Claudia BOTA: Amprentele dorului

Amprentele dorului

Căderi suave ale razelor neîmblânzite
se răspândesc,
transpun clipele zidite
pe retina timpului
prin infinitul din noi doi.
Inima pășește
pe pietre amprentate de dor,
trecerea mea leagă
dimensiunea frigului hibernal,
tăceri lacustre aduc.
În dimineața aceasta
la granița iubirii mă-ntâmpini.
Deși am depășit spațiul
te găsesc
pe calea dorului încercat,
acolo te privesc în taina inimii,
lumina ta e o călăuză dreaptă
chiar și când
drumul l-am uitat,
cu litere de aur mi-ai încrustat
în potirul sufletului.
bucuria de a cânta și de a exista.

 

Te iubesc dorul meu
chiar și când respir durerile lumii,
acolo mă prețuiesc
la căldura ierburilor amare,
știu că viața e trecătoare.

––––––––––-

Claudia BOTA

30 mai, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme

CLIPA

ploua în cer și era frig
în tine, în noi
se scurgeau tăceri printre mâini obosite
ai plecat în zori în mijlocul unui cuvânt nerostit
rătăcesc alegoric prin ani
era vremea plecării și totuși mergeam
noaptea mă zbăteam între vise proscrise
prin acoperiș cădeau picături de lumină
se spărgeau apoi zgomos de pereți
atât de reci, atât de goi
la fereastră nu’i nimeni
doar un cocoș răgușit răsturna în zori zările
eu pribegeam zadarnic cărările
trăiam pe acoperișul lumii
pe umeri purtam aripi
să descifrez depărtările
uneori răsfiram pagini calculând imaginare procente
tovărăș nu aveam decât o pipă
uitată într-un sertar de buzunar
mereu,
ea, eu și visele
în palme adunasem amintiri
ale unor clipe ce mâine le voi uita
târziu,
valurile au descoperit un țărm
eram apa, tu țărmul
te-am atins o clipă doar
și ai tremurat înfiorată ca întâia dată

 

ARIPI ARSE

eu sunt nebunul lumii
azi râd și plâng pe cioturi goale
între gânduri infern
în cuvinte catren
pe chipul sorții înfloresc magnolii
mă prăbușesc în hău și mă trezesc erou
între perfecte și imperfecte clipe
nășcute într-o noapte
pe rugul rațiunii
mi’s aripe arse și zborul e absent
eu sunt nebunul
rănit pe drum de jugul sorții
mai trec nepăsător printre orbite goale
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme” →

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Penelul înmuiat în liniști

PENELUL ÎNMUAT ÎN LINIȘTI

                             Ciclul: Răspântii

 

… visele, ah !
visele cum își țeseau pânzele
din caierele nopții torcându-și firul
și din văpaia Lunii împrumutând lumină de argint,
au prins scânteie
și ard cumva în rece,
dar e atâta cald ce dindărătul lor foșnește-n așternuturi,
e-atâta-ncins în tâmple și în piept,
și-atât fierbinte fremătând buza copleșită-n poftă de sărut !
tu dormi …
văd visele pictând surâs pe chipul tău,
penelul înmuiat în liniști și-n chihlimbar de somn,
dulce ca mierea …
și nu-ndrăznesc să tulbur, !
și-mi amintesc atâtea nopți intrate-n criză de nesomn
ce-ți împleteau neliniști în priviri,
și spasm în piept,
și șuier în respir …
flămând, Comoară Mărțișor !
flămând,
începând cu timpul care ne-a înghițit trei ani de foc
și de frământ …
tot el ferindu-ne-aluatul de mărăcini și de ciulini,
de toxicul care infesta aer și înghiontea-n respir,
cu tenta de ucigător,
ucigă-l toaca sta la colț !
scâncea din când în când peste buză de timp,
dar timpul nu-i ceda !
flămând,
începând cu iubirea pe care am transcens-o dumnezeitor
în IUBIREA – IUBIRE,
cea atât de primenitoare,
mareele ei acoperind nerăbdarile care nu ne-au secat,
ne-au împănat cursul cu clinchet și cristal,
iar cursul nu ne-a părăsit o clipă măcar …
trăiește-te-n mine !… o aud și aud, iar clipa
își are codul numeric din juxtapunerea alor noastre,
iată de ce UNUL-ne este ființa ce ne poartă,
ne va purta …
dar Mărțișor …
dar …?!… acest dar
e ca și cum ar fi ceva ce-nstrâmbă tot ce-ai spus,
și nu e !!
nu strecura-ndoială,
sita iubirii e atât de deasă …
o lacrimă învie și-mbucură obrazul,
colțul de zâmbet așteaptă-n răspântii colț cu-n sărut …
și sărutul împrăștia petale,
roza vânturilor prinsese viață și ne răspândea polenul iubirii
peste aura sufletelor,
venite la cules !
și e atâta zumzet …
pomeții știu lecțiile de Sărut,
pomeții au totdeauna un dinte-mpotriva lacrimei,
prelinsul ei îi scoate din minți !
și e atâta surâs peste Dimineață …
mi te-am iubesc, Mărțișor !
este miezul tainicului acestei miercuri din care
curge pofta de viață în Rigoletto …
și știu și eu să mă resfir în portativ,
dă Doamne TU în diapazon !
și m-oi porni …
m-oi porni-n fresca iubirii să mă presăr,
o stângă ici, o dreaptă colo, colo o talpă, un călcâi,
glezna cu glastra-i plină de icnit …
hai Mărțișor, ridică tu cortina,
Poemul să se lase-n uralele-nnodate-n bis …
dar te deschide tu vis,
Poemul e-ncărcat cu polen de surâs !

