat, surprind în mod plăcut cititorul:” În noaptea asta te-am chemat și eu/ Să îți culegi, tu, macul înflorit,/ Dar ai tăcut cum tace Dumnezeu/ Când ne privește blând și liniștit. ( În noaptea asta).

Versurile scot în evidență imaginația debordantă, complexitatea și libertatea de creație a spiritului. O lumină tandră și mângâietoare se revarsă peste toate – chiar și atunci când viața rănește.

Situată într-un spațiu al sensibilității, strecurându-se printre idei, poeta invadează matca semnificațiilor, adâncind albia sau erodând malurile în căutarea și descifrarea ”marilor taine”. Fără împlinirea și împărtășirea iubirii sufletul rămâne ca o navă plină cu bogății care plutește în derivă pe ape învolburate. Și ne întrebăm, de multe ori, cum poate fi întâmpinată iubirea? Ne spune chiar poeta: ”Cu visuri tremurânde, cu pasul mic, smerit,/ Cu buzele flămânde, cu dor neostoit,/ Cu umbra răsucită mai sus de cotul stâng,/ Când m-am lăsat iubită, am încetat să plâng( Ți-am scris). Nu-mi rămâne decât să las cititorul să descopere trăirile poetei Maria Ieva la care ”literele s-au transformat în stele, stelele sau preschimbat în păsări” ( Pe dinăuntru).

 

Valentina Becart / august 2020

 

 

 

 

 

Nicolae NISTOR: Viața în epic (poeme)

