ATÂTA ÎNTUNERIC ÎN LUMINĂ
Ciclul: Metafizica visului
… atâta întuneric în lumină,
păienjeni îmi țes ochii,
priviri din ce în ce mai strâmbe
mă atârnă de chihlimbarul nopții
îngropate ieri,
nu stele, nu luceferi,
de unde fie lună ?
aud respirul tremurat – o zână ?
o coardă în timpane se întinde,
din emisfera fără început,
o palmă !
să mă spânzure de orizont,
nici iarba nu se vede verde,
nici roua nu scânteie,
de parcă n-ar fi fost un început
și toate ni s-au dat sfârșit,
filozofii nicicând descălecate,
stau lângă colț, la prefectură,
doi zloți bătuți în plumb, la editură,
și moartea se așterne în cuvânt,
am fost ce-am fost și nu mai sunt,
i-atâta negură-n lumină …
calc degetele urmei de silfidă,
aștept coarda să-noade timpanele-ntre ele,
noaptea-și scaldă chihlimbarul în poteca minții
și-aud Poemul cum mă iese …
i-atâta negură în întuneric,
lumina nu-mi înțelege pofta de Lumină,
nici tu …
dar din respiru-i tremurat o zână
mi te aduce lângă somn,
de mână !!
––––––––––-
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie
29 mai, 2018