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

–––––––––
Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

30 mai, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Sarută-mi…

Sărută-mi…

 

Sărută-mi ochii
şi spune-mi doar că mă iubeşti.
Sărută-mi mâinile şi tâmpla…
De mine vreau să-ți aminteşti.
Sărută-mi inima tăcută
ce-ascultă valsul stelelor târzii,
sărută-mi sufletul bezmetic,
când pe la ore-târziate,
frenetic te aşteaptă ca să vii.
Sărută-mi mâinile cât înca umblu,
sărută-mi tâmpla,
chiar daca-n ea mi-ai prins arginți….
Sărută-mi zâmbetul de floare,
venirea ta, să n-o dezminți.
Sărută-mi glezna obosită
de cât te caut printre poveşti,
sărută-mi gura hămesită,
râvnind orice păcat
din toate cele pământeşti.
Sărută-mi ochii, mâinile şi tâmpla,
sărută-mi trupul ce ți-e dat…
Sărută-mă!
Cuprinde-mă-ntr-o clipă,
aşa cum se-ntâmpla şi altă dat’.

Ți-oi săruta şi eu mâhnirea,
ți-oi săruta al tău picior,
ți-oi săruta talpa-n noroaie,
te-oi săruta când mi-o fi dor!

––––––––––

Simina PĂUN-MOISE

29 mai, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Timpul

 

Timpul

 

Se despică Ceru-n două și se naşte clipa zilei
Murmurul de ziuă-n noapte tremură prin sfinte taine
Luna, prinsă-n două ape, își păstrează noaptea milei,
Ziua-şi strânge crăpătura, ca pe tivul unei haine..

 

Tremur de dureri se-aude, ca un clopot a-nchinării
Prinsă-n două lumi mă clatin, pe o pânză de păianjen,
Lacrima de-nchinăciune, nu se vinde-n veci trădării
Cocoțată-n picioroange sub o gură de un stânjen.

 

Toate vin şi-aşa s-or duce, ca un zbor dintr-o aripă,
Bucuroşi le ducem poate, de e ziuă sau e noapte.
Viața prinsă-n lesa noastră, ca un câine se-nfiripă,
De ești cocoşat de veacuri sau ești pruncul uns de lapte.

 

De e zi sau de e noapte noi ne trecem, ca şi timpul
Numărând zilele-n care, nu uităm să mai trăim
Azi e vară, primăvară, vine toamna, moare câmpul,
Noi cuprinşi de-o amintire, parc-am vrea să veşnicim.

–––––––-

Emma POENARIU SERAFIN

29 mai, 2018

Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Lacrima stelei

 

Căzură de cu seară
Lacrimi de stele-n iarbă
Din dorul ce le doboară
Câte una în lut oarbă…

 

Căutând de soare,lucire..
În străfunduri cu lave
Văzând vechea sclipire
În trupuri de epave

 

Ce așteaptă măcinate
Și-n abis iar răsfirate
Cu altele contopite
Răsărind mai strălucite

 

Pe cerurile dorite
Sau iaduri de ispite..
Că-ci ce-ți și dorești
Atragi și-ți primești..