1

nu am știut niciodată să plâng doar câteva lacrimi amare

care plecau din mine din senin când te vedeam

pe un geam opac acoperită de sânge

tu erai undeva într-o poveste cu prințese

care–și spălau buclele în apa iordanului

o clipă râul a început să urce o lumină a căzut pe noi

atâta lumină că fiecare păcat devenea transparent

iar eu aveam ochii încleștați și voiam să mă ridic

să revin acolo unde eram biciuit de viață

iar tu erai o zână care cădea peste mine

2

au trecut multe zile din calendar și fiecare cifră

devenea o povară care circula prin vene

apoi am văzut oamenii care fluturau cuvinte

peste groapă și eu ceream trandafiri și apă

aveam atâta sete să sting incendiul

bisericii din altă parte a lumii

să te văd acum credinciosule

cum vei stinge aceste flăcării ale iadului

cine are curaj să urce în turlă să ia icoana pictată pe sticlă

numai așa pornește furtuna care stinge răul

3

mi-ai povestit că l-ai văzut pe dumnezeu cum oare

avea barbă și ochii negrii trona într-un amfiteatru

unde noi eram așezați pe trepte diferite după rangul păcatelor

nu vedeam fețele nimănui nu auzeam ce vorbesc

doar mișcări diferite de mâini pe care El le asculta la fiecare

apoi arăta cu degetul locul fiecăruia unii urcau alții coborau

cei norocoși treceau prin poarta care îi aduceau la viață

să îndrepte ce era de îndreptat în viața noastră

4

mi-ai povestit despre moartea soțului știai când o să plece

nu i-ai spus niciodată dare eu știam de la tine și

cumpăram ziare pe care le răsfoiam curios la rubrica necrolog

prima dimineață când nu ne-am văzut la navetă

am întrebat de tine mi s-a spus că ești la înmormântare

și acum văd biserica cu icoana de sticlă

pe care o atinge fiecare credincios care are flăcări disperate-n el

5

mult timp am fost alergat de ziariști să le spun povestea ta

tu erai într-un azil între flori de muscate erai albă și priveai

o fotografie cu noi când tinerețea plângea din iubire

te vizitam în fiecare joi când credeai că este ziua ta

tu semănai cu o prietenă de-a mea din școala de la Câmpina

ochii albaștrii părul lung și inelat ea avea sângele oboist

prea devreme să tulbure apa de izvor din viitorul ei

adormeam lângă tine iar tu mă priveai și nu știai cine sunt

dar știai să mă strigi Nic să-mi povestești ce târziu ne-am cunoscut

apoi te-am căutat plecaseși undeva pe treptele lui Dumnezeu

o sfătuitoare pentru El și pentru noi

așa mă trezesc într-un autobuz

care merge în stațiune acolo ne-am cunoscut

o poartă între Dumnezeu și noi muritorii

locul unde Tatăl ne așteaptă la poarta mănăstirii

6

mult timp fugem de morți și înmormântări

era un coșmar pentru mine

copil fiind mă țineam de poalele unei frumuseți blonde

care mirosea a flori de câmp și care mă ocrotea

copilul de atunci care a văzut o măicuță care se sinucide în altar

și frumusețea blondă în sicriu m-au ținut departe de moarte

cu timpul am înțeles cum este dezlegarea cum este plecarea pe alt tărâm

cum moartea vine de unde nu se știe cum fiecare rugăciune

mă apropie de iubire care tine răul departe chiar dacă ridurile

mă dor de moarte

apoi multă agitație în jurul meu că nu știu cum timpul

a trecut fără voi și vrea și fără mine

7

mi-ai povestit atunci cum te hărțuia o boală

cumplită de care eu nu știam

credeam că adori perucile și culorile ascunse-n eșarfe

negrul este culoarea mea preferată

chiar dacă este o culoare tristă și sobră

mi-ai povestit despre viața ta lângă un alcoolic

spaimele că vor rămâne singure cărțile care le citeai

orele la catedră erau bucuriile tale

fiica ta care nu te cunoștea

dar te iubea în felul ei

absent dar plin de căldură

degeaba dacă fiica ta era închisă în sine

și numai eu reușeam să comunic cu lumea ei

degeaba dacă lumea ne-a împărți

pe o lamă de cuțit și nu am fost lângă tine

chiar ascuns după cotidianul din noi

acum suntem o sumă de povești

triste depășite de timp și cu multe cearcăne

parcă suntem copacii din care

furam piersici pentru tine

care par adormiți și obosiți ca noi

mult timp voi purta culori negre

să mă simt lângă tine

prietenă plecată-n amintire

Nicolae Nistor (n. 24 martie 1958, Mihăeşti, Vâlcea), urmează școala primară la Școala Generală nr 8 din Colonia USG. A absolvit Liceul Alexandru Lahovari (fost Nicolae Bălcescu) din Râmnicu Vâlcea, a lucrat ca Hidroenergetician la Hidroelectrica, actualmente fiind domiciliat în Râmnicu Vâlcea: După anul 1989 a editat și a colaborat cu săptămânalul “7 zile” și cotidianul „Actualitatea vâlceană”. A participat constant la lansări de carte. a susținut recitaluri de poezie, a dat interviuri, apariții în medallion de autor la radio și televiziune, pe platformele literare, și-a prezentat și lansat cărțle în țară și străinătate, partipă constant la emisiuni TV și Radio, locale și naționale. Cărțile autorului au fost prezentate la târgurile naționale și internaționale. Este unul dintre fondatorii Societăţii Culturale „Anton Pann” (membru în Consiliul Director), membru al Cenaclului Poetic Schenk și al Cercului Literar de la Cluj. A primit Premiul de Excelență eCreator și a fost laureat pentru poezie cu Mențiune Specială la Festivalul eCreator (ediția a II-a). De asemenea, Nicolae Nistor este laureat al Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci” (locul VI, mențiune și diplomă de onoare semnate de Florian Copcea). Diplomă di merito la Concorso di poesia “IL PARNASO-PREMIO ANGELO DI VECCHIA” IV EDIZIONE 2018/2019. Premiul Special al Juriului al Festivalului-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Grigore Vieru, – Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!”, Ediţia a VIII -a, 2020.
Nicolae Nistor a publicat și a fost consemnat în numeroase reviste literare din țară și străinătate dintre care menționăm:Viața Românească, Poezia, Convorbiri Literare, Neuma, Plumb, Hyperion, Argeș, Rotonda Valahă, Algoritm Literar,Litere, Mișcarea Literară, Conta, Caligraf, Caligraf, Vatra Veche, Astra, Luceafărul, Nordul Literar, Semne, Revista Nouă, Urmuz, Cafeneaua Literară, Cenaclul de la Păltiniș, eCreator, Noul Literator, Creneluri Sighișorene, Cervantes, Glasul Iubirii, Ante Portas, Sintagme literare, Oltart, Arte, Destine literare, Arena literară, Singur,Top Litera, Cultura Vâlceană, Spații Culturale, Povestea Vorbii, Impact, Helis, Meridianul Cultural Românesc, Logos și Agape, Mărturii culturale, Monitorul de poezie, Extemporal liric, Constelații diamantine, Led Force Magazin, Revista Latitudinea(Sydney Australia) Observatorul cultural(Toronto,Canada) Așii Români(Germania), Oravița Confluențe, Astralis, Nautilus (Israel), Lumină Lină ( New York), International Writers’ Journal,”revistă care apare în USA și pe Mapamond!  Tecuciul literar și artistic, Poezii pentru sufletul meu (Montreal,Canada)ș.a.

