Întotdeauna când vorbesc despre creația mea mi se pare dificil;  întâi pentru că trebuie  să dezvălui mecanismul  în care am creat, motivația și apoi să dezvălui și trăirile interioare care deobicei, la artiști,  sunt mai puternice decât redarea lor la lumină – rândurile scrise – în urma acelei  combustii interioare  a  efuziunilor sentimentului.

     De ce o carte de sonete ? Pentru că nimic nu este mai incitant decât strădania de a te lupta cu tine însuți și ați demonstra că ai mai depășit   ceea ce ți se părea o limită într-un domeniu râvnit. Regele poeziei –sonetul- a excelat sub multe condeie, atingând perfecțiuni de ,,rotunjire”” prozodică și exprimare de sentimente, deosebite, evocând exemplul  primelor sonete din secolul XIII aparținând lui Guittone Árezzo, și urmat imediat de Dante Alighieri.

Sonetul a  trecut prin mai multe perioade de înflorire culminând cu epoca  Bayron și Shakespeare, amitind  neasemuitul   Sonet  XVIII   atăt de tradus  în alte limbi  și  în română de minți  elevate și înfierbântate de arta sonetului .

 De aci, în cazul de față, sau în toate cazurile, poeți de toate taliile scrisului au practicat  incidental și această formă de poezie, fiecare cu virtuozitatea proprie.

Cartea ,,Pe igliță” se înscrie în noianul  sinuos de inspiraie și îndemânare  a multor ani de creație, ocupâd doar unele clipe benefice și rare,  de a croșeța ,,pe igliță” sonete sau dantelări de sonete  spre a izbuti să redea  ideea scontată de autoarea-poet.  Și precum unii autori de sonete care și-au permis licențe de prozodie sau de structură – evaziuni de la canoanele sonetului, autoarea a izbutit perfect, sau dacă nu, a dantelat ideea spre a reuși o redare plăcut estetică , foarte apropiată de ,,șablon” și clar inteligibilă, pentru  ceeace voia să comunice. În cazurile dificile  găsind scuze, gândind  la  unii poeți importanți, care și-au permis licențe grave,   aceștia char mai adăugând încă două versuri, la final,  spre a ajunge la capătul ideii transmise prin sonetul  de patrusprezece versuri. Dar i se poate întâmpla  unui  poet, ca  nevoind cu nici un chip a renunța la acel  fascicol de inspirație,    totuși frumoș, mai mult poezie  în vers clasic decât sonet în forma lui fixă, să îl accepte chiar și păcătuind prin lungimea versului-numărul de silabe.

 În acest volum nu s-a ajuns la abateri atât de grave, dar cine ,,croșetează”” mai scapă câte un ochi de pe igliță…

Decî un  mobil al alcătuirii sonetelor din acest volum a fost o dorință dominantă de stabilitate interorizată adâncă, de muncă plină de râvnă asupra unui vers, ca un refugiu într-o zonă de introspecție,  în care munca surșarjează înspirația, impunând sondarea din  starea poetică  existentă ca bază. Astfel din când în când ieșea la lumină câte un sonet și care toate adunându-se au ajuns a alcătui  volumul ,, Pe igliță”

 Orizontul muncii și al vieții mele literare nu era facil, dar din când în când o anumită stare de spirit,  de a creea altceva, îmi impunea aceste momente în care doar ideea și realizarea sonetului mă scoteau din ritmul  zilnic, ca o  ieșire a mea în natura cu bolovani, prăpăstii, suișuri, coborâșuri, care îl incită pe fiecare om intr-un  week end, sau un respiro, chiar dacă alege o zonă…  mai de risc…

. Ținând cont de  zisele altor poeți care recomandă recitirea celor scrise și ,,lustruirea lor” după o anumită perioadă de timp, iar a  îndepărtat ieșirea mai grabnică a acestui volum, care în momentul publicării cu sonete adunate pe un mare număr de ani a  devenit o antologie.

 După acest ,,scurt istoric”  să trecem la substanța conținutului.. Aci problema este și mai complicată  fiindcă stările de spirit ale creației au redat momente de poezie legate de aumite subiecte. Adunând, după alte criterii ale alcătuirii,  grupaje omogene, a rezultat o structură pe capitole, fiecare capitol find de sine stătător, dar legat în coeziuea cărții de stilul și viziunea binelui, totul omogen, plăcut și sugestiv al întregului volum, autoarea – poetă mânuind cu grijă , diligență și candoare  poetizarea subiectelor de inspirație.