 

Omule ce tu trăiești
Lumină voind să primești
Fără se te prăbușești
Și iar să strălucești

 

Zânele de tei

 

Zâne fluturi,străvezii,albăstrui
Cu buclele suave de Veronică..
Din scorburi de stejari din vremea lui,
Răsar în hore când se întunecă

 

Sub buciume mareeice de lună
Ascunsă sub voaluri poem de nori
Străbătându-mă cu vers plin de fiori
Răsfirat de zâne sub a ta lumină…

 

Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri” →

Marin BEȘCUCĂ: Atâta întuneric în lumină (Orologiu din miez de noapte)

ATÂTA ÎNTUNERIC ÎN LUMINĂ

                       Ciclul: Metafizica visului

 

… atâta întuneric în lumină,
păienjeni îmi țes ochii,
priviri din ce în ce mai strâmbe
mă atârnă de chihlimbarul nopții
îngropate ieri,
nu stele, nu luceferi,
de unde fie lună ?
aud respirul tremurat – o zână ?
o coardă în timpane se întinde,
din emisfera fără început,
o palmă !
să mă spânzure de orizont,
nici iarba nu se vede verde,
nici roua nu scânteie,
de parcă n-ar fi fost un început
și toate ni s-au dat sfârșit,
filozofii nicicând descălecate,
stau lângă colț, la prefectură,
doi zloți bătuți în plumb, la editură,
și moartea se așterne în cuvânt,
am fost ce-am fost și nu mai sunt,
i-atâta negură-n lumină …
calc degetele urmei de silfidă,
aștept coarda să-noade timpanele-ntre ele,
noaptea-și scaldă chihlimbarul în poteca minții
și-aud Poemul cum mă iese …
i-atâta negură în întuneric,
lumina nu-mi înțelege pofta de Lumină,
nici tu …
dar din respiru-i tremurat o zână
mi te aduce lângă somn,
de mână !!

––––––––––-

Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie

29 mai, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Țara de haiduci

Țara de haiduci

Noi încă mai avem păduri umbroase
Si munți, si peșteri, și-ape cu bulbuci,
Avem și furci si ascuțite coase
Dar vai, nu mai avem de mult haiduci.

 

Noi încă mai avem boieri în țară
Cu cap de taur si cu minți la fel,
Avem atâta lacrimă amară,
Numai haiduci nu mai avem defel.

 

Noi înc-avem pe cer apus de soare
Și guvernanți ce au în cap eclipsă,
Avem si legi călcate în picioare,
Doar de haiduci ducem cumplită lipsă.

 

Avem si potere ce în cătușe
Ar vrea să țină un întreg popor
Avem vreo șase sute de căpușe…
Nici umbră de haiduc la vreun izvor!

 

Dar încă mai avem de-un leu speranță
Că nu o să sfârșim cu toți pe cruci…
Ne vom trezi și-n ultimă instanță
Vom fi o țară-ntreagă de haiduci.

                 Din viitorul volum, ,,Pe baricadă”

–––––––––––––––-

Nicu GAVRILOVICI

29 mai, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Lumina dragostei (poeme)

 

Atingerea sufletului

 

Totul respiră, totul vibrează!

Respiraţia de unde vine, iubitule?

Respiraţia înseamnă viaţă,

            dacă există, există şi viaţă!

 

Unde eşti? Aici, cu tine, a ta!

Până în zori mor! Mă simţi?

Anormal de bine, un cuib de fluturi eşti,

 am păşit, am trecut bariera, 

                         sunt dincolo de vis!

 

Cu respiraţia te-ating, ne topim,

 o plăcere unică, dură, greu de suportat,

 cu mângâieri divine ne bucurăm sufletele.

 O încleştare,

 fără arsuri, fără nimic, am electrizat clipa!

 

Aşa m-am trezit, pătrunşi, contopiţi

 – o linişte şi-o nebună plăcere -, 

 nicio mişcare, transfer de lumină!

Zidită în tine! Prin cântecul sufletului

mă readuci aici cu plăcerea de-acolo simţită.

 

Un strop de privire, un strop de extaz!

 Amestec de doi, nu te-ai desprins de mine.

 În contopirea noastră ne sărutam, 

 privindu-ne şi-nţelegeam durerea plăcerii.

 Peste tot te-am atins,

 o respiraţie grea, sacadată,

 curgeam dintr-unul într-altul.

Vioara ta ţi-am fost, un cântec şi un vis!

 

În armonia privirii tale mă oglindesc,

adâncul din tine-l simt.

Cine poate cuprinde

toate căutările pe care le purtăm în noi?

Oare de ce mă durea? Era prea mult?

 Nebună dorinţă, o regăsire!