Cronici: în revistele Argeș, Astra,Linia întâi, Luceafărul, Vatra Veche,Caligraf, Sintagme Literare, Boema, Axa News, Parnas XXI ș.a. Dintre referințele critice, comentate public, le menționăm pe cele semnate de: Mihai Antonescu, Doru Dăncuș,Menuț Maximinian, Cornel Udrea, Florian Copcea, Ilorian Păunoiu, Nicolae Dragoș, Ștefan Cazimir, Nicolae Sava, Marian Ilea, Mihai, Traista, Ionel Bota, Daniel Marian, Daniel Luca, Ioan Romeo Roșiianu, Dumitru Sârghie, Dan Șalapa, Milian Oros, Serghie Bucur, Ana Podaru, Mihaela Rădulescu, George Voica, Raluca Faraon, Petre Cichirdan etc.

Prezent în antologiile:

Scrisul de azi, Așii Cuvântului (50+5 poeți), Antologiile Societății Culturale „Anton Pann”, Antologia – Poetica: Cenaclul Poetic Schenk (2018), Antologia de poezie “Cercul Poeților” (vol. 2) și (vol.3), Vise târzii, Limba noastră Eminească, Antologia Poetică Vâlceană, Ochi de lumină, Dicționarul de reliefuri literare (selecție făcută de Marian Moga), Poeți în Arenă,Almanah Sintagme Literare 2019, Antologia „Vis de Nichita”(Antologiile Apolon),2020. Antologia „Wort Vergessen” coordonată de Christian W Schenk (2020).Autorul este prezent în peste 40 de lucrări colective.

Volume publicate:

Scrisori către Eva (volum premiat de editura Singur, de Societatea Culturală „Anton Pann” şi de Radio Unirea din Diaspora românească, editura Singur, Târgoviște, 2014)
Îngerul timpului (editura Singur, Târgoviște, 2015) propusă unui sondaj făcut de Bookaholic, pentru Cea mai bună carte românească din 2015. Baleiajul vieții sau impedanța spaimei (editura Singur, Târgoviște, 2016)Iubire cu gust de Marsala (editura Singur, Târgoviște, 2016,
Elefantul din vitrina de cristal (editura e Creator, Baia Mare, 2018)
Dincolo de întuneric (editura Hoffman, seria Hoffman Contemporan,2019) Volumul a fost lansat și la Gaudeamus 2019.
Biografia și cărțile autorului pot fi citite pe portalul ISSU, pe Google, Facebook și pe mai multe platforme  literare importante!
Cărțile autorului au fost prezentate la târgurile de carte din țară și din străinătate!

Marin BEȘCUCĂ: La mulți ani Gabriela-Victoria MNERIE!

 

