Sunt foarte multe teorii despre apariţia vieţii pe Terra şi dacă le studiezi cu atenţie, aproape toate, au la bază fire dominant logice, ştiinţifice. Ele te duc însă, mai degrabă la idei despre cum ar fi putut să apară viaţa în univers. Logic, şi pe pământ, că şi el face parte din univers. Puţine speculează însă, răspunsul la cauza unei întrebări.
De ce toate condiţiile proceselor expuse în teorii, nu se repetă şi azi, pe Terra, să zicem?
Să vedem şi noi, azi, pe viu, cum apare un om negru, un om blond, un om oacheș din maimuță. Cum fără sămânță apare un pom, un fruct, o frunză, aşa din neanat, ca apariţie primordială, să zicem.
Poate nu ştim noi; undeva, în univers, probabil ele sunt active şi acţioneaă ca la începuturi
Dar, strict referindu-ne la planeta Pământ observăm că sunt acelaşi substanţe, aceleaşi procese chimice, aceleaşi maimuţe, acelaşi creator, creatoare; omul însă şi întregul regn animal, vegetal, fungii, se reproduc prin acelaşi proces cuantic, contactual sexual cunoscut.
De ce niciuna din minunile descrise în teorii nu se arată spre a fi şi noi martori la măcar una dintre ele acum?
Probabil există un timp biologic astral specific fiecărui regn, fiecărui spațiu-timp, iar al nostru, al pământenilor, s a consumat cu milioane de ani în urmă.
Dar, dacă ne-am referi strict la om, să zicem;Teoria cu maimuţa e clar că este o poveste drăguţă.
De ce nu mai încearcă natura, nimeni, să facă din maimuţă un om ?
Evident, din cauza poveştii. Că maimuţe sunt, slavă domnului, omul încă nu le a exterminat. Ar ieşi toţi oamenii negri atunci şi ce s-ar face cei albi, cei galbeni, blonzii sau piele roşii, mă întreb ?
Explicaţia divină e şi mai fabuloasă. Paradoxal, în ea s-ar putea ascunde un mic adevăr pe care cei ce o promovează parcă îl evită şi ne dau doar ce le convine lor.
-Deci; fecioara rămâne gravidă cu ,,unul de sus,, .În ce mod, nu explică, ne lasă să înţelegem noi, muritorii că, altfel de cum facem noi prin contact sexual.
Poate de cum fac alte civilizaţii, alţii de sus, prin contact vizual, întrepătrunderi electromangnetice ,,,,şi asta evită ei să ne spună?
Deocamdată, ce ştim sigur este că, oamenii se reproduc prin contact sexual şi mai nou prin laboratoare dar folosind cam acelaşi material didactic.
Dar spre a avea loc acel contact sexual, oamenii mai întăi trebuie să existe ei ca entitate şi apoi apare procesul.
De ce noi, cei de azi şi cei de acum câteva mii de ani nu mai avem revelaţii ale începutului iniţial? Deocamdată nu ştim
Dar să cercetăm înainte de a crede mai avem ,încă , voie şi drept la întrebări.
Să se fi produs acest fenomen în alt spaţiu, în alt timp, pe alte planete, în alte galaxii, mult mai evoluate şi din ei să fi apărut ,,oamenii-iniţiali?
Or fi acei Zei, sau chiar cei aduşi de potop?. Nu, că în potop sunt numai oameni albi, capre, iepuri şi câteva verze.
Uneori mă întreb, de ce pe noi nu ne şochează evidenţele simple?
De ce ne lăsăm aşa duşi de nas de nişte poveşti atât de simple pe care toate religiile ni le toarnă în suflete şi în urechi, iar noi, indiferent de nivelul nostru de educaţie şi cunoştiinşţe, le credem sau, uneori, ne facem că le credem?
Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Civilizația pietrei topite”
Nu de mult am primit de la poetul Dorel Neamțu din Petroșani volumul de poezii “Iubiri pierdute “, apărut la Editura Casa de Editură Exclusiv, 2020, Petroșani, cu o scurtă prefață, esențializată de profesoara Pătrașcu Carmen, iar pe a doua copertă descoperim un impresionant expozeu semnat de scriitorul Ioan Velica, intitulat “Gânduri despre un…Om. “
De câte ori îmi aduc aminte de această povestire din copilărie… încep să râd cu hohote! Sper să vă molipsesc şi pe dumneavoastră!
