A venit toamna încă o dată
am mai îmbătrânit puţin
sunt un şurub ce-a ruginit în poartă
şi scârţâie-n prelung suspin.

 

Aleargă frunze pe asfalt
şi se lipesc de el, prea ude,
când curge ploaia din înalt
fiorul toamnei mă pătrunde.

De mă cuprind melancolii
nădejdea mi-e, Doamne, la Tine
Eşti raţiunea mea de-a fi
că-n rest toate-s deşărtăciune.

 

 

Pe aproape e Crăciunul

 

Parcă-i primăvară, Doamne,

iar pe-aproape e Crăciunul,

caut anii tinereţii

şi nu mai găsesc niciunul.

 

Umedă îmi e privirea,

mângâi  creanga de copac

mi-o imaginez în floare

înghit  lacrima şi tac.

 

Şi e, totuşi, iarnă, Doamne,

într-un decembrie rebel

ce nu vrea să intre-n schema

iernii acesteia, de fel.

 

Câte ierni şi câte toamne

au trecut, nici nu mai ştiu,

doar atâta simt eu, Doamne,

că mi s-a făcut târziu.

 

 

Cheia Bătrânei

 

Stă bătrâna gârbovită

pe o bancă sub un tei,

toate tristeţile lumii

sunt ascunse-n ochii ei.

 

Se gândeşte neîncetat

la căsuţa ei umilă

ce i-au vândut-o copiii

ca să-şi construiască vilă.

 

Dar în vilă n-are loc,

i-au făcut lângă grădină

cămăruţă cu un geam

să privească spre lumină.

 

Căci copii-s ocupaţi

se plimbă în jos şi-n sus.

Merg  chiar  la Biserică

Să-L slăvească pe Iisus.

 

“Fii, măicuţă mulţumită

să  ne-ajuţi pe fiecare!

Cine astăzi ţi-ar mai da

farfuria cu mâncare?

 

Că dacă ai îmbătrânit

nu este a noastră vina,

vila se-ntreţine greu

vrem să schimbăm şi maşina.!”

 

În clipele de răgaz

ascunzând o cheie-n mână,

se îndreaptă către casa

unde a fost, cândva, stăpână.

 

Numai cheia i-a rămas

că în rest toate sunt duse,

casă, tinereţe, soţ,

sunt durerile-i nespuse.

 

Lung priveşte printre gard

şi îşi vede viaţa toată,

simţind cum din ce în ce

de puteri este lăsată.

 

Însă, într-o dimineaţă,

au găsit lângă grădină,

moartă, pe bătrâna mamă,

tot strângând o cheie-n mână.

 

 

Bătrâna doamnă cu sclipici…

 

Bătrâna doamnă cu sclipici

Cu  viaţa-i ca o zi de post

priveşte-n juru-I fără rost

şi are un fel de… tremurici.

 

A fost o doamnă cu renume

Acuma  este o frunză-n vânt

rătăcitoare pe pământ

şi nimeni n-o strigă pe nume.

 

Şi umblă, aşa, ca o nălucă

iar tinereţea-i  e departe

nu se mai teme de moarte

uitând acasă să se ducă.

 

Doamna noastră cu sclipici

se-ntinde-n iarba de pe jos

visează atâta de frumos

şi s-a oprit din… tremurici.

 

A fost o doamnă cu sclipici…

 

 

                                Bătrâna şi căţelul

 

Stă pe bancă-n parc bătrâna

lângă ea  cu un căţel

tot ce i-a rămas pe lume

este acest sufleţel…

Continue reading „Titina Nica ŢENE: A venit toamna (poezii)” →