Pentru a dobândi inocența ca atitudine în și față de ceea ce creează, artiștii muncesc pe rupte cu materia specifică artei lor: acest demers începe la Brâncuși cu ”Cap de copil” și se încheie abia cu ”Cumințenia pământului”, începând cu care vor urma numai capodopere. Nu se poate face diferența între a avea și a mima excepțional inocența: J. D. Salinger o stăpânește în ”De veghe în lanul de secară” și ”Nouă povestiri”, dar o pierde în ” Franny și Zooey”. În ce îl privește, este o problemă de măiestrie. La Emil Brumaru travaliul literar nu se vede, se bănuiește: chiar în poemele licențioase el este un artizan al inocenței.
Toth Arpad deține acest miracol în mod genuin, prin natura sa individuală și în același timp el este un artizan al inocenței.
Toth Arpad deține acest miracol în mod genuin, prin natura sa individuală și în același timp îi este dăruit de Mama Natură. Ca orice inocent, nu își cunoaște înzestrarea i-o recunosc ceilalți, prin literatură. Limba română îi este a doua limbă: o folosește cu un firesc fără cusur. (Nu numai în ce scrie, ci în conversație, nu l-am văzut să își caute, blocat, cuvintele; asta și pentru că preferă exprimarea simplă, directă.)
”If just a single seed will fall
Down on the ground it will sprout
Its own gene will pass on
To its offsporings, if seed will grow!”
( ”The Wonder of Creation”)
Dacă Dragoș Barbu, cel care rescrie excelent în engleză acest poem, ar fi articulat cuvântul seed, ultimul substantiv al poemului ar fi rămas la stadiul denominării acelui ”single seed” din primul vers citat, pe când astfel sămânța primește atât atributul de esență a ființei, primordial cât și conotațiile universalității la care se extinde, Pare un lucru de la sine înțeles. Nu este așa decât pentru nepricepători. Dragoș Barbu este un traducător atent și fidel textului, De fapt preacunoscuta sintagmă traduttore-tradittore se referă și la încercarea permanentă a bunilor traducători de a depăși originalul, de a-i da un plus valoric de frumusețe, un bonus from the house.
De mai multă vreme am urmărit, mai pe sărite și câte odată atent, un soi de serial intitulat “Superioritatea occidentalilor și inferioritatea ortodocșilor moldo-valahi” semnat de către Viorel Roman. Mărturisesc că ce m-a atras a fost titlul. Un titlu care m-a înduioșat. Mi-a adus aminte de vremea grădiniței mele în Floreasca Bucureștiului și de un anume “coleg”, cu numele predestinat, Sorin Butoi. Acest Sorin Butoi era un copil grăsun, cu mare poftă de mâncare și cam încetișor la minte. Dar el avea obsesia ‘clasamentelor”. În permanență era în căutarea unor răspunsuri, ”cine merge mai repede, trenul sau vaporul”, ”cine zboară mai sus? Cucul sau rândunica?” și maxima întrebare,” cine este mai mare? Mozart sau Bethoveen?”. Sorin Butoi căuta îndârjit răspunsuri și de cele mai multe ori era împăcat cu ceva merinde. Înfulecând, el uita, pentru o vreme, de căutările sale ierarhice. Amintirea lui nostalgică mi-a fost provocată de căutările lui Viorel Român. Căci, nițeluș mai complicat, cam asta, îmi pare, că iscodește Viorel Roman. Un clasament; ”cine este mai mare”. Dacă va afla acest răspuns cred că pentru o vreme Viorel Roman s-ar liniști. Dar cum căutarea lui nu poate primi un răspuns sau, oricum un răspuns care să se poată potrivi naturii sale năbădăioase, el stă neliniștit, înșiruie noi și noi fabulațiuni și se adâncește în stare de fără rost. Păcat!
Stimată doamnă Mariana Gurza,
Aspazia Otel Petrescu s-a născut în ziua de 9 decembrie 1923, în localitatea Cotul Ostriței, nu departe de Cernăuți, în județul Noua Suliță. A crescut în spiritul de jertfă al Mişcării Legionare, al trăirii creştine şi naţionale. Fiică a Bucovinei, colţ de ţară de atâtea ori înstrăinat de străinii, dar izvor nesecat de talente şi caractere româneşti.
Motto:
Se spune despre poezie că este un testament în versuri al poetului, fără clauze și timbre fiscale. Dacă un testament se adresează în mod normal unui număr limitat de persoane, poezia ca și testament se adresează umanității întregi care transcende în universalitate, pentru că este o reflexie a celor mai profunde trăiri ale omului, trăiri care sunt născătoare de înțelepciune.