   Această carte cuprinde  poezii care se înscriu în canoanele clasice ca sonete, dar și sonete pe care le-aș denumi rebele, fiindcă nu au cuprins în strânsura prozodică idea voită și  care  a fost ajutată printr-o ,,dantelare”, variația numărului de picioare din vers, uneori,  spre a  izbuti să înscrie idea. Dar  rezultatul final al stilulu cald și a încărcăturii poetice de figuri de stil reușite  induce  starea de satisfacție, încântare și puternică emoție artistică.

Înainte de a expune veleitățile sonetelor,  aduc mulțumiri Artistului, Pictorului Ioan Opruț,  unul dintre ei mai talentați  și multilaterali pictori  ai paletei de culori,  pentru acceptul său de a  ilustra acest volum cu unele din picturile sale, alese cu grijă și puse alături de  poezia compatibilă ca idee.

Datorită strădaniei celor doi autori, poetul și pictorul, cartea  de o prezentare intrinsecă, picturală și  grafică, deosebiteă a fost mult mediatizată,  prezentată la Salonul de Carte Montreal 2015,  Salonul de carte ,,Gaudeamus”- București, fiind  și în vizorul  Ligii Asociației Scriitorilor Români, Cluj-Napoca, Filiala Timișoara-Banat,  a prietenilor scriitori din Diaspora, reviste din țară și de peste hotare, ocupând pagni de cronică de carte ale criticilor de literatură dintre care  Contantin P. Popescu, Dan Șalapa, poeți, editori și cititori.

Fiind în prag de a comanda reeditarea cărții  aproape epuizate, mi s-a sugerat să fac o cronică de autor, vorbind despre starea poetică  manifestată  în alcătuirea acestei cărți, o cronică ce va sta  ca prefață la Ediția  a II-a

Din cele  zece… grupaje – capitole, intitulate sugestiv după subiectele pe care le conțin,  voi  readuce pentru mine și pentru auditor, cititor, expunerea viziunii lăuntrice a autorului..

Deși separat, în grupaje intitulate diferit, tematica întregului volum este aspirația spre bine și  împlinire, poeta căutând meșteșugit soluții în versuri sugestive,  plastc  și plăcut alcătuite,  găsind o rezonanță comună cu cititorul în transmiterea sensibilă și insinuantă a ideii care  a stat la baza  momentului  de creație

Grupajul ,,ARS POETICA”, intitulat pretențios  frizează  conceptele alcătuirii unei  simbioze poetice  dintre inspirație și posibilitatea redării  ei în poezie.   Voi fac o înșiruire a virtuților  poeziei trasate nouă de   părintele ,,Artei poetice”,   Nicolas Boileau  Despréaux.  Ca peste tot, dealtfel, în creația poetei găsim  1), rațiunea – mobilul,  2), o exprimare   clară,  3), uneori modernist figurată, dar inteligibilă,  4), exprimată gradual, 5), într-o ordine riguroasă, 6),  reușind efortul spre esențial 7), în comuncarea artistică a tematicii și 8) a setimentului.

Spre a vedea aceste elemente  aplicate aci, ale  creației, s-a ales sonetul  ,,O lebădă de smoală” pag. 13.

o lebădă de smoală

Din călimara mea o lebădă de smoală

S-a ridicat în fum de osanale

Şi în planări de aripi triumfale

Urca… sus, sus…, camera era goală…

Cădea câte o pană zdrenţuită;

Mă străduiam să prind câte-un crâmpei;

Prin geamul spart intrau şi flori de tei

Şi-un cântec – melopee tânguită.

Atât de greu mă ridicam în timp;

Aş fi dorit şi lebede mai albe

Şi-o muză încadrată într-un nimb.