 M-am trezit fără tine,

 s-a topit acel moment, dulcea plăcere.

 Instant mă faci viu,

 închid ochii, mă ia nebunia!

 Pătrunde-n realitatea acestui vis, 

 atât de mult te doresc,

 prin trupul tău vreau să las rădăcini!

Un evantai de stări, în ochii tăi,

inima mea şi-a regăsit Cerul!

 

Copleşitoare tandreţe, nemărginită iubire,

imagini însorite scrise

cu trupurile noastre, în vis e viaţa!

 

 În vis am ochii şi ochii-s pe tine, Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Lumina dragostei (poeme)” →

Alexandru NEMOIANU: Intenții negative

Apropierea datei, la care Neamul Românesc va decide modul în care se definește Familia în Constituția României, a pus pe jar pe toți dușmanii, declarați și nedeclarați, ai bunului simț și ai spațiului românesc.
Este știut că în fond referendumul propune ca un pasaj relativ obscur din Constituție, referitor la Familie, respectiv formularea “familia este uniunea dintre soți” să fie lămurit că însemnând, “familia este unirea dintre un bărbat și o femeie”. Nu este nimic “revoluționar”, nimic “fanatic” în această formulare, este pur și simplu o precizare și clarificare de termeni conformă cu o istorie de câteva mii de ani. Dar iată că acest mic detaliu i-a pus, cum ziceam, pe jar pe toți ONG-iștii, abominația #rezist și tristul cortegiu al “imbecililor utili”. Au apărut și cu “explicații” una mai plină de stultitie ca alta.
Spre exemplu un scribălaș fără glorie spunea, ”câte bordeie, atâtea obicee”. Nerozia să nu priceapă că aici nu este vorba de “obiceiuri” este vorba de definirea celulei sociale de bază. O altă figura dubioasă, de dată asta “deputată” și autoare a doi copii din flori în grabă produși cu parteneri diferiți, se încrâncena să facă o diferențiere între “căsătorie” și “familie”. Două lucruri diferite și având legătură doar prin consecință. Dar deputată,  nu pricepea diferența și sincer, nici nu ar trebui să îi cerem să înțeleagă, nu poate. Asemenea un întreg partid, nou înființat și care nădăjduiesc că foarte repede va reintra în neființă, se zbătea a spune că de fapt nici nu este lipsă de acest referendum, zic acei tinerei năbădăioși, incorecți și încetișori la minte, că “totul este clar”. Ei bine “totul” nu este clar și cei care spun altminterea sunt de grasă rea credință.
În actuala formulare, cum aminteam, se spune că familia este unirea dintre soți. La timpul când a fost scrisă Constituția era unanim înțeles că asta înseamnă unirea între un bărbat și o femeie. Dar standardele morale au decăzut dramatic. La fel de dramatic a crescut agresivitatea grupurilor periferice și cu existența si obiceiuri dubioase și mai ales promovarea lor prin actuala putere, ”globalismul”, imperiul sodomit. În aceste condiții a devenit necesar, obligatoriu, ca formularea din Constituție să devină clară, fără echivoc. Iată motivele care fac aceasta clarificare imperios necesară.
Atleții răului folosesc toate tertipurile și practicile juridice murdare imaginabile, căci reaua lor credință este efectiv strigătoare la cer. Scenariul ar fi fost următorul.
Un cuplu sodomit, pus la cale și finanțat prin ONG-uri sorosiste, ar fi cerut în Curte de Judecată recunoșterea “căsătoriei” sale. Procesul ar fi fost judecat în prima instanța, a doua instanța, în “supraveghere” și finalmente ar fi ajuns la Curtea Constituțională și “Curtea Europeană”. Nu încape îndoială că, în actualul climat de putreziciune morală, una dintre “curți” ar fi soluționat că în adevăr, unirea dintre soți” nu definește că unire între un bărbat și o femeie este Familia și deci “căsătoria” și „familia” sodomită este validă. Sentința ar fi căpătat autoritate de lucru judecat și devenea noua ordine. Să fim bine înțeleși. Legea fundamentală a țării este Constituția, Parlamentul poate proclama legi dar numai în măsură în care ele sunt în spiritul și litera Constituției, iar acest lucru îl stabilesc curțile de judecată și Curtea Constituțională. Deci pe această cale caută sodomiții să se insinueze în Familie, prin folosirea în rea credință a detaliilor și, să ne aducem aminte, întotdeauna, necuratul sălășuiește în “detalii”.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Intenții negative” →