…azi, Doamne, azi e sâmbătă, dar e 17 de octombrie a lui 2020,
o zi specială în care cinstim Ceasul nașterii lui…
lui Victoria Gabriela ANGHEL MNERIE,
Universitarul de Timișoara, Nașa noastră!
așa că Doamne primenește-o în toate ale Tale, știute de noi,
mai puțin știute de noi, neștiute de noi…
La mulți ani Victoria-Gabriela ANGHEL MNERIE!
da, Doamne aduc versul în pas cu gândul nostru cel mai curat,
pune TU, Binecuvântarea Ta, de DUMNEZEU!
FLĂCĂRILE ȚI-AR APRINDE DORINȚI
din toată părțile azi, Nașă Victoria Gabriela,
dar noi te prindem de Letopisețiu’M!
se poate că adunăm tot ce putem aduna din cât frumos
în Dimineața lui DUMNEZEU…
cocoșii au cântat doar, de-ai fi zis că versul meu li-i ramul nopții în car
i-am rugat să te cânte pe numele tău,
da, toată zarea și tot prejurul lui DILIMANDJARO păreau luate pe sus
de numele tău Gabriela Victoria!
culmea, DILIMANDJARO și-a adus aminte prima voastră venire la noi!
ce secoli s-au spulberat versului nostru de atunci,
câte raze au venit să ne ia din primenirea noastră cu care să se coboare
acolo, vouă de primenire!
Gabriela-Victoria e și-n Pragul 188,
unde n-am avut un cort să-l instalăm în curte și v-am înghesuit într-un
Splendid din oraș care, mă rog…
cine ne-ar fi crezut nebunia timpului aceluia din 2019?
parcă ne-am fi avut în premoniție că vine ciuma peste lume…
la a doua vizită,
la Altar cu noi!
totul o fugă, totul de neuitat, totul o încercare pe care DUMNEZEU a vrut-o
EL…!
și ce s-a strâns timpul de atunci,
de parcă amprenta voastră să nu mai facă loc la nimic…
pașii vă sunt vii în grădina casei,
terasa v-a păstrat șoaptele!
până și grătarul atunci ars prima dată șoptește de voi,
se laudă cărbunilor, tăciunilor că vă știu din prima…
(dar era de fapt a doua!, ce să cer la o armonie de tablă și fier beton!?, dar
uite lecție, că toate ne sunt minuni, iar de la voi, alt picior nu!)
nici Elidor, deși atâtea mi-a promis, în fine,
cercul nu are nevoie doar de rază!
streptococii secundei au pe palierul ordinei de zi timpul probabil și,
asta incumbă și un arc, să facem scanare prin distanțe aleatorii cât și cum
se întinde fluidul…
e 8,58!
niciun semn că ne-ați primit vibrația,
dar eu știu că e-n pervaz,
e incă vie o imagine-n miez de noapte pe terasa casei voastre,
la o bere!
canicula v-a povestit toată vara, iar la Nocturne…
ce ne-ați mai alergat prin Timișoara!
dar timpul a avut o roată strepezită-n osie,
a uns Poemul,
dar nu le-a plăcut Poetul:
cărțile Dumneavoastră înspăimântă!, doctorul în filologie
și lecția lui Titus Slavici care n-a avut nevoie de tort…
Victoria Gabriela!
am deschis Letopisețiu’M, haide te intră!
pereții par goi, dar nu snt sunt plini cu șoapte de sfinți,
la noi nu e separația dintre lumi,
deja Hadeș e în greva foamei!
la noi am împrumutat forța voastră și am lăsat-o în matca ei,
nanometric!
unii fac nanoeseu, e super-tare, cât încord mi-am avut citind,
dar nano e universal!
nanoPoemul meu ești tu azi, Victoria-Gabriela!
și n-am propus lecții deschise,
nu am perceput nevoia de extemporal,
nu dau note și nu privesc spre notele altora,
concursul este o neghiobie…
un profesor mă certa că aduc prea multă metaforă,
sigur am închis geamul!
pașii lui s-au încarnat în trotuar, Victoria-Gabriela,
dar azi desfid astfel de amprente…
BÂLBÂIUL ANATEMĂ!
da, e modul meu de a mă lansa procedurii de armonizare,
dar nu iert,
evicțiune!
(veși Litera K, în permutări de K, luată câte K…!)
(încă nu m-am jucat cu 13, dar nimic nu e stins!)
„HANUL RĂZEȘILOR””-Letopisețiul lui Marin Beșcucă
nu l-am gândit ca piatră de hotar, în niciun caz!
nici ca răspuns la nebunii, nici nebunie, măcar…
am vrut să fiu eu!, cum mi-a transmis Rohiatul,
am găsit și pe la alții,
dar Rohiatul mi-e emblematicul spre care mă raportez
ca Poet!
nu bat alte tărâmuri ale cunoașterii, dar ce să vă spun că Șoapta nu mă lasă,
Șoapta este îndemn și îndrum!
da, Doamne,
ești!!
iar azi mi Te invit să ne bucurăm dimpreună cu ea,
Victoria-Gabriela ANGHEL MNERIE, Universitar de Timișoara,
Nașa noastră,
La mulți ani!
am deschis porțile sufletului să se vadă primenirea pe care Mnerii ne-au
dat-o sufletelor noastre,
vrem să se vadă UNULne și prin prisma lor…
a fost destul de greu și cu ei să-i convingem,
dar am trecut pustia, și…
s-au înduplecat!
TRUPURILE PRIMEAU POLEIUL RAZEI DE PRIMENIRE chiar în
biserica lui Elidor,
(este și o poză de „martor”!)
eram antrenați în această conjuncție
și fluidul care ne unea de fapt ne purta în acel transfer de energie
pe care nu-l simțim,
totul întra într-o poezie a cosmicului,
cum să vă mai mire, pe care ar mira,
„LA STEAUA POLARĂ”?
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: La mulți ani Gabriela-Victoria MNERIE!”

Boris DAVID: Maria cea Mică…

Maria cea Mică…

 

Maria cea Mică, așa am să-ți spun
Nu mai am timp să văd cum mai crești
Cu ochi-ți privind parcă-asculți din povești

 

Păstra-voi imagini în ultimul drum
Cu tine în brațe-o bunică zâmbind
Cu ochi ce trădează-a iubirii parfum
Cu-n gând spre Fecioară, încet murmurând

”Ai grijă Prea Sfântă, de unicul prunc
S-o văd pe Maria, cum crește râzând
Cum face năzbâtii, cum noi toți iertând
Cum viața-i se umple cu numele-Ți Sfânt
Fecioară și Mamă-ntre Cer și Pământ…”

 

––––––––––

Boris David

17 octombrie 2014

 

În data de 17 octombrie are loc cinstirea  Icoanei Maicii Domnului ,,Izbăvitoarea” sau „Eliberatoarea”