De-afară invadează pale calde;

În stratosferă s-a produs un schimb:

Prind iambii în cenuşă să se scalde…

 Poezia emană de la autor ca inspirație, se ridică din  ea căutând un spațiu gol și disponibil, spre a se desfășura, intuind  efortul spre generalitate.    ,, Cădea câte o pană zdrențuită”- o  idee. ,,Mă străduiam  să prind câte-un crâmpei”-   rgoarea și ordinea.  ,,Prin geamul spart intrau și flori de tei / Și-un cântec, melopeie tânguită” – sensul artistic-support al esteticului din poezie.  ,,Aș fi dorit și lebede mai albe”-spiritul critic concretizat  în  regulele artistice.  ,,De-afară invadează pale calde, / În stratosferă s-a produs u schimb”  – direcționarea fluxulu artistic, care de data aceasta se suprapune direct cu versul respectiv, flux  care pornește de la autor spre  lume, subliiez ,în afara sa.

Nu intenționam să deapăn regulele poeziei dar titlul grupajului era pea precis și înrudit ca să nu amintesc și să-l exemplific , el fiind adecuat la crerea fiecărei poezii din acest volum.

Mi-a fost de mare ajutor și forma poeziei ca sonet, care mi-a ordonat din start, ordine, rigoare,  sens, tenta ritmică și concluzia finală asupra întregei poezii. Acum  la recitirea peziei ,,O lebădă de smoală” ne putem permite  să ne cufudăm   în farmecul ei,  dar și cu o doză de profunzime și intuire a adevărului cerut de arta poeziei, adevărul atât de evident, care se desprinde chiar de la prima vedere.

Mergem mai departe la capitolul doi,  grupajul ,, ZÂMBET” ,  capitol de destindre,  sunete jucăușe,  penelări de ușoară ironie  învăluită poetic  in euforie sau atenuări spre a evita orice discordanțe.

Exemplific  prin  sonetul  ,, Concert lacustru” pag.22,  inspirat din pasiunea unui meloman,  de aci,  ivirea cuvîntului chei,  fiind vorba de chei muzicale.

concert lacustru

Ţâşnesc din nori arome vegetale

Pe care boabele le-ngurgitează

Şi-n plina de rumoare după-amiază

Planează peste lacuri rugi banale

De-un cor întreg de guralive guşi

Şi tonul este dat de vreun solist

Inconştient de harul lui de-artist;

Coriştii scârţâie cu voci ,,de uşi”…

Închid îndată storul de pănuşi,

Să mă cufund în reverii adânci

Cu mlaştini fermecate şi păpuşi.

Pe fondul brotăcesc, fără arcuş,

Un coş de chei în poală poţi să strângi

Şi game ’nalte, cât un derdeluș!

                   Timişoara, 1990

Cartea se deschide apoi la grupajul intitulat  ,,MAGNETISM”.  Lucru știut : magnetism , acea putere de atracție  greu sau niciodată de învins și care conduce lumea văzută și nevăzută , atracție de la care nu ne putem distrage.  Exemplific prin  inefabila  atrcție a iubirii  (de întotdeauna)  necodiționată, electivă  și inexplicată.  Redau  sonetul ,, Atracție felină”, pag. 39.

      atracție felină

În noaptea densă, ca un zid înalt,

Doi ochi de fosfor mă țintesc prelung,

Ca niște faruri ce mereu mă împung…

Și cad din zidul nopții cu un salt.

Nu-s ochii de șacali, lunecători

Purtați cu lașitate-n cerc elastic,

Și vocea le-o presimt – un miaun plastic,

Și în pernițe spini sfredelitori.

Ci trag oblonul ca să fiu cu mine;

Culcușul cel rotund e gol de-aseară!

Să nu mai știu de perfide feline!

Fidel mi-e numai leul de pe scară!

Zgârie ușa… Infidela! Vine

Deschid și o primesc. A câta oară?

Grupajul următor ,, PE GÂNDURI”, vine să tempereze puțin exaltarea  din volum, de până acuma.  Obosit, introvertit, suferind, nemulțumit, dar toate aceste stări emoționale negative,  se spulberă, la finele  tuturor poeziilor din  acest volum, prin voia poetei-autor,   fiindcă  ea concepe țelul lumii înonjurătoare, al omenirii  doar  ca binele să triumfe, Exemplific  prin  sonetul  ,,Clepsidra”, pag. 59.

Continue reading „Melania RUSU CARAGIOIU: ,,PE IGLIȚĂ”, Editura ,,Singur”-Târgoviște, România, 2013” →