IN FAȚA CASEI TALE
Ah, Doamne!, cum de-ai creat atâtea minunății ale lumii?! Și cum de-ai împletit binele și răul, făcând să apară printre noi, pe acest pământ, ticăloși și otrepe blestemate. Unii pot fi chiar foarte inteligenți, iscusiți și ordonați. Foarte capabili. Dar… și capabili de orice! Aceștia sunt chiar superiori nouă, majorității oamenilor; dar sunt superiori până și fărâmei de nelegiuire pe care o avem, fiecare, în noi. Ai fost darnic, Doamne, cu ei chiar și în josnica lor egoistă și agresivă! Le-ai dat de toate, și i-ai făcut din buni răi. Vorbim de răutate organizată, limpede și conștientă…
Se apropiau zilele sortite a fi destinate concediilor și prin urmare, de câte ori surprindeai pe doi sau trei șușotind discret în mod cert se punea ceva la cale pentru un concediu cât mai pricopsit. Și nici nu se putea altfel deoarece, deși ajunsesem în prima pare a verii marea majoritate a traseelor ori ale zonelor cele mai pitorești erau deja închiriate de mult.
În luna octombrie a anului 2000, mă aflam la München, la întâlnirea scriitorilor de origine română, din München şi Bavaria, întâlnire care se ţine în fiecare ultimă vineri din lună. Poetul Gheorghe Istrate, din Bucureşti, era invitat de onoare, la această acţiune şi apoi, la Bad Kreuznach, pentru cea de-a doua Întâlnire a Scriitorilor Români-Germani, de pe valea Nahelui.
Stăpânirea bizantină la nordul Dunării a însemnat latinizarea daco-romanilor până în anul 600, deci nu retragerea aureliană este jalon al încheierii romanizării directe, ci retragerea bizantină în fața avarilor sau salvilor la cumpăna secolului VI. Așa cum o atestă expresia ”torna, torna fratre”, poporul proto-român era conturat la anul 600. Revenirea bizantină, mai ales a dinastiei Comnenilor după anul 1000, atunci imperiul era grecizat, a însemnat pentru autohtoni doar menținerea formei creștin-ortodoxe a românilor din arealul carpato-danubiano-pontic. Primul împărat al dinastiei, Alexie I Comnen (viața și realizările acestuia fiind descrise de fiica sa, Ana Comnena, în poemul istoric Alexiada), a reușit să refacă armata, bazându-se pe sistemul donațiilor feudale și a eliberat o parte dintre teritoriile cucerite de turcii selgiucizi. Victoria totală obținută de bizantini și de aliații lor, ce i-a desființat pe pecenegi ca factor militar de prim-ordin al sud-estului european, i-a permis împăratului să restaureze autoritatea deplină a imperiului la Dunărea de Jos. După circa două decenii, thema Paristrion-Paradunavon, reconstituită, foarte probabil în vechile sale hotare, revenea sub stăpânirea deplină a imperiului. În anul 1094 „În timpul nopții, sosind un oarecare Pudilă, fruntaș al vlahilor și aducând vestea trecerii cumanilor peste Dunăre, <împăratul> socoti că trebuie să cheme în zorii zilei la el pe cei mai de seamă dintre rude și generali, pentru a se sfătui ce e de făcut.În prima sa mențiune din Alexiada legată de strămoșii noștri, fiica împăratului Alexie I Comnenul se referă la un moment în care conducătorii dacilor au decis să nu mai respecte tratatul (de pace) cu romanii (Imperiul Bizantin) și l-au rupt „în mod necruțător”.
În anul 1087, odată cu venirea primăverii, o armată amestecată, de 80.000 de luptători, condusă de către un anume Tzelgu a traversat Dunărea și a cucerit orașele din jurul Chariopolisului (așezare ce corespunde cu actualul oraș Hayrabolu, din Turcia). Respectiva oaste era formată din cumani, pecenegi, dar cuprindea și un număr de luptători daci (vlahi). În secolul XI, poporul român era sedentar și bine conturat în zona Dunării, Carpați, Haemus și Marea Neagră. De la contactul târziu cu bizantinii ne-a rămas frumusețea liturgică a ortodoxiei. Istoricii ar trebui să se axeze, în special, pe influența imperiului roman de răsărit în formarea și etnogeneza poporului român. Suntem mai mult romani bizantini, dacă fixăm în durata istorică lungă, de la retragerea aureliană din anul 275 până la anul 600 și cu influențele și cuceririle bizantine din secolele X, XI și XII în sudul României de azi. Un cronicar de azi din perspectiva teoriei istoriografice a analelor ar putea spune ”Noi de la Constantinopol ne tragem”. Influența romană bizantină asupra fostei provinii Dacia nu mai poate fi ignorată din punct de vedere istoriografic.