Amprentele dorului
Căderi suave ale razelor neîmblânzite
se răspândesc,
transpun clipele zidite
pe retina timpului
prin infinitul din noi doi.
Inima pășește
pe pietre amprentate de dor,
trecerea mea leagă
dimensiunea frigului hibernal,
tăceri lacustre aduc.
În dimineața aceasta
la granița iubirii mă-ntâmpini.
Deși am depășit spațiul
te găsesc
pe calea dorului încercat,
acolo te privesc în taina inimii,
lumina ta e o călăuză dreaptă
chiar și când
drumul l-am uitat,
cu litere de aur mi-ai încrustat
în potirul sufletului.
bucuria de a cânta și de a exista.
Te iubesc dorul meu
chiar și când respir durerile lumii,
acolo mă prețuiesc
la căldura ierburilor amare,
știu că viața e trecătoare.
––––––––––-
Claudia BOTA
30 mai, 2018